joi, 29 ianuarie 2015

Bărbatul manipulator, bărbatul care se joacă cu mintea ta pentru a-ți face praf inima


Îţi joacă mintea şi emoţiile la zarurile de noroc ale sorţii, ale voinţei sale imense şi ale tacticii incredibile de a controla prin emoţii.

Îl cauţi cu speranţa că de data aceasta ai găsit bărbatul potrivit. Te îndrăgosteşti de el pentru că tot ceea ce face, tot ceea ce spune, tot ceea ce afişează îţi demonstrează că da, este bărbatul potrivit pentru tine. Eşti măgulită, fericită şi te consideri norocoasă că un astfel de bărbat se poate îndrăgosti de tine, că tocmai el te poate iubi. Şi crezi că alături de el, în limitele posibile ale iubirii, vei câştiga încredere, putere şi independenţă. Crezi că îi poţi şterge tristeţea din ochi şi îi poţi vindeca durerea din suflet. Te face să crezi că poţi. Eşti convinsă că te-ai născut cu posibilitatea de a a-i face bine acestui bărbat, de ai lua grijile cu un sărut, de a-l face fericit.

Adulmeci totuşi pericolul, însă atâta timp cât te face să te simţi vie, vibrând de dor, iubire şi suferinţă, nu ai nici cea mai mică intenţie de a fugi din calea pericolului. Şi totuşi ceva, ceva, un semnal, un cuvânt, un gest al lui, un indiciu, o remarcă a prietenilor îţi deschide în faţa ochilor o scânteie de îndoială. O ştergi însă repede cu puterea minţii şi o stîngi cu tocul pantofului. De ce? Pentru că deja te-ai prins în plasa lui şi nu vrei, nu îţi doreşti, nu ai avea cum să te desprinzi din capcana lui. Pentru că odată ce te-ai legat la inimă, îţi este imposibil să te dezlegi fără să te doară… Pentru că este abil şi ştie să manipuleze, ştie să se joace cu mintea şi inima ta. Şi te-a făcut să te implicit trup şi suflet într-o relaţie construită din praf şi fum. Te-a făcut să îl iubeşti. Fără să îţi ofere acelaşi lucru în schimb. El, bărbatul manipulator, bărbatul care îţi joacă mintea şi emoţiile la zarurile de noroc ale sorţii, ale voinţei sale şi ale tacticii de a controla prin emoţii…

Şi nu te-ai înşelat deloc.. Nu, nu… La începutul relaţiei, ba de multe ori şi pe parcursul ei, bărbatul manipulator este incredibil de fermecător. Ştie cum să se poarte cu tine, ştie să rostească cuvântul potrivit la momentul potrivit, te face să te simţi importantă şi îţi demonstrează cât de importantă eşti pentru el. Poate folosi un comportament pozitiv, constructiv pentru a-ţi gâdila orgoliul, dar şi un comportament negativ, menit să-ţi submineze personalitatea şi să-ţi distrugă încrederea în tine. Stăpânul artei manipulare poate să îţi ceară fie frumos şi subtil, fie brutal şi evident, să-i rezervi lui timpul din lume şi te poate îndepărta pe nesimţite de familie şi prieteni. Mai niciunul dintre prietenii tăi nu îi sunt pe plac şi îţi poate da argumente “solide” în raport cu el. Niciunul nu este suficient de bun pentru el… Fiecare minut pe care îl petreci departe de el înseamnă să-i ieşi din sfera de control şi influenţă şi acest lucru îl nemulţumeşte. O să-ţi ceară în curând toate detaliile întâlnirilor tale şi o să te trezeşti mărturisindu-i ce ai făcut în clipele, secundele şi minutele pe care nu le-aţi petrecut împreună.

Iar până să-ţi dai seama, va veni şi ziua răsturnării de roluri. Tu, salvatoarea şi protectoarea bărbatului puternic, însă rănit şi suferind, te vei trezi “slabă” şi “fragilă” în faţa unui bărbat care se consideră salvatorul şi eroul tău. Încetul cu încetul, micile lui tertipuri emoţionale, cultivate pe terenuri solide şi maleabile, reuşesc. Tu, femeia puternică şi sigură pe ea, te simţi puternică atunci când te afli sub protecţia lui. Îţi spune că eşti frumoasă când te îmbraci după gusturile lui. Scoate în evidenţă greşelile tale, mai puţin pe ale lui, îşi proclamă anumite drepturi pe care ţie ţi le refuză, vorbeşte în termini de “noi”, însă acţionează în sensul de “eu”. Iar dacă se scuză, nu o face niciodată cu adevărat pentru că nu regretă, nu îi pare realmente rău.

Una peste alta, vorbele şi cuvintele sunt punctul culminant al tacticii lui şi îl plasează într-o poziţie de superioritate din care îşi rezervă dreptul de a fi “afectuos” şi “înţelegător” cu tine. Nu acceptă un “nu” ca un răspuns şi se va folosi de iubirea şi slăbiciunea ta pentru el, pentru a obţine ceea ce-şi doreşte (“dacă nu vrei să vii cu mine, iau copiii şi plec”). Uneori încearcă să te facă să te simţi vinovată pe tine pentru atitudinea lui (“din cauza ta..”. Este mândru de tine, şi afectuos şi apreciativ dacă acţionezi într-o manieră care îi este pe plac (“eşti cea mai inteligentă când”… Curând, de dragul lui, doar pentru a menţine armonia şi liniştea în relaţie, te vei trezi acţionând şi luând decizii injuste, cu care altădată nu ai fi fost sub nicio formă de acord. Curând, doar de dragul unui astfel de bărbat, te vei trezi că tu… nu mai eşti tu. Şi într-o bună zi, când o să te trezeşti la realitate şi o să înţelegi crudul adevăr de dincolo de minciună şi manipulare, o să te rogi să nu fie prea târziu pentru adevărata TU.

de Dana Negoiţă

Un comentariu:

  1. Am trait pana nu demult acest cosmar,inca nu mi-am revenit si nu cred ca voi mai fi niciodata Eu,cea care am fost candva.
    Nu il mai iubeam de mult dar ajunsesem dependenta de el,a reusit sa ma puna la pamant si daca nu spuneam stop ajungeam sub pamant.
    Am fugit,m-am ascuns departe de el si acum ma vindec. Incep sa imi creez din nou viata,sa-mi revin profesional si in primul rand psihic.
    Sa va fereasca Dumnezeu de un astfel de om,fie el barbat sau femeie.......numai bine va doresc!

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...