joi, 30 iulie 2015

Când eşti tu însuţi atragi oamenii şi experienţele potrivite


La început, s-ar putea să nu ştii cum să fii tu însuţi. După atâta timp în care am fost învăţaţi să ne conformăm şi să ne încadram în definiţii, nu înţelegem că există şi alt mod de a trăi. Când în sfârşit înţeleg, mulţi devin rebeli, non-conformişti. Nu pentru că încep să fie tot mai mult ei înşişi, ci pentru că scot la suprafaţă tot ce au reprimat în trecut. Pentru că înţeleg cât de mult i-a constrâns societatea şi se revoltă. Aşa că încep să facă lucruri care nu-i reprezintă cu adevărat. Pe unele dintre ele le regretă mai târziu. Aceste acte de libertate personală nu le împlinesc cu adevărat nevoile. Sunt doar o etapă. Unii trec de ea, alţii rămân în ea şi o transformă într-un stil de viaţă.

Cei care reuşesc să înţeleagă mai mult, încep să guste cu adevărat libertatea de a fi ei înşişi. Nu exprimată ca revoltă, ca furie împotriva normelor sociale sau ca nevoie permanentă de a fi altfel decât ceilalţi. Ci ca acceptare a lucrurilor aşa cum sunt, ca recunoştinţă pentru tot ce este şi ca dorinţă de a se apropia progresiv de cea mai bună versiune a lor.

Când eşti tu însuţi o faci în linişte. Devii tot mai conectat cu trăirile tale şi îţi respecţi tot mai mult spaţiul interior. Înţelegi că ceea ce eşti este ceea ce dăruieşti celor din jur. Înţelegi că doar fiind tu însuţi poţi atrage oamenii şi experienţele potrivite.

Să fii tu însuţi înseamnă să fii sincer cu tine. Să-ţi saluţi cu zâmbetul pe buze fricile şi să recunoşti în ele cei mai buni profesori. Pentru că sunt. Să nu încetezi niciodată să creşti şi să vrei mai mult pentru tine, bucurându-te de tot ceea ce ai deja. Să te iubeşti cu tot ceea ce eşti. În linişte, în intimitatea spaţiului tău în interior. S-ar putea să nu ieşi în evidenţă la fel de mult ca atunci când eşti rebel şi cauţi în permanenţă să te distingi de ceilalţi. Dar te vei simţi în largul tău oriunde te vei duce. Pentru că vei şti că eşti acasă. Vei avea încredere în tine şi vei şti cine eşti. Chiar dacă procesul de autocunoaştere este într-o continuă derulare. La nivel intuitiv, vei şti întotdeauna cine eşti. Iar asta se simte.

Să fii tu însuţi înseamnă să-ţi fii loial. Astfel, vei fi loial fiecărui om cu care te vei intersecta de-a lungul vieţii, indiferent de natura sau calitatea relaţiei. Este o chestiune de atenţie interioară. De curaj şi tăria de a-ţi onora atât slăbiciunile, cât şi calităţile. Este o chestiune de conştientizare a potenţialului personal şi de dorinţa de stabili conexiuni autentice cu cei din jur. Cu fiecare om cu care relaţionăm suntem altfel în funcţie de nivelul pe care se stabileşte conexiunea. Dar esenţa este aceeaşi: sufletul în continuă creştere, revelare de sine şi îmbogăţire.

sursa:
https://atractiasuccesului.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...