joi, 27 februarie 2014

Viața te va surprinde. Te va ului. Te va zgudui...


Privesc în urmă la viața mea și nu mai simt nici un regret. Privesc în sufletul meu și tot ceea ce văd este frumusețea cicatricilor mele. Privesc în oglindă la chipul meu, dar nu văd ridurile ci profunzimea privirii mele. S-au spus multe. S-au trăit multe. S-au simțit multe. Am dus bătălii cu soarta, cu alții, cu mine însămi, dar astăzi am ieșit triumfătoare. Mi-am învățat lecțiile, mi-am lins rănile, mi-am purtat cu mândrie fiecare urmă a trecutului. M-am plâns, m-am răzbunat, am urât dar nicicând ca astăzi nu am cunoscut eliberarea. Mă simt un om nou. Mă simt un om liber. Cred că dacă găsești în tine puterea de a te ridica și de a continua să mergi ai să găsești drumul corect. O să fie greu. O să fie dureros. Dar suferința va trece cu fiecare pas pe care îl vei face înainte, rănile se vor închide cu fiecare clipă care va trece în favoarea ta.

Vei reuși! Asta mi-am spus în momentul în care am încetat să îmi mai plâng de milă, în clipa în care am decis să lupt. Am luat-o de la început, am schițat cu mâna tremurândă o altă poveste pentru mine, mi-am înfruntat temătoare destinul și astăzi pot spune că sunt mai aproape ca niciodată de ceea ce vreau, de mine însămi. Nu poți spune niciodată că te cunoști cu adevărat. Viața te va surprinde. Te va ului. Te va zgudui. Nu, nu te cunoști cu adevărat dar cu fiecare luptă câștigată te apropii mai mult de tine, de omul care ești, de persoana care trebuie să fii. Este drum lung, adesea vei rătăci, iar de cele mai multe ori te vei simți înfricoșat și dornic să renunți. Când vei mai crește vei descoperi că nu ai învins definitiv minciuna, răutatea, pizma sau nedreptatea, că de cele mai multe ori ai suferit din prostii, lucruri minore și că te-ai înșelat pe tine însuți, dar de asemenea vei realiza că un adevărat războinic învață din bătăliile pierdute, și la fel vei proceda și tu. Astăzi stau mândră în fața viitorului, pregătită de orice, gata de luptă.

sursa: dincolo-de-vise.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...