vineri, 28 februarie 2014

Un medicament numit...”fericire”!


Toate ființele trăiesc în existența lor drama alegerii sau sfințenia ei, conflictul dintre nevoile corpului și cele ale sufletului, lupta dintre minte și inimă, o continuă căutare, fie ea și inconștientă, a fericirii și frica de ea. Zilele trecute mă întreba o femeie, prizonieră între a alege între bărbatul pe care-l iubește, dar nu-i oferă certitudini și altul, pe care nu-l iubește, dar îi oferă tot ce și-ar dori de la bărbatul iubit; ”tu ce ai alege”? Eu n-aș alege în locul altcuiva, asta-i sigur! Dar am văzut de îndată o dimensiune a alegerii, prin care ființa se păstrează sănătoasă sau alege inconștient să dezvolte o stare de boală. Am întrezărit brusc printre cele câteva cuvinte dramatice ale femeii clipa în care – cine știe? – poate fiecare dintre noi am decis împotriva fericirii și a vieții noastre. 

Căci e sigur - și nenumărate cercetări dezvăluie și confirmă asta – prezența trăirilor negative în noi ne afectează ADNul și dacă afectează ADNul, afectează imunitatea și sunt sursă de boală, deopotrivă pentru noi, cât și pentru urmași, întrucât ADNul conține informație transmisibilă. ”Am dovedit că sistemul imunitar al pacienților mei s-a îmbunătățit până la punctul în care infecțiile postoperatorii au ajuns la nivelul zero – fără folosirea de antibiotice – în cazul a mii de incizii realizate pe parcursul a peste treizeci de ani. Am dovedit că, a trăi pe baza unei Reacții Biologice Pozitive(RBP) îmbunătățește calitatea vieții și evoluția oricărei boli. RBP, dacă este folosită cu înțelepciune, poate îmbunătăți orice situație din viața unui om. Pacienții mei învață să trăiască fericiți”, spune dr. Angel Escudero în cartea sa, ”Vindecare prin gândire – Noesiterapie”.

Nu vreau să spun astăzi doar ceea ce spun de fiecare dată când scriu și anume faptul că ”gândurile noastre ne afectează, ne vindecă sau ne îmbolnăvesc”, cât mai degrabă intenționez să ating o nuanță, un moment, acel moment al alegerii între doi bărbați sau între două femei, între o slujbă și alta; în cazul copiilor m-aș gândi la alegerea între meseria pe care-o iubesc și aceea tentantă financiar, de obicei aleasă de părinți. Acel moment al alegerii între ce iubești și ce crede mintea că-i bun e și clipa în care se naște în tine conflictul dintre minte și inimă și sursa inepuizabilei suferinți omenești. E momentul în care sămânța bolii poate pătrunde în ADNul nostru, ne poate distruge imunitatea și bucuria de a trăi. Dr. Escudero – cel pe care l-am citat mai sus (vă recomand cu cele mai frumoase intenții această lectură) – își învață pacienții să se opereze cu anestezie creată prin puterea propriei lor gândiri, îi învață să-și vindece cancerul, diabetul și orice alt gen de boală, apăsând pe o pedală vindecătoare, ascunsă în sufletul omenesc; recuperarea bucuriei de a trăi, recuperarea fericirii! Asta e puterea care ”îmbunătățește calitatea vieții și evoluția oricărei bolii”, mai spune doctorul. Așadar, alegerea între boală și sănătate pare a fi o alegere între ceea ce ne face fericiți și ceea ce ne distruge șansa la fericire, iar asta se poate să se întâmple zilnic, asta se întâmplă începând din mintea noastră, când alegem semnificațiile lucrurilor pe care le observăm, și terminând cu momentele marilor alegeri ale vieții noastre. Fericirea rescrie informații vindecătoare în ADN, aș spune! Fericirea e cel mai puternic antibiotic, iată, ea tratează cu succes și fără nici o reacție secundară infecțiile, spune dr. Escudero. 

Bucuria de a trăi te împiedică să mori. Asta-i esența răspunsului meu pentru femeia care nu știe ce alegere să-și facă; ”alege orice te face fericită”! Asta-i alegerea corectă pentru viața care în tine își celebrează înflorirea și se află în mod misterios în tine, într-o formă pe care nu o vei mai cunoaște niciodată; trupul de azi și de acum. Când alegi între doi bărbați sau între două femei se poate să alegi între a trăi sau muri, între boală și sănătate; când alegi orice alegi, se poate să fii pe drumul către viață sau să faci pași dramatici în urma ei. De aceea alegerea corectă pentru viață nu poate fi alta decât aceea care te face să simți că ești fericit! Gândul fericit e prima alegere ...pentru viață și puterea prin care omul își poate schimba chiar și cel mai dramatic destin scris deja în ADNul său! Fericirea e un medicament universal, pe care ni-l administrăm singuri în fiecare moment al vieții noastre sau, dimpotrivă, ne otrăvim renunțând la el, cand nu ne dau voie fricile, urile și deznădejdile noastre omenești să alegem calea regală a sufletului și puterea de vindecare ce se ascunde în el!

de Maria Timuc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...