Mesaj pentru bărbați!

Vă spun asta cu respect, nu ca pe o acuzație: nu este suficient să iubești o femeie. Trebuie să înveți să fii un om cu care ea se poate simți în siguranță.

Poți să ai intenții bune și totuși să rănești. Poți să fi fost rănit și tu și totuși să rănești mai departe. Poți să ai o copilărie grea, un stil de atașament dificil, frici, traume, probleme cu furia, impulsivitate sau dificultăți în a fi vulnerabil. Toate acestea merită înțelese. Dar nu pot deveni responsabilitatea partenerei tale.

Ea nu este terapeutul tău. Nu este reglatorul sistemului tău nervos. Nu este responsabilă să îți repare copilăria și nu ar trebui să fie nevoită să se micșoreze pentru ca tu să poți rămâne confortabil.

Dacă te enervezi ușor, lucrează la asta. Dacă te retragi de fiecare dată când apare apropierea, uită-te la asta. Dacă te sperie vulnerabilitatea, învață să o tolerezi. Dacă ai nevoie constantă de validare, învață să ți-o oferi și singur. Dacă ai greșit, recunoaște.

Nu explica la nesfârșit de ce ai făcut-o. Nu muta conversația către ce a făcut celălalt. Nu transforma apărarea propriei imagini într-o luptă pentru adevăr.

Spune: „Am făcut asta. Te-a rănit. Înțeleg. Îmi asum. Vreau să schimb ceva concret.”

Și apoi schimbă real.

Pentru că există o diferență uriașă între regret și responsabilitate. Regretul spune: „Îmi pare rău că ești rănită.” Responsabilitatea spune: „Înțeleg ce am făcut și sunt dispus să schimb ceva, chiar dacă schimbarea îmi este inconfortabilă.”

Iar schimbarea nu înseamnă să te porți diferit trei zile după o ceartă. Înseamnă să îți modifici comportamentul suficient de mult și suficient de constant încât omul de lângă tine să poată vedea și simți diferența.

Și încă ceva: nu aștepta să plece ca să începi să o asculți. Nu aștepta să se distanțeze pentru a deveni afectuos. Nu aștepta să nu mai spere pentru a începe să repari.

Uneori, când femeia încetează să mai explice, bărbatul spune: „Ce s-a întâmplat? Ce te-a apucat?”

Dar, de multe ori, nu s-a întâmplat nimic într-o singură zi. Au fost luni de conversații, luni de încercări, luni în care ea a spus ce o doare și a sperat că ceva se va schimba.

Și poate că, atunci când tace, nu înseamnă că nu mai simte. Poate însemna că a obosit să mai ceară.

Așa că, dacă femeia de lângă tine îți spune că nu se mai simte iubită, nu te grăbi să îi demonstrezi că greșește. Întreab-o:

„Ce trăiești lângă mine?”

Și ascultă răspunsul fără să te aperi.

Pentru că iubirea nu se măsoară doar în cât de mult simți pentru cineva. Se măsoară și în ce fel de experiență creezi pentru omul pe care îl iubești.

Poți să fii un bărbat care aduce liniște sau unul care aduce permanent nesiguranță. Poți să fii un bărbat care repară sau unul care justifică. Poți să fii un bărbat care se uită sincer la sine sau unul care cere celuilalt să suporte consecințele rănilor lui.

Nu trebuie să fii perfect. Dar trebuie să fii dispus să te uiți la tine.

Pentru că femeia de lângă tine nu are nevoie de un bărbat fără răni. Are nevoie de un bărbat care nu își transformă rănile în răni pentru ea.

Și poate că asta este una dintre cele mai mature forme de iubire:

să devii responsabil pentru omul care ești atunci când iubești.

sursa: #GabrielaPresada #RelatiiDescalcite #OnThisDay

Când se spune că bărbatul protejează femeia, vorbim despre grijă reală sau despre control ambalat frumos?

Când aud că „bărbatul oferă protecție femeii”, prima mea întrebare este… protecție față de cine?

De urși?

De cutremure?

De facturi?

Sau, mai sincer spus, de alți bărbați?

Că aici începe partea incomodă.

Femeii i se spune de mică:

„Ai nevoie de un bărbat care să te protejeze.”

„Un bărbat adevărat își apără femeia.”

„Fără bărbat lângă tine, ești vulnerabilă.”

Dar vulnerabilă în fața cui?

De cele mai multe ori, pericolul de care femeia trebuie „protejată” vine tot dintr-o lume în care alți bărbați fluieră, urmăresc, hărțuiesc, amenință, insistă, agresează sau cred că „nu” înseamnă „mai insistă puțin”.

Și atunci întrebarea devine foarte interesantă:

femeia are nevoie de protecția unui bărbat pentru că lumea e periculoasă sau pentru că unii bărbați fac lumea periculoasă pentru femei?

Și să nu confundăm protecția cu posesia.

Protecție nu înseamnă:

„Nu ieși îmbrăcată așa.”

„Nu te duce acolo.”

„Nu vorbi cu ăla.”

„Nu ai ce căuta singură.”

„Eu decid, că știu mai bine.”

Asta nu e protecție.

Asta e control cu parfum de grijă.

Un bărbat care chiar oferă siguranță nu îți micșorează libertatea.

Nu te ține sub supraveghere.

Nu te face să simți că fără el ești pierdută.

Nu te sperie cu lumea ca să te facă dependentă de el.

Protecția reală nu ar trebui să însemne că femeia are nevoie de paznic.

Ar trebui să însemne că are lângă ea un om care o respectă, o sprijină și nu devine el însuși motivul pentru care ea trebuie protejată.

Pentru că adevărul dur este ăsta: multe femei nu caută un bărbat care să le apere de lume.

Caută un bărbat de care să nu fie nevoite să se apere.

Voi cum vedeți? Când se spune că bărbatul protejează femeia, vorbim despre grijă reală sau despre control ambalat frumos?

sursa: facebook

Unii se joacă de-a familia. Alții, își joacă două familii în același timp.

Unii se joacă de-a familia. Alții, își joacă două familii în același timp. Cu aplomb. Cu sânge rece. Cu GPS-ul vieții ascuns în buzunar și cu inima fracturată în două adrese.
Sunt maratoniști ai dublului sens. Unii dintre ei au doi copii cu soția și încă unul cu amanta. Sau doi. Sau o pisică. Sau un credit la amândouă. Și, uneori, două Crăciunuri programate cu precizie de NASA.
Ei nu trăiesc vieți paralele. Trăiesc vieți încrucișate, pe care le ghidează ca pe niște curse de Formula 1, cu adrenalina în loc de conștiință și cu instinctul de reptilă sentimentală în loc de "compasiune".
Cum reușesc? Simplu. Nu se gândesc. Nu se gândesc la suferințe. Nici la suflete. Nici la karma. Nici la viața de apoi. Se gândesc la cum să-și șteargă urmele de pe WhatsApp, să nu le rămână vreun emoji rătăcit cu "pisicuța mea secretă", care să ajungă la nevastă în timp ce ea spală vasele cu detergent și iluzii conjugale.
Ei sunt atleții afectivi ai secolului XXI.
Dragoste? Da, dar în rol dublu.
Cu nevasta fac dragoste cu "răbdare afectuoasă". Cu amanta, cu foame.
La una duc gunoiul, la cealaltă, fanteziile. Pe una o duc în Grecia, pe cealaltă în Grecia, dar altă insulă.
Pe una o mint cu compasiune, pe cealaltă cu poezie.
Fidelitatea? Un cuvânt frumos, folosit mai ales de cei care n-au avut niciodată parte de o amantă cu voce ca de jazz în baie. Remușcarea? Doar când sunt prinși. Sau când fac accident în drum spre "cealaltă".
Cine sunt acești superoameni ai amăgirii? Sunt programatori. Preoți. Profesori. Doctori. Influenceri cu zâmbete prestabilite. Directori de multinațională cu familia pe Linkedin și pasiunea pe incognito.
Unii își construiesc două vieți impecabile. Își duc copiii la școală la 8:00 și pe amantă la hotel la 9:00. Comandă flori pentru soție de ziua ei și o brățară de piele pentru iubita "care îl face să simtă din nou".
Dar cum rezistă? Ei bine, corpul lor nu prea rezistă. Nu dorm bine. Au migrene misterioase. Transpiră la un simplu apel de la "Nevasta".
Se prăbușesc lent, sub propria regie a dublului standard. Se droghează cu dopamina riscului, ca niște cascadori ai sexului afectiv.
Femeile? O, sunt și ele campioane! Unele sunt doamne de biserică, cu amantul ascuns în "grupul de rugăciune". Altele sunt șefe în corporații care trăiesc dubla iubire ca pe un dans tantric cu plata la sfârșitul lunii.
Au soți buni, copii cuminți, dar simt că sufletul lor stă pe canapea ca un câine neplimbat.
Și așa apare "EL", bărbatul cu care își permit să fie ceea ce n-au fost niciodată. Se scurg în două vieți cu aceeași naturalețe cu care se machiază dimineața: strat peste strat de iluzie, până nu mai știu cine sunt.
Viața lor? Un cocktail Molotov.
Arată bine. Miros a pasiune. Ard pe dinăuntru și zâmbesc pe dinafară. Dar trăiesc cu o bombă în buzunar.
Într-o zi, totul explodează: o poză uitată, un mesaj confuz, un copil care spune "tati" în gura mare pe altă scară de bloc.
Și atunci se prăbușesc. Nu din vina lor. Ci din vina realității, care le cere, în sfârșit, un singur rol pe scenă.

de Manuela Manu - facebook

Fiecare FEMEIE ar trebui să citească aceasta...

Ai grijă de tine, de prezența ta, de felul în care arăți, în fiecare zi.
Aranjează-te ca și cum ai merge la o petrecere.
Viața, chiar e o petrecere! Nu există alta mai mare ca ea!
Baia zilnică, pieptănatul, hainele, toate atractive, mirosind a parfum, a curat, a bun-gust. Bunul gust este gratis, nu costă nimic.
Fă ca oglinda ta și ochii care te privesc să se bucure.
Nu te închide în casă sau în camera ta.
Nu te juca de-a închisoarea, de-a deținuta voluntară.
"Apa statuta miroase urât și mașina care nu se mișcă ruginește".
Ai o vârstă? Evită atitudini și gesturi de bătrână dărâmata:
cap plecat, spate cocoșat, tarsit de picioare. Nu, nu! Așa ceva nu e permis!
Fa, mai bine, ca pe unde treci oamenii să nu se poată abține să te admire, complimentandu-te:
"Frumoasă femeie!
Ce doamnă!"
Amintește-ți: firele albe...se pot vopsi! și ridurile... se pot disimula cu un zâmbet larg!
Târâtul picioarelor?, nu! Asta chiar e semn de bătrânețe.
Nu vorbi despe vârsta ta și nici nu te plânge de durerile tale, reale sau imaginare. Altfel, ajungi să te crezi mai bătrână și mai bolnavă decât ești în realitate și cu timpul te vei trezi singură.
Oamenilor nu le plac povești despre boli și spitale.
Când te întreabă "ce faci?". Tu răspunde-le: "Foarte bine! Divin! Genial!"
Cultivă-ți optimismul, mai presus de orice.
"Pune fața bună vremii rea".
Fii pozitivă în gândire, bine-dispusă în cuvinte, luminoasă la chip, amabilă în toate.
Nu fi o babă catranita.
Vârsta? Nu e chestiune de ani, ci o stare de spirit. Ai vârsta pe care tu vrei s-o ai.
"Sufletul nu îmbătrânește".
Încearcă să-ți fii utilă ție însăți și celorlalți.
Nu ești un parazit și nici o creangă ruptă de copacul vieții.
Bazează-te cât poți de mult pe tine. Și, ajută: ajută cu un zâmbet, un sfat, un serviciu. Deschizând-te către ceilalți, te va scuti să stai tot timpul cu gândul la "eu", "vai", ... tristă și însingurata.
Lucrează cu mâinile și mintea ta. Munca e o terapie infailibila - orice activitate, fizică, intelectuală sau artistică.
Fă ceva, orice. Ce îți place și ce poți. Ocupă-ti timpul, nu îl risipi. Citește, ascultă muzică, vezi un film bun.
"Activitatea e o binecuvântare și medicament pentru multe rele"
Nu trăi tanjind după trecut.
Nu-ți condamna lumea și nu-ți blestema momentul ACUM.
Nu trăi din amintiri, privește spre viitor cu bucurie.
Stabilește-ți obiective noi, fă-ți planuri, visează...!
Pozitivă, mereu! Negativă, niciodată!
Fiecare ar trebui să fim precum Luna: destinată să lumineze noaptea și ca Soarele: menit să dea căldură mereu.
Text preluat:Feelings

Femeia în brațele bărbatului potrivit, înflorește!

Când vezi o femeie ca pășește senin alături de soțul ei și îi zâmbește privindu-l cu mândrie, înseamnă că are lângă ea bărbatul care o iubește. Prin iubirea lui, o face și mai frumoasă.

Nu este un bărbat abuzator, manipulator, narcisic, imatur sau unul care nu s-a desprins încă de fusta mamei. Este un bărbat cu adevărat matur. Un bărbat care își ia femeia sub aripa sa și o păzește ca pe lumina ochilor.

Este un bărbat care o iubește cu adevărat, îi este sprijin, nu piedică. Este un bărbat pentru care femeia lui este onoare și mândrie.

Nu o ceartă pentru mărunțișuri. Nu ridică tonul, nu o jignește și nu lasă pe umerii ei toate problemele vieții. O ține de mână când ies la plimbare. O îmbrățișează când este tristă sau obosită. O laudă în fața familiei și a prietenilor. Îi este aproape în temerile ei și îi șoptește: „Sunt cu tine, nu te teme.”

Face din ea o prioritate, nu o opțiune.

Lângă un astfel de bărbat, ea înflorește. Strălucește. În privirea ei vezi iubire, în mișcări grație, iar în cuvinte – căldură. Asemenea vinului, odată cu trecerea timpului devine mai fascinantă.

Pentru că atitudinea și comportamentul bărbatului nu modelează doar sufletul femeii, ci și chipul ei.

Dacă vedeți o femeie care pășește senin alături de soțul ei și îi zâmbește privindu-l cu mândrie, strângeți mâna bărbatului de lângă ea.

Este și meritul lui.

Dacă greșesc, îmi asum responsabilitatea celor spuse.

de Vali Iordache/sursa facebook

Ați observat cum a ajuns lumea de azi?

Ați observat și voi că astăzi un „te iubesc” nu mai înseamnă aproape nimic?
Ați observat că o simplă întâlnire la o cafea s-a transformat într-un adevărat colocviu?
Că trebuie să fii programat ca la dentist atunci când vrei să întâlnești o persoană pentru a o cunoaște?
Iar discuția se transformă rapid într-un chestionar din partea celuilalt: „Câți copii ai?”, „Unde lucrezi?”, „Ce salariu ai?”, „Stai în chirie sau ai casă proprietate?” — toate acestea în timp ce, probabil, deja își programează o altă întâlnire.
Trăim vremuri în care iubirea a devenit opțională.
Iar așa-zisa dorință de a cunoaște pe cineva pentru o relație serioasă este, de multe ori, doar o mască sub care se ascunde interesul material al celuilalt.
Sincer, mă doare sufletul pentru asta. Trăim vremuri în care iubirea adevărată pare că nu mai există. Sub pretextul unei întâlniri de „cunoaștere”, celălalt caută doar să înțeleagă dacă, din punct de vedere material, ești o partidă bună pentru el sau pentru ea. Iar dacă nu ești la înălțimea așteptărilor, totul se încheie politicos cu: „Mi-a făcut plăcere să te cunosc, ținem legătura”.
Tu aștepți poate un mesaj, iar între timp el sau ea testează deja pe altcineva, la o altă așa-zisă întâlnire „de cunoaștere”.
Am devenit „obiecte” de comparație, cu alții și altele, găsite pe rețelele de socializare sau în grupuri matrimoniale.
Astăzi ți se spune că ești totul pentru ea sau pentru el, iar mâine vezi că a dispărut, pentru că, probabil, a găsit online pe cineva care i se pare mai bun sau mai bună decât tine.
Toți caută „beneficii” dintr-o relație, mai mult materiale decât sentimentale.
Iar dacă nu urmăresc beneficii materiale, caută persoana „perfectă” — fizic și intelectual. Și, mai ales, caută o persoană ușor de manipulat, de modelat. Iar când își dau seama că nu ești ușor de manipulat, dispar.
Iar tu rămâi dezamăgit și te întrebi dacă nu cumva este ceva în neregulă cu tine.
Nu. Vina nu este a ta.
Ai avut doar ghinionul să întâlnești persoane care caută să le fie lor bine. Care caută un adăpost în casa ta, nu în inima ta.
Care văd în viitorul partener sau parteneră un bancomat, nu un caracter cu valori.
Totuși, trăiesc cu convingerea că cea mai mare nevoie a ființei umane este iubirea. Că atunci când pui capul pe pernă — indiferent din ce material este făcută, indiferent de prețul ei — sufletul tău plânge sau râde în funcție de cât de iubit sau iubită te simți. Și de cât de mult iubești.
Sufletul meu nu dă doi bani pe materiale, branduri, bani sau sclipici. Iar dacă el nu dă, nici eu nu dau. Cum poate cineva să fie fericit într-o relație doar prin lucrurile pe care le are partenerul, fără să ofere inimii sale împlinire? Cum poți rămâne cu sufletul împăcat lângă un om care îți oferă lux, dar lângă care nu te simți respectat si iubit?
Știu că suntem diferiți și e minunat că este așa, dar credința mea este că un lucru îl avem cu toții in comun: nevoia de a fi iubiți .
Oare bat câmpii?

Săptămână cu bine, oameni buni!

de Vali Iordache

sursa: facebook

ESTE IMPORTANT SĂ TE VINDECI ÎNCÂT SĂ NU MAI RĂNEȘTI OAMENII CARE ÎNCEARCĂ SĂ TE IUBEASCĂ!

ESTE IMPORTANT SĂ TE VINDECI ÎNCÂT SĂ NU MAI RĂNEȘTI OAMENII CARE ÎNCEARCĂ SĂ TE IUBEASCĂ, doar pentru că altii te-au rănit pe tine. când îi iubeai. Nu pentru tine. Ci pentru cei care vin cu inima deschisă și nu știu că tu încă sângerezi.

Există o rană tăcută care nu urlă, dar lovește. Este rana omului care a fost rănit atunci când iubea. Care a fost trădat exact când era vulnerabil. Care a fost abandonat exact când avea nevoie de prezență. Rana aceea nu dispare singură. Se transformă. În suspiciune. În răceală. În reacții dure. În distanță.

Și, fără să vrei, ajungi să faci altora exact ce ți-a fost ție făcut.

Nu pentru că ești rău.

Ci pentru că ești nevindecat.

Când nu te vindeci, ajungi să confunzi iubirea cu pericolul. Afecțiunea cu amenințarea. Apropierea cu pierderea. Și atunci, chiar dacă cineva vine sincer, tu ridici ziduri. Împingi. Rănești preventiv. Ataci înainte să fii rănit din nou.

Asta nu e putere.

Este frică mascată în control.

Oamenii care încearcă să te iubească nu sunt responsabili pentru cei care te-au distrus. Dar dacă nu-ți cureți rănile, ei vor plăti prețul. Vor primi reproșuri care nu le aparțin. Vor fi pedepsiți pentru greșelile altora. Vor fi ținuți la distanță de un trecut care nu e al lor.

Vindecarea nu înseamnă să uiți.

Înseamnă să nu mai reacționezi din durere.

Să nu mai răspunzi cu tăcere când cineva îți vorbește frumos.

Să nu mai suspectezi iubirea doar pentru că ai cunoscut trădarea.

Să nu mai sabotezi ce e bun doar pentru că nu seamănă cu ce ai știut.

Cea mai mare responsabilitate emoțională a unui om este să nu transforme alți oameni în câmp de luptă pentru rănile lui vechi.

Dacă cineva încearcă să te iubească, nu-l pedepsi pentru ce ți-au făcut alții.

Nu-l forța să repare ceva ce n-a stricat.

Nu-l transforma în vinovat doar pentru că e prezent.

Vindecă-te!

Pentru că iubirea adevărată nu vine să te rănească.

Dar pleacă, de obicei, atunci când este rănită prea mult.

de Răzvan Vasile

Dragostea nu e ce simți la început, ci ce alegi după ce s-a terminat începutul!

Mulți oameni pleacă spunând „nu-l mai iubesc”. Dar puțini știu ce e, de fapt, iubirea. Nu, iubirea nu e acel fior care te face să trimiți mesaje noaptea. Nici fluturii din stomac. Nici dorul ăla care te face să-i verifici profilul din 5 în 5 minute. Aia e îndrăgosteală. E poftă emoțională. E proiecția ta pe un om care încă nu te-a contrazis cu adevărat.

Iubirea adevărată nu e ce simți. E ce alegi. Când nu mai simți nimic.

Iubirea începe când dispare „chimie” și rămâne realitatea. Facturi. Oboseală. Discuții care nu se termină bine. Mici frustrări. Nevoia de spațiu. Răni vechi care se reaprind. Când nu mai ai chef să fii drăguț, dar totuși alegi să rămâi.

Și atunci, iubirea devine matură. Nu mai e extazul care te face să tremuri, ci decizia care te face să construiești. Să rămâi și azi. Și mâine. Și în ziua aia în care celălalt greșește. Și-n ziua în care greșești tu. Iubirea reală nu e despre cum te face celălalt să te simți, ci despre cine devii tu în relație cu el.

Dar asta nu vinde bine. Așa că filmele îți spun că dacă nu mai e pasiune, trebuie să pleci. Că iubirea înseamnă să fie ușor. Că dacă e greu, e greșit.

Și uite-așa, generații întregi confundă prima fază cu tot filmul. Și pleacă de fiecare dată când trece „magia”.

Adevărul e crud, dar eliberează: nu plecăm pentru că nu mai iubim. Plecăm pentru că n-am știut niciodată să iubim cu adevărat.

Iubirea nu e ceea ce vine. E ceea ce alegi. În fiecare zi. Cu același om. După ce fluturii au murit. Și liniștea s-a așezat.

Cu iubireși lumină,

Daniela.

Parteneriat sau rivalitate?

O relație de cuplu sănătoasă înseamnă să fiți amândoi în aceeasi echipă, nu unul împotriva celuilalt. Nu este o competiție sau o luptă de orgolii. Nu e despre cine are dreptate, cine greșește mai puțin sau cine are mai mult de câștigat.

Când simți că trebuie să te aperi, să demonstrezi, când știi că orice greșeală a ta va fi „taxată”, relația se transformă într-un câmp de luptă unde nu mai simți că ești susținut, ci că trebuie să îți aperi poziția în fiecare zi.

Ce înseamnă să fiți o echipă?

- vă susțineți reciproc, mai ales în momentele dificile;

- vă bucurați pentru reușitele celuilalt, chiar dacă în acel moment nu sunteți voi în centrul atenției;

- nu căutați vinovați, ci soluții; nu îi vânați celuilalt greșelile, ci încercați să ajungeți la un consens prin care amândurora să vă fie mai bine;

- vă asumați fiecare partea de responsabilitate – acest lucru înseamnă că nu îți învinovățești partenerul pentru tot ce nu este bine în relație, însă nici nu preiei asupra ta toată responsabilitatea. Fiecare își asumă partea sa: „Aici am greșit eu. Aici ai greșit tu. Ce putem face fiecare diferit de acum înainte?”;

- puteți să vă împărtășiți temerile, sentimentele, greșelile, limitele, fără să vă fie teamă că celălalt le va folosi, la un moment dat, împotriva voastră.

Ce înseamnă să fiți rivali?

- orice succes al celuilalt pare o amenințare;

- discuțiile devin certuri despre „cine are dreptate”, nu despre cum puteți să vă înțelegeți mai bine;

- fiecare simte că trebuie să se apere;

- afecțiunea, intimitatea, apropierea sunt condiționate - doar dacă „te-ai comportat bine”;

- greșelile sunt contabilizate și sunt aduse în discuție în momente de conflict pentru a-l ataca pe celălalt;

- se instalează o dinamică de tipul:„Tu ai făcut asta, eu am făcut asta”, „Eu m-am sacrificat mai mult”, „Tu ai greșit de mai multe ori”;

- vulnerabilitatea este percepută ca o slăbiciune, nu ca o oportunitate de apropiere.

O relație în care sunteți o echipă este un spațiu în care amândoi vă simțiți în siguranță deoarece vă puteți arăta așa cum sunteți, fără teama că veți fi judecați sau pedepsiți pentru asta. Puteți evolua împreună, fără să vă anulați individualitatea. Este acel tip de relație în care nu trebuie să porți o mască, nu trebuie să te cenzurezi, nu trebuie să joci un rol ca să fii acceptat. Poți spune ce simți, ce te deranjează, ce nevoi și limite ai, poți recunoaște că ai greșit, iar celălalt nu folosește toate aceste lucruri împotriva ta ca pe niște arme, ci ca pe niște ocazii de a te înțelege mai bine, de a se apropia mai mult de tine.

Dacă vrei să ieși din competiție, începe prin a renunța la nevoia de a câștiga, de a avea mereu dreptate. Caută să-l asculți și să-l înțelegi pe celălalt cu adevărat. De multe ori, ne pierdem în discuții pentru că vrem ca celălalt să recunoască că noi avem dreptate, însă acest lucru nu ne apropie de celălalt, ci dimpotrivă. Îi arătăm că perspectiva lui nu contează, că a noastră este singura validă, însă nu e despre a câștiga, ci despre a rămâne apropiați chiar și atunci când avem opinii diferite.

Observă dacă reacționezi la ceea ce face cu adevărat partenerul sau la propriile frici și răni din trecut - uneori, prin ceea ce partenerul spune sau face, apasă fără să vrea pe un „buton” emoțional format cu mult înainte ca relația actuală să înceapă. Și, fără să îți dai seama, răspunzi disproporționat, ca și cum ai trăi din nou o suferință mai veche: poate te-ai simțit abandonat, respins, neglijat sau controlat. De aceea, înainte să reacționezi impulsiv, întreabă-te: „Ceea ce simt acum vine cu adevărat din comportamentul partenerului meu? Sau este doar o rană mai veche care se reactivează în mine?”. Poate te simți ignorat/ă nu pentru că el sau ea te ignoră cu adevărat, ci pentru că în copilărie nu ai fost ascultat. Poate te simți controlat/ă nu pentru că partenerul îți limitează libertatea, ci pentru că ai crescut într-un mediu strict, unde nu aveai voie să îți exprimi individualitatea.

Nu mai ține scorul - uneori unul oferă mai mult, alteori celălalt. Și e normal să fie așa. Poate celălalt trece printr-o perioadă grea și are mai puțin de oferit. Poate e obosit, stresat sau are nevoie să fie susținut. Important este să fiți acolo unul pentru celălalt, să vă sprijiniți când aveți nevoie, nu să țineți evidența cine a făcut mai mult.

Vorbește despre tine și despre emoțiile tale, nu împotriva celuilalt. De exemplu, dacă spui: „Iar ai întârziat, ca de obicei. De ce nu mă mir?”, ceea ce aude celălalt este o critică, un atac. Chiar dacă ai dreptate, tonul și formularea îl fac pe celălalt să intre imediat în defensivă. Dar dacă spui: „M-am simțit ignorat când ai întârziat și nu m-ai anunțat. Am avut impresia că nu contează planurile mele pentru tine și asta m-a rănit”, nu mai vorbești despre greșeala lui, ci despre trăirile tale. În primul caz, partenerul tău se simte acuzat și probabil se va apăra sau se va închide. În al doilea caz, aude ce ai simțit tu, fără să simtă că îl ataci. Când vorbim despre cum ne simțim, celălalt este mult mai dispus să ne asculte, însă când începem cu reproșuri, discuția riscă să devină rapid o ceartă, o luptă.

Faceți loc zilnic și pentru apropiere - în multe cupluri, comunicarea înseamnă certuri, reproșuri și lucruri de „reparat”. Partenerii nu mai caută să creeze momente frumoase, nu se mai bucură de compania celuialt, nu se mai focalizează și pe ce este bine și pe ce funcționează, pe ce apreciază la celălalt, ci doar pe neajunsuri și nemulțumiri. Însă o relație are nevoie să fie hrănită și prin gesturi simple de apropiere - o vorbă frumoasă, o încurajare, o îmbrățișare fără motiv, o întrebare care arată interes real.

Dacă vrei să câștigi cu adevărat, fă echipă cu partenerul tău. Altfel, toate luptele „câștigate” prin manipulare, orgolii, tăcere pasiv-agresivă, acuzații sau șantaj emoțional nu vor face altceva decât să ducă la un război mai mare. Dacă unul iese „învingător”, în timp ce celălalt este rănit, umilit sau se simte neînțeles, relația e cea care pierde.

Cu drag,

de Dr. Ursula Sandner

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești.

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești. Și acesta este cel mai important aspect pe care trebuie să îl avem în vedere atunci când vrem să ne revenim după o despărțire, atunci când vrem să ne reconstruim. Foarte multe persoane, după ce divorțează, încearcă să devină cine au fost înainte de căsătorie sau să nege cine au devenit după căsătorie, ceea ce este îngrozitor de dureros, pentru că tu nu mai ești aceeași persoană care erai înainte să te căsătorești. Nu mai ești aceeași persoană din timpul căsătoriei, ci ești un om pe care îl vei descoperi în perioada următoare, în toate nopțile, în toate zilele, în toate trăirile, în toți oamenii cu care tu te vei întâlni de acum înainte. Nu poți să redevii adolescentul, tânărul sau omul matur, dar necăsătorit, plin de speranțe, care erai înainte ca această căsătorie să se întâmple. Tu nu vei mai avea acea încredere, acel entuziasm, acel elan după ce ai trecut printr-un divorț dureros. Însă trebuie să găsești o cale de a integra ceea ce s-a întâmplat fără să încerci să schimbi ceva, fără să încerci, în mintea ta, să te gândești cum ar fi fost dacă divorțul nu s-ar fi întâmplat. Cum ar fi fost dacă voi ați fi rămas în continuare o familie fericită?

Ca după un divorț dureros să fii bine, este nevoie să ai o nouă identitate emoțională. Ai nevoie să fii altcineva, dar acest altcineva nu poți să-l condiționezi sau să-l legi de ceea ce erai până să se întâmple ce ți s-a întâmplat. Și asta e cea mai mare greșeală, că tu vrei să te întorci la tine, la cel de dinainte să i se întâmple tot ce ți s-a întâmplat. Dar asta este imposibil. Omul acela nu mai există. Și trebuie să te concentrezi exact pe acest aspect: cum o iei de la capăt, dar de la un capăt real, nu de la mijlocul trăirii tale, nu de la sfârșitul experienței tale cu fostul soț, cu fosta soție. Nu o să mai fii niciodată omul acela, dar trebuie să vezi cum îl construiești pe omul cel nou, pe omul de astăzi. Și, exact cum înainte de căsătorie erai entuziasmat, erai bucuros, îți făceai planuri, te gândeai unde o să faci nunta, la fel și după divorț trebuie să existe acest entuziasm: să te gândești cum reconstruiești. Trebuie să te apuci să vezi în ce direcție o iei, astfel încât noua etapă de viață să fie cel puțin la fel de interesantă sau mai interesantă decât a fost căsătoria în sine.

Și acest entuziasm și această stare de bucurie sunt necesare, pentru că altfel vei retrăi la infinit într-un spațiu al amintirilor tale, care o să-ți facă foarte mult rău, pentru că întruna vei gândi la ce a fost, la ce ai fi putut să faci diferit, la ce ai fi putut să schimbi. Și va fi doar o tortură emoțională. Trebuie să accepți că da, acest divorț e real, că da, s-a terminat povestea dintre tine și soțul, soția ta. Trebuie să vezi cum poți, dacă există copii, să îi ajuți pe acești copii să rămână în continuare prezenți emoțional în viața ta, să se simtă sprijiniți, iubiți de tine. Să nu pui în cârca lor vina divorțului. Și să cauți metode de a-ți reinvia sufletul și de a vedea cine devii. Și toată munca ta trebuie să meargă în această direcție în care te concentrezi pe cine devii, nu pe cine nu mai ești.

Nu trebuie să revii la cine ai fost, ci să devii cine ești acum, după tot ce ai fost și în pragul a tot ceea ce vei deveni. Viața ta nu s-a încheiat cu etapa căsătoriei, dar nu poate reîncepe dacă tu alegi să rămâi blocat în ceea ce nu mai este real în viața ta.

Perioada de după divorț trebuie să conțină aceeași grijă, aceeași atenție și aceeași implicare, așa cum erai înainte de a te căsători. Exact cum ai investit în celălalt, ai investit în relație, ai investit în trăirea voastră, la fel trebuie să investești în tot ce reconstruiești și vindeci în tine după ce a apărut divorțul. Și este o muncă de fiecare zi, trebuie să fii inventiv, trebuie să ai creativitate, trebuie să nu te lași vreo secundă pradă gândurilor viciate de durere. Trebuie să vezi unde te duci, ce faci, cu cine vorbești, care sunt activitățile tale, să-ți faci un program, să ai o anumită disciplină, astfel încât, pas cu pas, să vezi cine poți să devii tu, cine este acest om de acum.

Cunoaște-l, iubește-l, îmbrățișează-l, ajută-l, nu îl demoraliza, nu îl lovi și nu îl obliga să fie cine ai fost tu cândva, pentru că omul acesta de astăzi are nevoie de tine și de toate resursele tale, ca să poată să îți reconstruiască viața într-un mod lipsit de durere și plin de sens.

Autor, Ana Maria Ducuță - sursa facebook

Sursa foto: tumblr

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Cândva, demult, s(e)xul era o limbă secretă. Un limbaj fără dicționar, în care ne descopeream unul pe celălalt ca niște copii orbi, pipăind contururile unui suflet prin piele, prin tremur, prin suspin. Nu era un sport. Nu era o probă olimpică. Era o chemare. O invitație la vulnerabilitate.

Astăzi? Sexul e test grilă. Dacă n-ai bifat orgasmul rapid, preludiul corect, performanța de durată, eșec.

Barbatul iese de la „întâlnire” cu nota 6.2 și o inimă zdrobită.

Femeia e „faină, dar rece” sau „bună de pat, dar nu de dus acasă”.

Ne-am transformat în jurați. Ne evaluăm cu ochi de HR, cu criterii luate din scene de pe site-uri obscure, cu standarde impuse de lumi fictive. Și nu mai iubim, ci comparăm. Nu mai dăruim, ci cerem randament.

Uitasem că un bărbat care n-a mai fost atins de mult, poate termina actul sexual în două minute. Dar dacă ar simți o mână caldă, o privire blândă și o femeie care nu se grăbește să-l exileze în categoria „inutil”, același bărbat ar deveni flacără vie. Rezistență. Pasiune. Furtună. Zeu.

Uitasem că o femeie nu are nevoie de o mașină de lux ca să se topească în brațele cuiva, ci de răbdare, de ascultare, de acel tip de mângâiere care nu caută sânul, ci inima.

Dar trăim vremuri în care nu mai avem timp. Unde totul trebuie să fie „acum”, „perfect”, „ca în filme”.

Căsătorii care s-ar fi putut salva cu o discuție la lumina lumânărilor, se sting în birouri de avocatură pentru că „sexul n-a mai fost ce trebuie”.

Pornografia a mințit. Ne-a spus că orgasmul e scopul, nu conexiunea. Ne-a spus că trebuie să arătăm într-un fel, să ne mișcăm într-un anume ritm, să fim mereu disponibili, performanți, excitanți.

Dar realitatea e altfel.

În realitate, sexul e uneori stângaci. Alteori, neașteptat.

Uneori începe cu o ceartă și se termină în lacrimi.

Alteori nu se termină deloc, pentru că rămâne în tine, ca o rugăciune.

Bărbații nu mai înțeleg femeile.

Femeile nu mai au răbdare cu bărbații.

Am transformat complementaritatea în competiție, iar diferențele noastre – acele daruri magice ale naturii – în defecte de fabrică.

Femeia e „prea emotivă”.

Bărbatul e „prea simplu”.

Dar poate că tocmai în această diferență se ascunde ceva sacru – nu de judecat, ci de iubit.

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Poate că nu avem nevoie de sex mai bun.

Poate avem nevoie de atingere reală, de abandon sincer, de privirea aceea care nu judecă, ci rămâne.

Poate că sexul, așa cum a fost gândit la începuturi, era mai aproape de rugăciune decât de sport.

de Mădălin Augustin Ionescu

Câte ceva, despre ,,OMUL POTRIVIT"!

În viaţă te intersectezi cu diferite feluri de oameni şi ai de făcut alegeri grele referitoare la ei.

Uneori pui în balanţă anumite aspecte, încercând să găseşti un răspuns întrebărilor pe care le ai.

Câteodată eşti derutat. Nu mai ştii nici tu bine ce vrei sau ce simţi.

De cele mai multe ori, tot ce e nevoie e să te dai un pas în spate, să faci puţină linişte şi să cauţi în inima ta.

Acolo vei descoperi că omul potrivit pentru tine e cel care scoate la iveală cea mai bună variantă a ta.

Omul potrivit pentru tine nu te trage în jos, ci te duce sus, printre nori.

Te ajută să vezi ce e dincolo de zid, dincolo de obstacole şi de zona de confort.

El te ia de mână, te ajută să te ridici din locul din care ai căzut, şi-ţi arată un început acolo unde credeai că e sfârşit.

Într-un mod miserios doreşti să-i povesteşti viaţa ta, modul în care ai suferit, ştiind că tot ce spui, depozitezi într-un loc sigur. În inima lui.

Nu desconsideră lacrimile care ţi-au curs pe obraji în trecut, tocmai de aceea se străduieşte acum să te facă să zâmbeşti cât mai des.

Îţi dă liniştea şi siguranţa că totul o să fie bine, chiar dacă factorii externi spun cu totul altceva.

Omul potrivit pentru tine e cel care-ţi umple golurile, nu care te secătuieşte puţin câte puţin.

E cel care te face să înfloreşti, nu să te usuci.

Omul potrivit pentru tine se pliază perfect pe forma sufletului tău, intrând cu uşurinţă pe poarta inimii tale.

Omul potrivit te face să fii un om mai bun. Zâmbeşti mai des, ierţi mai mult, te cerţi mai puţin.

Cel care te transformă într-o variantă mai rea a ta, nu e omul potrivit.

Omul potrivit ţie, vede ceea ce alţii nu văd la tine: inima ta caldă, sufletul blând, frumuseţea interioară. Şi te iubeşte pentru asta.

Omul potrivit te face să te simţi bine în pielea ta. Cel care îţi aminteşte constant de defectele tale, înseamnă că nu e omul potrivit.

Omul potrivit pentru tine, când e la distanţă, te face să-ţi doreşti să ieşi din tine şi să mergi să-l îmbrăţişezi. Şi să nu-i mai dai drumul.

Omul potrivit te susţine, îţi este un sprijin moral şi un sfătuitor bine intenţionat.

Omul potrivit pentru tine e acela la care te gândeşti prima oară când ai o bucurie sau un necaz. Mintea ta îţi aminteşte de cel cu adevărat important.

Omul potrivit pentru tine e acela spre care alergi cu braţele deschise, sperând să te prindă şi să te ţină mereu lângă el.

Omul potrivit pentru tine e din Dumnezeu.

de Părintele Constantin Necula

Instrucțiuni de utilizare a bărbatului. Ghid practic.

Multe dintre problemele care apar în relații sunt cauzate de lipsa informației, de faptul că femeile nu știu cum funcționează bărbații. O femeie informată e o femeie pregătită pentru o relație de lungă durată.

Bărbatul... este un om normal, cu bune și rele, cu calități și defecte, cu zile bune și zile proaste, cu probleme, cu nervi, cu draci câteodată. Femeia trebuie să știe că bărbatul este om, nu e zeu, semizeu ori zmeu omnipotent care poate rezolva orice doar bătând din palme. Genetic este mascul, deci diferit de ea. Dacă privim în jur la alte specii cu care împărțim globul pământesc vom constata că masculul este diferit în mod evident și flagrant de femelă.

Că ne place ori nu și noi oamenii suntem diferiți, femeile de bărbați - diferiți fizic, psihic, fiziologic, hormonal, emoțional. Suntem doi actori diferiți care joacă roluri diferite în aceași piesă denumită viață.

Natura ne-a făcut diferiți ca să ne completăm fericit în cuplu, în familie, în iubire.

Din păcate un procent dintre femei nu știu cât de diferiți sunt bărbații și, știindu-se pe ele ce pot, cer aceleași lucruri de la bărbați - ii vor sensibili, ii vor atenți, ii vor organizați și meticulosi ca ele, ii vor perfecți, ii vor afectuoși, ii vor tandri, ii vor echilibrați, ii vor fideli, devotați, ii vor devreme acasă, vrednici, protectori și iubitori. Femeile ar vrea multe de la ei, dar na, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Discrepanța asta dintre dorința femeii și putința bărbatului distruge de multe ori relația.

O soluție ar fi ca femeile să aibă înțelegere pentru bărbați, să îi păsuiască, să nu le vâneze greșelile, să le treacă cu vederea, să se facă de multe ori că nu văd, că nu aud, să nu stea permanent "cu gura pe ei" decât în pat, să nu le stoarcă lămâi în ochi din 5 în 5 minute, să nu aibă pretenții absurde și așteptări nerealiste de la ei. Bărbatul ideal sau bărbatul perfect nu există. Viața lângă un bărbat nu e ușoară și nici comodă, nu e pentru toate femeile, nu e pentru oricine.

- O femeie care vede în bărbat doar un mijloc sau un instrument pentru a-i fi ei bine, nu va reuși să țină un bărbat.

- O femeie care vede în bărbat doar un bun câștigat, luat cu semnătură la starea civilă, care vede in el o mobilă, un animal de companie sau un bun personal nu va reuși să țină un bărbat lânga ea.

- O femeie care crede că bărbatul ii e dat ei doar ca să aibă pe cine cicăli, bate la cap, certa, ține din scurt, judeca pentru nimicuri, vărsa nervii pe el, nu va reuși să țină un bărbat lângă ea.

- O femeie care crede că bărbatul se ține cu sex din joi in paște, fără fantezii, fără emoție, fără jocuri, fără cochetărie, fără glume, fără zâmbet, fără noutăți, doar cu muncă si ceartă, nu va ține un bărbat alături.

- O femeie care crede că bărbatul trebuie să stea doar cu ea zi și noapte, doar după fusta ei, doar la ordinele ei nu va ține un bărbat.

Va ține un bărbat doar femeia frumoasă la trup și suflet, tandră și iubitoare, care e gospodină în bucătărie și "deșteaptă" la pat, veselă, deschisă, înțelegătoare, care știe să uite, să ierte, să nu poarte ranchiună, să nu fie orgolioasă și ambițioasă, să nu fie capricioasă, ciufută, geloasă, absurdă, disperată de atenție, care știe să ofere și nu doar să ceară, care știe să tacă, când să tacă, care știe când să vorbească, ce să vorbească și cum să vorbească cu bărbatul ei.

Doar femeia care a înțeles că viața cu un bărbat nu e doar despre ea și nevoile ei, că viața cu un bărbat nu e o poezie nesfârșită, că viața cu un bărbat nu e o continuă lună de miere, că viața cu un bărbat nu e o idilă fără sfârșit, va ține un bărbat alături.

Doar femeia destul de deșteptă care știe să facă "pe proasta" din când in când, care știe să cedeze când e cazul, care e prietena, confidenta, reazemul, sprijinul și alinarea bărbatului ei, va reuși să îl păstreze.

Doar femeia care a înțeles că o relație rezistă doar cu vorbe bune, doar cu emoții pozitive, doar cu iubire, comunicare, atenție, afecțiune, dragoste, sex și din când în când o ciorbă, va avea un bărbat al ei.

Doar femeia care știe să păstreze un echilibru intre nevoia ei de proprietate și nevoia lui de libertate va avea un bărbat al ei.”

(Dr Love )

Toate reacţiile

1,4

TU ȘI EU...

Am citit undeva că nu iubim "Pentru că", ci iubim "Cu toate că". Nu îți trebuie un motiv când iubești. Iubești, pur și simplu. Iubești tot pachetul: iubești și ambalajul, iubești și conținutul. Așa cum e. Și în egală măsură. Iubești omul, după aia iubești bărbatul sau femeia. Nu încerci să schimbi nimic la celălalt; se va schimba singur, dacă te iubește. Acest lucru este, după mine una, cea mai frumoasă declarație de dragoste. Făcând asta, omul ăla chiar vrea să rămână. Nu dăruiești timp, nu dăruiești părticele din tine dacă simți că ești într-un simulacru de relație care te strânge ( mai mult sau mai puțin) și care te sufocă. Nu lași garda jos, nu-ți dezvălui emoțiile, vulnerabilitatea oricui, oricând; nu prea ai chef să îți fie luat sufletul la mișto. Iubirea, atunci când doi oameni încep să și-o construiască, rupe granițe, sparge vămi, înlătură diferențe. Iubirea nu știe ce înseamnă distanța în kilometri. Știe, în schimb, ce înseamnă distanțarea între sufletele a doi oameni, între emoțiile și sentimentele lor. Și știe că asta o va ucide atunci, dacă se va întâmpla... Iubirea știe că poate muri și din cauza lui "Dacă", din cauza lui "Oare?", din cauza lui "De ce?", a lui "Pentru ce?", a lui "Nu"... Iubirea moare și pentru că nu iubim, fiindcă "Nu se poate"... Iubirea moare și pentru că nu iubim, fiindcă "Nu trebuie". Prea târziu înțelegem că " Vreau! " și "Pot!" sunt sevele din care și cu care ea se hrănește. Iubirea moare când ne împiedicăm de propriile gânduri și le despicăm în zece. Iubirea moare când ne închidem în părerile celorlalți. Iubirea moare atunci când ne lipsește curajul să iubim dincolo de prejudecăți, dincolo de aparențe, dincolo de judecata ălora săraci cu duhul... "I-am tras-o și lu' aia!" , "L-am făcut și pe fraierul ăsta de bani!"... Iubim trofee, nu oameni. Și iar mai moare iubirea câte puțin... Din câte știu eu, iubirea nu o capeți moștenire; ți se întâmplă. Dacă vrei să o ai, trebuie să te pricepi să o clădești emoție cu emoție, sentiment cu sentiment. Atunci când întâlnești omul ăla așteptat și dorit de mult, mult timp.... apucă-te de iubit temeinic... Apucați -vă de iubit temeinic. Scrieți -vă basmul vostru numai în doi. Alții nu au ce să facă în povestea voastră, nu au ce să caute acolo. Voastră înseamnă doar voi doi, amândoi. Ceilalți.... simple decoruri... Bucurați-vă voi sufletul. Iubiți -vă voi sufletul. Hrăniți -vă voi sufletul. Bucurați-vă de celălalt. Iubiți -vă cu celălalt. Hrăniți -vă din celălalt... Arătați -vă că vă sunteți necesari unul în viața celuilalt. Arătați -vă că aveți nevoie unul de celălalt, fiecare în sufletul celuilalt... Să nu vă fie teamă că va trebui să vindecați niște răni și să umpleți niște goluri din inima și în sufletul celuilalt. Astfel, vă veți umple propriile voastre goluri. Niște goluri care au întotdeauna nevoie să fie umplute cu timp, cu grijă, cu atenție, cu afecțiune, cu iubire. Indiferent de om.... Mai lăsați și grămada de "Te iubesc" la o parte. Există, dacă nu ați aflat încă, sinonime pentru cuvintele astea două: "Cum îți este?", "Ai mâncat?", " Îmbracă -te bine că e frig", "Mi-e dor de tine!", "Te-am sunat fiindcă voiam să îți aud pentru o clipă glasul", "Ai grijă de tine"... Fiți originali. Iubirea nu înseamnă kilograme de cuvinte, ci de fapte. Și mai terminați cu prostia aia importată:"Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată!". Celălalt nu este un lucru. Oamenii nu sunt lucruri. Celălalt e viu, simte. Oamenii sunt vii, simt. Celălalt, oamenii nu vor putea fi înlocuiți niciodată. Lucrurile, da. Ce -ar fi să începeți să spuneți din ce în ce mai des:"Ești cel mai bun om care mi s-a întâmplat vreodată!"??? Încercați și nu veți regreta. Credeți -mă. Iubiți -vă cu suflet, din suflet. Iubiți sufletul celuilalt, mai întâi. Apoi, restul. Iubiți. Nu lăsați tăcerea să vi se așeze comod în suflet... Pentru că nimic nu doare mai tare decât sufletul atunci când e mut, golit și începe să se usuce .

Nu vom găsi niciodată o persoană perfectă, care să îndeplinească toate criteriile noastre

Nu vom găsi niciodată o persoană perfectă, care să îndeplinească toate criteriile noastre, care să îndeplinească toate așteptările noastre, care să facă totul bine de fiecare dată, care să fie „tot ce am visat”. Pentru că nimeni nu se poate raporta la o fantezie de iubire, care de obicei ascunde în spatele ei propriile noastre temeri, nevoi și nesiguranțe.

Trebuie să lăsăm deoparte iluzia de a experimenta ,,dragostea adevărată". Aceasta este dragostea adevărată, posibilă și frumoasă, în felul ei de a fi. Pentru că tocmai în întâlnirea „omului cu umanul” se întâmplă dragostea adevărată.

Oricine vrea să iubească cu adevărat trebuie să fie pregătit pentru imperfecțiunile, limitele, diferențele pe care o relație le va aduce în contact cu celălalt. Și asta face relația atât de frumoasă, provocatoare și îi dă puterea de a transforma indivizii prin iubire. Aceasta nu înseamnă să suportăm abuzul sau să rămânem alături de cineva care ne face rău. Dar este important să înțelegem că și cei mai buni oameni și cele mai bune relații, au provocările lor.

Prin urmare, a trăi o relație fericită și sănătoasă nu înseamnă să găsești pe cineva perfect, ci mai degrabă pe cineva cu maturitate și responsabilitate emoțională, o persoană conștientă de ceea ce reprezintă o relație și suficient de dispusă să facă față acestei provocări.

Nu este ușor să găsești pe cineva cu maturitate și responsabilitate emoțională, în vremuri în care relațiile par atât de ușoare și superficiale. Dar ele există și, înainte de a găsi pe cineva așa, trebuie să ne angajăm să „fim” noi astfel și să înțelegem că maturitatea emoțională nu este întotdeauna despre reciprocitate, ci despre transparență. Este vorba despre sinceritatea de a spune ceea ce simți, ce vrei, și de a ști să tratezi cu grijă inimile celorlalți.

Poate când vine vorba de dragoste, nu vom fi niciodată maturi sută la sută. Dar să fim mereu mai buni și să găsim pe drumul nostru oameni dispuși să crească și să facă din relații un spațiu sănătos de evoluție pentru amândoi.

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Un om care te iubește, te respectă!

Un om care te iubește, te respectă. Un om care te respectă, nu te pune niciodată în situații jenante, nu te expune ridicolului și nu te umilește.

Un om care te iubește nu face ceva ce nu îți place, știe și simte ce trebuie și ce nu trebuie să facă, fără să-i impui limite…

Un om care te iubește, nu te compară cu alte persoane.

Un om care te iubește nu te minte și nu îți ascunde nimic.

Un om care te iubește nu îți evidențiază defectele, ci calitățile.

Un om care te iubește te pune pe primul loc și nu te face să te simți ignorat, abandonat, uitat.

Un om care te iubește are totul dacă te are pe tine și nu ar trebui să mai fie interesat de altcineva.

Un om care te iubește nu te chinuie și nu îți dă motive de neliniște, de îndoială și de nesiguranță.

Un om care te iubește nu îți irosește timpul și nu te obligă să îl aștepți.

Un om care te iubește nu poarta măști in preajma ta.

Un om care te iubește nu se teme să îți arate iubirea lui.

Un om care te iubește nu te face sa plângi decât de fericire!

 

 de Irina Binder

Dragostea romantică NU este necondiționată!

Este greu de acceptat, dar este adevărat...

Dragostea romantică crește când tu te porți ca un partener sănătos emoțional și începe să pălească când te comporți imatur emoțional.

De exemplu nu ar fi de așteptat din partea unui partener să rămână alături de cineva care s-ar comporta ca o parteneră cicălitoare, nesigură și care încearcă să-l controleze.

Similar, nu ar fi normal din partea partenerei să-l iubească necondiționat, dacă el ar începe să o controleze sau ar înceta să se comporte ca un partener iubitor și sănătos emoțional!

Dacă iubirea pe care o purtăm copiilor noștri este necondiționată, dragostea romantică NU este necondiționată...

Este despre a menține DORINȚA vie prin polaritate (echilibrul masculin-feminin)...

Este despre a te comporta ca un adult matur emoțional și a aștepta același lucru din partea partenerului tău!

Dragostea romantică este despre doi adulți care stau împreună, se bucură de viață, împărtășesc experiențele vieții și fiecare își asumă responsabilitatea pentru propria fericire.

Trebuie să:

• Menții dorința vie prin echilibrul masculin-feminin

• Te prezinți ca o parteneră dorită de orice bărbat

• Te prezinți ca un partener dorit de orice femeie

• Împărtășești bucuriile și provocările vieții, asumându-ți responsabilitatea pentru propria fericire

Nu lăsa ca nesiguranța sau teama să definească relația ta. Preia controlul și transformă-ți viața amoroasă începând chiar acum!

de Gabriela Saulea

Iubirea se termină atunci când...

Iubirea se termină atunci când oamenii nu știu cum să iubească, pentru că, pentru a iubi cu adevărat, trebuie mai întâi să începi să te iubești pe tine însuți, să iubești fiecare spațiu care locuiește în suflet și să înveți să îți accepți defectele și greșelile, precum și să îți recunoști succesele și calitățile. Și odată ce ați găsit pacea și armonia interioară, când ați descoperit valoarea sufletului și a inimii, atunci sunteți gata să experimentați iubirea în toate dimensiunile ei.

Adesea credem că suntem îndrăgostiți, dar iubirea se termină atunci când se termină iluzia, a iubi cu adevărat înseamnă a cunoaște și a accepta fațetele celeilalte persoane, înseamnă a-i respecta spațiul, ideile și timpul, înseamnă a-i susține și încuraja dorințele și a căuta bunăstarea reciprocă.

A iubi cu adevărat înseamnă a accepta că greșim, că nu suntem dependenți, că nu aparținem, că fiecare cap este o lume și că fiecare inimă este fidelă motivului pentru care bate.

Iubirea nu se termină cu distanța, nici atunci când s-au implicat terțe părți, și nu ele sunt cele care distrug iubirea, pentru că cei care iubesc cu adevărat sunt reticenți în a renunța la acel sentiment care le completează armonia, pentru că iubirea adevărată este transparentă, iubirea se termină atunci când nu există loialitate sau fidelitate.

Iubirea se termină cu atitudini indiferente, cu monotonie și lipsă de empatie.

Iubirea se stinge în ignoranța de a nu cunoaște sau situa sentimentele, este o instabilitate care nu-i permite să prețuiască cealaltă persoană, pentru că iubirea este echitate, afinitate și sincronie.

Iubirea se termină în lipsa stimei de sine, iar atunci când egoismul și gelozia predomină, cei care iubesc cu adevărat știu să ofere încredere, siguranță și liniște.

Iubirea se termină atunci când există această încăpățânare de a impune și de a da prioritate rațiunii înainte de a lua în considerare senzațiile inimii.

Iubirea se termină atunci când nu știm să apreciem atenția persoanei care ne este alături, când omitem detaliile care hrănesc iubirea și când dedicarea, timpul și detaliile sunt luate în considerare pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Iubirea se termină odată cu lipsa de respect față de sine și față de persoana pe care pretindem că o iubim, moare încetul cu încetul atunci când atitudinile toxice, tăcerile și dezacordurile nespuse devin un obicei zilnic.

Iubirea se termină atunci când se iau decizii premature de frica singurătății și sunt soluții rapide pentru cei care cred că trenul trece doar o dată în viață.

Iubirea se termină atunci când așteptările nu sunt îndeplinite, iar odată cu ele vin dezamăgirea, distanța, absența, indiferența și uitarea.

Iubirea se termină atunci când greșelile nu sunt recunoscute, pentru că mândria vine înaintea umilinței de a cere iertare.

Iubirea se termină din cauza promisiunilor neîndeplinite, a minciunii, a trădării, a înșelăciunii și a ne loialității.

-Amparo Martí

Orice bărbat își dorește...

Aproape orice bărbat își dorește să aibă alături o femeie frumoasă. O femeie care să strălucească la brațul său.

Însă doar un bărbat special știe faptul că mai important este să aibă alături o femeie fericită.

Când EA este fericită, automat radiază la exterior și devine frumoasă cu totul. Strălucește precum un diamant.

O femeie iubită devine automat o femeie fericită. Iar o femeie fericită aduce liniște în jur și reușește să te facă să crești ca bărbat și să radiezi la rândul tău. Asta este cheia oricărei relații. Modul în care reușești sau nu să o înțelegi și să o faci fericită.

Când EA zâmbește, casa zâmbește cu totul. Este simplă treaba. Atinge-o atent acolo unde puțini reușesc să o facă, în frumosul sufletului ei. Vei observa cât de ușoară și simplă devine viața în doi.

Ca bărbat, să te mândrești cu ea pentru simplul fapt că arată bine, este o dovadă clară de imaturitate.

În schimb, să o completezi zi de zi, să te mândrești cu zâmbetul și cu reușitele ei, este o dovadă a faptului că te-ai maturizat și ai reușit să depășești statutul de băiat dornic de a arăta lumii propria putere.

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Dacă îmi spui că mă iubești, te cred?

Nu, dacă îmi spui că mă iubești am să cred că preferi să-mi alini rănile cu o simplă promisiune. Nu cred în te iubesc, nu cred în pentru totdeauna! Cred în diminețile în doi, cred într-o cafea băută împreună! Dragostea nu se închide într-o frază, dragoste înseamnă grijă unul pentru celălalt, înseamnă susținere și răbdare! Voi crede că mă iubești atunci când mă vei privi dormind, când singurul tău gând dimineața voi fi eu, când te vei preocupa pentru mine așa cum eu mă îngrijorez pentru tine! Voi înțelege că mă iubești atunci când privindu-te în ochi, mă voi simți cea mai frumoasă femeie și nu va trebui să mă preocup pentru celelalte din jurul meu! Voi înțelege că mă iubești atunci când voi realiza că tot ce este imperfect în mine pentru tine este suficient. Nu-mi spune că mă iubești, dovedește-mi că suntem doar noi și că povestea asta va rezista împotriva tuturor dar mai ales împotriva noastră; tu nu vei ceda, eu nu mă voi supăra și de o vom face, ne vom căuta de infinite ori, ne vom ierta, ne vom săruta și vom adormi împreună, orice s-ar întâmpla. Lasă-mă să fiu eu, doar așa voi afla dacă poți să mă iubești!

Cu iubire și lumină,

Daniela