Se afișează postările cu eticheta Dezvoltare personala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dezvoltare personala. Afișați toate postările

joi, 11 iulie 2024

Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!


Tot ce știm despre iubire este ceea ce am fost învățați, în primul rând, în familie. Iar dacă ne-am uita puțin în familiile noastre, la ce am fost învățați că înseamnă iubire și la ce vedem că înseamnă manifestare a iubirii între apropiații noștri, am constata că, de cele mai multe ori, diferă de ceea ce am citit sau am văzut în filme.

Am fost învățați că iubirea trebuie justificată: „te iubesc pentru că...”. Doar că asta nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea nu este gratuită, ci este ceea ce obținem dacă plătim un preț: „dacă nu faci sau spui asta, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu este iubire, este șantaj.

Am fost învățați că a ne arăta sau a ne spune iubirea este un gest de slăbiciune, de vulnerabilizare: „dacă iubești, te va lua de prost/proastă”. Doar că aceea nu este iubire; este ceea ce a înțeles despre iubire și a văzut cel care vorbește.

Am fost învățați că iubirea este o sursă de suferință, și nu de bucurie: „să nu te îndrăgostești, vei suferi”. Doar că iubirea nu aduce suferință, ci liniște. Așteptările aduc suferință, iar acolo nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea trebuie câștigată, nu oferită pe tavă: „ți-a demonstrat că merită să-l/o iubești?”. Doar că iubirea nu este un concurs de dovedit; este o stare care apare după ce înțelegem că nu avem nimic de demonstrat nimănui.

Am fost învățați că iubirea durează atât cât ne este nouă bine, după care, gata: „te-ai schimbat, nu mai ești același/aceeași; nu te mai recunosc, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu e iubire, este manipulare curată.

Am fost învățați că a iubi înseamnă a te jertfi pentru alții și a uita de tine. Doar că asta nu este iubire, este o pedeapsă de sine.

Am fost învățați că cea mai mare virtute este să-i iubești pe alții, chiar dacă asta înseamnă că nu te iubești pe tine: „eu nu contez, altora să le fie bine”. Doar că asta nu este iubire, este anulare de sine.

Când suntem singuri avem foarte multe păreri despre iubire, despre cum vom iubi, cum vom fi iubiți, cum va fi relația; știm și că nu vom mai face greșelile pe care le-au făcut părinții noștri, și jurăm că noi vom fi altfel. Toate astea în teorie. Doar că practica schimbă lucrurile. În practică, suntem condiționați de programele pe care le-am primit în familie, de la părinți, și vom ajunge să facem exact ce am jurat că nu vom face niciodată. Și e normal să fie așa; experiențele se repetă până când cineva va schimba credințele și programările. Fetele vor face ca mama și își vor alege un partener ca tata, băieții vor fi ca tata și își vor alege partenere ca mama, iar relația va semăna cu a părinților.
De cele mai multe ori, iubirea este confundată cu relația. Credem că este suficient să vrem relație cu cineva și credem că asta înseamnă iubire. Nu, nu obligatoriu.

Putem vrea relație pentru că așa se face, pentru că suntem presați de familie și de cei din jur; care ne „iubesc” mult dacă ne presează, nu-i așa?!

Putem vrea o relație pentru că ne este teamă de singurătate, și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru a ne răzbuna pe cineva care ne-a respins, sau pentru a le arăta altora că noi putem, ei nu; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că vrem un anumit partener, și nu vrem să fie cu altcineva; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că avem nevoie de cineva care să ne ajute, să ne sprijine, să facă în locul nostru, să fie acolo doar pentru că așa vrem; și vom numi asta iubire.

Dragă Om, mă adresez acum ție, direct: RELAȚIA ȘI IUBIREA NU SUNT ACELAȘI LUCRU, NU MAI FACE CONFUZII!

Într-o relație poate exista iubire, dar Iubirea nu are nevoie de o relație. Iar aici cuvântul este „nevoie”. Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!
Intri în relație și atragi un anumit tip de partener pentru că ai de învățat una sau mai multe lecții. Totul este despre tine, niciodată nu este despre altcineva. Tu nu poți schimba pe cineva; observă că nici tu nu vrei să te schimbi. Nu poți cere ceva ce tu nu faci. Nu poți aștepta să ți se dea ceea ce tu refuzi să obții singur.

O relație durează exact atât cât îți înveți lecția. Simți când e gata, dar programările primite din partea societății („să nu ne faci de râs”, „până când moartea ne va despărți”, „ce-o să zică lumea”) te împiedică să închei acea relație și să mergi mai departe pe drumul tău. Și atunci rămâi agățat de o persoană cu care nu mai rezonezi, îți negi simțirile, te vei îmbolnăvi și vei numi asta iubire.

Dragă Om, tu nu iubești un om; nu asta e iubirea. Iubirea este atunci când în prezența celuilalt ajungi să te iubești pe tine.

Binețe, Om înțelept!

Cu iubire și lumină,
Daniela

marți, 2 iulie 2024

O relație care implică o conexiune profundă între parteneri nu este ceva ce apare din întâmplare sau pentru că ai noroc!


O astfel de relație se construiește în timp, este un proces în care sunt implicați ambii parteneri. O astfel de relație nu poate fi construită decât de doi oameni care au un nivel înalt de Conștiință, care se cunosc bine pe ei înșiși și care fac tot ce depinde ei pentru a-l cunoaște cât mai bine pe celălalt.
Conexiunile profunde se construiesc pe baze spirituale, nu pe egoism, nu pe disperarea de a-ți găsi un bărbat/ o femeie, nu pe teama de a rămâne singur, nu pe poftele sexuale, nu pe agitația hormonală, nu pe disperarea că ceasul tău biologic ticăie și nu vei mai putea face copii.
Orașele se construiesc pas cu pas, carierele se construiesc pas cu pas, averile făcute onest se construiesc pas cu pas, relațiile profunde se construiesc pas cu pas.
Dacă discutăm despre doi oameni care au o relație de cuplu bazată pe o conexiune profundă la nivel fizic, emoțional, intelectual și spiritual între cei doi, puteți fi siguri că acea relație nu a fost așa din primul moment în care cei doi s-au cunoscut. Oricât de mare a fost compatibilitatea/ rezonanța între cei doi la început, ei au ajuns la acea profunzime a relației în timp, pe măsură ce s-au cunoscut mai bine, pe măsură ce și-au dovedit reciproc că pot avea încredere unul în altul, pe măsură că au dovedit că știu să se asculte unul pe altul, să se ajute unul pe altul, etc.
O mulțime de oameni nu înțeleg că o relație de cuplu sănătoasă, armonioasă, o conexiune profundă la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual între doi oameni, se construiește în timp, este un proces în care este necesar să fie implicați la modul serios ambii parteneri și care trebuie să rămână o prioritate pentru ambii parteneri tot restul vieții.
Este ca atunci când dicutăm despre o casă: dacă ai construit o casă frumoasă, spațioasă, este minunat, dar ea necesită permanentă atenție, pe parcursul timpul va fi nevoie de retușuri/ reparații/ modernizări/ reamenajări. Dacă nu te mai ocupi de acea casă, dacă nu mai faci curățenie periodic, dacă să nu mai faci reparațiile necesare, dacă nu o mai întreții, e o chestiune de timp până când acel imobil va ajunge o ruină.
Este responsabilitatea ta să te asiguri că nu-ți dai „materialele de construcție” de calitate pe mâna unui individ care are un trecut care-l arată a fi un „constructor” dubios, care și-a înșelat „clienții” anteriori.
Și e tot responsabilitatea ta să te asguri că dacă ai avut în trecut experiențe nefericite cu astfel de „constructori” care și-au promis ceva și ți-au livrat altceva, n-o să-i tratezi pe toți „constructorii” ca și cum ar fi la fel ca acela care te-a înșelat pe tine.
Învață lecțiile din experiențele anterioare și dacă vrei să-ți construiești o „casă”, asigură-te că îți folosești discernământul atunci când îți alegi următorul „constructor”.

luni, 1 iulie 2024

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!


Ia-ți o femeie care a avut lângă ea un prost, care nu a știut să o păstreze lângă el și să o prețuiască. Ea l-a ales și l-a iubit în cele mai frumoase feluri.

Ia-ți o femeie care nu a fost ascultată. Și-a închis sufletul și a uitat de toate dorințele și visele sale. De nenumărate ori s-a învinuit pe sine pentru toate eșecurile relației în care era.

Ia-ți o femeie care nu a fost sărutată pe frunte și nu i s-a spus că este minunată. A dus lipsa mângâierii, a îmbrățișărilor, a cuvintelor calde și sincere.

Ia-ți o femeie căreia nu i s-au oferit flori. Care nu a fost alintată și surprinsă și care își dorește atât de mult să se trezească dimineața și să știe că omul ei drag are grijă de ea și o va proteja.

În oricare femeie există un copil care cere fără să spună: siguranță, protecție și respect. Un copil care cere afecțiune, iubire și un loc unde să se adăpostească atunci când se simte singură. Iubește-o pe EA și pe copilul din ea!

Nu înceta niciodată să iubești, chiar dacă cineva te-a rănit... 
Nu înceta niciodată să dăruiești, chiar dacă cineva nu ți-a dăruit, ci doar te-a mințit...
Nu înceta niciodată să fii o persoană bună, chiar dacă mulți oameni s-au comportat urât cu tine…

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!

Cu iubire și lumină,
Daniela.


luni, 15 aprilie 2024

Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător…


Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător. Cei care au trăit-o au fost mai întâi capabili, au avut încăpățânarea, au avut începuturile. Dragostea nu este o loterie, așa cum cred majoritatea oamenilor, este un contract de onoare (dureros la început) cu noi înșine, apoi cu celălalt.

Nimeni nu a experimentat o mare dragoste, pentru că așa este firesc. Cei care au experimentat-o, au crezut mai întâi în semnificația cuvântului “împreună”.
Nimeni, vă spun, nu a trăit o mare dragoste doar pentru că viața îi datora asta.

Cei care au trăit-o, o datorau ei vieții. Și, din acest motiv, ei și-au închis urechile la sunetele lașilor, lăudăroșilor care spuneau că nu există iubire. Ei s-au încăpățânat să țină brațele larg deschise până când, în sfârșit, a venit.

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că împrejurările l-au favorizat pe el. Cei care au trăit-o, au blestemat toate împrejurările nefavorabile și, cu propriile mâini, cu mintea și cu valorile lor, au creat condiții noi.

Nimeni, dacă vrei să mă asculți, nu a trăit o mare dragoste dintr-un poziție confortabilă. Cei care au trăit-o, și-au luat inima în dinți și au luptat pentru ea, au dat bătălii, au oferit timp, au pus suflet. Vai de cei fără suflet…

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că, acolo, în timp ce stătea fără griji și fluiera indiferent, i-a căzut pe cap din cer. Cei care au trăit-o, au devenit ei înșiși cerul, au devenit păsări și au zburat până la capătul lumii, uneori chiar și dincolo, în lumea lor.

Vezi tu, nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că dragostea s-a dus pe canapeaua lui și l-a găsit pe el. Cei care au trăit-o, au ieșit din carapacea lor, din pereții lor, din confortul lor. Au avut încăpățânarea, au avut viziunea, nebunia și visul, au avut voință și s-au dus și au găsit-o. A prins-o de gulerul iubirii și i-a spus: „La naiba, sunt aici, nu mă ascund”.

N-a înflorit nici măcar o mare dragoste în grădini fertile și adăpostite. Mai întâi au devenit flori de stradă, au prins rădăcini, au încolțit și au înflorit singure. Au rezistat iernilor, vântului, grindinei, au fost tăiate de trecători și curioși, dar au avut puterea și au înflorit din nou.

Vă spun, la niciunul dintre toți cei care stau și plâng – pentru că prima dată nu au reușit, a doua oară nu s-a întâmplat, a treia oară nu le-a mers și au renunțat definitiv și irevocabil – dragostea nu a venit să-i întâmpine.
Dragostea nu merge la cei care plâng și la cei care nu pot.

Merge doar acolo unde le zâmbește, la cei care stau în fața ei fără teamă, chiar dacă mai întâi au fost răniți de multe ori. Merge la cei care cred în ea, nu în cuvinte, ci în fapte.

Așa că, nimeni nu a experimentat o mare dragoste din întâmplare. Mai întâi a crezut cu toată puterea și nu și-a pierdut niciodată această credință. Ca să spun puțin mai simplu, istoria este scrisă de nebuni, de cei în formă și de cei puternici, toți ceilalți, în retrospectivă, doar o citesc.

de https://www.chrisoliver.ro/

vineri, 5 aprilie 2024

Să fii iubită!


Nu pentru ochii tai. Pentru ca intr-o zi iti vor fi poate tristi si plansi, incercanati, ridati, acoperiti de ochelari...
Nu pentru frumusetea trupului tau...pentru ca in orice zi poate aparea o femeie mai frumoasa, iar tu vei fi aruncata la cosul cu obiecte uzate.
Nu pentru felul in care te ingrijesti, te imbraci si stii sa te pui in valoare, pentru ca intr-o zi te poti trezi pe un pat de spital, dupa o anestezie generala...si nu va fi nimeni sa te tina de mana...
Nu pentru frumusetea parului tau, pentru ca intr-o zi vei fi poate nevoita sa faci chimioterapie...
Nu pentru mainile tale care stiu sa mangaie, sa aline, sa curete, sa daruiasca ...caci poate ca intr-o zi nu vor mai putea...
Nu pentru statutul tau, nu pentru pozitia ta, pentru familia ta sau pentru cati bani ai... Pentru ca poti pierde totul peste noapte. Pentru ca intr-o clipa, poti sa nu mai fii nimeni. Si te vei trezi, dintr-o data, a nimanui.
Si nu, nici macar pentru mintea ta...caci intr-o zi vei suferi poate de Altzheimer.

O batrana de 90 de ani, internata intr-un spital de bolnavi de Altzheimer, era vizitata in fiecare zi de sotul sau. Acesta venea un fiecare dimineata la ora 9,00 sa ia micul dejun cu ea. Intrebat fiind:
-"De ce mai veniti? Daca oricum nu va cunoaste?"
- "Vin. Pentru ca eu o mai cunosc pe ea..."

Ti s-a spus ca nu se poate. Ca o astfel de iubire nu exista. Asa ca alegi Acum-ul....Ba exista. Dar daca vrei sa fii iubita asa e posibil ca acum sa te doara, sa urli, sa suferi, sa mori de dor, sa te chinui si sa plangi, sa mai astepti, pentru ca nu accepti sa fii iubita pentru nimic altceva decat pentru ...Sufletul tau.
Caci doar el este nepretuit, de neinlocuit, imposibil de imitat si de "operat" estetic. Doar el este cu adevarat unic si da forma, viata si farmecul de neinlocuit buzelor tale, ochilor tai, fiintei tale. Cuvintelor, gesturilor, felului tau de a fi. Si doar pentru el va veni sa ia micul dejun cu tine si la 90 de ani, cand nu ti-a mai ramas nimic din tot ce ai avut...
Vei fi laudata pentru felul in care arati, pentru felul in care te imbraci, pentru frumusetea buzelor tale, pentru scanteile din ochii tai, pentru picioarele tale lungi, pentru mierea cuvintelor tale, pentru zambetul tau cald, pentru gropitele din obraji si pentru toate nimicurile. Bucura-te, dar lasa-le sa treaca fara sa iti lipesti inima de ele. Zambeste cu tristetea ca toate trec si asculta-l cu adevarat doar pe cel care iti va spune ca s-a indragostit de sufletul tau.
Si sa iubesti si tu, la randul tau, doar ceea ce nu moare.
Caci in rest... Toate trec...

Cu Iubire și Lumină,
Daniela



joi, 8 februarie 2024

Sfaturi pentru femeile din lumea întâlnirilor.


Nu vei convinge niciodată un bărbat să te iubească!

Găsește un bărbat care îți răspunde când suni și trimite mesaje înapoi în câteva minute, nu zile.

Găsește un bărbat care îți dă răspunsuri clare și nu te lasă să te întrebi unde te situezi.

Găsește un bărbat care vrea să te facă parte din viața lui, mai degrabă, decât un capitol din cartea sa.

Găsește un om căruia nu-i ia ani și ani să-și dea seama ce vrea de la tine.

Găsește un om care să-ți respecte, să-ți celebreze și să-ți încurajeze individualitatea, educația, spiritualitatea și creșterea. Amintește-ți că nu cere niciodată prea mult de la un om pentru a fi considerat o prioritate.

Găsește un bărbat care este cu adevărat interesat de tine și care te urmărește zilnic.

Găsește un bărbat care nu se ferește să meargă cu tine la biserică.

Găsește un bărbat care nu te lasă niciodată să dormi noaptea întrebându-te dacă mai contezi pentru el. Nu alerga niciodată după un om datorită aspectului său pentru că într-o zi acele priviri se vor estompa în cele din urmă și ceea ce rămâi este în interior așa că nu te lăsa consumată de trăsăturile sale fizice.

Găsește un bărbat care să te protejeze și să te susțină chiar și atunci când nu ești în preajmă.

Găsește un om care te prețuiește și care nu s-ar pune niciodată în poziția de a te pierde.

Găsește un bărbat care se trezește în fiecare zi căutând noi moduri de a te iubi.

Găsește un om care înțelege că nu este vorba despre a-ți oferi lumea, ci despre a te face să simți că ești singurul din ea.

Ascultă-mi sfatul și amintește-ți că timpul tău este prețios. Nu îl irosi pe cineva care nu realizează că și tu ești.

Cu iubire și lumină,
Daniela

joi, 1 februarie 2024

Ultima dragoste!


Prima iubire te învață să știi ce este iubirea, iluzia, castelele în aer și să crezi că basmele sunt posibile: 
...și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!

De asemenea, te învață să mori din dragoste, dezamăgire și să crezi că totul este posibil.

Ahh, dar ultima iubire... asta e altceva! Asta e la un alt nivel. Ultima iubire este cea care ajunge să stea până la capătul drumului.

Cel care te ajută să mergi înainte, cel care te învață să reclădești piesele din care ești făcut și pe care le-ai sfărâmat irosindu-te în iubiri efemere, cel care te face să uiți trecutul dureros, cel care te învață să te predai reală, te învață toleranța, răbdarea, sprijinul necondiționat, așteptarea și încrederea că mai există oameni asemenea ție!

Ultima iubire îți este partenerul în râs și lacrimi, în bucurii și tristeți, îți este complicele, confidentul, prietenul, iubitul. Cu el îți permiți orice fără să îți fie rușine, doar iubești ceea ce el conține ca trup, dar mai ales ca suflet!

Ultima iubire este cea care nu se îndrăgostește de tinerețea ta, nici de frumusețea ta, vede trecerea timpului reflectată în chipul tău brăzdat de riduri, în trupul tău, în părul tău alb și încă te vede ca pe a opta minune a acestei lumi, pentru că iubește ființa ta interioară, râsul tău, vocea ta, pentru că îți iubește Sufletul pur ca al unui copil!

Dragostea supremă te învață că mai ai încă ce oferi și că iubirea nu se termină, ci pur și simplu se transformă, alături de sufletul tău pereche! 

O zi minunată cititorule!
Cu iubire și lumină, Daniela

marți, 30 ianuarie 2024

Va veni o zi în care vei înțelege rostul durerii prin care ai trecut!


Durerea va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorința de a reuși, foamea de a fi fericită și de a deveni mai puternică pentru a face față greutăților viitoare cu speranță și încredere.

Într-o zi durerea îţi va dezvălui adevăratul său scop

Fie că te transformă într-o persoană mai puternică, mai plină de compasiune sau mai înţeleaptă, vei înţelege în sfârşit de ce a trebuit să treci prin tot ce ai trecut, de ce a trebuit să fii singură şi de ce a trebuit să fie atât de greu.

Într-o zi durerea îţi va arăta luminiţa de la capătul tunelului

Durerea te va transforma într-o persoană minunată, te va aduce mai aproape de Dumnezeu, de familia ta, de prietenii tăi şi de oamenii dragi din viaţa ta. Într-o zi durerea va fi motivul pentru care ai învăţat să fii o persoană mai bună, o mamă mai bună, o fiică mai bună, o soţie  mai bună.

Într-o zi durerea nu te va mai deruta

Nu va mai fi văzută precum o povară pe care o porţi după tine în orice loc mergi, nu te va mai defini, nu va mai fi ataşată de numele tău sau de reputaţia ta şi va fi ceva pe care o vei putea privi înapoi şi abia dacă o vei mai simţi.

Într-o zi durerea ta va fi motivul pentru care ai luptat pentru fericirea ta, pentru o viaţă mai bună, pentru răspunsuri la întrebări importante, pentru viitor, pentru lucruri pe care ţi le-ai dorit.

Într-o zi durerea te va elibera

Va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorinţa de a reuşi, foamea de a fi fericită şi de a deveni mai puternică pentru a face faţă greutăţilor viitoare cu speranţă şi încredere.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu te vei mai teme de suferinţă

Când ştii că ai trecut prin ce era mai rău şi încă ai supravieţuit, când ai ajuns acolo unde trebuia deşi nu ai avut nimic, când te uiţi la tine în oglindă şi vezi femeia pe care ţi-o doreai să o vezi în urmă cu ceva timp... atunci vei şti că durerea te-a transformat!

Într-o zi durerea va avea un sens

Vei putea privi înapoi şi vei şti de ce lucrurile trebuiau să se întâmple aşa cum s-au întâmplat. Vei întâlni oameni care au trecut prin aceleaşi situaţii şi îţi vei da seama că nu eşti singură. Vei împărtăşi poveştile şi lecţiile tale şi vei reuşi să îi ajuţi pe alţii să se vindece. Îţi vei vindeca inima rănită prin iubirea pe care o porţi oamenilor.

Într-o zi vei fi recunoscătoare pentru durerea ta pentru că ţi-a arătat o viaţă mai bună, te-a transformat într-o persoană incredibilă şi te-a împins în braţele celor mai frumoşi oameni din lume.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu îţi va mai fi teamă să îţi trăieşti viaţa. Vei şti că ai tot ce îţi trebuie pentru a nu te da bătută şi că indiferent de problemele prin care treci vei găsi soluţii, te vei ridica de jos şi vei merge până în pânzele albe pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti

kudika.ro/

vineri, 24 noiembrie 2023

MULȚI BĂRBAȚI NU FAC FAȚĂ UNEI FEMEI PROFUNDE. IATĂ DE CE!


Cu cât ești mai profundă, cu atât mai greu îți va fi să păstrezi o relație. Stai, nu te speria! Nu se întâmplă asta pentru că este ceva în neregulă de tine, dimpotrivă, este posibil să fie ceva în neregulă cu bărbații pe care îi alegi.

Ei te vor toți (cine nu și-ar dori o femeie profundă alături?!), dar prea puțini se vor ridica la nivelul așteptărilor tale, pentru că tu ai nevoie de un bărbat puternic.

Femeia profundă caută frumusețea reală, are simțul esteticii extrem de dezvoltat și dorește să trăiască viața în profunzime. Este interesată de artă, de spiritualitate, caută să îl cucerească în permanență pe bărbat și este o bună gospodină.

Cu toate astea, hai să vedem de ce bărbațiilor le este greu să țină pasul cu tine, femeia profundă.

1. O femeie profundă pune întrebări profunde. Ea va face cercetări în ceea ce privește viața bărbatului cu care se întâlnește și va pune întrebări la care mulți nu vor cunoaște răspunsul. Încă de la prima întâlnire va încerca să sape adânc și va pune întrebări personale, chiar filozofice. Femeia profundă evită conversațiile superficiale

2. O femeie profundă este sinceră. Mult prea sinceră, cu o sinceritate aproape greu de suportat. Femeia profundă ia integritatea în serios și un lucru în care crede cu tărie este onestitatea. Indiferent de ce va fi întrebată, va răspunde sincer și așteaptă același lucru din partea celorlalți.

3. O femeie profundă știe ce își dorește. Sau pe cine dorește. O femeie profundă își dă seama imediat dacă îi place de cineva și nu pierde vremea cu mai multe întâlniri pentru a-și da seama dacă există conexiune între ea și partener. Inima ei bate pentru puțini și știe sigur care sunt aceștia.

4. O femeie profundă aspiră la o relație profundă. Dorește să știe totul despre viața ta, vrea să audă povestiri despre trecutul tău, vrea să îți înțeleagă durerea și vrea să adauge valoare vieții tale. Femeia profundă visează la o relație reală, care să însemne mai mult decât distracție și ieșiri în oraș.

5. O femeie profundă nu se teme de intimitate. Nu îi este teamă să se apropie sau că va avea de suferit în timpul acestui proces. Nu consideră că a te apropia de cineva înseamnă să îți pierzi libertatea sau te face vulnerabil. Profunzimea și intimitatea sunt extrem de importante, iar femeia profundă va prețui întotdeauna frumusețea intimității într-o relație.

6. O femeie profundă citește omul. Își dă seama imediat cine este cu adevărat cel cu care stă de vorbă și îl va face să se simtă vulnerabil în fața ei. Femeia profundă nu se va abține să scoată la lumină ceea ce vede într-o persoană sau cât de bine o poate citi. Cu riscul de a îl face pe celălalt să se simtă inconfortabil, femeia profundă vrea să îi transmită celuilalt că îl înțelege și că poate să renunțe la măști și bariere în preajma ei.

7. O femeie profundă este intensă. Ea poate fi ușor intimidantă, pentru că aduce intensitate în orice face. Emoțiile ei sunt intense, la fel și gândurile. Femeia profundă nu va fi niciodată indiferentă față de lucrurile care contează pentru ea - nu mulți sunt suficient de puternici încât să facă față intensității de care dă dovadă.

8. O femeie profundă știe să iubească doar profund. Dacă nu o poți iubi profund, ea va pleca. Nu știe cum să se comporte în preajma celui pe care îl place cu adevărat ori să fie prietenă cu cineva pentru care are sentimente puternice. O femeie profundă știe când cineva nu o poate întâlni la jumătatea drumului și se va detașa ușor de cel care nu poate să-i ofere iubirea profundă pe care ea o caută.

9. O femeie profundă nu te va aștepta. Nu va aștepta să îți clarifici gândurile și sentimentele și nu te va privi în timp ce o eviți și încerci să te hotărăști în privința ei. Ea este puternică și pasională și nu își va irosi emoțiile pe cineva care nu apreciază profunzimea. Chiar dacă este în căutarea unei iubiri speciale, femeia profundă nu se teme să fie pe cont propriu.

joi, 23 noiembrie 2023

Vine o zi în care nu-ți mai pui întrebări, nu ai dileme și ești sigură că te vrei alături de omul care-ți spune „Bună dimineața” și „Noapte bună”


Știți, vine o zi în care o singură privire îți poate da viața peste cap.

Vine o zi în care înțelegi că în viața ta nu mai este loc de singurătate, de „eu”, ci a venit timpul de „noi”. Diminețile sunt parfumate cu miros de ceai, de prăjituri. Printre cuvinte și zâmbete se strecoară săruturi dulci și câte un „te iubesc”.

Vine o zi în care te simți iubită, alintată și importantă.

Acea zi în care lași trecutul, frustrările, temerile și gândurile profunde. Trăiești cu prezentul și nu regreți că l-ai așteptat pe omul tău în nopțile reci de iarnă, în tăcere la masa de citit sau pe malul unui lac. Te lași alintată, sărutată și iubită. Iubești așa cum nu ai mai iubit niciodată și trăiești sentimente pe care nu le-ai mai simțit.

Vine o zi în care nu-ți mai pui întrebări, nu ai dileme și ești sigură că te vrei alături de omul care-ți spune „Bună dimineața” și „Noapte bună”.

Ziua în care te îndrăgostești și nu-ți mai este frică să iubești. Trăiești fiecare minut și moment. Nu este loc de clișee, cuvinte de prisos și mimări, deoarece între voi vibrează sentimente sincere.

Poate că acum citind cele de sus îți pare imposibil.

Poate ești dezamăgită în dragoste și nu mai crezi în oameni.

Crede-mă, nimic nu este întâmplător, toate au un rost. Omul tău e pe drum, fii răbdătoare, așteaptă-l. Crede-mă, ceilalți au fost doar niște lecții.

marți, 21 noiembrie 2023

Un bărbat adevărat se îndrăgostește de ceea ce alții nu pot vedea la o femeie…


Cu toții vrem să fim plăcuți și, mai mult decât atât, vrem să fim iubiți. Să fim iubiți cu adevărat, profund, necondiționat, de către persoane oneste și cumsecade.

Bărbații care știu ce vor cu adevărat de la viața lor, pot observa la o femeie și alte lucruri pe care mulți nu le pot vedea. Pentru că ei pot vedea adânc, în sufletul ei, dincolo de înfățișarea ei exterioară și de ceea ce i-a fascinat la prima vedere.

Ei știu să recunoască când o femeie le poate oferi tot ceea ce au nevoie, iar pentru asta, ei vor merge până în pânzele albe pentru a o avea. Ei știu bine că dacă vor primi atenția unei astfel de femei, vor trebui să o aprecieze pentru a nu o pierde.
Dacă ești atras de o femeie pentru mărimea sânilor, a taliei sau a șoldurilor, te înșeli.

Dacă ceea ce prețuiești cel mai mult la o femeie, sunt trăsăturile feței, culoarea ochilor, lungimea picioarelor sau felul în care arată într-o fustă mini, te înșeli.

O femeie, este comportamentul ei, este felul în care vezi în ochii ei cine ești, este felul în care te tratează și te privește, este râsul și tăcerile ei. O femeie, este inteligența ei, este rebeliunea ei, este sinele ei interior, generozitatea ei, capacitatea ei de a face mai multe lucruri deodată. Este furia ei.

Cel mai bun lucru la o femeie, nu este ambalajul ei, ci ceea ce este în interiorul ei: umorul ei, expresiile ei, curajul ei, modul ei de a gândi.
Un bărbat adevărat, un om inteligent, se îndrăgostește de ceea ce alții nu pot vedea.

Bărbatul adevărat, poate vedea la o femeie ceea ce alții nici nu își imaginează că există. Pentru acest fapt, cuplurile care sunt în primul rând prieteni și mai apoi parteneri, primesc un premiu, iar acesta se numește: FERICIRE.
Dar tu o pierzi…

Trebuie să fii foarte naiv să te îndrăgostești de altcineva care ți-a oferit un zâmbet mai frumos.
Și te întrebi de ce o pierzi?

O pierzi atunci când ea îți arată răsărit de soare în ochii ei și tu îi faci zilele gri. O pierzi când se transformă în curcubee doar pictându-ți lumea și tu îi dai indiferență în schimb.

O pierzi atunci când ea, încă te completează cu detalii, și tu o minți în schimb. O pierzi când ea așteaptă un apel sau un mesaj de la tine și tu îi trimiți mesaje altcuiva. O pierzi atunci când ea încă te privește cu admirație și tu o vezi ca pe cea care îți interzice libertatea. O pierzi, pentru că tu nu meriți pe cineva ca ea.

sursa: chrisoliver.ro

sâmbătă, 18 noiembrie 2023

O parte din tine importantă moare atunci când ești respins de persoana iubită!


O parte din tine importantă moare atunci când ești respins de persoana iubită. parte renaște prin actul de respingere, dar de această dată nu mai poate fi respinsă de nimeni. Partea aceea din tine, care a sperat, luptat, iubit, după ce s-a închis rana, îți aparține ție, nu durerii tale. Înțelepciunea acelei părți depinde de iertarea ta completă, a respingerii în sine.
Dacă ai iertat, ai participat la renașterea unei bucăți uriașe din cine vei deveni. Și câștigul este imens, valorează de multe ori mai mult decât eventuala ta poveste de iubire împlinită, dacă nu erai respins. Poate suna prea dur, dar uneori felul în care te rănește un om este mai prețios pentru tine decât felul în care te-ar putea iubi.
În respingerea oricui se află temelia de nezdruncinat a încrederii în sine: dacă nu te-a anulat omul care însemna cel mai mult pentru tine, cine o mai poate face?
Dacă încă exiști după acel moment, când ai înțeles că nu ai cum să pășești pe același drum cu celălalt, dacă pasul tău încă atinge pământ, oare nu este acela drumul tău, pietruit cu încredere în sine? Orice respingere este o renaștere, o azvârlire în haos pentru a crea o ordine interioară de neînfrânt. Da, unii oameni nu o să te iubească, ci o să te călească, și asta va fi darul lor suprem. Ei te vor scoate din cochilia ta și te vor provoca la duel: tu împotriva tuturor fricilor tale.
Rând pe rând, după ce vei doborî fiecare frică în parte, vei începe să pricepi cine ești dar mai ales, vei deveni ușor de iubit. Vei deveni blând, răbdător, disciplinat în iubire, și vei ști cum să te lași iubit de cel care nu te respinge. Și vei pricepe cum fiecare om care pleacă din viața ta pregătește drumul celui care urmează să vină...tu doar nu le stă în drum, nici unul, nici altuia...

de Ana Maria Ducuță

joi, 16 noiembrie 2023

Sunt bărbați – pietre, care te trag în jos și sunt bărbați – aripi, care te fac să zbori!


Sunt bărbați care susțin o femeie și sunt bărbați care o pot ucide cu gesturi și cuvinte. 

Sunt bărbați care motivează femeia să fie frumoasă și iubită și sunt bărbați care o înjosesc și o fac să se simtă cel mai nedorit om de pe pământ.

Sunt bărbați care vor încuraja și bărbați care vor crede că femeia nu știe prea multe. 

Sunt bărbați care vor gândi pentru doi și vor căuta să păstreze femeia iubită.
 
Sunt bărbați care se cred prea buni pentru oricare dintre femei și pentru ei nu va conta dacă se despart azi sau mâine.

Fii atentă și încearcă să cunoști un bărbat înainte de a i te oferi. Pentru că poți să suferi sau poți fi fericită alături de un bărbat și niciodată nu vei ști din prima ce te așteaptă. 

Unii vor profita și se vor folosi de bunătatea și dragostea ta, alții vor veni cu bunătatea lor să aibă grijă de tine. 

Unii vor fi corecți, alții falși. 

Unii vor iubi, alții vor dori și atât. 

Ai grijă cu cine ești. Ai grijă pe cine iubești. Ai grijă pentru cine trăiești.

Sunt bărbați – pietre, care te trag în jos și sunt bărbați – aripi, care te fac să zbori!

sursa. grup gândire pozitivă

miercuri, 15 noiembrie 2023

Dacă suntem dependenți emoțional, niciodată nu vom crea relații sănătoase


Majoritatea dorim pe cineva alături.

Pe un om care să rezoneze cu noi, cu care să avem chimie și conexiune, cu care să bem cafeaua dimineața. Un om căruia să-i spunem „Bună dimineața” și „Noapte bună”. Ne dorim pe cineva responsabil, asumat, care să ne fie alături la bine și la rău.

Dorim să fim iubiți, alintați și așteptați.

Nu mai vrem dezamăgire și durere. Nu mai vrem ca să dea cu noi de pământ. Ne promitem că nu vom mai pierdem timp lângă oameni indiferenți, că nu ne vom mai ține cu dinții de relații consumate. Pășim cu mai multă încredere și știm ce dorim cu adevărat.

Însă, câți vor pe cineva alături pentru a construi o relație sănătoasă și serioasă și câți vor pe cineva doar ca să nu fie singuri?

Câți vor pe cineva alături, fiindcă sunt capabili să ofere iubirea lor fără așteptări și câți își doresc pe cineva, pentru că se simt abandonați?

Câți dintre noi pot sta în tăcere cu ei înșiși?

Câți sunt bine cu ei înșiși? Câți se iubesc cu adevărat pe ei înșiși? Câți sunt conștienți că nici un om nu este colacul de salvare a cuiva? Nimeni nu ne poate salva, noi suntem proprii noștri salvatori.

Dacă nu suntem împliniți cu propria singurătate, nu vom găsi liniștea nici lângă cineva.

Dacă suntem dependenți emoțional, nu vom crea relații sănătoase, mereu vom avea frica că vom fi lăsați, mințiți și înșelați. Dacă nu suntem bine cu noi înșine, nu vom fi mai fericiți nici atunci când vom găsi pe cineva cu care vom împărți patul și casa.

Cel mai important om suntem chiar noi. Cu noi trebuie să facem pace și claritate.

vineri, 10 noiembrie 2023

O femeie cu demnitate nu va aștepta și nu va implora dragostea unui om nehotărât!


Mereu am crezut că așteptarea cuiva este dovada iubirii. Dar când dragostea ta constă doar în așteptare, știi că acesta nu este calea corectă.

Tot ceea ce faci este să aștepți. Aștepți să se răzgândească. Aștepți să se comporte ca un om. Aștepți să își revină în fire. Aștepți când își dă seama că și el te iubește, că este speriat. Aștepți momentul potrivit. Aștepți un miracol. Și te-ai săturat să aștepți.

Singurul lucru pe care îl primești de la așteptarea ta este timpul pierdut. Poate dura câteva luni sau chiar ani până să realizezi că aștepți pe cineva care nu va veni niciodată. Cineva care nu vrea să fie așteptat.

Există oameni care te fac să aștepți și sunt cei pe care tu însuți alegi să îi aștepți. Cei care te fac să aștepți sunt manipulatori narcisiști care pur și simplu își explorează opțiunile ținându-te aproape. Îți dau suficient pentru a te ține legat, dar nu prea mult. Și te obișnuiești cu asta, te mulțumești cu firimiturile atenției lor.

Și sunt cei pe care îi alegi să-i aștepți. Și te doare cel mai mult, pentru că în această așteptare, te rănești. Este în întregime decizia ta să înduri și să speri.

Dacă a plecat, decizi să așteptați să se întoarcă. Speri că se va răzgândi și va înțelege că ar trebui să fie alături de tine. Sau poate că nu a fost niciodată cu tine, dar speri că poate într-o zi te va observa. L-ai pus pe un piedestal fără motiv și nici măcar nu știe despre asta. Este posibil să nu fii sigur de ceea ce aștepți. Ți-e teamă că nu se va întâmpla niciodată, dar nu vrei să renunți la sentiment.

Adevărul este că, dacă te-ar merita, nu te-ar face să aștepți. Nu te-ar lăsa să te întrebi despre sentimentele lui. Le-ar arăta deschis. Nu ar trebui să-i cereți atenția – ar fi acordat-o el însuși.

Totul se rezumă la tine. Trebuie să te iubești și să te respecți suficient pentru a nu aștepta pe nimeni sau nimic. Ar trebui să fii mai bine singur decât să pierzi timpul cu cineva care poate să nu vină niciodată.

Doar tu îți poți controla viața. Totul e în mâinile tale. Decizi să aștepți. În adâncul sufletului, știi că nu merită să aștepți, că este puțin probabil să se schimbe ceva. De asemenea, poți decide să renunți. Să alegi să nu aștepți. Să mergi mai departe.

Iubirea nu te face să aștepți. Iubirea izbucnește ca o tornadă și te dă jos din picioare: nu îți cere să stai și să aștepți.

joi, 9 noiembrie 2023

O femeie puternică nu este cea care îndură suferința, ci cea care pleacă la timp…


Suntem înconjurați de mulți oameni și, uneori, ne este dificil să ne dăm seama ce se ascunde în spatele fiecărui chip. Dacă toți oamenii ar fi sinceri, totul ar fi atât de simplu… dar, din păcate, nu este așa.

Sunt oameni care ne iubesc și ne respectă cu adevărat, însă sunt și persoane care nu ne agrează deloc – unii își arată ostilitatea pe față, în timp ce alții reușesc să își ascundă foarte bine resentimentele față de noi, iar aceștia din urmă sunt cei mai periculoși.

Orice persoană își dorește să fie înconjurată doar de oamenii care îi vor binele dar, în realitate, selecția acestora poate fi un proces destul de anevoios și care necesită mult timp.
În primul rănd trebuie să încetezi să mai permiți oamenilor să abuzeze de capacitatea ta de a ierta.

Nu îi mai lăsa să se folosească de bunătatea ta, pentru că doar în acest fel vei putea să te eliberezi de poveri care nu îți aparțin. Cel mai rău lucru este acela când persoana care era cea mai dragă sufletului nostru devine “călăul” fericirii noastre.
Fiecare persoană ar trebui să primească atât cât valorează – nici mai mult, nici mai puțin.

Dacă tu știi cât valorezi, de ce te mulțumești cu mai puțin? N-ar trebui să accepți să primești firimituri sau jumătăți de măsură. N-ar trebui să mai lași oamenii nedemni să te priveze de ceea ce este mai bun în viață.
O femeie puternică nu ar rămâne alături de cineva care nu o merită.

Poate, cândva, ai fost puternică și te-ai lăsat îmblânzită – ca să fie bine, să fie înțelegere și iubire, ca bărbatul să se simtă bărbat. Dacă ai făcut așa, acum este mai bine?

Sacrificiul tău a meritat sau este mai rău? Poate că ar trebui să devii din nou puternică… Nu merită să fii o a doua opțiune a cuiva. Cel care nu vede ce persoană minunată ești, nu merită nimic din partea ta – nici sacrificiul tău, nici timpul tău și nici iubirea ta. Nu mai merită un loc în viața ta.
Decât să rămâi cu cineva care nu te respectă, care nu te iubește și nu te prețuiește la adevărata ta valoare, mai bine alegi singurătatea.

Nimeni nu este pregătit pentru o despărțire și, poate, va trebui să începi totul de la zero. Dar de ce te temi? Este mai bine să îți construiești viața de la zero decât să fii “zero” pentru cineva. Este grea singurătatea, însă singurătatea în doi este și mai grea.

Știu, este greu să renunți la cineva care, cândva, a însemnat totul pentru tine. Știu, doare și ți-e milă… Dar lui de ce nu i-a fost milă de tine? Dacă el nu a știut să aibă grijă de tine, poate că ar trebui să înveți să îți porți singură de grijă. Nu lucrurile și banii ne fac să ne simțim bogați, ci bucuria sufletească.

sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Indiferent de câte ori te va pune viața la pământ, tu trebuie să te ridici de fiecare dată!


Tu, ca femeie, poți alege pe cineva care îți va frânge inima, care te va înșela sau care îți va recompensa bunătatea cu trădare, pentru că, da, pentru unii, bunătatea înseamnă naivitate și slăbiciune.

Un astfel de personaj îți poate scădea încrederea de sine, umplându-ți inima cu regrete. Dar nu te lăsa îngenuncheată! Tu nu ai nicio vină.

Din păcate, oamenii au devenit buni actori – una sunt și alta arată.

Nu cred că totul în viață ține de noroc dar, uneori, ar fi binevenit și un dram de noroc. Când oamenii au o mie de fețe, ar fi noroc curat să întâlnești din prima persoana demnă de dragostea ta. Dar dacă nu este cu noroc, măcar să fie cu învățare.

Și astfel, vei ajunge să înveți din toate eșecurile sentimentale pe care le-ai experimentat. Vei ajunge, ca din multele fețe pe care o persoană le poate afișa, tu să o vezi pe cea reală. Vei învăța să vezi dincolo de aparențe și vei ști fiecare ce rol joacă.

Poate că totul este despre acceptare, invățare și despre experiență.

Am spus “acceptare”, pentru că înțeleg că nimeni nu este perfect, iar atunci când primești pe cineva în viața ta, trebuie să îl accepți în întregime – cu bune și rele. Însă, niciodată, să nu uiți un lucru: Meriți să fii respectată, apreciată și iubită!

Nu trebuie să existe motiv pentru a te complace într-o relație toxică și nici nu trebuie să rămâi alături de cineva care îți provoacă nefericire. Nu este vorba despre egoism, ci despre echilibru. Este precum mersul pe sârmă – când cineva te trage dintr-o parte, îți pierzi echilibrul și cazi.

Nu permite nimănui să te doboare, ca mai apoi să te controleze emoțional.

Știu, este greu să mai ai încredere în cineva după ce ai fost dezamăgită sau ai cunoscut trădarea. Este nevoie de înțelepciune, răbdare și timp pentru a putea face următoarea mișcare. Dar gândește pozitiv și înțelege că nu toți oamenii sunt la fel!

Nu te poți condamna la singurătate și nici nu poți pedepsi pe toată lumea doar pentru că unii oameni au fost idioți și n-au știut să te aprecieze.

Pentru a avea dragostea pe care ți-o dorești, este necesar să depui mai mult efort.

Trebuie să sapi și să cerni mult pentru a găsi aur într-o lume plină cu inimi din piatră, noroi și rugină. Dar oamenii se schimbă, lumea se schimbă și trebuie să ne schimbăm și noi. Oameni noi, în timpuri noi.

Nu te teme să simți din nou. Indiferent de câte ori te va pune viața la pământ, tu trebuie să te ridici de fiecare dată. La un moment dat nu vei mai cădea. Capul sus și zâmbește. Totul va fi bine!

marți, 31 octombrie 2023

Am făcut o pauză


Salut,

Ce mai faci? Să știi că eu am făcut o pauză căci mi-am spălat sufletul. Cum cu ce? Cu lacrimi. Nu știai că lacrimile șterg până și cele mai profunde mizerii?

Cum l-am murdărit? Am alergat prea mult și prea tare, iar ștergătoarele nu au mai făcut față. Ca atunci când plouă torențial și nu mai vezi nimic. Ești nevoit să tragi pe dreapta și să pui pe avarii. Așa am făcut eu. Am tras pe dreapta și am pus pe avarii. Mai bine așa decât să merg în neștiință. Dar știi… nu mă așteptam să arunce alții cu noroi cât timp stau pe loc. Și nici nu am crezut că alții vor goni în viteză pe lângă mine, mult prea aproape, împroșcându-mă și cu mai mult noroi.

Unde goniți, suflete vitezomane, pe lângă sufletele care sunt la reanimare?

Mi-am curățit sufletul și cu rugăciuni. Dacă ai ști ce bine dai cu cârpa stând în genunchi! Vezi fiecare pată, orice murdărie care trebuie frecată. Unele rugăciuni le-am strigat, altele le-am șoptit, iar pe unele pur și simplu le-am plâns. Dar știu că pe toate le-a auzit Dumnezeu. Chiar și pe cele nerostite. Mai ales pe cele nerostite.

”Ăsta-i drumul tău” am auzit șoptit. ”Cum Doamne, să trebuiască să pășesc printre atâția mărăcini?” m-am plâns eu. ”Prin rănile tale sângerânde, mai apoi pansate, alții vor vedea Slava Mea. Tu vezi mărăcinii, Eu văd rodul pământului…”.

Așa că iată-mă, stau pe loc, șlefuindu-se în mine. Cum să nu mă doară? Doare. Dar și când vezi că te ține de mână Dumnezeu… zâmbești. Zâmbești și uiți și de durere, și de avarii, și de noroi, și de mărăcini.

Dar destul despre mine. Spune-mi despre tine. Tu ce faci?

joi, 5 octombrie 2023

„Când Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire…”


– Nu toată lumea are parte în viață această de iubiri extraordinare. E vină noastră? Ține de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidențe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ține de voia Domnului. Dar felul în care reacționăm noi la întâlnirea respectivă ține de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu și noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a randuit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu să fac din relația asta? Ce trebuie eu să înțeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu îți trimite dragostea, nu înseamnă că-ți da de-a gata și o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără știință, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, crește tot mai mult. Iubirea nu e emoție, e o putere. Dumnezeu nu e trup și totuși se definește pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, și componenta asta trupească întră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată și lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înșine, și atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă către sine, în loc să fie liberă și să nu ceară nimic în schimb.

– Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?

– Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greșește cel mai mult în relații, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeșți, trebuie să ieși din ține în sensul de a încerca să-l trăieșți pe celălalt, să-l înțelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă ii calci libertatea, apare instinctul de apărare. Și se va închide în el. Se va feri de ține, se va simți agresat. Într-o relație trebuie să existe un balans între apropiere și distanță. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exercițiul acesta al ieșirii din noi înșine uneori e dureros, înseamnă să părăseșți o poziție sigură, să ieși din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai așa te poți largi, te poți îmbogăți și poți transformă iubirea în cale de cunoaștere. Dacă rămâi în ține însuți, eșți foarte sărac. Ba, mai mult, te trezești că toți îți întorc spatele. Te trezești singur.

– Ar trebui atunci să cultivăm toleranță în dragoste?

– Ar trebui să facem exercițiul alterității, nu al toleranței. Toleranța e un fel de îngăduință față de ceva ce ție nu-ți convine, presupui că celălalt are niște defecte pe care tu, din mărinimie, le treci cu vederea. Adică toleranța presupune mândria. Or, într-o relație de iubire tu nu ai dreptul să consideri felul tău de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie să ceri celuilalt să se schimbe, trebuie să-ți ceri ție să-l suporți pe celălalt. În iubire, nu trebuie să te preocupe binele tău, ci trebuie să te pui pe ține în slujba celuilalt, preocuparea ta să fie devenirea lui. Scopul lui nu e să te înfrumusețeze pe ține, să te facă să te simți mai frumos și mai bun. Iubirea trăită drept schimbă oricum lucrurile în bine. Faptul că mă dăruiesc total, că mă arăt jertfitor îl face și pe celălalt să se corecteze, să se simtă, îl schimbă în bine. Părintele Teofil Părăian spunea că dragostea niciodată nu calculează și dragostea totdeauna calculează. Cum vine asta? Păi, niciodată nu calculează ce dăruiește, că să-i atragă atenția celuilalt uite, câte am făcut pentru ține, acum da-mi și tu la fel. Și în același timp calculează mereu cât primește, că să poată da mai mult. Asta e iubirea adevărată.

– Câteodată, oricâte ai face pentru celălalt, el rămâne indiferent și nu-ți întoarce nici o fărâmă de dragoste. Cum știi care e omul pentru care merită să dai tot?

– În ordinea firească, important e să nu te implici într-o relație până nu eșți sigur de ea. Potențialul de afecțiune, de iubire, trebuie păstrat până găseșți o persoană cu care te potrivești cu adevărat, cu care să ai în primul rând o potrivire sufletească, nu trupească. Apoi, un om de calitate, dacă a întâlnit un alt om de calitate și se jertfește până la capăt, reușește să-l învingă pe celălalt prin iubire, chiar dacă celălalt iubește mai puțin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate să salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperări miraculoase de relații care erau în pragul eșecului și au ajuns chiar mai puternice și mai profunde ca înainte. Oamenii trebuie să învețe să aprecieze crizele. Întrebarea mai are însă și o capcană. Dacă te oprești la om, riști să pierzi tot. Dacă îl ai în minte mereu și pe Dumnezeu, găsești în jur suficiente persoane care să merite să dai tot, fără să-ți mai fie teamă că ai putea pierde. Nici un om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Extras din interviu cu Pr. Pantelimon de la Oașa, Formulă AȘ, nr. 973

miercuri, 6 septembrie 2023

Caută pe cineva cu care poți construi. Cineva cu care poți fi vulnerabil. Cineva cu care poți fi cea mai urâtă persoană și totuși să fii acceptată.


Eşti speriat!

Sunt prea mulți oameni în ziua de azi și în vârstă care își fac griji să găsească persoana perfectă. Cauți la nesfârșit, vei încerca să cunoști oameni noi, îți asumi riscuri, totuși ai fost rănit de atâtea ori încât nu mai lași pe nimeni să intre.
Ți-e frică de eșecuri și dezamăgiri. Ți-e frică de minciuni și înșelăciune. Cine este real și cine nu. Te îndoiești. Îți pui întrebări.
Îi alegi pe toți cei pe care îi întâlnești, încercând să amesteci și să potrivești piese care ți-au plăcut despre oamenii anteriori pe care i-ai umplut și cu care ți-ai împărțit viața, dar nu ai putut niciodată să umpli pe deplin acel gol pe care îl dorești!
Pui prea multă speranță, credință și povară asupra tuturor celor pe care îi întâlnești pentru că ești atât de dornic să găsești acea persoană fără cusur, căutând permanent acea persoană care îți va aduce viața într-un fel de culminare semnificativă care nu există.

Ceea ce mulți oameni nu înțeleg este că dragostea adevărată nu va fi la prima vedere. Nici măcar nu va fi la prima impresie. Orele suplimentare sunt construite. Din ambele părți, cu defecte. Din cea mai adâncă traumă și din cele mai fericite momente. Din eșecurile și lecțiile ambilor oameni.

Defectele care te fac ceea ce ești, momentele prin care ai trecut, cu bune și rele, din bune și mai rele, de jos până sus. Toți au locul lor în timp. În vindecare. În mișcare înainte. În reconstrucție, atât împreună cât și singuri.

Oamenii continuă să tranzacționeze în valoare reală pentru lucruri pe care le consideră ușor de înlocuit. Este o iluzie. Promisiunea de mai bine este o iluzie. Este cea mai mare minciună care există. Mai bine este cu locul în care te afli în viața ta și drumul tău de vindecare.

Bătăliile dure sunt cele în care cele mai adânci legături sunt create una cu cealaltă.
Suferind ca unul, ca echipă, ca întreg, ca unitate, sau ca o singură entitate. Aici se formează adevărata legătură.

Fundația ta se va fărâmița de nenumărate ori dacă cărămida și mortarul sunt formate din încercările și erorile tale combinate, care de fapt nu există.
Contactul fizic și promisiunile deșarte, promisiunile făurite din iluziile grandorii te vor duce doar până acum, înainte ca lipsa ta de fundație să te facă să te prăbușești în tine în timp, din nou.

Nu îți fie frică de a clădi. Nu te teme de durere. Acceptă neajunsurile. Acceptă frigul. Îmbrățișează viața. Odată ce ai făcut-o, poți sta deoparte și să te minunezi de eșecuri și pierderi, împreună! Fără ele, cum am putea ști vreodată cât de recunoscători ar trebui să fim pentru acest mister pe care îl numim viață?

Adevărata vulnerabilitate sub forma imaginii tale în oglindă este locul unde o vei găsi!

Îndrăgostește-te de tine și vei găsi această persoană. Cea mai adevărată reflexie a ta. Nu căuta pe cineva cu care să fii perfect. Caută pe cineva cu care poți construi. Cineva cu care poți fi vulnerabil. Cineva cu care poți fi cea mai urâtă persoană și totuși să fii acceptată!

Urmează-mi sfatul și găsește pe cineva alături de care să crești cu adevărat până în punctul în care devii în prezența lui, și te simți ca și cum ai fi în sfârșit acasă!

~ text original de Cody Bret
traducere facebook
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...