Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești.

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești. Și acesta este cel mai important aspect pe care trebuie să îl avem în vedere atunci când vrem să ne revenim după o despărțire, atunci când vrem să ne reconstruim. Foarte multe persoane, după ce divorțează, încearcă să devină cine au fost înainte de căsătorie sau să nege cine au devenit după căsătorie, ceea ce este îngrozitor de dureros, pentru că tu nu mai ești aceeași persoană care erai înainte să te căsătorești. Nu mai ești aceeași persoană din timpul căsătoriei, ci ești un om pe care îl vei descoperi în perioada următoare, în toate nopțile, în toate zilele, în toate trăirile, în toți oamenii cu care tu te vei întâlni de acum înainte. Nu poți să redevii adolescentul, tânărul sau omul matur, dar necăsătorit, plin de speranțe, care erai înainte ca această căsătorie să se întâmple. Tu nu vei mai avea acea încredere, acel entuziasm, acel elan după ce ai trecut printr-un divorț dureros. Însă trebuie să găsești o cale de a integra ceea ce s-a întâmplat fără să încerci să schimbi ceva, fără să încerci, în mintea ta, să te gândești cum ar fi fost dacă divorțul nu s-ar fi întâmplat. Cum ar fi fost dacă voi ați fi rămas în continuare o familie fericită?

Ca după un divorț dureros să fii bine, este nevoie să ai o nouă identitate emoțională. Ai nevoie să fii altcineva, dar acest altcineva nu poți să-l condiționezi sau să-l legi de ceea ce erai până să se întâmple ce ți s-a întâmplat. Și asta e cea mai mare greșeală, că tu vrei să te întorci la tine, la cel de dinainte să i se întâmple tot ce ți s-a întâmplat. Dar asta este imposibil. Omul acela nu mai există. Și trebuie să te concentrezi exact pe acest aspect: cum o iei de la capăt, dar de la un capăt real, nu de la mijlocul trăirii tale, nu de la sfârșitul experienței tale cu fostul soț, cu fosta soție. Nu o să mai fii niciodată omul acela, dar trebuie să vezi cum îl construiești pe omul cel nou, pe omul de astăzi. Și, exact cum înainte de căsătorie erai entuziasmat, erai bucuros, îți făceai planuri, te gândeai unde o să faci nunta, la fel și după divorț trebuie să existe acest entuziasm: să te gândești cum reconstruiești. Trebuie să te apuci să vezi în ce direcție o iei, astfel încât noua etapă de viață să fie cel puțin la fel de interesantă sau mai interesantă decât a fost căsătoria în sine.

Și acest entuziasm și această stare de bucurie sunt necesare, pentru că altfel vei retrăi la infinit într-un spațiu al amintirilor tale, care o să-ți facă foarte mult rău, pentru că întruna vei gândi la ce a fost, la ce ai fi putut să faci diferit, la ce ai fi putut să schimbi. Și va fi doar o tortură emoțională. Trebuie să accepți că da, acest divorț e real, că da, s-a terminat povestea dintre tine și soțul, soția ta. Trebuie să vezi cum poți, dacă există copii, să îi ajuți pe acești copii să rămână în continuare prezenți emoțional în viața ta, să se simtă sprijiniți, iubiți de tine. Să nu pui în cârca lor vina divorțului. Și să cauți metode de a-ți reinvia sufletul și de a vedea cine devii. Și toată munca ta trebuie să meargă în această direcție în care te concentrezi pe cine devii, nu pe cine nu mai ești.

Nu trebuie să revii la cine ai fost, ci să devii cine ești acum, după tot ce ai fost și în pragul a tot ceea ce vei deveni. Viața ta nu s-a încheiat cu etapa căsătoriei, dar nu poate reîncepe dacă tu alegi să rămâi blocat în ceea ce nu mai este real în viața ta.

Perioada de după divorț trebuie să conțină aceeași grijă, aceeași atenție și aceeași implicare, așa cum erai înainte de a te căsători. Exact cum ai investit în celălalt, ai investit în relație, ai investit în trăirea voastră, la fel trebuie să investești în tot ce reconstruiești și vindeci în tine după ce a apărut divorțul. Și este o muncă de fiecare zi, trebuie să fii inventiv, trebuie să ai creativitate, trebuie să nu te lași vreo secundă pradă gândurilor viciate de durere. Trebuie să vezi unde te duci, ce faci, cu cine vorbești, care sunt activitățile tale, să-ți faci un program, să ai o anumită disciplină, astfel încât, pas cu pas, să vezi cine poți să devii tu, cine este acest om de acum.

Cunoaște-l, iubește-l, îmbrățișează-l, ajută-l, nu îl demoraliza, nu îl lovi și nu îl obliga să fie cine ai fost tu cândva, pentru că omul acesta de astăzi are nevoie de tine și de toate resursele tale, ca să poată să îți reconstruiască viața într-un mod lipsit de durere și plin de sens.

Autor, Ana Maria Ducuță - sursa facebook

Sursa foto: tumblr

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Cândva, demult, s(e)xul era o limbă secretă. Un limbaj fără dicționar, în care ne descopeream unul pe celălalt ca niște copii orbi, pipăind contururile unui suflet prin piele, prin tremur, prin suspin. Nu era un sport. Nu era o probă olimpică. Era o chemare. O invitație la vulnerabilitate.

Astăzi? Sexul e test grilă. Dacă n-ai bifat orgasmul rapid, preludiul corect, performanța de durată, eșec.

Barbatul iese de la „întâlnire” cu nota 6.2 și o inimă zdrobită.

Femeia e „faină, dar rece” sau „bună de pat, dar nu de dus acasă”.

Ne-am transformat în jurați. Ne evaluăm cu ochi de HR, cu criterii luate din scene de pe site-uri obscure, cu standarde impuse de lumi fictive. Și nu mai iubim, ci comparăm. Nu mai dăruim, ci cerem randament.

Uitasem că un bărbat care n-a mai fost atins de mult, poate termina actul sexual în două minute. Dar dacă ar simți o mână caldă, o privire blândă și o femeie care nu se grăbește să-l exileze în categoria „inutil”, același bărbat ar deveni flacără vie. Rezistență. Pasiune. Furtună. Zeu.

Uitasem că o femeie nu are nevoie de o mașină de lux ca să se topească în brațele cuiva, ci de răbdare, de ascultare, de acel tip de mângâiere care nu caută sânul, ci inima.

Dar trăim vremuri în care nu mai avem timp. Unde totul trebuie să fie „acum”, „perfect”, „ca în filme”.

Căsătorii care s-ar fi putut salva cu o discuție la lumina lumânărilor, se sting în birouri de avocatură pentru că „sexul n-a mai fost ce trebuie”.

Pornografia a mințit. Ne-a spus că orgasmul e scopul, nu conexiunea. Ne-a spus că trebuie să arătăm într-un fel, să ne mișcăm într-un anume ritm, să fim mereu disponibili, performanți, excitanți.

Dar realitatea e altfel.

În realitate, sexul e uneori stângaci. Alteori, neașteptat.

Uneori începe cu o ceartă și se termină în lacrimi.

Alteori nu se termină deloc, pentru că rămâne în tine, ca o rugăciune.

Bărbații nu mai înțeleg femeile.

Femeile nu mai au răbdare cu bărbații.

Am transformat complementaritatea în competiție, iar diferențele noastre – acele daruri magice ale naturii – în defecte de fabrică.

Femeia e „prea emotivă”.

Bărbatul e „prea simplu”.

Dar poate că tocmai în această diferență se ascunde ceva sacru – nu de judecat, ci de iubit.

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Poate că nu avem nevoie de sex mai bun.

Poate avem nevoie de atingere reală, de abandon sincer, de privirea aceea care nu judecă, ci rămâne.

Poate că sexul, așa cum a fost gândit la începuturi, era mai aproape de rugăciune decât de sport.

de Mădălin Augustin Ionescu

Iubirea este despre a purta mai întâi pe cineva în gandul tău, în sufletul tau și în rugăciunile tale, abia apoi despre a-l ține strâns în brațele tale! I

ubirea este despre a cunoaște omul, despre a-l înțelege și despre a-l susține în a deveni o versiune superioară a sa cu fiecare zi trecută! 

Iubirea este despre momentele când de fapt nu este neapărat iubire. Despre momentele în care rutina zilnică te duce în punctul în care seara tot ce ai nevoie este o îmbrățișare sinceră, un sărut pe frunte și siguranța faptului că cineva se luptă și își dorește ca tu să reușești. 

Iubirea este despre aceleași idealuri, despre energia avută când vine vorba de a face lucruri pentru voi doi. 

Iubirea este despre cunoaștere inainte de toate. 

Iubirea înseamnă răbdarea avută. Priceperea în a atinge delicat sufletul celuilalt. Despre a avea capacitatea să stârnești emoție acolo la interior. Pentru a iubi ai nevoie să cunoști mai întâi omul de lângă tine. Să te cunoști pe tine însuți. Să știi cu adevărat ce îți dorești. Să ai răbdare, fără a vinde gogoși doar de dragul spectacolului, fără a simți ceea ce spui. 

Iubirea este despre a ridica pe cel de lângă tine. Despre a fi sprijin, despre a oferi fără a aștepta nimic altceva decât respect și prețuire. Despre a construi. Pas cu pas.

Iubirea nu este deloc complicată, iubirea este simplitate. Iubirea este asumare, sinceritate. Iubirea sunt acele două brațe strâns legate în jurul gâtului în fiecare seară, acea încredere avută în momentul când privești ochii celui de lângă tine și acea liniște avută atunci când simți că având o lume întreagă împotriva ta, cineva o să rămână indiferent de probleme să te apere și să lupte alături de tine!

Iubiți-vă mult, viața este scurtă!