miercuri, 28 aprilie 2021

Fiecare dintre noi vrem să fim îmbrățișați.


Fiecare dintre noi are nevoie de îmbrățișări calde și de un om care să ne iubească

Îmbrățișați în zile reci de toamnă sau noaptea târziu când insomniile dau târcoale în casa noastră. Îmbrățișați când ne este greu, când suntem obosiți și descurajați. Îmbrățișați în tăcere, fără ca să ni se dea întrebări, fără ca să fim judecați de scheletele din dulap pe care le ascundem cu mare grijă.

Dorim îmbrățișări care liniștesc și oferă curaj.

Dorim ca patul să nu ne mai fie gol. Iar casa să nu poarte doar mirosul nostru, ci și un parfum străin. Parfum halucinat de care vom depinde și-l vom căuta oriunde, pe care îl vom dori să facă parte din noi, să curgă prin al nostru sânge.

Dorim ca în timp ce pregătim cafeaua cineva să ne cuprindă pe la spate cu brațele sale calde și protectoare.

Dorim ca la ușă să stea și o altă pereche de papuci. Papuci care își așteaptă stăpânul. Dorim să fim așteptați și iubiți, chiar dacă suntem duri, dezamăgiți și prieteni cu singurătatea. Dorim un ceai și un film bun pe care să-l privim în timp ce suntem mângâiați.

Fiecare dintre noi are nevoie de îmbrățișări calde și de un om care să ne iubească.

Avem nevoie de cineva care să nu ne atribuie stereotipuri. Avem nevoie de înțelegere și încredere. Avem nevoie de un cuvânt bun și să fim iubiți adevărat, dar nu declarativ. Dorim să fim fericiți lângă cel de lângă noi și să zâmbim în fiecare zi, nu doar în fotografii.

sursa: https://destainuirilemariei.com/category/blog/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...