vineri, 13 decembrie 2019

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante.


Fără lecţiile pe care le-am învăţat de voie sau de nevoie nu aş fi reuşit să fiu femeia de azi, responsabilă, înţeleaptă, grijulie şi sufletistă. Nu m-am lăsat doborâtă de oameni sau de rănile pe care mi le-au oferit. Am învăţat ce am putut şi am mers mai departe. Nu m-am schimbat din cauza suferinţelor şi a rănilor, nu în rău, ci am devenit o femeie mai bună.

Am devenit selectivă şi asta doar pentru că a fost o vreme când le dădeam tuturor voie să îmi păşească în suflet şi m-am ales numai cu tâlhari de sentimente, cu dezastru şi ruine prin gânduri şi trăiri. Nu are rost să dau oricui şansa să mă iubească dacă ştiu sigur că nu o va face. Îmi rezerv dreptul să fiu selectivă pentru că merit să fiu iubită.

Şi îmi place să cred că sunt frumoasă atunci când zâmbesc. Mi-au ajuns lacrimile vărsate în zadar. Mi-au ajuns privirile goale, triste şi fără speranţă. Era timpul să fiu frumoasă zâmbind. Era timpul să fiu un om frumos aşa cum nu fusesem niciodată.

M-am ambiţionat să fiu fericită pentru că ştiu că merit. Ştiu că merit să am alături de mine un bărbat care mă poate aprecia, respecta, iubi, asculta şi înţelege. Ştiu că merit tot ce am început să cer de la viaţă. Sunt exact aşa cum vreau să fiu, sunt eu însămi şi mă mulţumesc cu asta. Cel mai important e să fiu eu fericită şi mândră de omul ce sunt, alţii oricum nu vor aprecia mare lucru din ce voi face pentru ei.

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante. Sunt o femeie selectivă pentru că am lăsat cândva pe oricine să mă rănească. Sunt o femeie frumoasă pentru că zâmbesc şi nu mai las oricui ocazia să îmi şteargă zâmbetul de pe buze. Sunt o femeie ambiţioasă pentru că ştiu că merit mai mult şi fac tot posibilul să obţin. Sunt eu însămi. Mi-am dat seama că cei care vor să mă iubească o fac oricum fără să fie nevoie să mă străduiesc.

sursa: http://damadetrefla.com/

Un comentariu:

  1. VA IUBESC ,VA MULTUMESC CA EXISTATI SI VA SUNT PROFUND RECUNOSSCATOARE, FITI BINECUVINTATA CU IUBIREA LUI DUMNEZEU!

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...