marți, 5 iunie 2018

„Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni”

 
„Am învățat că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecării. Viața este o sumă de experiențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmăresc toată viața și le provoacă suferință în mod repetitiv și se obișnuiesc să „pună răul înainte”. Apoi el va trăi din energia ta. Să minimalizezi reușitele și să te agăți de cel mai mic detaliu nereușit pentru a fi trist și anxios este o cale sigură spre depresie.

Gunoiul emoțional vine din programele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, cogniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultimatum-urile nu ajută, nici etichetările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la fel cum delicat așteaptă Hristos.

Pui o lalea galbenă într-o călimară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două forțe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri. Ce ai făcut astăzi pentru sufletul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni.”

„În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire.

Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu.

Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu.

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm puțină muzică, să citim câteva rânduri, să privim la ceva frumos și să rostim câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou.

Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce menit să fie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viața te poate surprinde oricând. Într-o clipă se termină totul și te trezești că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare.”

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...