marți, 12 mai 2015

La bărbații adevărați femeia e fericită. La restul – puternică


Ce-i trebuie unei femei ca să fie fericită? Bani? Haine? Statut bun? Astea vin și se duc. O femeie deșteaptă va căuta să fie cu un bărbat de încredere și deja împreună să construiască totul. Așa lucrurile vor dura mai mult decât zile iar dragostea va însemna mai mult decât un contract. De asta vor fi femei fericite și femei mai puțin fericite. Femei împlinite și femei puternice. Primele vor ști că alături au un bărbat pe care se vor putea baza, celelalte vor fi nevoite să împingă mereu pe la spate, să pună ele umărul, să facă ceea ce ține de responsabilitatea celuilalt. De asta multe femei își pierd din feminitate, pentru că mereu trebuie să țină rolul de bărbat în relație sau în familie. Nu că ele așa vor, dar pentru că anume bărbatul permite asta. Fie că e slab, fie că se lasă condus. Iar asta este exact opusul la ceea ce-și doresc cu adevărat femeile. Da, femeile se vor dominate. Vor încredere, un braț puternic, o minte care să știe să decidă în anumite momente, o perspectivă.

La bărbații adevărați femeia e fericită. Nu că are totul, dar că are ceea ce pentru ambii ar însemna tot. Se au unul pe altul iar asta contează cel mai mult. Ambii își știu rolurile, ambii construiesc și ambii susțin. Doar că bărbatul aici e bun prieten și soț. Bărbatul e cel care atunci când trebuie, spune. Și tot când trebuie, face. Femeia lui nu e în spate și nici în față. Este alături. Iubită. Protejată. Înțeleasă. Nu e nimic mai simplu decât să nu te complici cu termeni ireali în relație. Nu e nimic mai co
mplicat decât să reproșezi și să cauți în celălalt un motiv. Asta fac mulți bărbați și de asta multe femei fie suferă, fie pleacă, fie sunt nevoite să fie puternice. Nu că femeia e de pus la icoană, dar cum să spui că ești bărbat dacă nu știi cum să oferi încredere femeii tale?

La bărbații care doar se fac că sunt într-o relație, femeia e puternică. Sau iubește pentru doi. Sau plânge noaptea în pernă. Pentru că nu este femeie care să nu vrea relații stabile, cu bărbați serioși și responsabili. Vorbesc despre femei, nu de fete și nu de fetițe de bani gata. Dacă o femeie ajunge să decidă în locul unui bărbat atunci când el trebuie să decidă, nu prea va ieși ceva din relația lor. Dacă o femeie ajunge să fie puternică, nu e că vrea. Ci pentru că nu are cine în relația în care este să fie el puternic. Bărbatul fie nu o înțelege, fie e cu capul în nori, fie tace, fie e indiferent și multe alte de “fie”. De asta vor fi femei fericite și femei puternice. De asta vor fi bărbați moi și pur și simplu bărbați care alături de femeile lor vor trăi fericiti. Iar unde este fericire, cum să dispară dragostea?

La bărbații adevărați femeia e fericită. La restul – puternică.

sursa:
http://devorbacutine.eu/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...