marți, 18 iunie 2019

Ce înseamnă fericirea pentru tine?


Atunci când se vorbește despre „fericire”, în mintea oamenilor deja încep să se creeze așteptări. Este suficient să auzim acest cuvânt pentru ca imaginația noastră să înceapă să lucreze. Parcă abia am aștepta să avem ocazia să vorbim despre asta, să ne gândim la asta, să ne imaginăm viața aceea ideală în care suntem într-adevăr fericiți. Ne gândim la fericire ca la un ideal, la un scop de atins undeva în viitor, pentru care trebuie să muncim din greu, să ne sacrificăm ori să îndurăm multe până să ajungem acolo. Iar dacă percepem în felul acesta fericirea, implicit considerăm că, de fapt, nu suntem fericiți. Și nu suntem.

Este minunat să îți imaginezi o viață mai bună, să îți faci visuri și planuri, să te gândești la pașii pe care îi ai de făcut pentru a ajunge acolo. Acest lucru îți dă un anumit sens, îți oferă o direcție, îți face inima să tresalte de entuziasm. Problema apare în momentul în care, pentru că ești atât de ancorat în acele visuri și imagini idealizate, ajungi să nu te mai poți bucura de ceea ce trăiești în prezent. Te gândești că nu e chiar atât de rău, dar nici bine.

Nu ești fericit pentru că nu mai poți simți recunoștință pentru ceea ce ai reușit să realizezi, nu ți se mai pare de ajuns, nu ți se mai pare motiv de fericire. Nu ești fericit pentru că nu poți să apreciezi lucrurile „mărunte” din viața ta – că încă respiri, că poți simți aerul cum intră și iese din plămânii tăi, că încă mai ai putere – putere de a munci, de a crea, de face lucruri să se întâmple; că există în viața ta oameni care te iubesc și-ți sunt alături, oameni cu care ai trecut, poate, prin grele încercări din care ai avut posibilitatea de a învăța lecții prețioase. Simțim acest lucru ca pe ceva absolut firesc și normal și uităm să ne bucurăm ori să apreciem ceea ce avem, deoarece considerăm că „ni se cuvine”. Nu, nu ni se cuvine nimic. Nici măcarul darul vieții „nu ni se cuvine” și, cu toate acestea, suntem atât de norocoși pentru simplul fapt că ne-am născut.

Dorian Furtună spunea în „Cugetările unui (ne)cunoscut”: „Să te bucuri că ești, că trăiești, că ai avut acest mare privilegiu – să te naști. În timp ce alte miriade și miriade de potențiale ființe umane nu au mai ajuns să fie concepute și să vadă lumina zilei, verdeața ierbii și cristalinul apei. Iată un argument, unul singur, care face merituoasă viața, orice am gândi despre ea.

Richard Dawkins a surprins această considerație existențială sub forma unui paradox subtil: „Noi vom muri. Și asta înseamnă că am avut noroc. Fiindcă am avut rarisima șansă de a ne naște și a trăi”. Cât adevăr!

În locul biblicului „păcat originar”, ar trebui să împărtășim cu toții o recunoștință originară, aceea că tocmai noi suntem cei care au avut inestimabila favoare de a cunoaște viața. Să-i fim recunoscători nu unei divinități, ci hazardului orb, concursului de împrejurări, acelui „efect al fluturelui” care s-a consumat în mod fericit prin nașterea noastră. Și, desigur, părinților.

Orice ezitare, orice amânare a conceperii noastre, orice eveniment străin ar fi rezultat în nașterea altcuiva și în nenașterea noastră de-a pururea. Teribil și magnific.

Ce drept moral și celest mai avem să pretindem o altă viață, după ce am avut parte de una câștigată în cel mai imposibil loto din univers?

Simplul fapt de a te fi născut e cea mai pertinentă consolare la gândul înfiorător că vei muri.”

Fericirea, în momentul în care o detronăm de pe piedestal, în momentul în care nu ne mai raportăm la ea ca la o Fata Morgana, se transformă în sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de împlinire. Fericirea sau nefericirea devine ceea ce trăim în fiecare zi a vieții noastre, în funcție de cum alegem să fim și ce alegem să facem în această lume.

Ești mulțumit de felul în care arăți? De cum te prezinți lumii? De felul în care gândești și te simți? Ești mulțumit de stilul tău de viață? Ești mulțumit și împăcat cu alegerile tale? Cu felul în care te comporți? Cu atitudinea pe care o ai față de tine? Te străduiești să-ți schimbi raportarea față de acele lucruri care nu-ți convin, însă pe care nu le poți schimba, sau trăiești în continuare în furie și iluzii pentru că realitatea nu-ți este pe plac? Te străduiești să îți faci viața mai bună, luând atitudine și acționând pentru a schimba ceea ce într-adevăr ține de tine? Realizezi cât de multe lucruri depind de tine, de fapt? Îți asumi responsabilitatea pentru viața ta? Faci tot posibilul să existe o congruență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci? Ești dispus să îți recunoști greșelile și să înveți ceva din ele? Ești dispus să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate? Că uneori există lucruri mai importante decât „a avea dreptate”?

De ce crezi că nu ești fericit? Poate nu ești fericit pentru că ți-ai dori o casă mai mare, un job mai bun sau o altă mașină. Dacă ești singur, nu ești fericit pentru că îți dorești să ai și tu pe cineva. Îți creezi o întreagă poveste despre această persoană perfectă, despre cât de minunată o să fie relația voastră. Dacă întâlnești pe acel cineva, nu ești fericit deoarece constați că lucrurile nu se desfășoară exact cum ți-ai închipuit tu – apar încercări și dificultăți pe care ești nevoit să le confrunți, iar traiul în doi nu mai înseamnă doar lapte și miere.

Ți-ai finalizat studiile, te simți fericit pentru o clipă, poate când ți se înmânează acea diplomă. După aceea îți spui „am terminat și cu asta… acum ce mai fac?”. Trebuie să găsesc altceva care să mă facă fericit, ceva mai mare, ceva mai important.

Ai trecut printr-un divorț complicat, te simți fericit pentru un moment că ai scăpat de tot stresul și tevatura prin care ai trecut. Apoi începi să fii nefericit pentru că te gândești că ai un mariaj eșuat, că nu ai fost suficient de bun pentru omul de lângă tine sau că a greșit el prea mult și sentimentele de frustrare, trădare sau durere revin. Îți e teamă că nu vei mai întâlni pe nimeni sau că și următoarele tale relații vor fi la fel de nereușite.

Vezi? Motive de nemulțumire întotdeauna se găsesc. Nu consider că ne face bine să ne resemnăm, să adoptăm o atitudine de victimă, să nu facem nimic pentru a schimba ceva sau pentru a ne îmbunătăți viața, în condițiile în care putem să facem asta. Nu consider că a fi fericit cu ceea ce ai și a fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă „a te mulțumi cu puțin”, deoarece nu exclude varianta de a-ți dori în continuare să evoluezi.

Omul fericit este omul asumat și împăcat cu sine. Este cel care este așa cum își dorește să fie, indiferent cât de „normal” sau „anormal” pare. Este omul care încearcă să-și creeze și să-și mențină o stare de echilibru în viața sa, deoarece orice e prea mult sau prea puțin destabilizează. Trupul nostru funcționează după principiul homeostaziei – de ce nu ne-am putea gândi să aplicăm acest principiu și în viața noastră? Pare firesc să fie așa, pare firesc ca prin echilibru să ne deschidem înspre fericire. Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Când organismul nostru are nevoie de nutrienți și energie, creierul ne semnalizează acest lucru prin senzația de foame pentru a ne determina să acționăm, pentru a nu permite crearea unui dezechilibru în organism. La fel de bine, când, de exemplu, începem să ne confruntăm cu anxietate sau depresie, Sinele nostru ne poate semnaliza că s-a format un dezechilibru în viața noastră și că poate este necesar să revizuim felul în care gândim și trăim, alegerile nostre, relațiile sau felul în care muncim.

Omul fericit nu îsi neagă emoțiile negative, nu caută să fugă de ele, pentru că ele sunt parte din noi ca întreg. Însă nici nu le exacerbează. Caută să înțeleagă „de ce” simte ceea ce simte și cum poate gestiona pe viitor astfel de situații mai înțelept. Omul fericit nu este zâmbitor și binedispus mereu. Nu este scutit de probleme. Fericirea nu înseamnă perfecțiune. Octavian Paler spunea „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.” Omul care vrea să fie vesel cu orice preț nu pare a fi un om împăcat cu sine, există ceva în interiorul lui ce nu poate accepta, ce nu poate nici măcar privi, există multă teamă – teama de a se confrunta și cu aspectele mai puțin plăcute. Omul care vrea să fie vesel cu orice preț parcă neagă faptul că realitatea și viața nu sunt numai roz, ci sunt așa cum sunt – cu lumină și întuneric, cu suișuri și coborâșuri, cu eșecuri și realizări.

În ciuda tuturor aspectelor exterioare, așteptărilor și iluziilor noastre, fericirea s-a aflat dintotdeauna înăuntrul nostru. Pentru ce să o căutăm în altă parte?

de Dr. Ursula Sandner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...