marți, 22 noiembrie 2016

Iubirea reciprocă

 
Când vorbim despre ”probleme” în cuplu, o singură întrebare este – cred – relevantă și numai răspunsul fără echivoc la această întrebare dezvăluie și viitorul acelei relații. ”Îl/o iubești”? Asta-i întrebarea, a cărei simplitate dezarmantă ascunde complexitatea cauzelor care sapă distructiv sau constructiv la rădăcina unei relații, a unei căsnicii sau a unei povești cu El și cu Ea. Răspunsul de tip ”da” ”nu” și chiar răspunsul echivoc ”poate”/”nu știu” au semnificații profunde, în lăuntrul cărora regăsim puterea interioară a persoanei de a călători alături de celălalt în și peste timp. Din arealul luminos al sufletului face parte un singur răspuns la această simplă întrebare și acela este ”Da, eu iubesc”! Dar, în aceeași măsură ca importanță este un răspuns pe care cel ce iubește trebuie să și-l dea, să-l cunoască, să-l privească deschis, cu sinceritate și cu întreaba claritate; ”Eu sunt iubit/ă”? Dacă aceste două întrebări primesc răspunsul categoric ”da”, alte răspunsuri care introduc dubiul, teama, neputiința , neliniștea sau suferința de orice fel nu sunt altceva decât reflecții mentale, în miezul cărora se ascund tipare și proiecții inconștiente, cu rădăcini în trecutul emoțional al persoanei. Relațiile noastre de dragoste viețuiesc și pendulează, uneori greu și frustrant, alteori tainic și fără speranță, între inimă și minte, între iubire și gândurile noastre despre iubire, între poezie și matematică, între confuzie și claritate. Trecutul nostru amoros se ivește ca o fantomă în prezent, iar noi nu izbutim să recunoaștem fantoma aceasta, să ne-o arătăm nouă înșine, să o aducem la lumină și să-i dizolvăm corpul plin de suferință, așa încât să trăim cu inima azi și să vedem cu mintea chiar ființa iubită de acum, nu iubitele și iubiții din trecut, ale căror umbre stau pitite în inconștientul nostru.

Răspunsul sincer de tip ”DA” la cele două simple întrebări; ”iubesc eu”? și ”sunt iubit/ă” este – aș spune – ipostaza ideală, aceea ce face obiectul dorinței sufletului, dar care sfârșește mult prea des printre hățișurile minții, locul în care sufletul care iubește pare a fi sfâșiat de stafiile trecutului. Felul în care am iubit în trecut, felul în care ne-am exprimat emoțiile sau nu, felul în care am perceput iubirea reapar cu îndârjire, sugerându-ne că trebuie să schimbăm ceva pentru ca iubirea să nu rămână o perpetuă stare de vis în noi. Acest ”DA” mare și sincer conține formula terapeutică cea mai puternică și mai luminoasă, deopotrivă pentru suflet și pentru relația cu ființa iubită. Puterea lui ”DA – ca răspuns la ambele întrebări” e puterea iubirii care poate muta și munții din loc: obstacolele pe care mintea le vede, le înalță, le inventează, le crează și cele ce se ivesc din expresiile palpabile ale existenței, sunt dizolvate prin iubire. Iubirea reciprocă e iubirea dorită și dăruită, în același timp, și de aceea în ea se ascunde însuși fluxul natural al curgerii energiei în toate planurile experienței omenești(mental, emoțional, fizic). Curgerea iubirii sub forma ”darurilor” care vin și pleacă de la el către ea și invers, de la ei către lume și invers, topește balastul, opozițiile, obstacolele, frustrăirle, tensiunile, neputiințele, recontextualizând orice situație și izbutind s-o învingă. Într-o relație în care iubirea este reciprocă nu poate lipsi ceva, dar dintr-o relație în care iubirea are orice altă formă, exceptând reciprocitatea iubirii, lipsește totul. Acolo unde iubirea nu-i reciprocă, teama, dubiile, neclaritatea, neliniștea, agitația minții, lipsa de comunicare și toate obișnuințele de reacție din trecut nu-s altceva decât semnale că se poate să fi omis sufletul în relațiile noastre trecute și avem nevoie să ne vindecăm. Numai iubirea poate menține o relație, căci ea are energia necesară pentru a depăși toate gardurile pe care lumea, viața, natura omenească și, mai ales, năbădăioasa structură mentală tind să le ridice în calea noastră. Apostolul Pavel, în marea sa înțelepciune, a spus că ”Iubirea rabdă totul, iartă totul, poate totul”, dezvăluindu-ne astfel că-n iubire e tainica noastră putere de a călători prin viață și-n sufletul care-o trăiește deschis și conștient e ascuns leacul nostru pentru toate bolile sufletului și ale minții. Dacă suntem într-o relație în care iubește doar unul, ne aflăm pe marginea drumului către suflet; drumul corect e – îndrăznesc să spun – acela pe care fuzionăm cu cel iubit grație puterii iubirii de a ne cununa sufletele, a ne arăta că nu există separare și că cel iubit nu poate pleca niciodată din sufletul tău. Abia atunci sufletul este vindecat, căci în el sălășluiește credința că iubești și ești iubit. Atunci contează mai puțin prezența sau absența celui iubit, cât încrederea sufletului în iubire și aceasta este o trăire care ”vindecă, vindecă, vindecă”...în mod absolut! 
 
de Maria Timuc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...