joi, 19 mai 2016

Şi dacă pierdem…?


Şi dacă indiferent ce am face, totuşi, nu putem ieşi învingători? Dacă, indiferent ce cale am alege, vom pierde? Dacă suma lacrimilor este mult mai mare decât suma hohotelor de râs?

Ce contează de fapt, într-un final? Cu ce rămânem?

Probabil doar cu momentele care au reuşit să ne taie răsuflarea…!

Probabil doar cu experienţele de viaţă bune sau rele, în funcţie de calitatea sentimentelor care au fost trezite în noi atunci când le-am trăit…!

Să fie oare doar puterea de care am dat dovadă atunci când am iubit? Cantitatea de iubire pe care am oferit-o celor care aveau nevoie de ea cu adevărat sau cantitatea de iubire primită de la cei din jur?

Să fie forţa ce am exprimat-o atunci când am încercat să ne căutăm libertatea sau pasiunea de a ne fi trăit viaţa cu adevărat cu fiecare secundă care s-a scurs intempestiv?

Îţi poate da cineva siguranţa că mâine vei fi mai fericit?

Îti poate da cineva siguranţa că mâine vei fi mai împlinit?

Îţi poate jura cineva că dacă astăzi eşti rege, eşti mai fericit decât cerşetorul care te roagă cu lacrimi în ochi să-ţi îndrepţi atenţia asupra suferinţei lui şi să-i oferi o bucată de pâine? El ar mânca, dar nu are ce, iar tu ai masa îmbelşugată, dar nu ai poftă de nimic. Şi nici atunci nu conştientizezi că suntem doar actori pe o mare scenă iar tu ai un rol mai râvnit de ceilalţi actori, dar nu realizezi că poţi să joci mult mai prost ca toţi…!

Dar te grăbeşti să-l judeci, te grăbeşti să-l arăţi cu degetul, te grăbeşti să te scuturi dacă te-a atins, dar nu înţelegi că el a ales sau a fost obligat să trăiască o altă experienţă de viaţă, diferită de a ta şi oricând o poţi trăi şi tu, indiferent că vrei sau nu să o faci. Şi totuşi, este posibil să ţi se ceară să o trăieşti cu şi mai multă suferinţă!

Primăvara vine peste noi toţi, indiferent dacă suntem scunzi sau înalţi, dacă suntem mari sau mici! Indiferent dacă pierdem sau dacă ieşim triumfători…!

Soarele nu ne judecă şi nu ne va judeca niciodată. Tu te crezi mai în măsură s-o faci?

Şi gândeşte-te, că orice ai face, oricum…vei putea pierde mai mult decât ai acum!
 
de Adrian Cutinov
sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...