luni, 14 septembrie 2015

Semnul cel dintâi de punctuație...


Ferice de cel care crede în tine,
ferice de cel ce te poartă la sân,
de semnul acesta nu mi-e rușine,
cum nu mi-e rușine că sunt bătrân!

Cât de mult mi-a fost drag din pruncie
când mă rugam și-l făceam pe ascuns!
Nu avea voie copchilul să știe
de Adevărul din el nepătruns...

Câtă lumină e în numele sfânt,
cât întuneric și câtă durere!
În semnul acesta de pe pământ
e atâta împăcare și Înviere!

Învățat-am Semnul Crucii de la Mama,
Ca semnul cel dintâi de punctuație-
Oriunde mergi copile, tu ia seama
Ce mult a suferit această nație!

Cu Biblia-i străpunsă de pumnale,
Cu sângele ce-a curs din ea șuvoi
Strămoșii tăi au însemnat o cale,
Tu de lumina ei să nu te îndoi!

Ce nobilă, ce trainică putere
Avură ei, sărmani plugari și-oieri
Când se rugau prin tainice unghere
În limba asta, plină de tăceri.

Ce teafără-i și dreaptă rădăcina,
Întreg copacul pare un tumult,
În ochii lor n-a scormonit rugina
De două mii de ani și mai de mult

Și-oriunde-ar fi prin viață să te duci,
Mânat de vreme și purtat de soartă,
Tu nu uita de Semnul Sfintei Cruci,
De Crucea care vindecă și iartă...

de Nicolae NICOARĂ-HORIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...