joi, 5 decembrie 2013

Omul își creează singur stânca din care îi vor izvorî dezamăgirile.


Cu fiecare rugă nerostită pentru fiecare gând neîndrăznit, mai crește o aripă frântă, în noi.

Omul se minte că este în căutarea sinelui pentru a-și întâlni echilibrul, dar atunci când dă peste el, se întoarce pe călcâie și pleacă. Dacă ar recunoaște că s-a regăsit, oare ce ar mai face o viață întreagă lipsită de căutări?

Omul are nevoie de mișcare, acea mișcare care îi va permite să gândească și apoi să se răzgândească, să își spună că nu asta a vrut ci doar cuvântul i-a fost interpretat greșit, el doar a rostit într-o limbă neînțeleasă de alții - dacă ar fi să devină curios, el ar întreba unde s-ar situa vina lui, luând ca puncte de reper percepția semenilor și percepția lui față de el? Poate că undeva, prin colțul din stânga, aproape de centru, în zona de confort și, totodată, disconfort permanent, strivită sub pașii grăbiți pe o cale liniară. Liniară până la următorul zid, apoi intervine alegerea dintre limbajul cunoscut și cel necunoscut.

Omul își arată
síeşi cum să trăiască, doar imaginându-și că-și trăiește propria viață, viața lui fiind prea anostă pentru a putea fi savurată ca o bucată de tort. Dar tortul se servește doar la zile de sărbătoare, omul când va învăța și asta? Niciodată tortul din vitrină nu va fi mai gustos decât cel făcut seara, în casă, la lumina lunii, cu cremă de ciocolată topită într-o cratiță, pe aragaz. Și cu toate acestea, omul va alege aproape invariabil tortul din vitrină, pentru că nu a fost al lui, pentru că vrea ce nu îi aparține și chiar e dispus să plătească în ciuda faptului că uneori cheltuiește direct din suflet,  zile, pentru a-l plăti. Este mai colorat, mai roz, mai verde, mai roșu - mai curcubeu .

Omul își creează singur stânca din care îi vor izvorî dezamăgirile. Pentru că refuză să se mai îmbrace cu acele haine care îi vin bine de ani de zile ori, dimpotrivă, pentru că ezită la nesfârșit să-și înnoiască garderoba ponosită și mâncată de molii.

Omul se naște cu muguri de aripi în suflet. Doar copacii lui nu știu pe ce teren să-și odihnească rădăcinile.

de HElena

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...