Iubirea este faptul de a trăi prin Dumnezeu.

Cu cât te depărtezi de Dumnezeu, cu atât iubeşti mai puţin - asta în cazul în care s-ar putea cuantifica iubirea. Uneori, oamenii se căsătoresc crezând că iubesc. Ceea ce numesc ei aşa pompos iubire, se dovedesc a fi doar nişte amărâte de sentimente călduţe, care se răcesc la prima pală de vânt – de exemplu, primele lipsuri materiale, primele încercări de viaţă. De aceea, instituţia căsătoriei s-a întors pe dos...nu mai spunem până când moartea ne va despărţi, ci până când sentimentele noastre vor muri. Oamenii caută adesea în partenerul ales ceea ce le lipseşte lor. Am întâlnit peste tot modelul femeii care pretinde partenerului s-o iubească pentru cât n-a iubit-o mama, tata sau toţi ceilalţi parteneri la un loc, uitând că şi el este tot o fiinţă umană ca şi ea, cu resurse energetice epuizabile o poate iubi atât cât poate el, nu poate compensa pe termen lung carenţele ei afective, adunate într-o istorie de viaţă. Alţii sau altele văd relaţia ca pe un colac de salvare, aruncând în cârca partenerului toate problemele sau responsabilităţile lor emoţionale, financiare, etc.

Când iubeşti prin Dumnezeu, te îndrepţi cu tot ceea ce ai mai bun şi mai frumos către omul pe care pretinzi că-l iubeşti fără să aştepţi ceva în schimb - "love is unconditional". Când iubeşti cu adevărat, îţi este suficient să ştii că omul iubit este fericit, chiar dacă alegerile lui nu te includ.

Iubirea ţine de dumnezeire, de graţie divină nu de conjunctură, nu de nevoile noastre şi nici de toane sau capricii.

Iubirea este una singură şi sinonimă Lui Dumnezeu restul sunt bucăţi de iubire de aceea, o bucată nu-ţi ajunge "până când moartea..." ai nevoie de mai multe între timp, poţi să mori, fără să ajungi să cunoşti ce-i iubirea cu adevărat.

 Vă doresc să IUBIŢI şi să fiţi IUBIŢI

de Alina Maria Albert (Neagu)