Se întâmplă ca toată iubirea și liniștea pe care o căutăm să se afle doar în brațele unui om

Știi, mereu am căutat liniștea.

Liniștea care mă ajută să mă cunosc până în adâncul sufletului. Liniștea care mă lasă să mă contopesc cu ai mei demoni, să-i liniștesc, să-i privesc în ochi, să-i dresez, să-i accept. Liniștea cea profundă care mă lasă să mă sincronizez cu cerul, cu pământul, cu vântul, cu norii, cu natura.

Uneori am căutat liniștea în brațele unui bărbat.

În brațele lui voiam să mă simt mică, să las dilemele, întrebările, fricile. Nu voiam să știu ce va fi mâine cu mine și cu el. Nu voiam să știu dacă va continua să mă țină de mână și îmi va aranja părul după ureche. Îmi puneam capul pe a lui piept și îi ascultam bătăile inimii. Nu mă gândeam la nimic. Trăiam fiecare secundă.

Am căutat liniștea în fluturi, în ploaie, în fulgii care se lăsau peste mine, peste oraș, peste omenii grăbiți, îndrăgostiți sau triști.

Am căutat liniștea pe un val adânc de râu. Am căutat-o la răsăritul soarelui. Am căutat-o în munți și pe nisipul fierbinte al mării.

Însă, niciodată nu am găsit-o pe deplin.

De fiecare dată îmi lipsea ceva. Simțeam un gol imens în al meu interior. Mereu doream ceva mai mult. Voiam să simt o emoție puternică. O emoție care să mă cutremure, care să-mi aducă furnicături pe coloana vertebrală.

Iar într-o simplă zi de vară, un necunoscut cu ochii albaștri m-a îmbrățișat.

M-am simțit din nou mică. Din femeia încrezută în sine m-am transformat într-o adolescentă rușinoasă și cu mâinile tremurânde. Și, de atunci simt că liniștea pe care o căutam mereu era în ochii lui, în brațele lui, în vorbele calculate pe care le spune.

Se întâmplă ca toată iubirea și liniștea pe care o căutăm să se afle doar în brațele unui om.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

Hai, să iubim așa cum nu s-a iubit nimeni!

Să ne ținem în brațe până toate stelele vor cădea, iar pleoapele vor deveni păduri întunecate.

Să ne atingem cu buzele până trupurile noastre se vor cutreiera în tandem cu pământul.

Să cunoaștem fiecare cameră a interiorului nostru și să ieșim vii din toate războaiele tăcute.

Să ajungem pe căi nebântuite ducând în palme păcatul.

Să-mi fie Calea Lactee. 

Să te urmez pe tărâmuri vagi, necunoscute. 

Să nu punem întrebări și să pășim lent peste răni necicatrizate. 

Să nu ne pese de Ieri și nici de Mâine 

Să fie doar acum. 

Să ne plimbăm pe liniile vieții din palmă  Și să nu ne fie frică de ce va urma.

E o nouă poveste 

Poate o trăim fără frică. 

Fără dileme și fără neîncredere 

Să fim pentru noi 

Să nu implicăm iubirile consumate

Și să nu jucăm roluri 

Hai, să iubim așa cum nu s-a iubit nimeni!

Și scriem o carte sau o poezie despre noi 

Să privim cerul

Să călătorim 

Să gătim clătite

Să iubim

Apoi, să punem punctul pe G.

Să înconjurăm. Să coborâm. Să ne ridicăm.

Să ne cufundăm în adâncuri.

Să ne ținem în brațe până acest pământ va fi cuprins doar de Iubire.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

Într-o zi, nu o să mai doară, într-o dimineață oarecare, vei știi cum să zâmbești!

Într-o zi, nu mai doare. Într-o dimineață oarecare, te trezești și a trecut. Amintirile nu îți mai spintecă sufletul. Îți umpli plămânii cu aer proaspăt și expiri cu putere, dorindu-ți să dai afară toată acea neliniște, care noaptea trecută parcă era încă acolo. Lacrimile au dispărut și ele pentru că le-ai plâns pe toate la vremea lor. Azi, după mult timp, îți simți sufletul ușor ca o păpădie. Nu știi de ce, cum și când s-a petrecut această "uitare", dar liniștea pe care o simți e ca o binecuvântare.

Nu te mai doare să faci slalom printre amintiri frumoase și nu-ți mai e teamă nici să ți le amintești pe cele dureroase. E liniște. Sufletul tău nu mai suspină nici de dor, nici de singurătate.

De dimineață, când te-ai privit în oglindă, te-ai redescoperit. Uitasei că poți să zâmbești și că îți stă atât de bine când faci asta. Așa că îți mai zâmbești o dată. Și încă o dată. Ești liberă. Ai reușit să te descătușezi din propriile lanțuri.

Iubim, iar fericirea își face cuib în sufletele noastre. Apoi, dintr-o dată, ea lasă cuibul gol, iar golul începe să doară. E aceeași poveste de fiecare dată. Întotdeauna nouă și întotdeauna veche.

Ne trezim deodată goi, iar golul acela se umple treptat cu amarul întrebărilor "De ce?", "De ce mie?", "De ce acum?", "De ce?". Am simțit-o fiecare în parte. O durere ce nu poate fi explicată în cuvinte, durerea unui gol. Aproape pentru toate durerile există un remediu rapid și eficace. Pentru această durere, însă, remediu nu este decât timpul. El face și desface, îți dă și îți ia, te rănește și te vindecă.

Doar timpul îți dă răgazul pentru a-ți aminti cum să zâmbești după ce ai pierdut și te-ai pierdut. Iar într-o dimineață oarecare, vei știi cum să zâmbești. Într-o zi, nu o să mai doară. Pur și simplu. Te vei trezi și va fi trecut.

de Iustina Ţalea
→ sursa: http://momenteinviata.ro/intr-o-zi-nu-mai-doare/

Nu mai iubiți oamenii care nu sunt pregătiți să vă iubească!

Acesta este cel mai greu lucru pe care va trebui să-l faci în viața ta și va fi și cel mai important lucru. 

Încetează să mai porți conversații grele cu oameni care nu vor schimbare.
Nu te mai arăta pentru oamenii care nu au niciun interes în prezența ta. Știu că instinctul tău este să faci totul pentru a câștiga aprecierea celor din jur, dar este un impuls care îți fură timpul, energia, sănătatea mentală și fizică.
Când începi să lupți pentru o viață cu bucurie, interes și angajament, nu toți vor fi gata să te urmeze. Asta nu înseamnă că trebuie să schimbi ceea ce ești, înseamnă că ar trebui să renunți la oamenii care nu sunt pregătiți să te însoțească.
Dacă ești exclus, insultat, uitat sau ignorat de oamenii cărora le acorzi timpul, nu-ți faci o favoare continuând să-ți oferi energia și viața. Adevărul este că nu ești pentru toți și nu toți sunt pentru tine.
Cu cât petreci mai mult timp încercând să te faci iubit de cineva care nu este în stare, cu atât pierzi mai mult timp lipsindu-te de posibilitatea acestei conexiuni cu altcineva.
Sunt miliarde de oameni pe această planetă și mulți dintre ei se vor întâlni cu tine la nivelul tău de interes și angajament.
Cu cât rămâi mai implicat în relații cu oameni care te folosesc ca pernă, o opțiune de fundal sau un terapeut pentru vindecare emoțională, cu atât stai mai mult departe de comunitatea pe care o dorești.
Poate dacă nu mai apari, nu vei mai fi dorit. Poate dacă te oprești din încercat, relația se va termina. Poate dacă încetezi să mai trimiți mesaje, telefonul tău va rămâne tăcut săptămâni întregi. Asta nu înseamnă că ai distrus relația, înseamnă că singurul lucru care o ținea a fost energia pe care doar tu ai dat-o pentru a o păstra. Asta nu e iubire, e atașament. Este să vrei să dai o șansă celor care nu merită.
Cel mai valoros lucru pe care îl ai în viața ta este timpul și energia ta, iar ambele sunt limitate. Când îți dai timpul și energia, îți vei defini existența.
Vei începe să realizezi că cel mai important lucru pe care îl poți face pentru tine și pentru toți cei din jurul tău este să îți protejezi energia mai înverșunător decât orice altceva. Fă din viața ta un paradis sigur, în care doar oamenii “compatibili” au voie.
Nu ești responsabil pentru salvarea nimănui. Nu ești responsabil să îi convingi să se perfecționeze. Nu e datoria ta să exiști pentru oameni și să le dai lor viața ta! Dacă te simți prost, dacă te simți constrâns, vei fi rădăcina tuturor problemelor tale, temându-te că nu îți vor întoarce favorurile pe care le-ai acordat. Este singura ta obligație să realizezi că ești iubirea destinului tău și să accepți iubirea pe care o meriți.
Decide că meriți prietenie adevărată, angajament, iubire adevărată și completă cu oameni sănătoși și prosperi. Apoi așteaptă și vezi cât de mult începe să se schimbe totul. Nu pierde timpul cu oameni care nu merită. Schimbarea îți va oferi dragostea, stima, fericirea, dar și protecția pe care o meriți.
 

de Sir Anthony Hopkins

Zgomotul tăcerii mele

Uneori am vorbit, iar cuvintele mele s-au izbit de pereți și s-au întors în pieptul meu învelindu-se, rușinate, în mantaua lacrimilor ce nu aveau fereastră să iasă, să se reverse, să mă elibereze.

Noianul de cuvinte, ce nu au fost înțelese, ce nu au fost ascultate, ce nu au fost mângâiate de alte cuvinte, au devenit stânci în inima mea. Și fiecare cuvânt răzvrătit, ce a cutezat să străpungă o fisură din zid sau să-l urce, a avut aceeași soartă ca celelalte: s-au izbit de “liniștea” înspăimântătoare a indiferenței, a nonempatiei, a singurătății inimii în lumea unei minți în care eu nu-mi găseam vibrația.

Într-o zi am renunțat la cuvinte și am lăsat tăcerea să se aștearnă pe inimă, ca praful pe mobilă într – o casă părăsită. Și brusc am început să aud un zgomot. Un zgomot oarecum familiar, dar nu-l puteam identifica. Încet, încet, am reușit să disting clar sunetul și am realizat că este inima mea, că sunt bătăile ei. Cu fiecare zi mai cădea o “cărămidă” din zidul de cuvinte neînțelese, iar inima mea bătea parcă tot mai cu putere, dar nu cu puterea ce o dă spaima , ci cu puterea și elanul unui alergător ce ajunge la finalul cursei și se vede câștigător.
Liniștea tăcerii mele devenise mai gălăgioasă ca glasul cuvintelor.

Din neputință cuvintele se retrag uneori, iar lipsa lor poate da un sens care depășește logica minții, căci ea rămâne în căutare de cuvinte, însă pentru unele situații niciun cuvânt nu poate dărâma zidul obtuz al neînțelegerii și tocmai în aparentul abandon e soluția. Renunțarea la cuvinte poate fi salvarea lor.
Căci și cuvintele au suflet. Și cuvintele au nevoie de libertate. Și cuvintele au nevoie de iubire.
Și cuvintele au nevoie de o vacanță.

Zgomotul tăcerii mele poate suna a valuri de mare, a vânt, a fâlfâit de aripi.

Sau poate suna a viață descătușată, căci cine își iubește cuvintele trebuie să aibă grijă cui le dă.
Cine nu simte sufletul unui cuvânt, când îl citește sau ascultă, nu va înțelege nici zgomotul, nici liniștea.
Doar cei care iubesc cuvintele vor auzi zgomotul inconfundabil al inimii ce-și odihnește cuvântul rănit.

 

sursa: https://webcultura.ro/

Oamenii au nevoie…

Oamenii au nevoie de iubire. 

Au nevoie să se simtă iubiţi, au nevoie ca inima lor să bată la unison cu inima altcuiva. Au nevoie să simtă fluturi în stomac, să li se spună lucruri frumoase, să primească afecţiune. Au nevoie de atenţie, au nevoie de îmbrăţişări calde şi sincere. Au nevoie de acea siguranţă pe care ţi-o dă doar iubirea. Au nevoie de o jumătate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. 

Au nevoie de un suflet care să le fie aproape şi care să-i asculte. Să le asculte bucuriile şi tristeţile. Să se bucure şi să plângă alături de ei. Au nevoie să nu se simtă singuri, neajutoraţi. Au nevoie de două mâini care să se întindă pentru ei atunci când sunt la pământ. Oamenii au nevoie şi caută toată viaţa prieteni.
 

Oamenii au nevoie de speranţă.

Au nevoie să creadă că atunci când lucrurile merg doar prost o să apară ceva care o să schimbe situaţia în bine. Au nevoie să ştie că viaţa nu ia fără să dea înapoi. Oamenii au nevoie de speranţă pentru a continua drumul anevoios al vieţii, pentru că speranţa e calea pe care mergem căutând luminiţa de la capătul tunelului.

 
Oamenii au nevoie de pace. 

Au nevoie să se simtă bine în pielea lor, să fie împăcaţi cu viaţa lor, cu realizările şi cu eşecurile lor. Au nevoie să se împace cu trecutul şi cu ce a rămas acolo. Oamenii au nevoie să îşi simtă sufletul uşor şi nu îngreunat de suferinţă. 

Oamenii au nevoie de libertate. 

Au nevoie să nu se simtă îngrădiţi, sufocaţi. Au nevoie să simtă că deţin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie să fie ei înşişi, nu nişte indivizi obligaţi să poarte o mască a societăţii.

 
Oamenii au nevoie de curaj. 

Au nevoie să se simtă puternici. Să simtă că pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fără rezolvare.

 
Oamenii au nevoie de credinţă. 

Au nevoie să simtă că undeva, acolo Sus, cineva îi iubeşte şi îi ocroteşte de tot ce e rău. Au nevoie să simtă că nu le este dat mai mult decât pot ei să ducă.

 
Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de îmbrăţişări calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de încredere şi de finaluri fericite.

 
Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alţi oameni! 

de Iustina Ţalea
www.momenteinviata.ro

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată!

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii

Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.

Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli

Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !

Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor !

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir ! 

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

O persoană căreia îi pasă cu adevărat de tine nu te va face să treci niciodată prin iad

Dragostea nu ar trebui să doară.

Dragostea nu trebuie să fie dificilă și insuportabilă.

Adevărul este că toți vrem un singur lucru – înțelegere.

Orice altceva, oricât de frumoase sunt cuvintele ascunse în spatele ei, nu pot fi numite iubire!

Cu toții suntem de acord cu aceste afirmații, știm minunat CE ar trebui să fie dragostea, dar … În același timp, acceptăm o relație care ne transformă viața în iad!

Și asta nu este totul! De asemenea, justificăm acțiunile altor oameni, susținând că fac acest lucru din dragoste. Ne trag în iad pentru că iubesc? Nimic nu pare ciudat ?!

Din anumite motive, continuăm să ne convingem că iubirea nu este o călătorie cu o barcă plină de plăcere într-o zi de vară, ci o muncă grea în transpirații și sacrificii constante.

O persoană care te iubește sincer, din toată inima, nu te va face să treci prin iad pentru a fi alături de el. Omul care iubește cu adevărat, nu te va trage în iad! Doar acel care nu te iubește, te va trage acolo doar pentru a te distruge. Poate o persoană iubitoare să facă asta ?!

Omul care iubește nu te va răni niciodată atât de mult. Nu-ți va aduce niciodată atâtea lacrimi.

Persoana potrivită nu te va face să suferi niciodată. Nu te va face niciodată să crezi că iubirea trebuie să fie grea și complicată.

Nu te va umili, nu te va forța să te îndoiești de tine. Nu-ți va arunca niciodată în față fraze de genul: „Tu însuți ești de vină pentru tot!”.

Persoana potrivită nu va renunța la tine niciodată, mai ales în momentul în care vei avea nevoie de ea.

O persoană care iubește cu adevărat, dimpotrivă, va deschide o nouă lume pentru tine. Va deveni pentru tine cea mai strălucitoare și mai caldă rază de soare într-o dimineață rece. Ea te va ridica atunci când te vei poticni, te va ajuta să-ți întinzi aripile și să zboare în sus.

Vei simți întotdeauna susținerea. Nu vei fi speriat, nu vei fi rănit …

O astfel de persoană te va ajuta să înțelegi un adevăr foarte important: „Dragostea este cel mai sincer lucru din lume și nu trebuie să lucrezi din greu pentru a-i menține focul”.

Persoana potrivită va trăi astfel încât să-ți provoace zâmbete pe fața ta, cât mai des posibil. Nu va risipi timp pentru a-ți demonstra clasica iubire. Până la urmă, tu ești sensul vieții lui.

El te va privi întotdeauna într-un mod special – cu blândețe și căldură. Această viziune nu poate fi confundată cu nimic în lume. În ea este Iubirea însăși.

Căldura îmbrățișării sale va deveni pentru tine un adevărat refugiu din toate problemele și adversitățile vieții. Ai visat întotdeauna la un astfel de loc – să fii calm și ușor.

E o asemenea iubire pe care ai visat-o că te va face atât de puternic, încât vei putea muta munții.

Persoana potrivită nu-ți va insufla niciodată ideea, că iubirea poate fi dificilă.

Dimpotrivă, va face tot ce îi stă în puteri pentru a-ți arăta și dovedi că iubirea poate, și ar trebui să fie ușoară. A fi fericit este atât de simplu și firesc atunci când o persoană iubitoare și grijulie este în apropiere.

Orice altă „iubire” nu e dragoste de fapt. Deci, oprește-te. Gândește-te cu atenție și trage concluziile corecte.

Nu te mai minți, convingându-te că persoana care te face să suferi, te iubește.

Te minți că relațiile necesită o muncă infernală și efort inuman, iar în caz contrar, te va părăsi și vei fi de vină.

Nu mai pierde dragostea și lacrimile pe relații care nu merită!

Cu siguranță vei întâlni pe cineva care te va iubi cu adevărat și nu te va trage în iad. Vei recunoaște imediat acea persoană: lângă ea vei fi liber și ușor. Mult noroc și dragoste!

sursa: internet

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui.

 

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui. Să nu îţi laşi sufletul să fie călcat în picioare de orice nemernic. Învaţă să te respecţi mai mult. Să te iubeşti mai mult. Să ai mai mare grijă de tine. Învaţă că uneori trebuie să fii mofturoasă şi pretenţioasă pentru că nu e întotdeauna bine să te mulţumeşti cu puţin, mai ales când e vorba despre sentimente.

Vor încerca să te doboare, să te descuraje, să îţi frângă aripile şi să te facă să îţi pleci privirea în faţa lor. Vor încerca să fie mai buni sau să te mintă. Vor profita de bunătatea sufletului tău, de naivitatea ta şi de faptul că nu poţi spune ,,nu”. Te vor răni de multe ori, iar tu le vei da voie să o facă din nou şi din nou însă vei învăţa, dacă nu ai învăţat deja, că sunt unii oameni care nu te merită şi nu merită nimic din tot ce le poţi oferi tu.

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui. Să nu îţi laşi sufletul să fie călcat în picioare de orice nemernic. Învaţă să te respecţi mai mult. Să te iubeşti mai mult. Să ai mai mare grijă de tine. Învaţă că uneori trebuie să fii mofturoasă şi pretenţioasă pentru că nu e întotdeauna bine să te mulţumeşti cu puţin, mai ales când e vorba despre sentimente.

Nu te agăţa întotdeauna de oameni, chiar dacă îi iubeşti enorm, chiar dacă îi vrei alături de tine pentru întreaga viaţă. Dacă acei oameni nu rezonează cu tine, dacă nu sunt sinceri sau nu te iubesc la fel de mult, lasă-i să plece. Nu te ruga să te iubească, nu te înjosi, nu te întrista. Pur şi simplu mergi mai departe, iartă, uită şi construieşte-ţi viaţa pe care vrei să o trăieşti alături de oameni care nu te obligă să îi aştepţi.

Continuă să ai demnitate, respect de sine şi păstrează-ţi candoarea, frumuseţea sufletului. Dă-le voie oamenilor să te iubească, dar nu le da voie să te calce în picioare. Lasă-i să îţi fie alături, dar nu îi lăsa să te părăsească fără a sta vreo secundă pe gânduri. Învaţă că meriţi mult de la viaţă şi de la oameni. Arată-le că nu te mulţumeşti cu puţin. Cei care vor să te iubească, îţi vor oferi totul. Ceilalţi vor pleca singuri. 

 

sursa: http://damadetrefla.com/

Hristos a Înviat!

Dragii mei,

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale vă urez tuturor zile cât mai liniștite și pline de calm și înțelegere. Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai întunecată, îmi doresc ca noi toți să avem puterea de a vedea dincolo de norii cenușii, să ne păstrăm încrederea și speranța, să ne bucurăm de clipa prezentă și să fim recunoscători pentru ceea ce avem, atât pentru momentele frumoase, cât și pentru obstacolele care ne-au făcut să devenim mai puternici și mai înțelepți, care ne-au ajutat să descoperim în interiorul nostru resurse pe care, poate, nu știam că le avem.

Să ne amintim în aceste zile de faptul că, așa cum am depășit până acum momentele dificile ale vieții, tot așa avem capacitatea de a ne ridica și acum deasupra fricilor noastre ori altor sentimente negative care ne încearcă. Să ne amintim că noi deținem puterea asupra felului în care gândim și ne simțim, asupra felului în care reacționăm și, chiar dacă uneori ne simțim deznădăjduiți, să conștientizăm că noi nu suntem totuna cu stările sau gândurile noastre – ele vin și pleacă precum norii pe cer și nu avem de ce să rămânem agățați de ele.

Să descoperim ori să ne regăsim bucuria de a petrece timp în propria companie, dacă anul acesta nu putem fi în compania celor dragi. Să învățăm să avem mai multă grijă de noi înșine, să ne respectăm nevoile corpului și ale minții, să facem tot ce ne stă în putință pentru starea noastră de bine cu ce avem acum la îndemână.

Să căutăm soluții acolo unde există probleme și să mergem mai departe, să nu rămânem blocați în momentele grele. Să fim alături unii de ceilalți și să ne transmitem gândurile noastre bune și vorbe de încurajare.

Și să spunem toți într-un glas, Hristos a Înviat!

de dr. Ursula Sandner

Ridurilor mele… cu iubire ❤

Nu as sti sa spun cu exactitate cand s-au insinuat pe chipul meu, de fapt nici nu cred ca este atat de important. Ideea este ca ne dam binete in fiecare dimineata la ritualul de ingrijire, iar eu le multumesc pentru ca ma fac atat de frumoasa si speciala.

Nu le port pica si nici nu le cert in oglinda.

Nu ma sperie, pentru ca inteleg exact ceea ce spun despre mine. Ele, ridurile mele discrete, imi spun povestea…

Te-ai gandit vreodata cate lacrimi de fericire si uneori de dor, neputinta, durere sau frica se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata cata iubire si uneori dezamagire, framantari, remuscari si deznadejde se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata cate nopti de veghe la capataiul unui copil cu febra sau doar speriat, se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata cate nopti de plans inabusit in perna, se ascund intr-un rid? Momente de neintelegere, nepretuire, neiubire…

Te-ai gandit vreodata cate momente de asteptare, ezitare si frica mascate de ochii celor dragi prin zambete, se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata cata neputinta surda in fata unor nedreptati ale vietii, se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata cate clipe de fericire, de emotie, de dorinta, de daruire, se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata ca un rid nu iti spune un numar de ani, ci o poveste?

Poate ca te-ai gandit, poate ca nu…

Dar daca nu ai facut-o, data viitoare cand vei sta in fata unei femei si ii vei vedea ridurile de pe fata frumoasa, gandeste-te ca in spatele lor se afla o mama, sotie, iubita, cu o poveste.
Gandeste-te ca vezi cat a adunat sufletul ei intr-o viata cu bucurii si cu necazuri, o viata in care probabil mai mult a daruit decat a primit.
Gandeste-te ca ii vezi abandonarea unor vise si resemnarea in fata pierderilor!
Gandeste-te ca ii vezi iubirea, sensibilitatea, emotia si sacrificiile facute in numele iubirii!

Ridurile unei femei nu-s altceva decat cararile vietii prin timp! ❤

sursa: https://www.facebook.com/RanduriPrintreGanduri/

„Degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele”

Atunci când ești un om corect și-ți trăiești viața frumos și demn, se vor găsi oameni care vor dori cu orice preț să-ți strice reputația, născocind cele mai urâte bârfe și idioțenii. Vor ține morțiș ca ceilalți să-și schimbe părerea despre tine, te vor răni și te vor jigni.

Din acel moment, când vei fi mai bun decât unii, se vor găsi din ăștia care te vor invidia și-ți vor dori nefericirea. Îți vor zâmbi în față, iar pe la spate te vor înjunghia.

Vor face tot posibilul să te vadă la pământ. Se vor bucura atunci când vei fi nefericit și vor fi triști când îți va reuși.
Fiind un om împlinit, unii nu vor suporta să te vadă zâmbind și vor ține morțiș să-ți strice pacea sufletească. Mereu vor spune că ei pot face unele lucruri mai bine, te vor învinui pe nedrept, vor arunca în tine cu cele mai urâte cuvinte.

Așa sunt oamenii, nu suportă ca alții să fie fericiți atunci când ei suferă în tăcere, mereu au senzația că ceilalți au o viață mai ușoară decât ei, chiar dacă nu e așa. Oamenii sunt egoiști, niciodată nu vor lua exemplu de la cel care a ajuns la un nivel mai înalt.

Orice s-ar întâmpla, nu ceda. Trăiește cum dorești tu și iubește pe cine vrei. Nu asculta de cei străini, deoarece nu toți îți vor binele. Un zâmbet poate ascunde atâtea gânduri urâte. O îmbrățișare poate fi falsă, iar un sfat mediocru îți poate distruge visurile.

Crede în tine și nu uita: degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele. Atât timp cât EL vrea ca tu să fii fericit mereu vei găsi puteri să te ridici din genunchi, te vei corecta și de fiecare dată te vei strădui să fii cea mai bună versiune a ta.

Atunci când ești iubit de EL nimeni nu te poate distruge în mii de bucăți, nimeni nu-ți poate lua ce ai tu mai scump.

Degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele. 

– citat cu autor anonim -

Ziua când trebuie să lași pe cineva în urma ta

Despărțirile sunt dureroase, chiar dacă inițiativa ar putea veni din partea ta. Doar că uneori această decizie e unicul lucru care poate fi în beneficiul tău. Fie că e o relație de dragoste sau una de prietenie, atât timp cât e toxică și te epuizează nu are cum să reziste în timp.

Mai devreme sau mai târziu frustrările interioare vor izbucni, tranformâdu-se în regrete și reproșuri. E o normalitate ca relațiile să treacă prin niște crize și neînțelegeri. Odată ce sunt depistate, discutate și rezolvate, episodul despărțirii poate fi depășit în favoarea relației în care sunteți implicați.

Desigur, ca o relație de orice tip să funcționeze din nou și să reînvie trebuie implicarea ambilor parteneri. „Repararea” relației se bazează pe răbdare, încredere, iubire, respect. Atunci când fundamentul relației se clatină și doar unul dintre parteneri ia inițiativa de a-l salva, este totul în zadar. În orice relație sunt doi oameni care trebuie să contribuie la întreținerea ei. În momentul în care celălalt cedează, dorința celuilat de a salva iubirea se transformă într-o luptă cu morile de vânt. Până la urmă, se alege cu sechele și dezamăgiri.

Atunci când te decizi la o separare, nu e o hotărâre ușoară, fiindcă nu lași în urma ta doar un om, ci și un bagaj de emoții și amintiri. În astfel de momente, deciziile se iau cu o minte liniștită, fără ca să fie influențat de sentimente negative. Mai întâi de toate trebuie să te întrebi de ce ai mai râmâne în acea relație.

Dacă răspunsul este legat de frica de singurătate sau frica de suferință, trebuie să te gândești la rece. Fiindcă, un astfel de răspuns dovedește faptul că relația nu este una sudată și este complicat să reziste în timp.

Despărțirile nu sunt legate doar de trădări, adulter sau divorț. Fiecare dintre noi poate pune punctul unei relații, chiar dacă am iubit sau ne-am simțit iubiți și apreciați lângă omul de alături. Există și motive vizibile care dau de înțeles că relația nu mai poate continua. Pentru menținerea unei relații este nevoie de mult mai mult, nu doar de promisiuni și cuvinte frumoase. Între timp se prea poate să nu te mai poți baza pe partener sau simți că ai nevoia de a fi singur.

De asemenea te poți pierde printre gânduri, dileme și să te întrebi „Cine ești? Ce-ți dorești cu adevărat?” sau din cauza oboselii, a rutinei nu mai poți ține o conversație sănătoasă cu partenerul, iar fiecare discuție duce spre certuri. În astfel de momente decizi să pleci. Ai tot dreptul. Tu ești stăpân pe viața ta și alegerile tale.

Când alegi să lași pe cineva în urma ta e de dorit să-i comunici că ai ales un alt drum. Discuția pe care o vei întreține trebuie să fie fără reproșuri și frustrări pe care le-ai adunat între timp. Este binevenit să vii cu argumente mature, să zici ceea ce te deranjează în raport cu relația și ce ai dori să schimbi.

Comunicarea este elixirul perfect pentru a salva prietenii și iubiri. Nimeni nu poate citi gândurile celui de alături, în schimb, fiecare poate corecta greșeli și poate reîntoarce un om din drumul său, datorită iubirii și a dorinței de a păstra relația pe care a construit-o într-o zi.

sursa: https://devorbacutine.eu/

Numai cineva care te descoperă cu adevărat te poate iubi sincer.

Nu încerc să fiu perfectă. Mă străduiesc să fiu reală, sinceră, să fiu eu însămi fără să îmi pese de părerile celorlalți. Și poate că nu mă vor iubi mulți, dar mă va iubi cine trebuie. Iar asta e mai important pentru că eu apreciez calitatea, nu cantitatea.
A fost o vreme în viața mea, ca în a multora dintre noi, în care am încercat să fiu pe placul tuturor, să mă schimb pentru ei, să fiu perfectă. Dar nu perfectă așa cum înțelegeam eu cuvântul, ci așa cum alții îl înțelegeau. Și ar fi trebuit să mă simt bine primind simpatii și aprecieri, nu? Ar fi trebuit să mă bucur că fac ceva pentru a fi… perfectă?! Ei bine asta nu s-a întâmplat pentru că simțeam tot mai mult că mă îndepărtez de mine însămi, de cine sunt de fapt, pentru a mă apropia de oameni care nici măcar nu mă voiau alături de ei pentru prea multă vreme. Eram doar cineva care la un moment dat a însemnat ceva, mai mult sau mai puțin, dar nu totul.

Și mi-am dat seama că nu asta vreau de la mine. Poate m-am maturizat sau poate doar am fost dezamăgită că nu era totul așa cum m-aș fi așteptat să fie. Dar am învățat că întotdeauna, în orice împrejurare, e bine să fiu eu însămi. Chiar dacă am unele defecte. Chiar dacă sunt lucruri pe care le-aș schimba și pe care încerc să le schimb la mine. Chiar dacă nu sunt perfectă. Și am învățat că trebuie să mă iubesc așa cum sunt și să mă arăt așa cum sunt dacă am pretenția să fiu iubită sincer.

Nu încerc să fiu perfectă. Mă străduiesc să fiu reală, sinceră, să fiu eu însămi fără să îmi pese de părerile celorlalți. Și poate că nu mă vor iubi mulți, dar mă va iubi cine trebuie. Iar asta e mai important pentru că eu apreciez calitatea, nu cantitatea. Numai cineva care te descoperă cu adevărat te poate iubi sincer. Și numai cineva care te iubește pentru ceea ce ești îți poate rămâne alături indiferent de situație, chiar și în cele mai grele și mai proaste zile.

sursa: damadetrefla.com 

Ce înseamnă fericirea pentru tine?

Atunci când se vorbește despre „fericire”, în mintea oamenilor deja încep să se creeze așteptări. Este suficient să auzim acest cuvânt pentru ca imaginația noastră să înceapă să lucreze. Parcă abia am aștepta să avem ocazia să vorbim despre asta, să ne gândim la asta, să ne imaginăm viața aceea ideală în care suntem într-adevăr fericiți. Ne gândim la fericire ca la un ideal, la un scop de atins undeva în viitor, pentru care trebuie să muncim din greu, să ne sacrificăm ori să îndurăm multe până să ajungem acolo. Iar dacă percepem în felul acesta fericirea, implicit considerăm că, de fapt, nu suntem fericiți. Și nu suntem.

Este minunat să îți imaginezi o viață mai bună, să îți faci visuri și planuri, să te gândești la pașii pe care îi ai de făcut pentru a ajunge acolo. Acest lucru îți dă un anumit sens, îți oferă o direcție, îți face inima să tresalte de entuziasm. Problema apare în momentul în care, pentru că ești atât de ancorat în acele visuri și imagini idealizate, ajungi să nu te mai poți bucura de ceea ce trăiești în prezent. Te gândești că nu e chiar atât de rău, dar nici bine.

Nu ești fericit pentru că nu mai poți simți recunoștință pentru ceea ce ai reușit să realizezi, nu ți se mai pare de ajuns, nu ți se mai pare motiv de fericire. Nu ești fericit pentru că nu poți să apreciezi lucrurile „mărunte” din viața ta – că încă respiri, că poți simți aerul cum intră și iese din plămânii tăi, că încă mai ai putere – putere de a munci, de a crea, de face lucruri să se întâmple; că există în viața ta oameni care te iubesc și-ți sunt alături, oameni cu care ai trecut, poate, prin grele încercări din care ai avut posibilitatea de a învăța lecții prețioase. Simțim acest lucru ca pe ceva absolut firesc și normal și uităm să ne bucurăm ori să apreciem ceea ce avem, deoarece considerăm că „ni se cuvine”. Nu, nu ni se cuvine nimic. Nici măcarul darul vieții „nu ni se cuvine” și, cu toate acestea, suntem atât de norocoși pentru simplul fapt că ne-am născut.

Dorian Furtună spunea în „Cugetările unui (ne)cunoscut”: „Să te bucuri că ești, că trăiești, că ai avut acest mare privilegiu – să te naști. În timp ce alte miriade și miriade de potențiale ființe umane nu au mai ajuns să fie concepute și să vadă lumina zilei, verdeața ierbii și cristalinul apei. Iată un argument, unul singur, care face merituoasă viața, orice am gândi despre ea.

Richard Dawkins a surprins această considerație existențială sub forma unui paradox subtil: „Noi vom muri. Și asta înseamnă că am avut noroc. Fiindcă am avut rarisima șansă de a ne naște și a trăi”. Cât adevăr!

În locul biblicului „păcat originar”, ar trebui să împărtășim cu toții o recunoștință originară, aceea că tocmai noi suntem cei care au avut inestimabila favoare de a cunoaște viața. Să-i fim recunoscători nu unei divinități, ci hazardului orb, concursului de împrejurări, acelui „efect al fluturelui” care s-a consumat în mod fericit prin nașterea noastră. Și, desigur, părinților.

Orice ezitare, orice amânare a conceperii noastre, orice eveniment străin ar fi rezultat în nașterea altcuiva și în nenașterea noastră de-a pururea. Teribil și magnific.

Ce drept moral și celest mai avem să pretindem o altă viață, după ce am avut parte de una câștigată în cel mai imposibil loto din univers?

Simplul fapt de a te fi născut e cea mai pertinentă consolare la gândul înfiorător că vei muri.”

Fericirea, în momentul în care o detronăm de pe piedestal, în momentul în care nu ne mai raportăm la ea ca la o Fata Morgana, se transformă în sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de împlinire. Fericirea sau nefericirea devine ceea ce trăim în fiecare zi a vieții noastre, în funcție de cum alegem să fim și ce alegem să facem în această lume.

Ești mulțumit de felul în care arăți? De cum te prezinți lumii? De felul în care gândești și te simți? Ești mulțumit de stilul tău de viață? Ești mulțumit și împăcat cu alegerile tale? Cu felul în care te comporți? Cu atitudinea pe care o ai față de tine? Te străduiești să-ți schimbi raportarea față de acele lucruri care nu-ți convin, însă pe care nu le poți schimba, sau trăiești în continuare în furie și iluzii pentru că realitatea nu-ți este pe plac? Te străduiești să îți faci viața mai bună, luând atitudine și acționând pentru a schimba ceea ce într-adevăr ține de tine? Realizezi cât de multe lucruri depind de tine, de fapt? Îți asumi responsabilitatea pentru viața ta? Faci tot posibilul să existe o congruență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci? Ești dispus să îți recunoști greșelile și să înveți ceva din ele? Ești dispus să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate? Că uneori există lucruri mai importante decât „a avea dreptate”?

De ce crezi că nu ești fericit? Poate nu ești fericit pentru că ți-ai dori o casă mai mare, un job mai bun sau o altă mașină. Dacă ești singur, nu ești fericit pentru că îți dorești să ai și tu pe cineva. Îți creezi o întreagă poveste despre această persoană perfectă, despre cât de minunată o să fie relația voastră. Dacă întâlnești pe acel cineva, nu ești fericit deoarece constați că lucrurile nu se desfășoară exact cum ți-ai închipuit tu – apar încercări și dificultăți pe care ești nevoit să le confrunți, iar traiul în doi nu mai înseamnă doar lapte și miere.

Ți-ai finalizat studiile, te simți fericit pentru o clipă, poate când ți se înmânează acea diplomă. După aceea îți spui „am terminat și cu asta… acum ce mai fac?”. Trebuie să găsesc altceva care să mă facă fericit, ceva mai mare, ceva mai important.

Ai trecut printr-un divorț complicat, te simți fericit pentru un moment că ai scăpat de tot stresul și tevatura prin care ai trecut. Apoi începi să fii nefericit pentru că te gândești că ai un mariaj eșuat, că nu ai fost suficient de bun pentru omul de lângă tine sau că a greșit el prea mult și sentimentele de frustrare, trădare sau durere revin. Îți e teamă că nu vei mai întâlni pe nimeni sau că și următoarele tale relații vor fi la fel de nereușite.

Vezi? Motive de nemulțumire întotdeauna se găsesc. Nu consider că ne face bine să ne resemnăm, să adoptăm o atitudine de victimă, să nu facem nimic pentru a schimba ceva sau pentru a ne îmbunătăți viața, în condițiile în care putem să facem asta. Nu consider că a fi fericit cu ceea ce ai și a fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă „a te mulțumi cu puțin”, deoarece nu exclude varianta de a-ți dori în continuare să evoluezi.

Omul fericit este omul asumat și împăcat cu sine. Este cel care este așa cum își dorește să fie, indiferent cât de „normal” sau „anormal” pare. Este omul care încearcă să-și creeze și să-și mențină o stare de echilibru în viața sa, deoarece orice e prea mult sau prea puțin destabilizează. Trupul nostru funcționează după principiul homeostaziei – de ce nu ne-am putea gândi să aplicăm acest principiu și în viața noastră? Pare firesc să fie așa, pare firesc ca prin echilibru să ne deschidem înspre fericire. Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Când organismul nostru are nevoie de nutrienți și energie, creierul ne semnalizează acest lucru prin senzația de foame pentru a ne determina să acționăm, pentru a nu permite crearea unui dezechilibru în organism. La fel de bine, când, de exemplu, începem să ne confruntăm cu anxietate sau depresie, Sinele nostru ne poate semnaliza că s-a format un dezechilibru în viața noastră și că poate este necesar să revizuim felul în care gândim și trăim, alegerile nostre, relațiile sau felul în care muncim.

Omul fericit nu îsi neagă emoțiile negative, nu caută să fugă de ele, pentru că ele sunt parte din noi ca întreg. Însă nici nu le exacerbează. Caută să înțeleagă „de ce” simte ceea ce simte și cum poate gestiona pe viitor astfel de situații mai înțelept. Omul fericit nu este zâmbitor și binedispus mereu. Nu este scutit de probleme. Fericirea nu înseamnă perfecțiune. Octavian Paler spunea „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.” Omul care vrea să fie vesel cu orice preț nu pare a fi un om împăcat cu sine, există ceva în interiorul lui ce nu poate accepta, ce nu poate nici măcar privi, există multă teamă – teama de a se confrunta și cu aspectele mai puțin plăcute. Omul care vrea să fie vesel cu orice preț parcă neagă faptul că realitatea și viața nu sunt numai roz, ci sunt așa cum sunt – cu lumină și întuneric, cu suișuri și coborâșuri, cu eșecuri și realizări.

În ciuda tuturor aspectelor exterioare, așteptărilor și iluziilor noastre, fericirea s-a aflat dintotdeauna înăuntrul nostru. Pentru ce să o căutăm în altă parte?

de Dr. Ursula Sandner

Cu bucurie în suflet!

Învățăm să trăim cum putem, și reușim să trăim în final cum ne dorim, prin forțe proprii, prin visele pe care le punem în practică atunci când toți din jur spun că trebuie să nu faci așa, prin tot ceea ce simțim că putem face noi pentru noi.

Experimentăm apoi diferite stări, ne întâlnim cu diferite persoane, și ajungem la un moment dat să credem că toată lumea din jur este bună, pentru că așa ne place să vedem lucrurile. Însă fiecare om are propriul său ochi prin care vede și simte lucrurile chiar dacă nu recunoaște, și cel mai simplu este când aruncăm în brațele celuilalt povara noastră, deoarece mintea noastră creează iluzia că noi nu avem nici o vină.

De fapt, mi-am dat seama că nu trebuie să conving pe nimeni de adevărul meu, care este văzut și simțit de mine așa cum îl percep eu. Cum am putea oare să fim toți la fel, să simțim toți la fel?

Și uite așa cred că odată ce am avut puterea să merg mai departe indiferent de consecințele pe care mi le-am asumat, pot spune că drumul meu pînă aici a fost greu, cu denivelări, cu încercări, cu suișuri și coboriri, cu zile și momente în care credeam că totul a ajuns la final, însă peste toate acestea speranța și credința au fost cele care au izbăvit făcând din drumul meu unul frumos.

Mă simt de parcă m-aș plimba în picioarele goale prin iarbă, pe cărarea ce duce către orice îți dorești să visezi, și uite așa simt că ce urmează a se întâmpla va fi ALTFEL, DIVIN îmi vine ca și cuvânt în minte, și mă gândesc ce simte sufletul meu să spună despre acest cuvânt. Cu siguranță simte liniște, armonie, iubire, relaxare, reorganizare, puterea de a spune NU atunci când simți că nu poți sau e prea mult, puterea de a face ceea ce vrea sufletul tău nu ceea ce vor alții.

Am început articolul acesta zilele trecute, lăsându-l aici să stea și să aștepte parcă un nume și o finalitate. Nu mai grăbesc lucrurile așa cum făceam mai de mult (mai puțîn la muncă unde e alt univers cu altă dimensiune :)) so..) și aștept să se așeze așa cum trebuie.

Dacă am știut despre 2018 că va fi un an al schimbărilor radicale, al modificărilor majore și a luării unor hotărâri, așa știu despre 2019 că este DIVIN, pentru mine deja este!

„Cum ai descrie anul 2019?” fiind întrebată, aș răspunde într-o clipită:

„Well, având o formă mică, ușoară, albă, pufoasă, ca un fulg, ce încape în palma mea, la care mă uit de câte ori simt nevoia să îl am mai aproape de mine, divin, înălțător, plin de iubire și satisfacție pe toate planurile! Este primul an din viața mea pe care îl simt așa, așadar 2019 va fi anul MEU !”

Cu mulțumire și recunoștință pentru 2018, cu iubire și satisfacție pentru 2019!

sursa: facebook

Abuzul emoțional. Alege înțelept! Alege-te pe tine!

 

Abuzul emoţional este un tip de abuz psihologic mai greu de recunoscut decât alte tipuri de abuzuri, precum cel fizic, implicând mai multe tipuri de comportamente care se repetă și care afectează sănătatea psihică a victimei, stima de sine, încrederea în sine și în alții. Toate acestea se întâmplă treptat, în timp, astfel încât în primă fază persoana poate nici să nu-și dea seama de gravitatea situației, negând, minimalizând sau trecând cu vederea faptele abuzive. Întâlnim des situațiile în care victima îi găsește scuze abuzatorului sau preia asupra sa vina pentru ce se întâmplă, acestea reprezentând de fapt mecanisme de apărare prin care persoana reușește să facă față stresului, conflictelor interioare și exterioare.

Cum poți recunoaște abuzul emoțional? Acesta poate lua mai multe forme:

Violență verbală - insulte, înjurături, țipete, „glume” sarcastice - adică răutăți mascate sub formă de „glume”: „Ce te superi așa? A fost doar o glumă! Ești prea sensibil/ă”. Tachinările și sarcasmul reprezintă așadar alte forme de abuz cu atât mai mult cu cât partenerul tău știe că acestea te rănesc și îți lezează demnitatea. Certurile și scandalurile iscate din nimic, discuțiile fără sfârșit al căror singur scop este să îți inducă confuzie și să te facă să te simți prost reprezintă alte maniere prin care abuzatorul încearcă să te supună. Mesajul din spate este „dacă nu faci ca mine, ne vom certa din nou, te voi face să te simți vinovat din nou, te voi jigni din nou, voi face din nou o criză etc”.

Umilire și desconsiderare - agresorul spune și face în mod intenționat anumite lucruri pentru a te răni, nu numai în intimitate, dar și în public. Dorințele, nevoile, sugestiile și opiniile tale nu contează pentru el, acestea fiind ignorate sau criticate. Îți va spune că „ești prost”, „nu știi ce vorbești”, „nu ai dreptate”. Te va face să te îndoiești de tine, să crezi că numai părerile lui sunt cele „corecte” sau „bune”, iar în acest fel vei ajunge să crezi că ce gândești, ce simți și ce îți dorești sunt niște prostii insignifiante, ca și cum nu ai avea dreptul să gândești, să îți dorești sau să simți ceea ce simți. Vei deveni, astfel, mult mai ușor de manipulat, vei accepta mult mai ușor să te supui dorințelor și nevoilor sale egoiste, pentru că ceea ce contează este ca tu să fii la dispoziția lui, să-i satisfaci toate capriciile, altfel te va face să te simți vinovat, rușinat, egoist, ca și cum ai fi un monstru fără suflet.

Orice „greșeală” pe care o faci și orice „eșec” în a-i îndeplini așteptările nu vor fi trecute cu vederea, dimpotrivă, vor fi scoase în evidență pentru a-ți eroda și mai mult stima de sine. De multe ori te va trata ca pe un servitor, considerând că i se cuvine să răspunzi prompt solicitărilor sale. Într-o astfel de relație nu te vei simți egal partenerului tău și nici nu vei fi tratat ca atare, încercările tale de a lua atitudine fiind întâmpinate cu și mai multă agresivitate.

O altă dovadă a lipsei de respect, de înțelegere și de compasiune este reprezentată de indiferența cu care se raportează la anumite probleme de-ale tale. Poți să treci printr-o perioadă mai dificilă a vieții tale, poți să fii bolnav sau să te confrunți cu anumite dificultăți la locul de muncă, partenerului tău nu pare să-i pese. Mai interesat este de cum îl vor afecta pe el toate acestea. Dacă ești bolnav, grija lui majoră este îndreptată înspre banii pe care trebuie să-i cheltuiești sau înspre incapacitatea ta de a-ți desfășura activitățile zilnice sau casnice ca și până acum. Sentimentul este că nu poți conta pe el - tocmai în momentele în care ți-ai dori să fie acolo pentru tine, manifestă și mai mult cinism și nepăsare. Din punctul lui de vedere, problemele cu care tu te confrunți reprezintă obstacole în a-i fi lui alături, în a-l face pe el să se simtă bine. Cine ești tu și ce-ți dorești tu nu pare a conta prea mult pentru el, tu trebuie să fii acolo ca să-l susții și să-l slujești pe el.

Intimidare și amenințări - prin țipete, comportamente imprevizibile, agresive sau orice alt gen de comportament menit să provoace frică astfel încât să nu mai ai curajul să te aperi, să-și spui punctul de vedere.

Critică constantă și subminare - fie în mod direct, fie în mod aluziv prin remarci sarcastice, o persoană care este mereu criticată (pentru felul în care vorbește, în care arată sau se îmbracă, în care se poartă, relaționează cu alții etc), începe să-și pună la îndoială propriile capacități, să-și piardă încrederea în sine. Agresorul ridiculizează părerile și ideile tale, te face să crezi că tu ai o problemă, că ești prea sensibil dacă îți manifești nemulțumirile evident îndreptățite; se poate comporta foarte amabil și frumos după un episod în care s-a comportat abuziv pentru a te face să te îndoiești de gravitatea faptelor.

Manipulare și șantaj emoțional - prin șantaj emoțional te determină să crezi că tu ești vinovat pentru comportamentele lui, pentru felul în care se simte, pentru felul în care arată relația sau, în general, pentru orice nu este pe placul său. Aici putem vorbi despre amenințările cu sinuciderea „dacă te desparți de mine, mă sinucid” sau de situațiile în care se ajunge la amenințări precum „dacă divorțezi de mine îți iau copilul și nu o să-l mai vezi niciodată”.

De asemenea, șantaj emoțional este și atunci când îți spune „după câte am făcut eu pentru tine, trebuie să faci și tu asta pentru mine, îmi ești dator!” sau „eu nu pot să fac asta, fă-o tu în locul meu”, jucând cartea „neajutoratului” pentru a se sustrage responsabilităților, deși este perfect capabil, dar nu vrea să-și asume efortul. Face pe victima „dacă m-ai iubi cu adevărat / dacă ți-ar păsa, ai face asta pentru mine”, iar dacă se confruntă cu un refuz îți va spune că ești un om rău, crud, egoist ș.a.m.d. De cele mai multe ori nu va ezita să facă astfel de scene în public, tocmai pentru a te face să te simți și mai prost de față cu alți oameni. Îți va face reproșuri și va vorbi de față cu alte persoane despre probleme care vă privesc doar pe voi doi - „spălatul rufelor în public” este o chestiune neplăcută pentru oricine, dar lui nu-i pasă de acest lucru atât timp cât reușește astfel să obțină ce își propune. Bineînțeles, vina va pica asupra ta.

Alte maniere de manipulare sunt refuzul de a comunica și retragerea emoțională - a sta îmbufnat cu zilele pentru a-ți face partenerul să se simtă vinovat și să nu mai repete acel lucru care „te-a supărat”. Acest gen de comportament este unul extrem de toxic - dacă într-adevăr există ceva ce ne deranjează, varianta matură și sănătoasă este să comunicăm acest lucru partenerului pentru a vedea dacă putem ajunge la un consens, însă dacă nouă de fapt nu ne pasă de ceea ce își dorește partenerul nostru, ci doar vrem să ne satisfacă pretențiile egoiste, vom face tot posibilul să-l determinăm pe acesta să ne facă pe plac, chiar dacă asta înseamnă compromisuri și sacrificii din partea sa. Un partener care folosește retragerea emoțională ca instrument de manipulare va refuza să manifeste față de tine orice fel de afecțiune, îți va respinge îmbrățiășările, săruturile, va refuza sexul și va fi complet indiferent față de aceste nevoi ale tale. În mintea lui te pedepsește, dar cine mai știe pentru ce?

O altă manieră de manipulare este prin crearea unei legături de dependență - partenerul nu își dorește să fii independent, să ai un job, să-ți urmezi pasiunile sau visurile deoarece în acest fel nu te-ar mai putea controla și subjuga. Scopul este să te facă să crezi că nu ai de ales sau că nu ești capabil să-ți iei propriile decizii; vrea să te convingă că nu te-ai putea descurca fără el. Izolarea de cei din jur (prieteni, familie) devine astfel o manieră prin care abuzatorul întărește această dependență și vulnerabilizează victima.

Acuze și învinovățire - partenerul te acuză în mod frecvent că îl înșeli sau că flirtezi cu alte persoane, este gelos, posesiv, îți interzice să faci anumite lucruri, să vorbești cu anumite persoane ori să te îmbraci într-un fel anume; te învinovățește pentru ce nu este ok în viața lui „dacă îți dădeai mai mult silința…”, „din cauza ta nu am reușit să…”, „dacă m-ai fi susținut mai mult…”, „dacă nu ți-ai fi băgat nasul…”

Abuzatorul nu recunoaște că felul în care se comportă este greșit, dimpotrivă, dă vina pe tine pentru reacțiile și acțiunile sale „tu m-ai enervat!” „din cauza ta mă port așa” și, mai mult decât atât, pozează în victimă acuzându-te pe tine de abuz, tu ești cel cu probleme.

Control - comportamentele descrise mai sus reprezintă comportamente prin care abuzatorul încearcă să preia controlul asupra ta. Într-o relație abuzivă te simți controlat, fie într-o manieră indirectă, prin șantaj emoțional și manipulare, fie într-o manieră directă. După cum spuneam și mai sus, partenerul îți poate interzice să te îmbraci într-un fel anume, să ieși în oraș, să te vezi cu prietenii, să te ocupi de hobby-urile tale, îți poate cere parolele de Facebook, de e-mail, îți controlează telefonul, te suspectează și te acuză frecvent de infidelitate. Și, chiar dacă nu îți interzice direct toate aceste lucruri, deseori te regăsești în situația în care, înainte de a lua o decizie sau a face ceva, trebuie să-i ceri permisiunea, fapt ce înseamnă, în fond, același lucru. În loc de a te comporta precum un adult independent, ești ca un copil care nu poate face nimic fără permisiune.

 

Câteva considerații importante

Dacă ești victima abuzului emoțional, cel mai probabil te simți captiv în relația ta - ți-ai dori să se schimbe ceva, în multe momente ți-ai dori să lași totul, să ieși pe ușă și să nu te mai întorci niciodată, dar în același timp îți este teamă să pleci. Parcă nu mai vezi ieșirea. Suferi, te simți neînțeles, te întrebi ce poți să faci mai mult. Ai încercat tot posibilul să îndrepți lucrurile, să faci să fie bine, dar de fiecare dată apar aceleași probleme, de fiecare dată parcă o iei de la capăt.

Ai obosit făcând atâtea sacrificii și compromisuri și își spui „asta e ultimul lucru pe care îl mai fac”, „asta e ultima dată când îl/o mai iert”, până data viitoare când ești rănit din nou și ierți din nou. Până data viitoare când te simți vinovat, când îți este teamă să spui „nu”. De multe ori ai senzația că-ți pierzi mințile, că totul e doar în imaginația ta. Pentru că este greu să accepți că cel în care ai investit atât de mult, cel pentru care ai făcut atâtea sacrificii și compromisuri nu este omul bun și iubitor căruia să-i pese, alegi să distorsionezi realitatea în mintea ta - negi gravitatea situației, minimalizezi probemele, închizi ochii, cauți fel și fel de scuze și justificări. Te învinovățești pe tine. Este vina ta că partenerul tău îți vorbește urât, că te tratează cu lipsă de respect, este vina ta că face crize, că se enervează, că se supără. Lași și mai mult de la tine.

Vocea lui a ajuns să fie vocea ta. Te trezești spunându-ți că „ești un prost, un incapabil”, te simți un om nevaloros, ajungi să te simți un om urât și nedemn de a fi iubit. Îți este greu să crezi că în lumea asta există persoane care să te iubească și să te aprecieze așa cum ești, crezi că toate relațiile implică suferință și că oricum nu vei găsi pe cineva mai bun. Și cum să crezi că meriți pe cineva mai bun dacă tu nu te vezi un om valoros și capabil? Cum să crezi că iubirea nu înseamnă lipsă de respect, așteptări egoiste, pretenții, capricii, toane, șantaj emoțional, control, posesivitate și gelozie dacă asta ai experimentat până acum?

Dar cum ar fi, totuși, ca într-o zi să nu mai alegi să închizi ochii, să nu mai fugi din fața realității? Cum ar fi să crezi că un om care te iubește și te respectă nu îți va vorbi urât, nu te va jigni, nu-ți va impune să faci compromisuri și sacrificii pentru a-l sluji? Că nu te va descuraja, nu te va umili, nu-și va bate joc de dorințele și visurile tale? Nu te va intimida și nu te va amenința, nu te va face să stai cu el doar din frică?

Cum ar fi să conștientizezi cu adevărat că rolul tău în această lume nu este să fii la dispoziția partenerului tău, să-l faci pe el fericit, cu prețul nefericirii tale? Că ai dreptul să fii așa cum îți dorești și că persoanele care te iubesc nu vor încerca să te schimbe pentru a corespunde mai bine nevoilor lor.

Cum ar fi să începi să pui nevoile și dorințele tale pe primul plan? Cum ar fi să stabilești limite și granițe clare de interacțiune? Să nu-i mai permiți partenerului tău să te folosească? Cum crezi că ar arăta relația ta atunci? Oare ar mai exista această relație? Și cum ar fi să întâlnești un alt om, acel om care să fie așa cum îți dorești tu și să ai o relație în care să te simți cu adevărat „acasă”? Îți pare greu de crezut, nu?

Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, trebuie, în primul rând, să se producă o schimbare la tine. Acceptă realitea așa cum este. Conștientizează, încetează să mai găsești scuze și justificări și deja ai făcut un mare pas înainte. Admite că nu ți-e chiar atât de bine precum pretinzi. Caută ajutor. Caută soluții. Nu ești singur pe lume și nici singurul care se confruntă cu așa ceva. Ia-ți puterea înapoi și adu-ți aminte de toate calitățile tale, de toate obstacolele pe care le-ai depășit, de adevăratul „tu”, acea persoană puternică și demnă care, dacă s-ar vedea pe sine așa cum este cu adevărat, nu ar mai accepta niciun fel de abuz, nu ar mai accepta să fie tratată cu lipsă de respect, nu ar mai accepta să facă figurație într-un film în care nu se mai regăsește.

Nu-ți poți „salva” partenerul, nu îl poți schimba, nu îl poți „repara”. Toată energia pe care ai investit-o în asta, investește-o de acum în tine. O persoană abuzivă este o persoană toxică ce alege în mod conștient și voluntar să se comporte așa. Nimic nu scuză un astfel de comportament - nici rănile sale din trecut, nici traumele sale, nici decepțiile și dezamăgirile sale. Nu ești responsabil de comportamentele și de atitudinea partenerului tău, nu ești colacul său de salvare ori sacul său de box. Adevărul este că indiferent cât ai încerca să-i faci pe plac, nu vei avea cum să-i controlezi acțiunile. Singurul lucru pe care îl poți controla este atitudinea ta. Poți controla doar felul în care tu răspunzi, felul în care tu te comporți. 

 

Alege înțelept! Alege-te pe tine!

de Dr. Ursula Sandner