Se afișează postările cu eticheta Ganduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ganduri. Afișați toate postările

miercuri, 5 ianuarie 2022

Decât să ții cont de numărul anilor, mai bine fă ca toți anii să conteze!

https://www.iubiresilumina.com/2022/01/decat-sa-tii-cont-de-numarul-anilor-mai.html

Noul an să vă găsească în liniște. Să aveți sufletele deschise către bun și frumos, să vă simțiți liberi, fericiți și împliniți. Să iubiți și să fiți iubiți! Să dăruiți. Să primiți. Să sperați iarăși dacă v-ați pierdut speranța. Să credeți în Dumnezeu. Să fiți împăcați cu voi și cu oamenii pe care i-ați lăsat în urmă. Să vă fie dor, căci asta înseamna că vă pasă. Să vă bucurați de cei dragi și să simțiți că nu există un alt loc mai plăcut pe pământ decât în mijlocul familiei.

În anul 2022 să vă ajute Dumnezeu să descoperiți minunea unei vieți împlinite, trăind în pace cu cei de lângă voi! Am mai trăit încă un an și numai bunul Dumnezeu știe câți ani vor mai trece. Timpul este al Lui - că El l-a stabilit.

Dar, important nu este cât timp mai avem, important este ce facem cu fiecare clipă pe care o mai avem. Important este să nu stăm pe loc, ci să creștem în credință, în dragoste și bunătate.

Decât să ții cont de numărul anilor, mai bine fă ca toți anii să conteze!

La mulți ani, dragii mei! 

Cu iubire și lumină, Daniela.

luni, 20 decembrie 2021

O relatie armonioasa este intre doi adulti autonomi, maturi din punct de vedere psihic si emotional, care isi aduc aportul in egala masura la acea relatie.


Partenerul tau nu este un copil pe care "trebuie" sa il educi, pentru care sa iti asumi responsabilitatea, sa il aduci pe "calea cea buna", sa ii dai tu o directie in viata sau sa ii reprosezi ca nu este asa cum ar trebui.
 
Reprosurile, criticile, devalorizarea, nu au ce sa caute intr-o relatie functionala. Sigur ca poti sa iti spui parerea, sa ii dai feedback-uri constructive, sa comunici asertiv, insa fa diferenta dintre dialog si impunerea realitatii tale prin manipulare si santaj emotional.
 
Partenerul tau este un adult sau cel putin ar fi normal sa fie. Daca simti nevoia sa il monitorizezi, sa il controlezi, sa ii spui tu ce si cum sa faca, nu il tratezi ca pe un adult, ci ca pe un copil neajutorat.
 
Iti place o astfel de relatie? Si daca da, de ce? Ce sta in spatele nevoii tale de control, de ce crezi tu ca stii mai bine, ca tu detii adevarul, iar partenerul tau trebuie sa te asculte ca sa-i fie bine? Despre al cui bine vorbim de fapt aici - al tau sau al lui?
 
O relatie armonioasa este intre doi adulti autonomi, maturi din punct de vedere psihic si emotional, care isi aduc aportul in egala masura la acea relatie.
 
Asumandu-ti responsabilitatea pentru partenerul tau, nu il ajuti sa se maturizeze, ba chiar din contra - il faci sa ramana la fel de neajutorat, iar tu vei fi nevoit sa te raportezi la el ca la o fiinta dependenta de tine. Esti dispus sa iti asumi, pe viata, un astfel de demers?
 
Partenerul de cuplu nu este un copil, ci un om cu o personalitatea proprie. Daca nu iti place de el asa cum este, intreaba-te care sunt motivele pentru care continui totusi aceasta relatie si vei vedea ca raspunsurile tale sunt toate egocentrice (egoiste) si tin de nevoia ta de siguranta, de control si dominare.
 
de dr. Ursula Sandner

marți, 23 noiembrie 2021

Sunt oameni care pleacă. Dar rămân în suflet, în amintiri, în poze, pe buze, într-o poezie, în pereții casei


Sunt cuvinte care nu se spun.


Sunt ochi care nu se văd și nu se uită. Sunt locuri care vor rămâne aceleași, chiar dacă timpul va trece. Vor fi așa cum le vom păstra în amintiri.

Sunt oameni care pleacă.

Dar rămân în suflet, în amintiri, în poze, pe buze, într-o poezie, în pereții casei. Sunt lacrimi care se usucă pe obraji și sunt toamne calde, dulci, cu gust de gutui și cu ploi călduțe.

Sunt momente care ne distrug.

Dorim să ne pierdem. Ne lăsăm duși de alcool și de fumul de țigară. Ne plângem morții și copiii nenăscuți. Ne rugăm în tăcere și credem cu înverșunare că există cineva dincolo de lume, de cer, de cosmos, doar atunci când trecem prin cele mai grele chinuri, când cunoaștem întunericul Iadului.

Sunt iubiri care încă mai ard în al nostru suflet.

Sunt scrisori scrise și încă un „Te aștept”. Sunt multe uși care au fost închise în urma lui „Iartă-mă”. Sunt multe declarații de dragoste seci și neadevărate. Dar, mai există și oameni care iubesc în tăcere. Mai sunt bătrâni ținându-se de mână. Mai sunt și dintre cei care sunt alături lângă cel iubit, chiar dacă a pierdut tot ce a avut.

Sunt oameni care cred că iubesc și la prima încercare pleacă.

Sunt și dintre cei care rar spun „Te iubesc”, dar sunt acolo când toți se prefac că nu te mai cunosc. Sunt oameni care își trăiesc viața și sunt și dintre cei care doar există pe acest pământ. 
 

joi, 11 noiembrie 2021

Vreau lângă tine să văd dimineața

După cum știți, sunt văduvă, soțul meu a murit înainte de vreme lăsând în urma lui un gol imens, și multă iubire pe care am avut-o unul pentru celălalt. Acest blog a fost creat cu iubire, iubire dăruită vouă din preaplinul inimii mele. Dacă Dumnezeu va vrea să iubesc din nou, un om potrivit mie, o voi face cu toată inima! 

Uneori mă simt singură.

Singură în suflet. Alteori în interiorul meu este viscol, ninge, plouă și tună. Știi, sufletul meu a fost într-o zi vandalizat. A fost distrus și lăsat. Iar eu l-am renovat, de la temelie ca o casă. L-am împodobit cu flori. Cu mușcate.

Apoi, i-am promis că nu voi primi pe oricine în el, că nu oricine se va așeza la masa mea, că de azi și în anii următori voi cere respect, responsabilitate și cel care va veni în casa mea va avea niște obligațiuni. Voi cere ca înainte să pășească în al meu suflet, să se descalțe, pentru că de azi sufletul meu va fi ca un Templu.

Tu, vino, dar, te rog, nu-mi promite nimic.

Nu-mi oferi flori, ciocolate, vin și cașcaval, doar ca să mă cucerești, deoarece nu sunt cetate. Sunt om, un om care vrea să fie iubit azi și întotdeauna. Un om care să știe că are pe cineva alături care va fi alături indiferent de circumstanțe.

Tu, vino, pășește în al meu suflet cu iubire, cu omenie, cu sinceritate și fii dintre cei cu care să văd diminețile răsăritului și cele ale apusului.

Vino, vreau lângă tine să văd dimineața.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

vineri, 8 octombrie 2021

Opinia Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan despre pandemia cu Cornavirus.


În prezent, circulă în media o mulțime de păreri contradictorii care, in opinia mea, sunt mai degrabă expresii ale fricii, ale panicii care s-au extins în lumea întreagă.

Avem cu toții certitudinea uneia dintre cele mai dure experiențe pe care o trăiește omenirea, echivalentă cu psihoza unui război mondial.
Relativ la cele 2 ipoteze asupra originii acestui virus – naturală sau umană – nu avem suficiente argumente nici de o parte, nici de alta. Important este acum să stim ce trebuie să facem ca să ne salvăm!
Indiferent de originea sa, stim că virusul este o entitate biologică, dotată cu o inteligentă proprie, care pare să fie în competitie cu cea umană. Pentru moment constatăm că inteligenta virusului se află în avantaj, neputând însă să fie învinsă.
Rămâne un singur lucru de făcut dincolo de mijloacele recomandate de către medici: să ne creștem capacitatea de apărare a organismului, adică imunitatea, pentru a deveni invulnerabili la acțiunea virusului.
Tradus din termeni de fizică, înseamnă să ne creștem vibrația la un nivel mai inalt decât cel al virusului.
Stim acum, grație studiilor de laborator, că ceea ce gândim are o acțiune pozitivă sau nocivă asupra organismului, asupra mediului ambiant și cosmic, în funcție de vibrația proprie.
Vibrațiile joase emise de gândurile si acțiunile noastre ne-au scăzut imunitatea și ne-au făcut vulnerabili fața de o mulțime de agenti patogeni, aducându-ne unde suntem!
Cum trebuie să gândim ca să ne creștem imunitatea ?
Este necesar ca, mai întâi, SĂ NE ÎNVINGEM FRICA.Vibrația sa ne situează sub cea a virusului.
Este obligatoriu necesar SĂ NE CONTROLĂM TOT CEEA CE GÂNDIM ŞI SIMȚIM.
Energia fricii să o transformăm într-una pozitivă, schimbând pur si simplu sentimentul de frică cu un altul de coloratură pozitivă: o amintire plăcută, trăită în trecut sau proiectată in viitor, o rugăciune, o meditație, o muzică preferată, o lectură plăcută.
Sentimentul de bucurie, de bună dispoziție, de recunoștință și de mulțumire pentru că încă existăm, are o chimie favorabilă sănătății.
In nicio clipă să nu rămânem acum descoperiți, copleșiti de tristețe, de frică, de slăbăciune în fata spectacolului funest la care asistăm.
Chiar izolati la domiciliu, putem să facem mișcare având la dispozitie o literatură bogată în acest sens.
Nu trebuie neglijată, de asemenea, igiena personală.
Să nu uităm ! Corpul nostru fizic este templul spiritului și mintea sănătoasă nu poate fi decât într-un corp sănătos.
Întrebat de discipolii săi, cum a vindecat un tânăr cu epilepsie, Iisus le-a răspuns: prin credință, rugăciune și post. In ciuda celor care pot fi sceptici la aceste sfaturi avem în clipa de față argumente științifice ferme, cu experiențe realizate de către oameni de știință.
Aș cita ca exemple doar studiile efectuate la Universitatea Harvard și Institutul Inimii din California.
Este timpul să întelegem că am ajuns aici numai prin aroganța cu care am dorit să ne dominăm semenii, să-i denigrăm și să-i anihilăm. Suntem ceea ce gândim!
Suntem în al 12 -lea ceas.
Dacă nu învățăm nimic din această experiență, al 13-lea ceas ne-ar putea fi fatal.
Dumnezeu să ne ajute!
 
sursa: facebook

marți, 31 august 2021

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel, pentru că tu ești fidel! Nimeni nu ți-e dator să te compătimească, să te iubească sau să-ți împrumute bani! Lecția scurtă predată de un psiholog.


Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.

Nimeni. Cu nimic. Nu e dator. Așa simplu…

Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.

Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se împrietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.

Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.

Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească. Să-ți împrumute bani. Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.

Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.

Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun.

Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.

Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente. Cu bunătate. Cu recunoștință.

Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el. Ai înțeles?

Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator. Niciodată și nicicum.

Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)? Dezamăgit(ă)? Nu. Nu. NU. Privește altfel lucrurile. Este vorba despre iertarea profundă.

Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire și recunoștință.

Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai: Un cuvânt bun. Cererea unui ajutor. Un zâmbet.

De fapt, problema era în tine, doar în tine. Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări,cu „vreau” și „îmi ești dator să”?

Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.

Și asta este foarte important în relațiile interpersonale. „Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.

Respectă alegerea celuilalt. Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic. Asta e primul pas. Mergi mai departe fără așteptări. Nu mai lupta împotriva tuturor. A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.
Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți. Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.

Acum ești liber(ă). Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă). Liber(ă) pur și simplu să fii. Nimeni nu ți-e dator cu nimic. Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic. Trăiește și iubește!

sursa: https://oracolul.net/

luni, 26 iulie 2021

Zgomotul tăcerii mele


Uneori am vorbit, iar cuvintele mele s-au izbit de pereți și s-au întors în pieptul meu învelindu-se, rușinate, în mantaua lacrimilor ce nu aveau fereastră să iasă, să se reverse, să mă elibereze.


Noianul de cuvinte, ce nu au fost înțelese, ce nu au fost ascultate, ce nu au fost mângâiate de alte cuvinte, au devenit stânci în inima mea. Și fiecare cuvânt răzvrătit, ce a cutezat să străpungă o fisură din zid sau să-l urce, a avut aceeași soartă ca celelalte: s-au izbit de “liniștea” înspăimântătoare a indiferenței, a nonempatiei, a singurătății inimii în lumea unei minți în care eu nu-mi găseam vibrația.

Într-o zi am renunțat la cuvinte și am lăsat tăcerea să se aștearnă pe inimă, ca praful pe mobilă într – o casă părăsită. Și brusc am început să aud un zgomot. Un zgomot oarecum familiar, dar nu-l puteam identifica. Încet, încet, am reușit să disting clar sunetul și am realizat că este inima mea, că sunt bătăile ei. Cu fiecare zi mai cădea o “cărămidă” din zidul de cuvinte neînțelese, iar inima mea bătea parcă tot mai cu putere, dar nu cu puterea ce o dă spaima , ci cu puterea și elanul unui alergător ce ajunge la finalul cursei și se vede câștigător.
Liniștea tăcerii mele devenise mai gălăgioasă ca glasul cuvintelor.

Din neputință cuvintele se retrag uneori, iar lipsa lor poate da un sens care depășește logica minții, căci ea rămâne în căutare de cuvinte, însă pentru unele situații niciun cuvânt nu poate dărâma zidul obtuz al neînțelegerii și tocmai în aparentul abandon e soluția. Renunțarea la cuvinte poate fi salvarea lor.
Căci și cuvintele au suflet. Și cuvintele au nevoie de libertate. Și cuvintele au nevoie de iubire.
Și cuvintele au nevoie de o vacanță.

Zgomotul tăcerii mele poate suna a valuri de mare, a vânt, a fâlfâit de aripi.

Sau poate suna a viață descătușată, căci cine își iubește cuvintele trebuie să aibă grijă cui le dă.
Cine nu simte sufletul unui cuvânt, când îl citește sau ascultă, nu va înțelege nici zgomotul, nici liniștea.
Doar cei care iubesc cuvintele vor auzi zgomotul inconfundabil al inimii ce-și odihnește cuvântul rănit.
 

marți, 13 iulie 2021

“Boala oamenilor moderni: Trăim pe fugă, iubim pe fugă, zâmbim pe fugă. Nu mai avem timp să privim, să ascultăm, să admirăm…”

„N-am timp!” este, de departe, sloganul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.
 
 

 
N-avem timp de zâmbit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.
 
Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte. Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?

Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru. Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti?
 
Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el… daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati. Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.
 
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti.
 
Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa ma invatati si pe mine.

Asadar…
 
Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi, timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!
 
Dar, mai ales, va doresc timp sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, „vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala.” Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra? 
 

luni, 17 mai 2021

O altfel de frumuseţe


Sunt oameni care ştiu multe citate din Biblie, dar în interiorul cărora e doar pustietate şi nicio fărâmă de cer. Sunt şi oameni din adâncul cărora izvorăşte o frumuseţe deosebită fără a cita din Sfânta Scriptură. Aceştia din urmă au înţeles că putem păstra cerul şi lumina în noi şi că frumuseţea interioară este cea care dă sens cuvântului OM.

Sigur că este admirabil să citezi din Biblie şi să dovedeşti şi frumuseţe interioară. Să ai acea înţelepciune şi putere de a le deschide ochii şi sufletul celoralţi. Să ai acel har de a transmite lumina şi de a face această lume mai bună. Dar sunt puţini aceia care pot demonstra acest fapt şi care sunt înzestraţi cu aptitudini deosebite. Cel mai important este să dovedim omenie. Un cuvânt de mare însemnătate pentru fiinţa umană şi univers.
 
Să vorbim despre o altfel de frumuseţe. Cea care se simte. Care care dă strălucire şi veridicitate frumuseţii exterioare. Cea fără de care s-ar stinge lumina. Iubirea pentru frumos înseamnă frumuseţea sufletului. Cine admiră frumuseţile exterioare preia lumina lor în interiorul său. Cine iubeşte arta, natura, oamenii şi pe Dumnezeu demonstrează că putem păstra în noi frumosul care ne înconjoară în cea mai profundă manieră. Şi ce înseamnă frumuseţea din adâncurile noastre? Înseamnă educaţie şi caracter, bunătate, iubire şi altruism. Tot ceea ce ne defineşte ca trăire şi emoţie. Dorinţa de a schimba lumea în bine fiind mereu în slujba frumosului.

Există atât de multe frumuseţi în acest univers încât, cu siguranţă, unele au rămas nedescoperite. Poate că închidem ochii în faţa unora din inconştienţă ori poate că întunericul ne izolează de frumos. Şi întotdeauna avem nevoie de frumos. Altfel nu există nici emoţie, nici sens, nici vindecare. Nu există nici cer, nici lumină, nici iubire. Şi în lipsa lor fiinţa umană se stinge şi rămâne doar un suflet schilodit condamnat la rătăcire în obscuritate. Cel mai important este ca frumosul să existe în noi. Doar aşa vom ocroti şi frumuseţile exterioare şi vom păstra echilibul acestui univers.

Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte, spunea memorabil Nicolae Iorga. Dacă toţi am asculta sfatul său, atunci pământul ar deveni un rai. Însă, din păcate, mulţi acţionează contra acestui învăţământ şi sfidează frumuseţile universale. Condamnă acest pământ la întuneric. Pentru ei nu există niciun leac să îi salveze de la rătăcire. Doar întoarcerea la frumos. Pe care o refuză, cu siguranţă, deoarece ignoranţa, nepăsarea, egoismul şi alte păcate îi orbesc. Mi-aş dori de la cei care nu acţionează în slujba frumosului nici să nu aducă prejudicii mediului în care trăiesc. Să nu acţioneze în mod negativ asupra naturii sau a altor frumuseţi. Atunci cred că ar fi mult mai bine pentru tot ce ne înconjoară. Sigur că ideal ar fi să dispară răutatea, mânia şi alte păcate care îngenunchiază fiinţa umană, însă acest fapt nu este posibil. Spunea un înţelept că nu îşi are rost credinţa într-o forţă supranaturală a răului pentru că omul oricum este o fiinţă care poate duce răul la exacerbare şi nici nu poate fi vorba de mai mult rău. Însă de mai mult bine este loc întotdeauna. Aşadar, să credem în bine şi frumos, să le păstrăm în noi şi să le eliberăm ori de câte ori este nevoie pentru a face această lume mai caldă şi mai frumoasă.

 sursa:  https://alexandram.ro/

marți, 13 aprilie 2021

Când e devreme şi când e târziu

 

Vine o vreme când meditezi profund la trecerea timpului. Şi pui în balanţă doi termeni: devreme şi târziu. Încerci să defineşti timpul şi constaţi că este cea mai grea definiţie. Te poţi defini ca fiinţă sau poţi defini viaţa folosind expresia timpului, dar profunzimea semnificaţiei lui este nemărginită. Aşa cum este şi el. Timpul stă în nimeni, timpul stă în toate. El este neputinţa şi neajunsul nostru. Iubire, dor, speranţă, amintire, credinţă, regret, voinţă, durere, chemare şi dorinţă. Timpul stă în ceruri, timpul stă în mare. Trebuie doar să strângi în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.

Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată, spunea memorabil Octavian Paler. Să știi să orânduiești timpul înseamnă să nu transformi niciodată mai târziu în prea târziu. Dar când e timpul potrivit? Când e devreme şi când e târziu? Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Trebuie doar să le strângem cu răbdare şi înţelepciune. Să nu mai risipim clipele şi să le dăm şansa de a deveni amintiri de neuitat.

Omul este călător prin timp, dar și timpul călătorește prin om. Există ceasuri care ne arată adevărata valoare a timpului. Ceasurile noastre lăuntrice. Ele măsoară numai trăirile noastre. Sentimentele şi emoţiile. Intensitatea cu care atingem fiecare clipă. Aceasta este măsura vieţii. Timpul se măsoară prin dragoste şi cunoaştere. Doar aşa putem învăţa să trăim. Dacă nu măsurăm timpul cu inima, atunci ne rezumăm la o simplă existenţă. Devreme şi târziu sunt doi termeni pe care doar inima noastră îi înţelege cu adevărat fiindcă numai lăuntric poţi realiza cum se scurge timpul. El nu are limite în adâncurile tale, însă are limite în faţa ta.
Nimic nu este mai de preţuit decât valoare zilei.
Goethe

Trecutul, prezentul şi viitorul sunt fragmente din viaţă în funcţie de cum ne raportăm la timp. Dacă el ar avea 3 fiice, acestea ar fi Ieri, Azi şi Mâine. Fiecare din noi acordă o importanţă mai mare uneia dintre ele. Mi-aş dori ca toţi să ne concentrăm asupra celei numite Azi. De ce? Pentru că Ieri a plecat şi acum a rămas doar o amintire. Frumoasă sau tristă. Ne-a lăsat doruri, regrete, înţelepciune şi bucurii. Şi trebuie să privim în urmă pentru a o revedea. Dar Azi este aici cu noi. Aceasta este singura pe care o putem îmbrăţişa. Ea stă în faţa noastră, ne priveşte şi cerşeşte atenţie. Cred că trebuie să îi dăm şansa să devină memorabilă. Iar când va pleca, precum Ieri, să lase şi mai multă bucurie în viaţa noastră. Mâine stă la distanţă de noi şi o privim cu speranţă, însă nu o putem atinge. În ochii ei strălucesc visele şi idealurile noastre, dar ea este şi nesiguranţă. Doar Azi înseamnă certitudine.

Toate trei sunt deosebit de importante pentru noi. Ieri este un capitol din viaţa noastră pe care nu-l mai putem rescrie, dar e parte din noi şi fără amintiri nu putem trăi. Azi este un capitol pe care îl putem scrie deosebit fiindcă Ieri ne-a învăţat unde şi cum am greşit. Mâine este un capitol care aşteaptă să fie scris, însă nu ne poate da nimeni nicio garanţie asupra sa. E bine să avem planuri, speranţe sau dorinţe, însă nu trebuie să uităm de Azi. Trebuie doar să o luăm în braţe şi să trăim cu intensitate. Dacă nu facem asta, e posibil ca Mâine să fie prea târziu. Timpul ne desparte, şansa ne uneşte.

Toate la timpul lor. Dar oare când este timpul lor? De multe ori nu mai avem răbdare şi riscăm. Ne aruncăm devreme pe drumuri pe care nu suntem încă pregătiţi să le exploatăm. Dar o facem pentru că suntem nerăbdători în faţa timpului. Pentru că vrem să grăbim bucuriile şi satisfacţiile vieţii ştiind că avem doar o singură viaţă. Şi nu e deloc greşit să rişti şi să lupţi pentru împlinire. Evident e vorba de un risc raţional şi de a cântări cu atenţie situaţia în care te afli. Mulţi riscă fiind inconştienţi de urmări şi atunci situaţia este destul de tristă.

Consider că e mai bine să rişti decât să rămâi un simplu spectator la trecerea timpului. Viaţa nu înseamnă să aştepţi împlinirea. Ea nu va veni odată cu răsăritul soarelui. Va veni în timp prin efortul şi lupta ta de a-ţi construi un drum luminos. Merită să riscăm, dar trebuie să o facem cu mare atenţie. Altfel, semnificaţia cunoscutului proverb Graba strică treaba ne va oferi o lecţie dură de viaţă. Uneori acest devreme îl putem repara. Mai târziu. Din nefericire, există şi situaţii când nu mai poate fi reparat. Atunci e prea târziu.

Câteodată realizăm că am trecut nepăsători prin timp. Că nu am avut curajul să iubim, să riscăm şi să profităm de clipa care ni s-a oferit. Că ne-am cheltuit timpul într-un mod trist. Că nu am cerut iertare anumitor persoane dragi, nu am iertat sau nu am luptat mai mult pentru ceea ce ne doream. Că vom strânge remuşcări în loc de amintiri frumoase şi că şansele au trecut şi nu vom mai avea ocazia să ne întâlnim cu ele. Atunci înseamnă că este târziu. Şi se nasc regretele. Ele privesc în urmă şi lasă o lacrimă să alunece pe obrazul serii. Timpul nu ne ascultă, însă la final ne pune întrebări. Iar când regretele stau în genunchi în faţa lui, atunci se lasă o tristeţe profundă peste fiinţa noastră. Atunci înţelegem dureroasa semnificaţie a termenului ireversibil. Aceasta defineşte timpul şi neputinţa noastră în faţa lui.

Când pierdem pentru totdeauna persoane dragi, atunci termenul târziu se îmbracă într-o suferinţă fără margini. Rememorăm clipele petrecute lângă cei care nu mai sunt şi tot ceea ce le-am oferit. Şi strângem la piept doar amintirile privind în urmă cu durere. Dar durerea devine şi mai puternică dacă avem regrete. Dacă ştim că puteam petrece mai mult timp alături de ei. Dacă simţim că puteam să le dăruim mai multă înţelegere şi iubire. Întotdeauna să profitaţi de clipele frumoase lângă cei dragi până nu e prea târziu. Acest prea târziu este cumplit de dureros. Nu amânaţi, nu speraţi că timpul ne aşteaptă sau se înduplecă de noi. Oferă mai mult timp celor dragi. Ştiu că timpul a devenit un lux astăzi, dar cei dragi merită să le dăruieşti ceva nepreţuit. Şi nu există alt dar nepreţuit aşa cum este timpul.


Tragedia vieţii este că îmbătrânim prea devreme şi devenim înţelepţi prea târziu, afirma Benjamin Franklin. Iată cum putem compara aici cei doi termeni care definesc timpul. Înţelepciunea este un rezultat al timpului. Al experienţelor pe care viaţa le scrie în noi. Şi de regulă ne întâlnim cu ea mai târziu decât ne-am fi dorit. Când suntem la răscruce şi nu ştim ce drum să alegem, medităm adesea: Unde eşti, tu, înţelepciune? Considerăm că îmbătrânim devreme deoarece timpul ne pare insuficient pentru a ne semna misiunea şi a ne trăi viaţa. Târziu este atunci când nu mai putem repara greşelile făcute şi nici recupera timpul care a trecut şi pe care poate nu am ştiut să îl preţuim. Târziu înseamnă căinţă şi suferinţă.

Trăieşte ca şi când răsăritul de soare pe care îl priveşti ar anunţa apusul vieţii. Profită de moment şi transformă-l într-o amintire memorabilă. Iubeşte mai mult. Din toată inima. Riscă, implică-te şi luptă pentru sentimentele tale până nu e prea târziu. Nu e niciodată devreme să fii fericit, dar cu siguranţă ajungi la un prag al timpului când e prea târziu.

Fiecare zi are aceeaşi durată, însă nu şi aceeaşi intensitate. Depinde de noi cum atingem fiecare clipă ca ea să aibă o strălucire aparte. Să nu fie devreme, dar, mai cu seamă să nu fie târziu. Cântăreşte cu mare atenţie clipele şi înţelege care este valoarea lor. Scrie o poveste deosebită cu cerneala timpului şi las-o să devină eternitate.

sursa: https://alexandram.ro/

 

vineri, 12 martie 2021

Femeia cu lacrimi în glas

Acea femeie cu lacrimi în glas sunt eu, cea de acum!

Nu mai avea nicio expresie. Ochii îi erau goi, secați de lacrimi și fără viață în ei. Plânsese mult. Plânsese câteva nopți la rând, cu suspine și cu lacrimi mari, care i-au sărat obrajii, lăsând dâre de durere până sub bărbie.

Acum nu mai are lacrimi pe chip, căci s-au rostogolit toate și i s-au oprit în gât. Vocea îi e tremurândă și fără vlagă, iar zâmbetul ștrengar i-a dispărut. Nu și-l mai amintește nici ea și îi lipsește atât de mult...

Astăzi, după o zi atât de încărcată, a simțit nevoia să se privească în oglindă. Și-a privit pentru câteva minute goliciunea. Trupească și sufletească. Și-a îndepărtat cu grijă machiajul discret de azi dimineață și și-a dat jos și masca indiferenței. A așezat-o pe noptieră, cu gândul că mâine va trebui să o poarte din nou. Apoi și-a îmbrăcat pijamaua moale, cu parfum de iasomie și s-a cuibărit în patul rece, pe locul care avea deja forma corpului său. Se simțea obosită. Toate acele nopți în care a plâns până la epuizare și toate acele zile în care s-a străduit să mulțumească pe toată lumea și-au lăsat amprenta asupra ei. Chipul pare mai îmbătrânit, iar corpul pare al unei păpuși de lemn, mânuită de niște mâini invizibile. Pleoapele îi devin tot mai grele și adorme cu speranța că poate în vis își va regăsi bucuria de a trăi și de a iubi.

Acea femeie cu lacrimi în glas ești tu. Sunt eu. Iar în dimineața următoare, cine știe ce vom alege... poate că ne vom machia la fel de discret și ne vom pune încă o dată masca indiferenței, poate că vom renunța la masca aceasta și o vom purta pe cea a tăcerii sau nu vom mai purta nicio mască. Poate că vom trece grăbite pe lângă vitrina unui magazin și ne vom aminti să zâmbim în treacăt și poate că vocea nu o să ne mai fie spartă sau tremurândă, ci caldă și veselă.

de Iustina Ţalea
http://momenteinviata.ro/femeia-cu-lacrimi-in-glas/

joi, 25 februarie 2021

Scrisoare către tine, oriunde ai fi...

Și au trecut 4 luni de dor...


Sper că scrisoarea mea te găseşte bine, fiindcă eu chiar nu sunt deloc bine. Nu ştiu cum să fac faţă pierderii tale. Nu ştiu cum să vindec o rană care nu se vede. Nu ştiu cum să fiu „eu” fără tine. Nici nu mi-am putut imagina cât de pustie va fi lumea fără tine. După ce tu ai plecat, eu am rămas singură, izolată şi tristă.
Nu pot face nimic altceva decât să mă gândesc la viaţa noastră. Mi se spune că trebuie să te las în pace, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Nu pot şi nu vreau să renunţ la tine. Mă gândesc întruna că n-o să-ţi mai aud vocea spunându-mi „Bună dimineaţa”, că n-o să-ţi mai văd cana lângă a mea, că n-o să-ţi mai văd haina aruncată pe scaun. Mă gândesc întruna că acum nimeni nu va mai observa cum îmi rod unghiile când sunt stresată şi cum mă joc cu o şuviţă de păr când mă concentrez. N-am ştiut niciodată că sunt capabilă să iubesc atât de profund, atât de absolut şi atât de tare. Nu-ţi pot mulţumi îndeajuns că m-ai făcut să realizez cât de capabilă sunt, dar, sinceră să fiu, n-o să pot umple niciodată vidul creat de moartea ta. Locul pe care tu l-ai avut în viaţa mea e acum pustiu şi m-ai lăsat cu o inimă frântă în mii de bucăţi. Nimeni nu poate înţelege cât de mult ne iubeam, câte planuri şi visuri aveam. Nimeni nu poate umple golul din sufletul meu, fiindcă nimeni altcineva nu va putea înţelege chestiile mărunte pe care tu le înţelegeai fără să ţi le spun. Şi nimeni nu merită să ocupe acel loc, fiindcă nimeni nu e... tu.
Nu voi înceta niciodată să te iubesc, să-mi fie dor de tine şi să te vreau înapoi. Te voi căuta în fiecare curcubeu şi-n fiecare stea de pe cerul nopţii. Ştiu că mă veghezi şi voi respira eu şi pentru tine. Vei fi mereu cea mai frumoasă parte din mine şi voi preţui până la moarte viaţa pe care am trăit-o împreună.
Sper ca, atunci când şi viaţa mea se va termina, tu să fii ultima mea imagine pe care o văd pe acest tărâm şi tot tu să fii primul suflet care mă întâmpină dincolo.

sursa: https://www.facebook.com/doliul

vineri, 5 februarie 2021

Nu știm să cerem ajutor pentru că am fost învățați să „dăm bine”. Dar binele vine din a te arăta așa cum ești!


Cum am fost noi crescuți și învățați că nimeni nu trebuie să știe ce e în sufletul nostru, că rufele se spală în familie, că dacă recunoști că nu te descurci, te faci de rușine…

Am învățat să ne prefacem de mici. Nu plânge, că ești urâtă când plângi. Ce dacă ți se rupe sufletul…

Zâmbește, să vadă toată lumea cât de bine suntem, chiar dacă acasă ne omorâm între noi.

Ți-a învinețit bărbatul ochiul? Zi că ai dat cu capul de clanță când te-ai aplecat să culegi florile pe care ți le-a adus.

Am învățat de mici să dăm bine. Ca să ne placă lumea. Lume care nu e atentă la prefăcătoria noastră, că și ea se străduiește să dea bine, ca să credem noi că ea e perfectă.

Purtăm măștile noastre de perfecți, zâmbim mult.

– Ce faci?

– Bine, tu?

– Bine și eu.

– Super, ce noroc cu vremea asta frumoasă!
– Da…

Suntem o nație de fericiți, de oameni care se descurcă cu toate, iar statisticile cum că am fi printre cele mai nefericite popoare din UE mint.

Iar când ești perfect, nu ai cum să ceri ajutorul, nu ai pentru ce. Poți în schimb să ajuți pe alții, dacă ei, săracii, sunt imperfecți și îndrăznesc să ceară sprijin. Te oferi să îi ajuți, și te împovărezi și mai tare. Greu mai stă masca pe chipul tău.

Și știi ce se întâmplă când se întâlnesc două măști perfecte? Nu se întâmplă nimic. Cel mult un zgomot de plastic care atinge alt plastic, ca atunci când ciocnești două pahare de unică folosință. Nici o conexiune. Nici un schimb. Nimic.

Bucuria adevărată vine din relații. Care se nasc când oamenii se cunosc, când se văd așa cum sunt. Prietenie între măști nu există. Dacă vrei să vibreze viața în tine, trebuie să dai masca jos. Măcar cu unii oameni. Să te vadă. Așa cum ești. Imperfectă. În nevoie de ajutor. Abia când un om te ajută și tu te lași ajutată, între voi se creează o conexiune. Când ești vulnerabilă și el apreciază asta ca pe un diamant. Și face și el la fel.

Ajutorul ne leagă, să-l cerem și să-l oferim. Mâinile întinse peste probleme creează rețeaua care ne face să ne simțim vii.

Cum faci să înveți să ceri ajutor?

Dai masca jos.
– Ce mai faci?
– Nu prea bine.
– Aoleu, de ce?
– Mă simt singură. Îmi e frică…
– Pot să te îmbrățișez?

E normal să îți fie frică. Tuturor ne e. Exact de aici vine puterea omului de se face bine, din curajul de a merge cu frica alături. Frica de judecată. De rușine. Nu-i nimic. Le simți pe toate și mergi mai departe, nu cu o mască pe față, ci cu un om, alt om, un prieten, de mână.

Știi ce se întâmplă când dai masca jos? O vor da și ceilalți, pe rând. Pentru că se vor simți falși cu masca pe față. Nu mai merge. E ca atunci când mergi la o petrecere cu pene pe cap și acolo vezi cât de bine se simt oamenii în pantaloni scurți. Îți dai penele jos, că te simți ridicol.

Am ținut anul ăsta un atelier de storytelling la o companie. Am avut agenda relaxată, am vorbit despre ce au vrut ei. La început, oamenii erau cu măștile la ei. Eu, fără. M-am învățat să trăiesc fără mască în ultimul deceniu, tot scriind despre mine și fiind mama copiilor mei (copiii detectează și sancționează imediat orice mască, iar eu nu vreau să fiu falsă cu copiii mei). Peste două ore, jumătate plângeau, restul râdeau. Măștile căzuseră. Oamenii vorbeau pe rând sau toți odată despre ei, cereau ajutor, și începuseră să și-l ofere unii altora. Magic, nu?

Așa cred eu că înveți să ceri ajutor. Dai masca jos. Te arăți așa cum ești, om, imperfect, cu dureri și frici. Toți le avem. Dacă ni le-am arăta toți, ne-am salva toți mult mai repede. Ajutorul va veni chiar și fără să rostești vorbele care să-l ceară. Vei primi putere din simpla conexiune care se va crea când ești sinceră și îți pui inima în palmele nesigure ale altui om.

Merită, promit!

Ce bine va fi pentru copiii noștri să-i învățăm să se accepte așa cum sunt, să nu se mintă, să nu-și facă măști, să vorbească deschis despre sine, să ceară ajutorul, să ofere ajutor, să nu mintă, să nu bârfească, să aprecieze sinceritatea altuia, să știe să o ofere necondiționat. Așa au șanse mai mari să fie adulți fericiți, cu relații bune. Și cel mai eficace mod de a îi învăța toate astea este să FIM așa. Să ne arătăm cum suntem. Și ajutorul va veni singur.

sursa: https://www.printesaurbana.ro/

marți, 29 decembrie 2020

Ce m-a învățat anul 2020?

Pe mine personal anul 2020 m-a trântit, la propriu, la pământ! Mi-am pierdut soțul și cu greu încerc să supraviețuiesc durerii și dorului fără margini pe care le simt prin toți porii ființei mele. Am însă credința în Dumnezeu că nu mă va părăsi niciodată la greu, ca de obicei, și că sufletul meu pereche care s-a dus în ceruri îmi va fi înger păzitor atât cât voi trăi. 

Pentru anul care vine, vă doresc sănătate și liniște sufletească, aveți grijă de voi și nu neglijați semnele pe care vi le dau în corp atunci când ceva nu funcționează bine.

La mulți ani! Cu iubire și lumină,

Daniela.
 

1. Niciodată "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg". Iar acesta e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla pentru că tot ce e neprevăzut e transformator şi revelator în cel mai bun sens cu putinţă. Nimic din ce poţi anticipa nu poate fi la fel de bun ca ceea ce se întâmplă pentru că acolo e lecţia şi eliberarea de care ai nevoie.

 
2. Nu te poți baza pe ce e în afara ta pentru că nu știi când totul poate să se dărâme: ai nevoie să construiești în interiorul tău tot ce vrei să fie în afara ta, ca atunci când lumea se sfârșește tu să ai din ce să o reconstruieşti. 


3. A fi indisponibil pentru ceilalţi înseamnă uneori să devii disponibil pentru tine. Nu poţi să fii tot timpul la dispoziţia celorlalți pentru ca mai apoi să cedezi sub tensiunea acumulată şi să îţi reverşi furia asupra lor. Cineva o să fie mereu nemulţumit de tine. Ce contează cu adevărat e ca acel "cineva" să nu fii tu.

 
4. Fiecare om o să-ţi ofere doar ceea ce este el. Şi ce crede el că meriți tu. Responsabilitatea este doar a ta să evaluezi ce simți, ce crezi, în adâncul ființei tale şi mai ales pe cine primeşti în viața ta. Nimeni nu poate gândi şi simți în locul tău: te poți baza doar pe simțirea şi gândirea ta, care dacă nu sunt intoxicate cu ură şi înverşunare te vor ghida perfect.

 
5. Uneori investeşti emoție, timp, viaţă în proiecte şi oameni care nu există cu adevărat. Ei sunt doar proiecția nevoilor tale de a vedea în ei ceva ce nu există. Chiar şi aşa nimic nu se pierde. Conştiința ta vede tot ce faci şi tot ce eşti, totul vine înapoi ca un bumerang: dar nu când vrei tu, ci când ai cea mai mare nevoie. Lasă timpul să facă treaba pe care tu nu o poți face, tu ocupă-te doar de ce ştii şi poți face azi.

 
6. Cei mai mari susţinători şi cei mai buni prieteni pot să fie complet nerecunoscători şi chiar să te urască, fără ca tu să fi făcut ceva diferit față de atunci când te iubeau. E cea mai bună veste să vezi exact cine era acolo doar de formă, dar de fapt nu exista nicio conexiune. Trebuie uneori să mergi mai departe fără anumiți oameni care erau cei mai importanţi. Dar e la fel de important să nu porți ranchiună, ca nu cumva să porţi în spate povara neiertării altcuiva şi să nu mergi prin viață senin la chip şi suflet.


7. Credința e mai puternică decât orice frică. Te scoate din toate nenorocirile, te susţine în procesul recuperării şi te transformă în tot ce ai visat vreodată să devii, dar poate încă nu ştii cum să fii. Resursele tale de energie sunt limitate şi trebuie direcţionate înspre activităţile, oamenii şi lucrurile care te ajută şi îţi sunt de folos. Tot ce hrăneşti cu grija sau indiferența, cu iubirea sau cu ura ta, creşte şi devine viaţa ta. 


8. Singurătatea e un dar preţios. Dar nu trebuie forţat. E atât de bine atunci când se sfârşeşte planeta, e stare de urgență şi tu ai pe cine să ţii de mână până la supermarket şi înapoi. Pe declaraţie să scrie motivul ieşirii iar în sufletul tău: iubire necondiționată. Fără întrebări, doar un răspuns: sunt lângă tine.

 
9. Nu trăieşti etern dar nu e nevoie dacă înveţi să te bucuri de momentul prezent. Nu avem nevoie de mai mult timp, doar să ne bucurăm de timpul pe care îl avem. Timp care se multiplică la infinit cand laşi la o parte orgoliul, prejudecăţile şi frica. 


10. Lipsa iubirii nu poate fi ascunsă sau înlocuită cu nimic altceva. Sufletul recunoaşte iubirea şi se îmbolnăveşte când i se serveşte altceva sub pretextul iubirii. O relație în armonie te construieşte, una în dezechilibru te distruge. Nu poți menține conexiuni toxice cu niciun om, indiferent de legătura de sânge sau de alt tip care vă leagă: dacă eşti pus în pericol, minţit şi abuzat trebuie să pleci. 


11. Viața nu e doar bună. Şi nu e doar rea. E cu "de toate". E haotică dar şi perfect ordonată. Dacă vei sta înmărmurit căutând victima ideală pentru problemele tale o să ratezi toate momentele frumoase. Optimistul nu este inconştient: el vede tot ce vede şi pesimistul, dar tocmai că lucrurile nu merg cum trebuie ştie să fie pozitiv ca să le rezolve. Dacă ceva merge bine îţi poţi permite să fii trist, dar dacă merge prost atunci ştii că e nevoie neapărată să fii bucuros, ca să poți să transformi totul în favoarea ta. Şi da, mereu există o cale. Pe care tu o faci. Dacă vrei să o vezi...

de Ana Maria Ducuță

vineri, 11 decembrie 2020

Învață-mă, te rog!


Invata-ma, te rog, cum sa ma vindec de dor, de departare si de neputinta! Invata-ma, te rog, cum sa nu mai plang si cum sa merg prin desertul fiintei mele acum cand ai plecat! Invata-ma, te rog, cum sa dorm linistita, cand tu esti esti sus la cer! Invata-ma, te rog, cum sa scap de teama ca, intr-o zi ma pot trezi din visul nostru si pot da de realitatea mea, fara tine in ea! Invata-ma, te rog, cum sa respir fara tine! Invata-ma, te rog, cum sa suport mai usor asteptarea reintoarcerii tale acasa! Invata-ma, te rog, cum sa fac sa treaca mai repede timpul in week-end, cand tu nu mai esti acasa! Invata-ma, te rog, cum sa traiesc cu jumatate de suflet acum cand nu te vad si nu te aud!


Invata-ma, te rog, cum sa ascult un cantec, fara sa ma doara versurile! Invata-ma, te rog, cum sa ma uit la un film frumos fara sa suspin de dor! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand citesc ceva frumos, si, instinctiv, incep sa iti spun ce am citit, te intreb ce crezi si tu imi raspunzi doar in ecoul gandurilor! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand vad un peisaj frumos si nu ma pot bucura de el, alaturi de tine! Invata-ma, te rog, cum sa ma bucur de tot ce ma inconjoara fara tine!

Invata-ma, te rog, cum pot sa te iubesc mai mult, sa te iubesc pentru viata si impotriva mortii! Invata-ma, te rog, cum pot sa fiu mai mult langa tine! Invata-ma, te rog, cum sa fac sa pot fi mai aproape de tine! Invata-ma, te rog, cum pot sa construiesc mai multe poduri intre noi! Invata-ma, te rog, cum pot sa transform din dusman in prieten moartea care Nu, nu ne va desparti! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai transform visele in realitate! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai dau curaj! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc zambete pe fata ta! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc lumina in sufletul tau! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc liniste in gandurile tale! Invata-ma, te rog, cum pot sa te fac mai fericit! Invata-ma, te rog, cum pot sa fac, iar, un intreg, din cioburile tale de suflet si de viata! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai inteleg trairile si gandurile! Invata-ma, te rog, cum sa nu mai fiu geloasa pe vantul si pe briza marii care te saruta mai mult decat te sarut eu! Invata-ma, te rog, cum sa nu fiu geloasa pe pamantul pe care iti porti pasii, sufletul si gandurile! Invata-ma, te rog, cum sa ma bucur de cantecul pescarusilor, fara sa ma simt cioburi de valuri!

Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand vin acasa si intru pe usa tacand pentru ca nu te mai gasesc acolo! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand te caut prin casa si te gasesc doar in sufletul meu! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi doresc sa vii acasa, sa vin acasa, sa fim! Invata-ma, te rog, ce cuvinte sa folosesc si cum sa ma rog mai bine pentru ca Dumnezeu sa ma auda mai bine! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi intind bratele sa te imbratisez si te gasesc doar in inima mea! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi este dor sa iti iubesc trupul sfant si nu pot sa te iubesc decat in sufletul meu! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi doresc sa iti sarut ochii tai buni si calzi si nu o pot face decat privind pozele tale, icoane sfinte ale sufletului meu! Invata-ma, te rog, invata-ma!

de Alexandra Mihai

luni, 23 noiembrie 2020

Însingurare

Dragii mei, după cum ați observat, nu am mai avut nicio postare pe blog și chiar am fost pornită să îl șterg, de câteva luni am trecut printr-o dramă personală, moartea soțului meu cu care am împarțit 30 ani din viață, și care m-a destabilizat complet. A fost o moarte care se contura de o vreme relativ scurtă, fiind diagnosticat prea târziu cu o boală incurabilă și pentru care nu s-a mai putut face nimic, din păcate. 

Rămân în urmă amintirile, anii frumoși și mai ales o iubire peste fire cu care am fost binecuvântată 😇

Aveți grijă de voi!   


Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
E cel mai greu din câte-au existat.

Nici toamna nu mai ştie ce să facă,
Nicicând nu i-a mai fost atât de greu,
Dar când însingurarea ne provoacă
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.

Atâta timp cât cerul mai există
Şi vom privi spre el încrezători,
Putem simţi lumina cum rezistă
În trupuri, inimi, lacrimi şi fiori.

Credinţa e puterea care-nvinge,
Să ne rugăm cu dragoste mereu,
Iar când însingurarea ne împinge
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.

Atâta timp cât cerul ne priveşte
În ochii noştri se mai face zi
Şi vom simţi speranţa cum trăieşte
Şi însăşi toamna ne va ocroti.

Sunt vremuri grele care ne subjugă
Şi vor să ne răpească propriul eu,
Însingurarea poate să distrugă,
Dar noi L-avem oricând pe Dumnezeu.

Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
Cu gând ceresc va fi exterminat.

sursa: https://alexandram.ro/




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...