Femei simple, Femei ca mine...

Astăzi vreau să îți povestesc despre...

Femei ca mine, cele care mai au și zile proaste, cele care au nevoie de susținere, cele care își vindecă sufletul stând pe o canapea, mâncând o prăjitură sau urmărind film bun. 

Femei simple. Femei ca mine, nu le observi prin mulțime, nu ți se par aberant de frumoase, nu se plimbă cu fuste scurte, n-au un ruj exagerat. 

Femei ca mine, care au învățat să se iubească așa cum sunt și au încetat să mai creadă în perfecțiune. 

Femei ca mine, cele cu bujori în obraji, cele care se emoționează, cele care plâng din lucruri mărunte, cele care ascund într-o privire pasiune și perseverență.
 

Femeile ca mine, femei care pășesc dezinvolt și modest pe stradă, cele care nu vor să întoarcă priviri, vor să cucerească inimi. 

Femei care nu-și doresc un bărbat care să le dăruiască întreaga lume ci un bărbat cu care se pot simți acasă, protejate, iubite și susținute.
 

Femei ca mine, cele care încă se mai simt copile în fața unui cadou, cele care mai cred în educație și politețe, cele care se mulțumesc cu o singură floare pentru că ele știu că cel mai mărunt gest vine din suflet și dragostea n-are nevoie de exces.

de Maria Cristiana Tudose

Stai. Afară e Mai...

Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.

Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.

Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.

Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.

Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.

Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.

Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.

Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.

Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.

Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.

Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.

Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.

Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.

Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.

Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.

Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.

Mă mai las iubită. Chiar dacă mi se pare că nu merit.

Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.

Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.

Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Ştiu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule. Stai. Afară e mai...

E mai şi în inima mea.

                                                         Din ce în ce mai Mai...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet!

Sunt momente în viață…

Vine o vreme în viata fiecaruia dintre noi cand în sfarsit incepem sa întelegem… viata.

Nimic nu este intamplator in viata! Va veni o vreme în viata ta cand vei descoperi ca e zadarnic sa fugi dupa o viata în care sa traiesti ceea ce ar trebui sa fie si vei trăi simplu, ceea ce este.

Ne dam seama la un moment dat ca viata este o lupta continua, o lupta serioasa si de multe ori parca nu intelegem ca ne jucam de fapt cu noi si cu timpul nostru.

Ignoram fara sa ne dam seama, ca avem nevoie de o schimbare, consideram mereu ca avem alte prioritati. Amanam de parca am avea tot timpul din lume. Nu ne dam seama ca nu mai putem pierde nici o zi, nici o ora si nici macar un minut din viata noastra, caci poate fi prea mult când trecem nepasatori pe lânga noi si uitam sa ne privim cu adevarat in suflet.

Cu viata nu ne putem juca pentru ca mereu va gasi ocazia sa ne dea semnale care sa ne trezeasca cumva din starea de beatitudine pe care o avem. Problemele pe care nu vrem sa le acceptam par sa dispara pe moment, pentru ca daca le ignoram nu facem decat sa le acoperim cu tacerea pana isi vor cere pretul…

Atunci ne simtim loviti de o despartire, de un divort pe care i-l credem un dezastru venit pe neasteptate, uitand ca a venit într-o relatie în care noi am fost parteneri. Atunci, uneori poate mai tarziu decat ne-am fi dorit regretam…Si uite asa ne trezim…

De atatea ori in viata spunem: Mi-am dat seama ca viata a trecut pe langa mine!

Vrem sa spunem atatea dar parca viteza timpului nu ne mai da ocazia, sau poate ni se pare ca mai avem destul timp sa spunem cuvinte nespuse, asteptam un moment special. Nu ne dam seama ca fiecare moment este special, trebuie doar sa tinem ochii deschisi pentru ca „fericirea vine din lucruri marunte” …si acele gesturi aparent neimportante „cantaresc” infinit mai mult in comparatie cu orice…

Sunt momente in viata cand avem nevoie de situatii cutremuratoare pentru a descoperi adevarul din noi, sa schimbam ceva sau nu pentru ca viata sa capete sensul dorit.

Viata e o aventura palpitanta! Este o calatorie, care poate fi o calatorie frumoasa, dar asta depinde doar de noi cum o parcurgem.

Putem sa înfruntăm viaţa plini de entuziasm si curaj indiferent de vârsta, dar din pacate de cele mai multe ori uitam asta. Sunt oameni care îşi petrec întreaga viata fara a avea o tinta, care ratacesc printre încercări zadarnice si se impotmolesc în frustrari pentru ca nu stiu să traiasca viata.

Sunt momente în viata când descoperim ca singurul lucru de care trebuie sa ne fie frica, e frica însasi. Atunci vom învata ca în clipa când ne deschidem fata de sentimentele pe care le-am evitat poate ani de zile, descoperim ca nu mai trebuie sa ne fie teama de ele.

Sunt momente in viata cand ne dam seama ca viata nu este asa dreapta cu noi cum ne-am dori. De ce ? Pentru ca asa este viata…trebuie sa acceptam si sa nu uitam de rugamintile noastre catre Dumnezeu pentru ca El nu va va uita de noi.

Cu mult curaj în suflet si cu Dumnezeu alături, ne vom ridica privirea spre cer, tragem adânc aer în piept si vom incepe sa proiectam viata pe care vrem s-o trăim cum stim noi mai bine! Vom descoperi ca vine o vreme in viata cand aflam ca a sosit vremea…a sosit vremea noastra…pentru noi…pentru viata noastra…

Fiecare avem scris ceva…acolo sus, ceva pus deoparte pt fiecare dintre noi.

Viata trebuie doar traita. Traita exact asa cum simtim, si bineinteles asumandu-ne tot!

sursa: https://cenzuratblog.wordpress.com/

Nu poți avea pretenția să primești dragoste și ajutor dacă nu ești dispus să le oferi înapoi sau măcar să le apreciezi.

Am demnitatea mea! Am principii și valori. Iar toate astea mă împiedică să mă las folosită, cumpărată, înșelată, mințită. Unii spun că sunt greu de mulțumit. Eu spun că vreau ceea ce merit.

În viața fiecăruia dintre noi vine o vreme în care ne dăm seama exact cât valorăm. Unii mai mult, alții mai puțin. Unii recunoaștem, alții nu. Și când ne dăm seama că merităm mai mult decât am primit de la cei din jurul nostru începem să ne schimbăm atitudinea, să le permitem mai puține lucruri dintre acelea care ne fac rău. Începem să avem așteptări mai mari și pretenții. E adevărat că, într-o oarecare măsură suntem mai greu de mulțumit, dar a cui e vina? E normal să ceri la fel de mult cât oferi.

Am demnitatea mea! Am principii și valori. Iar toate astea mă împiedică să mă las folosită, cumpărată, înșelată, mințită. Unii spun că sunt greu de mulțumit. Eu spun că vreau ceea ce merit. Și nu mai sunt dispusă să mă mulțumesc cu jumătăți de măsură sau să îmi spun că ceilalți se vor schimba cândva, să aștept să se schimbe. Nu mai sunt dispusă să renunț la mine pentru alții dacă acei alții nu merită asta pe deplin, dacă nu sunt oameni buni și nu pot aprecia ceea ce li se oferă.

Nu poți avea pretenția să primești dragoste și ajutor dacă nu ești dispus să le oferi înapoi sau măcar să le apreciezi. Când ai impresia că totul ți se cuvine ajungi să faci greșeli, să pierzi. Timp. Oameni. Și multe altele. În general pierzi din acele fundamente ale vieții pe care nu le poți cumpăra sau pe care nu le poți întoarce sub nicio formă înapoi.

Să nu te surprindă atitudinea mea. Mai întâi încearcă să te întrebi dacă nu cumva e doar reflexia atitudinii tale sau dacă nu e rezultatul a ceea ce mi-ai oferit… Sau nu mi-ai oferit de-a lungul timpului. Și mă refer stric la sentimente, la ceea ce ține de suflet, nu la lucruri materiale. Pe acelea mi le pot cumpăra și singură. 

sursa: http://damadetrefla.com/

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează noua viață, ci alegerile și deciziile personale

 

Suntem înconjurați de „victime” care nu-și asumă responsabilitatea vieții lor și dau mereu vina pe alții, care caută (conștient sau inconștient) drama pentru că așa au observat că primesc atenția și suportul celor din jur, care prin neajutorarea lor învățată și autoîntreținută își justifică dependența de alții.

„Vezi ce mult sufăr? Trebuie să mă iubești!”

„Vezi cât de greu îmi este? Sunt o victimă, salvează-mă!”

„Vezi câte trebuie să îndur? Iar eu nu am nicio vină...”

Cu toții trecem prin greutăți prin viață, însă normal este ca un adult să își asume responsabilitatea și să găsească soluții la orice problemă. O victimă însă nu vrea să găsească rezolvarea, ci își dorește doar să primească milă și să fie validată în suferința ei. Dacă faci greșeala să îi oferi soluții, răspunsurile ei vor fi „da, dar...”, „off, tu nu înțelegi prin ce trec”, „eu nu pot”...

Sunt convinsă că și tu cunoști astfel de persoane care se plâng mereu, care parcă au mereu câte o problemă pe care o exacerbează, care dau vina pe oricine și pe orice (însă nu pe ele) pentru felul în care arată viața lor și care caută să fie ajutate sau salvate.

Dacă faci greșeala să le validezi statutul de victimă neajutorată, nu faci altceva decât să le întreții beneficiile secundare pe care le caută: atenție, sprijin emoțional și de altă natură, neasumare, lipsă de implicare în propria viață. Este necesar să înțelegi că lor chiar le place și obțin avantaje prin victimizare, iar tu, fiindu-le mereu alături, ești parte din problemă și nu din soluție deoarece ei vor continua să dea vina pe unii și să caute soluții la alții, deci nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea vieții lor.

Ascultându-i și ajutându-i mereu le iei șansa de a-și găsi resursele în interiorul lor, de a căuta și de a folosi puterea lor personală.

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează nouă viață, ci alegerile și deciziile personale. Ești o victimă doar dacă, prin gândurile, percepțiile, alegerile și deciziile tale, alegi să te vezi și să trăiești astfel.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

Monolog - Spre trecut

 

Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător în viață. Nicio venire, nicio plecare, nicio întâlnire, nicio despărțire. Nicio apropiere și nicio depărtare ulterioară. Toate se întâmplă pentru că așa trebuie, chiar dacă nu vrem să credem și ne răzvrătim cu vehemență împotriva acestei idei. Și suferim. În cele din urmă înțelegem că așa este în viață: oamenii vin și pleacă. Mai cred însă, cu la fel de multă tărie și altceva: că trebuie să plecăm cu aceeași grijă cu care am venit. Fără să lăsăm îndoieli în sufletul pe care hotărâm să îl părăsim. Unii oameni vor căuta cu anii o explicație acestor îndoieli presărate în sufletul lor uneori cu voie, alteori din nepăsare, luând, între timp, toată vina trecutului asupra lor. Ceea ce nu-i deloc corect.
Cu la fel de multă convingere cred însă și că viața nu îți ia defapt nimic din ceea ce este al tău. Niciodată. Când un om decide să plece, înseamnă ca locul lui nu era lângă tine. Câți alții te cunosc cu bunele si relele tale toate și nu pleacă nicăieri? Sunt oameni care vin pentru a rămâne indiferent de situație si oameni care caută pretexte pentru a pleca de lângă tine cât mai repede. Când oare vom învăța să îi prețuim pe cei dintâi la justa valoare în loc să ne risipim sufletul ca să înțelegem de ce nu ne-au vrut ceilalți, de ce pentru ei nu am fost la fel de buni, mă tot întreb în ultima vreme?

Recunosc că sunt omul trecutului mai mult decât al momentului prezent și că mă risipesc de bunăvoie punându-mi trecutul pe repeat. Nu pot nega ca-mi place să o fac. Mult. Chiar dacă știu că n-am ce mai căuta acolo. Însă trebuie să recunosc și că pe zi ce trece învăț și să îl las în urmă. Nu în aceeași măsură în care îl retrăiesc, dar reușesc. Trăiesc tot mai des aici si acum, alături de tot și toți cei care îl alcătuiesc atât de frumos. Și e bine!

 

sursa: https://filedinjurnalulmarieleiblog.wordpress.com/

Like-ul, ce armă redutabilă!

 

„Cum să-mi dau mai mare importanță pe Facebook și să primesc mai multe like-uri, cu alte cuvinte, mai multă atenție?” pare să fie întrebarea din spatele multor dintre postări. Cum să fac să arăt ce viață extraordinară am? Ce locuri vizitez, cu ce haine mă îmbrac, ce oameni mă înconjoară și, nu în ultimul rând, cât de bine arăt, gen „așa m-am trezit în această dimineață”, dar părul e perfect aranjat sau buclele sunt impecabile, iar machiajul desăvârșit?

Despre nevoia de validare, de confirmare, de socializare, fie ea și iluzorie, nu suntem niciunul străin, dar unii dintre noi efectiv strigă cu disperare după atenție și nici măcar nu își dau seama de asta. Sau poate că, dimpotrivă, o fac intenționat, convinși fiind că restul omenirii nu merită să fie privată de niciun detaliu, indiferent cât de anost sau intim, al vieții lor.

Trăim o vreme în care primează tot ce nu contează. În care imaginea e totul. Impresia pe care ceilalți o au despre tine fiind mai importantă – o, cu mult mai importantă! – decât adevărul în sine. Practic, nu mai interesează pe nimeni că realitatea este săracă, tristă și știrbă, dacă este spoită temeinic cu sclipici, astfel încât să transmită iluzia unor performanțe inexistente. O convenție rușinoasă, la care am aderat tacit, și pe care o urmăm orbește. Iar competiția este tot mai acerbă, în timp ce trofeul e mai gol decât un balon de săpun: „Like-ul”! Semnul că am fost văzuți și apreciați. Treapta către o mulțumire de sine iluzorie, treapta către o poziție pe care ne-o inventăm fără scrupule și-o plasăm în mintea celorlalți. Instrumentul pe care îl folosim, la rândul nostru, pentru a ne valida prietenii, fanii sau influencerii, atât cât interesul ne permite.

Despre ipocrizia în lumea virtuală în care trăim de ani buni s-a tot scris și subiectul nu este nici pe departe epuizat, chiar dacă aceasta tinde să devină indispensabilă într-un prezent al măștilor de carnaval, al costumelor de bufoni și al decorurilor de mucava pe care atât de mult le iubim, încât nu ezităm să le ridicăm la rang de filosofie de viață.

Incredibil cât de mult rău poate face un simbol nevinovat, nu credeți?

sursa: https://www.catchy.ro/

Ce repede se face tîrziu în viață.

Poate că mai am timp, dar nu mai am răbdare cu cei care nu merită nimic din ceea ce sunt eu. Anii au trecut, am învățat lecții predate de oameni, nu de viață. Am ales să nu chiulesc de la ore și am primit toate testele posibile. De la unele am ieșit plîngînd neștiind încotro să o apuc, însă nu am disperat. Lasă, îmi ziceam, așa sunt oamenii…

Acum știu să nu cer mult de unde este puțin, ba chiar am învățat să nu mai cer deloc. Cică mai bine este să fii surprins decît să fii dezamăgit. Înțelept ar fi să nu ai așteptări. Să vezi cum, de la o vreme, nu mai tresari cînd sună telefonul. Ăsta e primul semn că ți se rupe-n paișpe.

Te vor întreba apoi fățarnic-grijuliu, ”Hei, dar ce-i cu tine!? Parcă nu mai ești tu, te doare ceva?”, iar tu le vei răspunde țintindu-le fruntea cu o privire albastră, ” Oo, nu, abia acum nu mă mai doare nimic.”

Ca un călător flămînd și obosit de drum te așterni pe cale și începi să cauți răspunsuri în ceea ce ai devenit. Nu te judeca prea aspru, dă-ți o șansă așa cum ai dat de zeci de ori altora. Ești și tu un suflet de om. Cine ți-a zis că trebuie să fii puternică și fericită, ți-a fost dușman. Nu trebuie nimic niciodată, dacă tu nu vrei. Puternice să fie tractoarele în brazdă, nu eu în viață. Eu sunt o inimă-putere și atît.

Copiii au crescut, din mers pricepi cum să-i lași să devină oameni. Deși te sui pe vîrfuri nu mai ajungi să-i cuprinzi de după umeri, ci îi cuprinzi de brîu și îți pui capul în dreptul inimii să îi auzi bătaia. Cînd erau micuți, erai și tu ca argintul viu. Zile și nopți de griji care nu se vor sfîrși atîta vreme cît te vei numi ”mamă”.

Mă uit la noi cum ne transformăm. Cine nu ar vrea glezne subțiri pînă la adînci bătrîneți? Cine nu și-ar dori să nu simtă niciodată ce-i poliartrita?

Fii cuminte și pricepe: dacă ai gușă, nu-ți vor crește aripi. Că nu ești pasăre, ești om. Tu poți crește în iubire, asta se va vedea pe chipul tău.

Ce repede se face tîrziu în viață. Și nu poți să zici că n-ai știut. Ce n-ai știut? Doar nu ți-a furat nimeni timpul cu oboroaca. Am verificat eu, tot 21 de zile au trecut pînă să iasă puii din găoacă.

Irosim timp cu nemiluita, ca niște copii prostuți stăm cu înghețata în mînă sub soarele arzător. Ca să nu se termine, nu mîncăm din ea, însă imediat vedem că ne-a rămas doar cornetul. Ce-a fost mai bun s-a scurs printre degete.

Acum e luni, acum e vineri. Știm doar să alergăm, încetucu nu mai merg decît bătrînii doar pentru că ei cunosc valoarea timpului. Cînd a murit bunica, mama plîngea sfîșietor și zicea încet lîngă sicriu: S-a dus mila mea, doar mama îmi zicea ”Mai odihnește-te, puică, mai trage-ți sufletul!”

Tic-tac, tic-tac, din clepsidră curge și cînd dormi, ființă. Nu te întrista, bucură-te că ți s-a dat și mulțumește.

Fii bun, nu știi niciodată cînd se stinge lumina. Fără lamentări inutile și mofturi, trăiește cuminte pînă în cea din urmă dimineață.

sursa: https://popesculuminia.wordpress.com/

Sfat de la Jane Fonda: "Atâta vreme cât aveţi o locuinţă și suficienți bani pentru hrană… "

După ce aţi trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveţi foarte mulţi ani în față și pentru că nu puteţi lua cu voi nimic atunci cînd vă duceţi, n-are rost să mai fiţi preocupaţi să economisiți.

Aşadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite.

Nu vă gîndiţi să lăsaţi chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa? nu vreţi să-i transformați în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri.

Nu vă faceți griji despre ce-o să se întîmple cu ei sau cum veţi fi pomeniți, pentru că atunci cînd ne întoarcem în țărână nu mai auzim nici laudele și nici criticile.

Timpul în care v-ați bucurat de viaţa pe pămînt și de bunurile pe care le-ați agonisit cu atîta trudă se va sfîrşi.
Publicitate

Nu vă frămantați prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranţa, drumul în viaţă.

Nu fiți sclavul copiilor voștri! Țineți legătura cu ei, iubiți-i, ajutați-i când au nevoie, dar în același timp, bucurați-vă cât mai puteți de banii pe care i-ați strâns.
Viața înseamnă mai mult decît munca. Pensionați-vă cât de devreme puteți și bucurați-vă de viaţă.

Nu așteptați prea multe de la copiii voștri. Majoritatea își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să le fie de prea mare ajutor.

După vîrsta de 50-60 de ani, nu vă mai risipiți energia și nu vă mai periclitați sănătatea în schimbul unei averi și mai mari muncind până intraţi în mormant . S-ar putea ca banii voștri să n-aibă nicio valoare în fața doamnei cu coasa.

Cînd să ne oprim să mai facem bani? Cât înseamnă destul? O sută de mii? Un milion? Zece milioane?

Mâncaţi câteva legume și o jumătate de pâine pe zi; din cele trei case pe care le-ați construit, n-aveţi practic nevoie decît de câțiva metri pătraţi: un dormitor, o cameră de zi, o baie și o bucătărie. Atîta vreme cât aveţi o locuinţă și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, staţi foarte bine. Ar trebui să fiți fericiţi.

Fiecare familie are problemele ei, indiferent de statutul social. Nu vă mai comparați cu alţii în ceea ce priveşte potența financiară.

Renunțați la competiția cine are mai multe posesiuni sau ai cui copii sunt mai bogatibși se plimbă mai mult prin baruri sau prin străinătate. Mai degrabă puneţi în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longeviv.

Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creaţi-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiţi.

Atâta timp cât sunteţi sănătoşi și bine dispuşi, vă veţi face planuri și veţi aștepta cu nerăbdare ziua următoare.

O zi din viaţă fără un moment de bucurie este o zi pierdută.

O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala…

Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 20-30 de ani în deplină sănătate și vigoare.

Bucurați-vă de ceea ce aveți și de tot ce vă înconjoară.

Și nu uitați de prieteni. Ei sunt una din bogățiile vieții .

Faceți-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple: Ascultați-i fără să-i întrerupeți; vorbiți-le fără să le reproșați ceva; faceți-le daruri fără să le pretindeți ceva în schimb; răspundeți-le fără să-i contraziceți; iertați-i fără să-i pedepsiți; promiteți-le fără să uitați.

Așa nu veți fi niciodată singuri.

Vă doresc o viață lungă și împlinită!

de Jane Fonda
sursa: https://citateimpresionante.ro/category/citate-impresionante/

Îmi plac la nebunie oamenii asumați.

 

Îmi plac la nebunie oamenii asumați. Cred că este cea mai mare realizare într-o viață de om. Să ajungi la tine, să te privești adânc în suflet, să vezi tot ce-i acolo și să îți spui: ”Ok. Ăsta sunt, mă accept și nu mă judec. Fac tot ce vreau, fără să dau socoteală cuiva”. Să faci alegeri și să îți asumi consecințele. Să accepți că poți greși. Apoi să plătești, ținând capul sus și spatele drept.

Lor nu li se întâmplă nimic. Ei nu au destin. Au liber arbitru. Sunt liberi. Aleg, iau decizii. Și nu se acuză pentru alegerile făcute. Nu se judecă și nici nu își încâlcesc sufletul în ițe nevăzute, din care apoi, se zbat să iasă. Ei nu se zbat. Calcă liniștiți prin viață, așa cum te plimbi prin propria casă. Poate să pice curentul: tu știi clar pe unde îți e așezată mobila, unde sunt pragurile și ușile, și faci slalom printre ele, într-un echilibru perfect. Nu te împiedici, nu cazi și nu te lovești.

Oamenii asumați nu urlă. Nu se înfurie și nu trântesc uși de case ori de suflete. Intră și ies din locuințe și vieți, calmi și fără drame teatrale. În ritmul lor, pe care nimeni și nimic nu îl poate schimba. Sunt ca trestia care, instinctiv, știe când trebuie să se îndoaie ca să nu o rupă vântul.

Sunt statornici și poți să mergi alături de ei până în pânzele albe. Un om care nu se trădează nu va trăda niciodată alți oameni. Sunt ape adânci și calme. Nu oricine le poate intra în suflet. Sunt selectivi, tocmai pentru că știu clar ce își doresc. Dar și când te îndrăgesc, o fac pe viață.

Spun mereu adevărul lor și știu să îl recunoască pe al celorlalți. Nu te vor judeca pentru că ai un alt adevăr decât al lor. Ei știu că fiecare om are dreptul de a-și trăi viața cum crede de cuviință. Tocmai de aceea lângă ei te simți liber. Vrei să dansezi desculț, de nebun, în mijlocul orașului, la o oră de vârf, când e ticsit de lume? Fă-o, iar el va sta imperturbabil lângă tine, te va lăsa să îți faci damblaua și apoi veți pleca mai departe, împreună.

Ei nu generalizează și nu judecă. Ei sunt cei care înțeleg și acceptă. Nu vor spune niciodată că toți bărbații care își părăsesc partenerele sunt porci. Și nici că toate femeile care înșală sunt curve. Nu raportează totul la ei înșiși. Înțeleg că fiecare om are propriul filtru emoțional și lumea este o proiecție. Ei sunt observatori.

Omul asumat nu își plânge de milă și nici nu are nevoie ca alții să o facă. Nu vrea confirmări și nu cere atenție. E sigur, demn și discret. Nu are nevoie să se facă văzut, pentru că el știe că există. Nu are nevoie să îi spună altcineva asta.

Omul asumat e nespus de sensibil. Dacă sapi adânc, sub epiderma sufletului său, vei găsi acolo cicatrici. Frumoase, însă. Pentru că și-a vindecat rănile cu iubire. A învățat că singurul mod prin care poți ajunge la liniște și libertate, e să te lași să fii. Exact așa cum ești. Și așa viața doare pe alocuri dese. De ce să îți meșterești de unul singur alte cruci pe care să ți le pui singur în cârcă? Lasă, că-s îndeajuns ălea by default. Dar, până să înțelegi asta, dai, întâi, o tură prin Iad.

După cum vezi, nu-i chiar așa ușor cum părea la prima citire. Eu am început cu sfârșitul. Dar povestea începe cu iaduri, demoni și suferință. Acum, că știi, tu decizi. Îți asumi alegerea?

 

sursa: Eu sunt femeie

Neurologii ne învață cum să fim mai fericiți – 9 sfaturi esențiale pentru orice persoană

 

Când te gândești la ceea ce vrei de la viață, fie că este vorba de bani, de faimă, de iubire, de succes sau de multe călătorii, totul se reduce, până la urmă, la fericire. Cu toții dorim să fim fericiți – un loc de muncă minunat, un iubit perfect și o vacanță de vis sunt doar câteva dintre mijloacele de a ajunge acolo.

De ce avem nevoie pentru a găsi fericirea în noi înșine și în viața noastră de zi cu zi, chiar dacă lucrurile nu sunt la fel de roz ca pe Facebook sau Instagram, așa cum ne place să-i facem pe oameni să creadă? Știința ne vine în ajutor și de această dată…

Știința fericirii

Neurocercetătorii își petrec o mare parte din carieră încercând să înțeleagă mai bine creierul nostru, centrul de control și comandă al fiecărui gând, al fiecărei mișcări sau senzații. Studiul depresiei a luat amploare în ultimii ani – se cercetează intens modul în care oamenii pot deveni mai fericiți.

Analizând centrele de recompense ale creierului, neurologii au descoperit câteva comportamente mici (aparent nesemnificative) pe care le puteți face în fiecare zi pentru a deveni mai fericit.

9 SFATURI ESENȚIALE PENTRU A FI MAI FERICIT

1. Discutați despre problemele și sentimentele dumneavoastră
Vorbind despre ceea ce te face să fii trist, îngrijorat, stresat sau speriat, fie că este un prieten, un membru al familiei sau un terapeut, ne ajută să trecem mai ușor prin problemele noastre și le face să pară mai mici. E cam și cum o greutate se ridicată de pe umerii noștri…

Acest simplu fapt eliberează serotonină și un neurotransmițător care vă ajută să vă simțiți mai bine. Vă veți simți ca și cum ați avea mai mult control asupra situației sau asupra problemei, în loc să vă simțiți neajutorat. Veți aborda cu mai multă ușurință problemele și momentele dificile.

 2. Rezolvați problemele câte una pe rând
Creierul nostru caută în mod constant soluții pentru fiecare problemă și pentru tot ceea ce vă îngrijorează. Oricine a petrecut o noapte furtunoasă, plină de îngrijorări, poate confirma acest lucru. Acumularea de probleme le poate face să pară copleșitoare. Mai mult decât atât, chiar și problemele mici vor părea de nerezolvat.

Soluția (după ce vorbim cu cineva) este să abordăm fiecare problemă pe rând, una câte una. De fiecare dată când luați o decizie bună, creierul se răsplătește cu neurotransmițătorii care calmează sistemul limbic (responsabil pentru gânduri și emoții) și vă lasă cu o viziune și cu o atitudine mai pozitivă. Sfatul nostru? Începeți cu rezolvarea problemelor mici, pentru a vă intra în ritm, și continuați până la cele mai mari.

3. Spuneți „mulțumesc” mai des
Studiile arată că oamenii care au mai multă recunoștință sunt mai fericiți. De fiecare dată când mulțumiți unei persoane, fie că este vorba de persoana care vă servește cafeaua de dimineață sau fie că este vorba de colegul de la IT, acel cuvânt de mulțumire pe care îl adresați vă ajută să vă concentrați asupra aspectelor pozitive ale vieții voastre.

Amintirile pozitive și dragi nouă promovează producția de serotonină în creier, care, după cum bine știm, ajută la înlocuirea anxietății și a iritabilității cu bucurie și optimism. Recunoștința și aprecierea gesturilor mici vă ajută să vă dezvoltați o viziune mai pozitivă asupra vieții de zi cu zi.

4. Învățați ceva nou în fiecare zi
De fiecare dată când înveți ceva nou, creierul se schimbă. Dobândirea de noi cunoștințe determină o adaptare permanentă la un mediu dinamic. Pe măsură ce creierul se schimbă și se dezvoltă, acesta se răsplătește cu o altă substanță chimică, cunoscută sub numele de dopamină, un neurotransmițător al fericirii.

Aceasta este substanța care este eliberată atunci când mâncați ceva delicios, atunci când faceți sex sau atunci când primiți un mesaj text de la o persoană apropiată. Învățarea continuă, pe lângă faptul că vă oferă noi cunoștințe și noi abilități, vă ajută să vă simțiți și mai fericiți și împliniți.

5. Dăruiți o mulțime de îmbrățișări
Oamenii sunt o specie sensibilă și atingerea fizică este extrem de importantă pentru bunăstarea noastră. Acest lucru poate fi observat doar prin urmărirea reacțiilor copiilor cărora li se oferă mai multă afecțiune și mai multe îmbrățișări.

Cercetări recente sugerează că atingerea și îmbrățișarea sunt atât de importante încât creierul nostru percepe lipsa de conexiune fizică în același mod în care percepe durerea fizică reală. Dacă vă simțiți deprimat sau unul dintre prietenii sau membrii familiei dumneavoastră simte acest lucru, încercați cu o îmbrățișare sinceră și caldă. Nici nu vă puteți imagina cât de mult contează…

6. Ieșiți puțin la soare
Un pic de soare contribuie, de asemenea, la creșterea sentimentelor de fericire, în mai multe moduri:

Vitamina D: de asemenea cunoscută și sub numele de vitamina fericirii, vitamina D joacă un rol important în producția de serotonină, care, după cum bine știți, vă ajută să vă simțiți mai fericiți; modul principal în care obținem vitamina D este prin sinteza acesteia în pielea noastră cu ajutorul razelor de soare.

Lumina soarelui crește și activitatea serotoninei din creier. Intensitatea luminii, într-o zi însorită, este de aproximativ 100 de ori mai mare decât lumina ambientală din biroul dumneavoastră; dacă vă simțiți demoralizat, stresat sau anxios, mergeți în aer liber pentru câteva minute și absorbiți câteva raze de soare; veți observa cum veți începe să vă relaxați…

7. Puneți-vă în mișcare
Cu toții suntem de acord că exercițiile fizice sunt bune pentru organismul nostru. Atunci când terminați un program de antrenament, creierul dumneavoastră este încărcat de endorfine, substanțe chimice cu un efect similar cu opiaceele. Endorfinele au capacitatea de a ameliora durerea, de a înfrumuseța starea de spirit și de a vă face să vă simți bine.

Fie că începeți un program de exerciții fizice sau faceți o plimbare rapidă în pauza de prânz, vă veți simți mai împlinit, mai puțin anxios și vă veți bucura de o atitudine mai fericită, mai pozitivă.

8. Odihniți-vă bine
Atunci când nu dormiți bine sau când somnul nu este odihnitor și suficient, nivelurile hormonului de stres numit cortizol devin din ce în ce mai mari. Insomniile și depresia merg mână în mână. Dacă sunteți stresat și aveți probleme cu somnul, veți fi obosit toată ziua, veți avea o putere de concentrare mai scăzută și veți obține mai puține lucruri, fapt ce va crește și mai mult nivelul de stres. Astfel, ciclul vicios continuă.

9. Concentrați-vă pe amintirile pozitive și pe evenimentele viitoare
Prin reflectarea asupra amintirilor pozitive, cele dragi nouă, precum distracția din vacanță sau activitățile din weekendul ce tocmai a trecut sau un lucru frumos pe care ți l-a spus partenerul, vei obține un nivelul crescut al serotoninei, fapt ce te va ajuta să devii mai fericit și mai pozitiv. De asemenea, un efect asemănător se produce în cazul anticipării evenimentelor bune care vor urma.

În loc de concluzie…
Nu spunem că o promovare, un câștig financiar, o medalie olimpică sau o cerere în căsătorie nu vă vor face mai fericiți, pentru că vă vor face! Doar că astfel de evenimente apar mai rar în viața noastră, nefiind la ordinea zilei… Anul are 365 sau 366 de zile – ar trebui să fim fericiți, sau măcar să încercăm să fim fericiți, în fiecare dintre aceste zile…

Toată lumea merită să fie fericită – ajutați-ne să răspândim bucuria prin distribuirea acestui articol prietenilor și familiei voastre!

 

sursa: https://sevedetot.ro/

 

Ce ai făcut azi diferit de ieri să-ți fie mai bine mâine?

 

Cu toții ne dorim schimbări majore în viață. Visăm cu ochii deschiși să ne trezim într-o dimineață și totul să fie diferit.

Ne dorim să luăm o pastilă minune și puf… suntem diferiți: alte obiceiuri, alte atitudini, altă personalitate.

Urmăm sute de cursuri de dezvoltare personală, citim zeci de cărți motivaționale și… stăm… și așteptăm minunea… să apară peste noapte o zână din povești cu bagheta ei magică și să ne transforme în ceea ce vrem.

Însă câți dintre noi sunt dispuși să facă ceva concret în direcția dorită? Câți suntem dispuși să ne schimbăm cu adevărat?

Toate experiențele prin care trecem ne produc schimbări în comportament, fie că vrem sau nu să acceptăm.

Unele le percepem, ne fac plăcere și suntem mândri de ele. Ne lăudăm în cele patru colțuri ale lumii cu rezultatele obținute. Și zâmbim cu toată ființa.

Altele nici măcar nu vrem să le recunoaștem, le negăm profund. De parcă ne-ar fi rușine cu ele. Sau chiar frică…

Însă peste ani, când ne uităm în urmă, realizăm că nu mai suntem cine am fost la început de drum. Vedem că timpul și-a pus amprenta peste noi irevocabil și iremediabil…

Înțelegem cât ne-am schimbat…

Vor fi zile în care te vei simți extraordinar, pe val. Toate vor merge din plin. Norișorii ți se aliniază și sunt de partea ta în tot ceea ce îți propui.
Profită de aceste perioade! Iubește-le și bucură-te de împlinirea ce o simți. Sunt acele momente în care simți în toți porii că faci ceva pentru tine.

Pentru că vor veni, inevitabil de altfel, și perioade când vei fi în cădere liberă. Când nimic din ce faci nu mai are sens sau logică.

Acestea sunt clipele în care este nevoie să te iubești mai mult pe tine însuți, să nu renunți la visul tău, la tine.

Simplu fapt că la finalul zilei ești viu și respiri e o victorie. Poate ți se pare mică, însă ea va face diferența majoră în viitor.

Nu te opri să faci pași mici, fie ei în stânga sau dreapta direcției în care crezi că ar trebui să mergi. Important este să nu te oprești.

Continuă chiar dacă ai căzut. Nu te abandona! Poți să o scoți la capăt în final.

Nu asculta fricile și limitările care te sabotează. Ascultă-ți inima! Intuiția te va ghida către acea luminiță de la capătul tunelului care îți este destinată doar ție.

Să lupți cu tine, cel vechi, cu obiceiurile care te storc de energie poate fi greu.

Să-ți accepți înfrângerile ca fiind parte din evoluția ta către ceva mai bun poate părea aproape imposibil.

Să-ți iubești cicatricile lăsate de experiențele prin care ai trecut ca să ajungi omul de care poți fi mândru azi este o bucurie.

Căci, da, adevărata schimbarea nu este ușoară. Cere muncă, implicare, voință și perseverență.

Schimbarea vine la pachet cu pierderea unor prieteni pe care îi considerai familia ta.

Schimbarea poate veni cu durere fizică și chiar boli… Ai încredere… continuă…

Să nu uităm că pentru a face curat într-o încăpere întâi faci mizerie, cauți să scoți ceea ce nu mai este de folos: regrete, frustrări, ură, gelozie.

Aerisești întreg organismul cu ceea ce îți dorești să devii și locul rămas liber îl umpli cu iubire, încredere, acceptare, iertare.

Nu te aștepta ca cei din jur să vadă efortul tău. Ei sunt preocupați cu propria lor viață, ca și tine.

Vei suferi și vei fi dezamăgit căutând aprobarea altora. Nu o fac cu rea intenție, o știi prea bine dacă stai să te gândești puțin.

Fă schimbarea pentru că așa decizi tu și simți că este cel mai bine pentru tine.

Nu accepta să te schimbi să fii acceptat de ceilalți. Asta ar fi un chin și cu prima ocazie vei reveni la vechile obiceiuri. Te vei încărca cu și mai multe frustrări, regrete, amărăciune.

Toate iau timp și muncă. Multă muncă cu tine însuți ca om.

Ești minunat cu fiecare decizie pe care o iei azi, diferită de ieri, pentru a-ți fi mai bine mâine!

sursa: http://www.catchy.ro/

Gândești prea mult și trăiești prea puțin

Gândești prea mult și trăiești prea puțin, ți-ai abandonat identitatea. Astăzi te afli sub stăpânirea gândurilor care îți accelerează îmbătrânirea. Te întrebi de ce ar fi bine să gândești mai puțin și să cauți însă să simți viața mai intens? Deoarece neîmplinirea și suferința vin prin gândire, în vreme ce vindecarea ori starea de bine provin din străfundul ființei care ești.

Nimeni nu te înțelege cu adevărat, nici familia ori prietenii apropiați, nici măcar persoana iubită de la care ai cerșit sute de ore de atenție în ultimii ani, degeaba. Atâtea clarificări. Aceleași discuții. Privești în gol. Gândești prea mult în speranța că va apărea sclipirea aceea care va transforma în bine viața ta. Unde este acea jumătate despre care ți s-a spus că te va completa? Poate ai greșit tu cu ceva.

Când nu știi ce să mai faci cu viața care ți s-a dat așteaptă să fii inspirat, totuși fii vigilent. Inspirația te vizitează de fiecare dată, tu ai nevoie să fii sensibil ca o petală purtată de vânt ca să o recepționezi. În majoritatea dintre cazuri soluțiile apar chiar înaintea problemelor, provocările ni le adresăm noi înșine ca să le aplicăm, ca să experimentăm vindecarea, creșterea, iar în final desăvârșirea.

Fii mai îngăduitor cu tine și nu te mai persecuta cu gândirea, tu gândești prea mult. Lasă viața să curgă. Renunță la coordonarea mentală, ba îmbrățișează ordinea naturală care se găsește în tot. În viață nu trebuie să realizezi nimic, nu ești obligat să ajungi nicăieri. Exiști, aceasta înseamnă că tu ești rezultatul pe care cauți să îl obții. Îngrijește-te de tine, nu investi doar în dezvoltarea aspectului fizic, omul este zece la sută aspect restul e esență, tot așa cum un automobil nu este doar o caroserie.

Gândești prea mult iar gândurile au puterea de a îți decide soarta dacă sunt lăsate. Atunci ele te iau în stăpânire și încetezi să fii un om liber, doar că tu nu ești gândurile tale. Gândurile vin și pleacă dar ele pot să stârnească emoții negative, să învie trecutul și să provoace boli de natură fizică sau psihică. Caută o modalitate prin care să le rărești ori selectează-le. De cele mai multe ori tiranul care te asuprește e chiar mintea ta, chiar dacă tu arăți cu degetul în jur acuzând pe toată lumea.

Măsoară-ți viața pe care o trăiești și răspunde la întrebarea, tu ce faci ca să te joci? Ce te entuziasmează, ce te face să vibrezi? Nu uita că omul rămâne un copil indiferent că trupul său îmbătrânește și moare, că se nasc și trăiesc iar și repetă procesul, în Univers nu există suflete bătrâne.

Aproape fiecare gând care îți trece prin minte este condiționat de trecut ori de viitor, de aceea nu mai simți liniștea. Fiindcă liniștea se simte în prezent. Faptul că percepi prezentul doar ca pe un mijloc prin care să ajungi la succesul închipuit te lipsește de ea. Și tu vinzi recunoștința de care te-ai putea bucura chiar acum, în speranța obținerii unui bine mai bun decât binele care e gata să îți confere starea de bine după care tânjești, chiar acum.

Tu ai potențial și energie dar ceva te ține pe loc, gândești prea mult. În momentul când îți vei depăși blocajul, acea micuță barieră de care te ții agățat, vei putea să te bucuri de abundența fară margini a vieții eterne și de aventurile nelimitate care au fost ascunse în mister.

Atunci când nu poți lua o decizie cu privire la un anumit aspect al vieții tale, iar din acest motiv te consideri un om laș, când conștientizezi faptul că te temi de schimbare, când nu poți să ieși dintr-o relație care nu îți priește sau nu îți poți părăsi vechii prieteni, familia, țara sau trecutul ca să înaintezi pe drumul tău pe oriunde te va conduce viața și te frămânți, atunci să cunoști faptul că în trecut ceva te-a determinat să îți stabilești o limită. Identifică bariera și debarasează-te de ea.
 

Gândești prea mult, simte liber!

Oamenii împliniți sunt cei care își găsesc o sursă motivațională în interior. Există două tipuri de astfel de stimulent, interior și exterior. Cel interior îți consolidează împlinirea ta ca ființă, te face independent de orice împrejurare. Cel exterior se manifestă prin râvna pe care ți-o poartă alți oameni în momentele când reușești să urci pe scenă. Fă un pas înapoi și observă-te, doar invidia celorlalți îți mai provoacă plăcere?

Există o satisfacție care izvorăște din interior atunci când oferi ajutor dar și o satisfacție care vine din exterior când ieși în câștig în fața cuiva, când profiți de vulnerabilitatea altuia. Deoarece în toate câte există există un adevăr și o înfățișare aparentă.

Eu îți doresc să fii înconjurat de oameni sinceri și altruiști. Nu uita să bei din izvorul vieții când oamenii vor uita să te prețuiască, aceasta ca să nu te ofilești și să nu uiți cine ești. Lumea este o amestecătură de invenții care creează confuzii, scopul fiind acela de a te îndepărta de natura ta. Și toți se oferă să îți dăruiască soluțiile lor ca să le rămâi dator cu ceva. Mulți practică influențarea pe oamenii cărora le lipsește conștientizarea.

Dar dacă ești tu cel a cărui responsabilitate este să ia deciziile? Dacă nimeni altcineva nu ar putea să trăiască viața ta în locul tău? Poate că puterea se află în interiorul tău și nu este nevoie să urmezi pe cineva ci să te descoperi pe tine, fără să te atașezi de învățătura cuiva. Sunt convins că ai toate soluțiile sau că nu ai nevoie de ele. Simte liber!

 

sursa: http://vorbindcudumnezeu.com/

Portretul omului mișto

 

După cum vedeți, am preferat să scriu ‘mișto’, nu frumos! Iar motivul este simplu – frumusețea este relativă și îmbracă o plajă stufoasă de discuție.

Știu că ‘mișto’ poate zgâria anumite retine, știu că pare un termen golănesc, însă îmi asum acest cuvânt.

De la bun început, trebuie să vă spun că oamenii ăștia există, trăiesc printre noi, însă nu s-au născut așa, ci au devenit așa.

Iar dacă ar fi să îl creionăm pe omul mișto într-o frază, indiferent că vorbim despre un bărbat sau o femeie, am spune așa: omul mișto este cel care te atrage prin bunătate, prin dezvoltare și prin șarm.

Vedeți, am pus bunătatea ca primă caracteristică. Și e firesc, pentru că și un psihopat poate fi dezvoltat și șarmant Numai că dacă nu există bunătate, nu mai vorbim despre oameni mișto, ci despre manipulatori.

Okay, acum, că am pus lucrurile pe un oarecare făgaș logic, ar fi momentul să-l descriem puțin pe omul ăsta mișto.

Așadar, omul mișto arată așa:

1. Nu se plânge (nu-și plânge de milă)
Să nu înțelegeți că omul mișto nu are probleme. Are, ca orice alt om. Cu toate acestea, el reușește să facă din rahat bici, adică să vadă oportunități din orice sursă de nemulțumire. Și nu, omul mișto nu umblă tot timpul cu un zâmbet tâmp pe față, afișând o exaltare irațională, ci este prezent în propria viață și este orientat spre soluții, nu spre probleme, spre rezolvare, nu spre victimizare.

2. Ascultă
Omul mișto prețuiește conexiunea inter-umană, îi știe valoarea și este mereu curios atunci când intră în contact cu ceilalți. De aceea, de fiecare dată când vorbește cu cineva, el încearcă să vadă ce este viu și bun în acea persoană. Astfel, în prezența omului mișto, oricine va avea senzația că este auzit și văzut. Asta înseamnă conexiune reală…

3. Acționează
El știe că nu e suficient să-ți dorești sau să visezi. Nimeni nu-ți dă, nimic nu-ți pică din cer. Iar măria sa Universul acționează doar în favoarea celor care mizează pe acțiune.

4. Este responsabil
Omul mișto își analizează mereu propria contribuție la orice problemă apare în viața lui. Sigur, pare ușor să dai vina pe alții, însă omul mișto știe că asta nu-l va ajuta să evolueze. Drept urmare, de fiecare dată când apare o problemă, omul mișto se întreabă: care e rolul meu în povestea asta?

5. Are preocupări-resursă
Omul mișto știe că fericirea este un cumul de obiceiuri sănătoase. Drept urmare, el nu se închide în viața de cuplu, ci își păstrează vii o serie întreagă de activități care îi oferă sens: face sport, socializează, iese la degustări, la teatru, la film, citește, cunoaște oameni noi etc…
Astfel, dacă se întâmplă ca relația lui să nu mai meargă, el nu va rămâne niciodată descoperit, nu se va întreba niciodată: ce fac acum cu timpul ăsta apărut din senin?

6. Se informează
Nu de pe site-uri obscure, care prezintă traduceri dubioase ale unor pseudo-oamenii de știință ruși, ci din surse cât se poate de credibile. În plus, el are grijă de propriul sistem de valori și își cultivă abilitățile despre care știe că încă nu sunt la nivelul dorit.

7. Comunică
Un om mișto este convins de faptul că ceilalți nu au capacitatea de a ghici gânduri sau așteptări, deși asta ar rezolva majoritatea problemelor mondiale. Așa că, pornește la lucru și… comunică. Despre sine, despre ce dorește și ce nu, despre ce îl deranjează sau îi place, despre ce așteaptă și ce l-ar dezamăgi. Dar nu se oprește aici, ci se și adaptează la ce i se comunică pentru că, așa cum spuneam, știe sa asculte.

8. Ajută
Doar atunci când i se cere. Omul mișto nu este un salvator, ci este o persoană-resursă pentru ceilalți. Știe că ajutor nu înseamnă a face lucruri în locul celuilalt, pentru că asta nu ajută, ci dăunează. El respectă capacitatea fiecăruia de a fi autonom și se implică doar atunci când i se cere și după ce se convinge că celălalt ar putea beneficia în mod real de acest ajutor, ca resursă, nu ca formă de a-i întări incapacitatea asumată.

9. Își aduce contribuția
Omul mișto știe care este rolul său în lume și este conștiincios. Indiferent unde se află, găsește un mod de a-și aduce contribuția. Are un job care nu-i place sau nu i se potrivește? E perfect. Fie îl schimbă, fie găsește un sens în ceea ce face. Nimeni nu ajunge în locuri în care nu are un rol, oricare ar fi acela.

10. Iubește
Omul mișto iubește, pentru că știe cum să iubească. Omul mișto a aflat deja ce nu este iubirea, așa că nu va clasifica drept iubire: suferința, abuzul, controlul, gelozia, dependența, nemulțumirea, absența etc… Omul mișto se bucură de iubire în toate formele sale și nu-și pierde timpul cu iluziile legate de iubire. Asta îl face un om și mai mișto.

Tu cunoști un om mișto? În câte dintre caracteristicile astea te regăsești?

 

de Andrei Vulpescu

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Putere nu înseamnă cât poți să duci!

Puterea nu înseamnă cât pot să duci! Viața nu e un concurs cu premii.

Chiar nu îți face nimeni statuie pentru că te-ai cocoșat de la atâta cărat de probleme și greutăți ale vieții.

Ați văzut cum este prezentat un om puternic? De fiecare dată se spune: a trecut prin atâtea prin viață…

Eu vă propun să rescriem puțin ideea de putere/om puternic. Eu vă propun să spunem așa: a avut curajul să ceară ajutor!

Asta mi se pare mie adevărata putere: să ai curajul să ceri ajutor atunci când simți că ai scăpat caii în miriște.

Să recunoști că ai dat peste o situație căreia nu prea ai idee cum poți să-i faci față și să ceri o părere externă, de la un specialist.

Asta nu înseamnă că ești slab sau nebun. Asta înseamnă că te cunoști bine și, de ce nu, poate și mai important, că îți vrei binele.

Abia asta mi se pare putere.

Însă nouă ne place să apreciem mai degrabă suferința și mai puțin echilibrul. Suferința este ofertantă – vai, ce viață a avut omul ăsta; nu aș vrea să fiu în pielea lui!

Dincolo, echilibrul trece deseori neobservat. Ba chiar poate fi plictisitor. Ca și fericirea.

Și totuși, la ce haos este acum în viețile noastre sociale, ajutorul este aproape o necesitate. Cam ca spălatul pe dinți. A devenit o chestiune de rutină, un soi de obicei. Ceea ce este foarte bine.

‘Să ceri ajutorul este întotdeauna un semn de putere’, spune Michelle Obama.

‘Inima și creierul meu sunt foarte importante pentru mine. Nu văd de ce nu aș cere ajutor pentru a le avea sănătoase, așa cum fac și cu dinții mei’, declară actrița Kerry Washington.

‘Nu este un semn de slăbiciune să spui – am nevoie de ajutor’, John Hamm.

‘Am pierdut mult timp evitând sentimentele. Acum nu mai am timp pentru asta’, Brad Pitt.

‘Nu ai de ce să suferi în tăcere și nu e o rușine să ceri ajutor’, Catherine Zeta Jones.

Sunt câteva declarații ale unor oameni puternici, oameni pe care îi admirăm pentru carierele lor dar care, la un moment dat, au avut, la rândul lor, anumite situații dificile.

Vedeți? Problemele nu țin cont de statut social sau de bogăție.

Așa că haideți să mai terminăm cu puterea asta asociată cu cisterne întregi de probleme și greutăți duse pe umeri și să spunem așa: uite, omul ăla o fost puternic pentru a știut să ceară ajutor și a făcut-o pentru că își dorește să fie fericit.

Cum va sună asta? Pentru mine sună a normalitate!

 

de Andrei Vulpescu

 

Nu suntem diferiți!

 

Toți avem propriile noastre dezamăgiri. Cu toții avem propriile noastre speranțe.

Cu toții privim spre ziua de mâine așa cum privim spre un răsărit de soare. Căci de la un răsărit nu te aștepți decât la ceva bun.

Și tocmai asta este frumusețea. Cu toții ne dorim ceva mai bun Cu toții ne dorim ceva mai spectaculos decât am trăit până acum.

Cu toții ne dorim mister. Cu toții ne dorim pasiune. Cu toții ne dorim iubire.

Cu toții ne dorim atingeri. Cu toții ne dorim brațe care să ne strângă atunci când suntem nefericiți. Cu toții ne dorim priviri care să vadă în sufletul nostru atunci când simțim că nu mai putem să mergem înainte.

Și în tot acest drum pe care îl parcurgem prin viețile noastre așteptăm ca cineva să ne spună secretul… Așteptăm ca altcineva să ne arate o scurtătură către împlinire.

Așteptăm ca altcineva să ne arate o ușă prin care putem trece neobservați pentru a putea păcăli destinul. Numai că cel care a găsit o astfel de ușă a trecut deja dincolo de ea. Nu a mai avut răbdarea să ne aștepte și pe noi.

Ne poticnim, ne împiedicăm, plângem, ne ridicăm și mergem mai departe. Unde anume? Fiecare din noi își va găsi propriul răspuns.

Fiecare dintre noi își va găsi propriul adevăr. Și acest adevăr ne va arăta cine suntem cu adevărat. Altă cale nu există!

Atât de multe posibilități…

Atât de multe alegeri…

Atâtea feluri diferite de a ne trăi viața.

Atât de multe senzații ce pot fi experimentate. Atât de multe probleme care pot fi ocolite.

Atât de multe dezamăgiri…

Atât de multe persoane care nu au curajul să trăiască…

Atât de mulți oameni care încă așteaptă să găsească o ușă care i-ar putea ajuta să fenteze destinul.

Ce sentiment de neputință!

 

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

"Cad, mă ridic, fac greșeli, trăiesc, învăț, sunt rănită… dar sunt în viață. Sunt om. Nu sunt perfectă, dar sunt fericită.”

 

La un seminar, unul dintre profesori a arătat cu degetul către o femeie și a întrebat-o:

“Soțul tău te face fericită?”

În acel moment, bărbatul care era fix lângă ea, a devenit relaxat, dând dovadă de o senzație de siguranță. Era mândru de el și deja știa răspunsul pe care soția urma să îl dea. Mare i-a fost mirarea când ea a răspuns direct, fără nicio urmă de regret: “NU”.

Când toți și-au îndreptat privirea către ea, femeia a continuat: “Nu, nu el este cel care mă face fericită.”

Dintr-o dată, în întreaga sală s-a făcut liniște. Soțul era pietrificat; o încruntare a apărut pe fața lui. Nu-i venea să creadă ce spune soția lui, mai ales într-un astfel de moment.

Femeia s-a ridicat în picioare și, pe un ton modest, a explicat:

“Nu el mă face fericită. Eu sunt fericită. Faptul că eu sunt fericită sau nu, nu depinde de el, ci de mine. Eu sunt singura persoană de care depinde fericirea mea.

Eu decid să fiu fericită în fiecare situație și în fiecare moment al vieții mele. Dacă fericirea mea ar depinde de alte persoane, alte lucruri sau alte împrejurări de pe fața acestui pământ, atunci aș avea probleme serioase.

De-a lungul vieții mele am învățat câteva lucruri: Eu decid să fiu fericită și restul e o chestiune de experiențe sau circumstanțe cum ar fi de ajutor, înțelegere, acceptare, ascultare, consolare. Acum sunt căsătorită, dar eram deja fericită când eram singură.

Fericirea va fi întotdeauna găsită în mulțumire, iertare și în noi înșine.

A iubi cu adevărat este extrem de dificil… înseamnă să ierți necondiționat, să trăiești, să iei experiențele sau circumstanțele așa cum sunt ele, să treci peste probleme și să fii fericit cu convingere.

Sunt mulți care spun “Astăzi nu pot fi fericit pentru că… sunt bolnav, nu am bani, este prea frig, am fost dezamăgit, m-au insultat, cineva nu mă mai iubește, cineva nu mă mai apreciază.”

Dar ceea ce ei nu știu este că pot fi fericiți chiar dacă sunt bolnavi, chiar dacă este prea cald sau prea frig, chiar dacă nu au bani, chiar dacă cineva i-a insultat, chiar dacă cineva i-a părăsit.

A fi fericit este o atitudine despre viață și fiecare dintre noi trebuie să aleagă fericirea. Trebuie să învățăm să iubim viața pe care o avem nu pentru că este mai ușoară decât a celorlalți, ci pentru că am decis să fim fericiți ca persoană… și că noi suntem responsabili de fericirea noastră.

Fericirea depinde de noi.. depinde de mine.

Cad, mă ridic, fac greșeli, trăiesc, învăț, sunt rănită… dar sunt în viață. Sunt om. Nu sunt perfectă, dar sunt fericită.”

În acel moment soțul ei s-a ridicat în picioare și a început să aplaude, fiind urmat de toți cei prezenți la seminar.

 

sursa: www.kudika.ro 

Portretul sufletului meu

Dacă vreți să mă cunoașteți, mai mult sau mai puțin... 

Mai mult sau mai puțin, sunt și eu om ca și tine. Mănânc, beau, dorm, mă trezesc, muncesc, alerg, mă odihnesc și fac absolut toate lucrurile pe care le face un om. Am gură să spun, urechi să aud, ochi să văd, mână să fac, picioare să alerg, exact ca și tine. Așa că să nu îndrăznești să mă tratezi altfel. Pentru că și eu dacă voi vedea în fața mea și voi recunoaște omul din tine, mă voi comporta ca un om cu tine. Dacă însă nu voi vedea, atunci mă voi comporta ca un om ca să îți arăt totuși, ce ar fi trebuit să faci. Nu din respect pentru tine, ci din respect pentru mine.

Mai mult sau mai puțin, am și eu suflet ca și tine. Râd când simt; plâng când nu vreau; sper atunci când ceilalți mă descurajează; urlu atunci când nu mă aude nimeni; mă rog ca să trăiesc; iubesc când inima îmi spune; urăsc răul atunci când mi se face; lupt atunci când nu mai pot crede; cred atunci când realitatea își închide taverna cu soluții pentru mine; zâmbesc când frumosul îmi atinge inima; sunt sensibil la răutățile altora și la slăbiciunile mele; deznadajduiesc atunci când mi se pare că Dumnezeu îmi amână răspunsurile la rugăciuni; mă bucur de fiecare dată când viața caută să îmi arate ceva frumos. Așa că, să nu îndrăznești să râzi de sentimentele mele. Sunt ale mele, nu ale tale. Deci nu ai dreptul să îmi spui ce vrei tu despre ele, ci doar ceea ce trebuie și dacă accept aceasta. Pentru că eu le trăiesc, nu tu.

Mai mult sau mai puțin, am și eu prieteni ca și tine. Unii mă admiră și mă sprijină; unii mă "ajută"doar când au ei nevoie; unii mă iubesc doar la arătare și doar prin cuvinte; unii ar da tot ce au pentru a mă vedea o clipă fericit și mândru de ei; unii cred diferit față de mine, dar îmi respectă cu sfințenie credința; unii mă vor doar al lor si numai pentru ei; unii mă invidiază în ascuns și mă fericesc pe față. Dar, cu toate acestea...totuși, sunt prietenii mei, nu ai tăi. Așa că, să nu îndrăznești să te atingi de imaginea lor din sufletul meu. Nu îți dau voie. Pentru că la fel cum tu mi-i bârfești fără nici o jenă în față, la fel de nonșalant mă bârfești și pe mine în fața lor. Acesta este principiul meu. Dacă faci astfel, prietenul tău cel mai bun este obiceiul tău stricat, nu eu.

Mai mult sau mai puțin, am și eu o credință ca și tine. Mă rog; mă spovedesc; mă împărtășesc; merg la biserică; fac toate ale credinței mele, în legea în care m-am născut și în care vreau să mor. La fel cum eu nu mă leg de credința ta, nu râd de obiceiurile voastre, nu îmi bat joc de simțămintele tale, la fel îți cer să nu îmi arunci cu gunoaie în ochii mei referitoare la ceea ce am eu mai sfânt. Până la urma urmei, e credința mea, nu a ta. Deci nu îți dau voie. Dacă ești fanatic, atunci fii pentru tine, nu pentru mine. Eu nu am nevoie. Dumnezeul meu este un Dumnezeu liniștit, al păcii iar nu al războiului. Mie nu îmi trebuie adepți, mie îmi trebuie liniște sufletească să mă pot mântui.

Mai mult sau mai puțin, am și eu o familie ca și tine. Poate nu mă înțeleg cu toți, dar îi iubesc pe toți. Poate unii dintre ei nu sunt și nu vor fi niciodată exemple demne de urmat, dar sunt ai mei și mă mândresc cu asta. Pentru că rădăcinile mele sunt ei, nu tu. Așa că, să nu îndrăznești să spui ceva la adresa alor mei. Eu știu cât sufăr și cât mă bucur în familia mea, nu lumea care are grijă să îmi spele rufele din familie. Ți se pare că sunt agresiv? Nu. Sunt doar corect cu persoana mea și principiile mele. Caut să mi le respect.

În măsura în care vei îndeplini aceste cerințe, voi fi și eu prietenul sau omul de lângă tine... mai mult sau mai puțin.

#portretulsufletuluimeu

„Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.”

Sunt momente în care, cu toate că ai tot ceea ce ţi-ai putea dori şi cu toate că eşti conştient că ai multe motive pentru a fi fericit, totuşi simţi că îţi lipseşte ceva. Simţi că nimic din tot ceea ce ai nu te împlineşte şi că ai nevoie de mai mult sau de... altceva.

Mi s-a întâmplat și mie să simt că îmi lipseşte ceva şi am crezut că doar trec printr-o criză existenţială, dar nu a fost aşa.

M-am lăsat dominată de propriile ambiţii, uneori i-am lăsat pe alţii să îmi organizeze timpul şi m-am dedicat prea mult unor lucruri pe care le credeam importante, uitând să mă mai bucur de viaţă şi să mai fiu fericită... 

Cred că am uitat să trăiesc... fiindcă toată alergătura asta pentru a rezolva lucruri şi pentru a-i mulţumi pe oameni, tot traiul acesta planificat nu înseamnă viaţă. Iar mie îmi era dor de viaţă! Îmi lipseau lucruri aparent nesemnificative, lucruri banale, dar care mă făceau fericită. Îmi era dor să mă plimb desculţă pe iarba udă de rouă, să adorm afară într-o pădure, să simt mângâierile vântului şi să aud muzica naturii. Îmi era dor să culeg flori, să mă plimb prin ploaie, să uit, măcar pentru o zi, de tot ceea ce trebuia să fac şi să fac doar ceea ce îmi făcea plăcere. Îmi era dor să nu mai aud zgomotele lumii... Îmi era dor de câteva clipe de singurătate, în care să pot gândi în linişte, în care să îmi fac ordine prin încăperile sufletului...

Îmi era dor de iubiri curate și necondiţionate, de cuvinte sincere și calde, de apropieri pline de dragoste...

Îmi era dor de plimbările lungi din dimineţile în care lumea abia se trezea, dimineţi care mă găseau pe străzile mici şi pustii din centrul oraşului... pe acolo pe unde, trecând aveam impresia că auzeam paşii, vocile şi râsetele acelora care, în trecut, mă însoţeau...

Şi îmi era dor de locul meu unde îmi plăcea să vorbesc cu Dumnezeu cu voce tare, acel loc în care am mereu impresia că El îmi răspunde, că îmi şterge lacrimile, că mă mângâie cu o rază de soare şi că mă îmbrăţişează cu o adiere uşoară de vânt...

Îmi era dor de viaţă. Îmi era dor de mine.

Fragment din cartea Insomnii

de Irina Binder