vineri, 20 mai 2022

Oamenii nu apar în viața noastră întâmplător!

Nu există coincidențe. Nu sunt oameni întâmplători.

Fiecare om din viața noastră are ceva de oferit. Fie ne face mai puternici sau ne doboară la pământ. Unii ne ajută să ne îndeplinim visuri și dorințe. Alții ne învață să ne iubim pe noi înșine, să ne oprim din alergat și să ascultăm ce ne spune natura, să vedem lucrurile mărunte, să ne amintim mame și bunici, de ochi și buze crăpate.

Sunt oameni care ne învață să iertăm sau să iubim din nou.

Oameni care ne demonstrează că există miracole și suflete bune. Oameni care ne ridică, ori ne coboară. Oameni care ne dau mâna și merg pe al nostru drum plin de gropi sau închid ușa după ei din secunda în care au apărut încercările. Oameni care ne învață să privim dincolo de orizont și ne îndrumă să ne ascultăm inimile.

Noi, oamenii, avem dileme și întrebări la care căutăm răspunsuri la miez de noapte sau în timp ce privim cerul.

De multe ori repetăm greșeli și eșuăm în iubire, în relații, în carieră. Spunem „Nu” când ar trebui să zicem „Da” și ne ascultăm egoul când ar fi trebuit să ne ascultăm inima. Nu știm de echilibru și limite sau stăm acolo unde nu suntem iubiți și acceptați. În astfel de momente Universul ne trimite oamenii potriviți. Oameni care să ne ajute sau să ne dea o lecție de viață.

Indiferent de amintirea pe care ți-au lăsat-o unii oameni, iartă-i și fii recunoscător pentru dezamăgire sau pentru zilele în care te-au făcut fericit.

Deschide bine ochii și privește în trecut, află ce te-au învățat și recunoaște-ți greșelile. Deoarece, fiecare om din viața ta te-a influențat la luarea unor alegeri sau te-a ghidat spre calea cea corectă. Suferința te-a făcut mai puternic, iar dezamăgirea mai calculat. 

Nu uita, nimic nu este întâmplător.

sursa:
https://destainuirilemariei.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...