marți, 18 iunie 2019

Ce înseamnă fericirea pentru tine?


Atunci când se vorbește despre „fericire”, în mintea oamenilor deja încep să se creeze așteptări. Este suficient să auzim acest cuvânt pentru ca imaginația noastră să înceapă să lucreze. Parcă abia am aștepta să avem ocazia să vorbim despre asta, să ne gândim la asta, să ne imaginăm viața aceea ideală în care suntem într-adevăr fericiți. Ne gândim la fericire ca la un ideal, la un scop de atins undeva în viitor, pentru care trebuie să muncim din greu, să ne sacrificăm ori să îndurăm multe până să ajungem acolo. Iar dacă percepem în felul acesta fericirea, implicit considerăm că, de fapt, nu suntem fericiți. Și nu suntem.

Este minunat să îți imaginezi o viață mai bună, să îți faci visuri și planuri, să te gândești la pașii pe care îi ai de făcut pentru a ajunge acolo. Acest lucru îți dă un anumit sens, îți oferă o direcție, îți face inima să tresalte de entuziasm. Problema apare în momentul în care, pentru că ești atât de ancorat în acele visuri și imagini idealizate, ajungi să nu te mai poți bucura de ceea ce trăiești în prezent. Te gândești că nu e chiar atât de rău, dar nici bine.

Nu ești fericit pentru că nu mai poți simți recunoștință pentru ceea ce ai reușit să realizezi, nu ți se mai pare de ajuns, nu ți se mai pare motiv de fericire. Nu ești fericit pentru că nu poți să apreciezi lucrurile „mărunte” din viața ta – că încă respiri, că poți simți aerul cum intră și iese din plămânii tăi, că încă mai ai putere – putere de a munci, de a crea, de face lucruri să se întâmple; că există în viața ta oameni care te iubesc și-ți sunt alături, oameni cu care ai trecut, poate, prin grele încercări din care ai avut posibilitatea de a învăța lecții prețioase. Simțim acest lucru ca pe ceva absolut firesc și normal și uităm să ne bucurăm ori să apreciem ceea ce avem, deoarece considerăm că „ni se cuvine”. Nu, nu ni se cuvine nimic. Nici măcarul darul vieții „nu ni se cuvine” și, cu toate acestea, suntem atât de norocoși pentru simplul fapt că ne-am născut.

Dorian Furtună spunea în „Cugetările unui (ne)cunoscut”: „Să te bucuri că ești, că trăiești, că ai avut acest mare privilegiu – să te naști. În timp ce alte miriade și miriade de potențiale ființe umane nu au mai ajuns să fie concepute și să vadă lumina zilei, verdeața ierbii și cristalinul apei. Iată un argument, unul singur, care face merituoasă viața, orice am gândi despre ea.

Richard Dawkins a surprins această considerație existențială sub forma unui paradox subtil: „Noi vom muri. Și asta înseamnă că am avut noroc. Fiindcă am avut rarisima șansă de a ne naște și a trăi”. Cât adevăr!

În locul biblicului „păcat originar”, ar trebui să împărtășim cu toții o recunoștință originară, aceea că tocmai noi suntem cei care au avut inestimabila favoare de a cunoaște viața. Să-i fim recunoscători nu unei divinități, ci hazardului orb, concursului de împrejurări, acelui „efect al fluturelui” care s-a consumat în mod fericit prin nașterea noastră. Și, desigur, părinților.

Orice ezitare, orice amânare a conceperii noastre, orice eveniment străin ar fi rezultat în nașterea altcuiva și în nenașterea noastră de-a pururea. Teribil și magnific.

Ce drept moral și celest mai avem să pretindem o altă viață, după ce am avut parte de una câștigată în cel mai imposibil loto din univers?

Simplul fapt de a te fi născut e cea mai pertinentă consolare la gândul înfiorător că vei muri.”

Fericirea, în momentul în care o detronăm de pe piedestal, în momentul în care nu ne mai raportăm la ea ca la o Fata Morgana, se transformă în sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de împlinire. Fericirea sau nefericirea devine ceea ce trăim în fiecare zi a vieții noastre, în funcție de cum alegem să fim și ce alegem să facem în această lume.

Ești mulțumit de felul în care arăți? De cum te prezinți lumii? De felul în care gândești și te simți? Ești mulțumit de stilul tău de viață? Ești mulțumit și împăcat cu alegerile tale? Cu felul în care te comporți? Cu atitudinea pe care o ai față de tine? Te străduiești să-ți schimbi raportarea față de acele lucruri care nu-ți convin, însă pe care nu le poți schimba, sau trăiești în continuare în furie și iluzii pentru că realitatea nu-ți este pe plac? Te străduiești să îți faci viața mai bună, luând atitudine și acționând pentru a schimba ceea ce într-adevăr ține de tine? Realizezi cât de multe lucruri depind de tine, de fapt? Îți asumi responsabilitatea pentru viața ta? Faci tot posibilul să existe o congruență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci? Ești dispus să îți recunoști greșelile și să înveți ceva din ele? Ești dispus să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate? Că uneori există lucruri mai importante decât „a avea dreptate”?

De ce crezi că nu ești fericit? Poate nu ești fericit pentru că ți-ai dori o casă mai mare, un job mai bun sau o altă mașină. Dacă ești singur, nu ești fericit pentru că îți dorești să ai și tu pe cineva. Îți creezi o întreagă poveste despre această persoană perfectă, despre cât de minunată o să fie relația voastră. Dacă întâlnești pe acel cineva, nu ești fericit deoarece constați că lucrurile nu se desfășoară exact cum ți-ai închipuit tu – apar încercări și dificultăți pe care ești nevoit să le confrunți, iar traiul în doi nu mai înseamnă doar lapte și miere.

Ți-ai finalizat studiile, te simți fericit pentru o clipă, poate când ți se înmânează acea diplomă. După aceea îți spui „am terminat și cu asta… acum ce mai fac?”. Trebuie să găsesc altceva care să mă facă fericit, ceva mai mare, ceva mai important.

Ai trecut printr-un divorț complicat, te simți fericit pentru un moment că ai scăpat de tot stresul și tevatura prin care ai trecut. Apoi începi să fii nefericit pentru că te gândești că ai un mariaj eșuat, că nu ai fost suficient de bun pentru omul de lângă tine sau că a greșit el prea mult și sentimentele de frustrare, trădare sau durere revin. Îți e teamă că nu vei mai întâlni pe nimeni sau că și următoarele tale relații vor fi la fel de nereușite.

Vezi? Motive de nemulțumire întotdeauna se găsesc. Nu consider că ne face bine să ne resemnăm, să adoptăm o atitudine de victimă, să nu facem nimic pentru a schimba ceva sau pentru a ne îmbunătăți viața, în condițiile în care putem să facem asta. Nu consider că a fi fericit cu ceea ce ai și a fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă „a te mulțumi cu puțin”, deoarece nu exclude varianta de a-ți dori în continuare să evoluezi.

Omul fericit este omul asumat și împăcat cu sine. Este cel care este așa cum își dorește să fie, indiferent cât de „normal” sau „anormal” pare. Este omul care încearcă să-și creeze și să-și mențină o stare de echilibru în viața sa, deoarece orice e prea mult sau prea puțin destabilizează. Trupul nostru funcționează după principiul homeostaziei – de ce nu ne-am putea gândi să aplicăm acest principiu și în viața noastră? Pare firesc să fie așa, pare firesc ca prin echilibru să ne deschidem înspre fericire. Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Când organismul nostru are nevoie de nutrienți și energie, creierul ne semnalizează acest lucru prin senzația de foame pentru a ne determina să acționăm, pentru a nu permite crearea unui dezechilibru în organism. La fel de bine, când, de exemplu, începem să ne confruntăm cu anxietate sau depresie, Sinele nostru ne poate semnaliza că s-a format un dezechilibru în viața noastră și că poate este necesar să revizuim felul în care gândim și trăim, alegerile nostre, relațiile sau felul în care muncim.

Omul fericit nu îsi neagă emoțiile negative, nu caută să fugă de ele, pentru că ele sunt parte din noi ca întreg. Însă nici nu le exacerbează. Caută să înțeleagă „de ce” simte ceea ce simte și cum poate gestiona pe viitor astfel de situații mai înțelept. Omul fericit nu este zâmbitor și binedispus mereu. Nu este scutit de probleme. Fericirea nu înseamnă perfecțiune. Octavian Paler spunea „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.” Omul care vrea să fie vesel cu orice preț nu pare a fi un om împăcat cu sine, există ceva în interiorul lui ce nu poate accepta, ce nu poate nici măcar privi, există multă teamă – teama de a se confrunta și cu aspectele mai puțin plăcute. Omul care vrea să fie vesel cu orice preț parcă neagă faptul că realitatea și viața nu sunt numai roz, ci sunt așa cum sunt – cu lumină și întuneric, cu suișuri și coborâșuri, cu eșecuri și realizări.

În ciuda tuturor aspectelor exterioare, așteptărilor și iluziilor noastre, fericirea s-a aflat dintotdeauna înăuntrul nostru. Pentru ce să o căutăm în altă parte?

de Dr. Ursula Sandner

joi, 6 iunie 2019

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur.

 
Este minunat sa ai capacitatea sa-i intelegi si sa-i ierti pe oamenii care ti-au gresit, insa nu si sa le permiti sa-ti faca rau in continuare.
 
Exista o idee preconceputa cum ca "trebuie sa acceptam, sa iertam si sa trecem cu vederea comportamentele negative ale celor din jur pentru ca altfel vom ramane singuri."

Ei bine, nu este deloc asa. Nu ramai singur daca nu accepti abuzurile, minciuna, inselatoria, tradarea, ci doar faci loc in viata ta pentru alte persoane care te vor trata cu respect. Asta daca si tu te respecti suficient incat sa iti doresti asta.

Daca permiti sa fii tratat cu lipsa de consideratie, ii inveti pe oameni cum sa se raporteze la tine. Daca treci cu vederea, inseamna ca tacit accepti ceea ce s-a intamplat si asta indirect inseamna ca ii incurajezi sa faca la fel si in continuare. Ca doar tu ierti si treci mai departe. Asa stau lucrurile in relatii disfunctionale si abuzive.

Sigur ca nu trebuie sa devenim absurzi si la orice mica greseala sa inchidem usa. Insa in momentul in care minciuna, inselatoria, tradarea, abuzul etc. se repeta, este clar ca omul din fata ta iti arata cum este el de fapt si cum se raporteaza la tine. Iar daca observa ca tu accepti, va avea tendinta sa se comporte la fel in continuare - pentru ca asa este el si se exprima pe sine cu cine se poate si ii permite.

Oamenii autonomi si independenti nu au nevoie de nimeni. Binenteles ca isi doresc relatii interpersonale si sociale, insa nu cu oricine sau cu orice pret.

Mentalitatea aceasta "sa acceptam orice doar ca sa nu fim singuri" apartine oamenilor cu o structura de tip dependent. Deoarece ei nu isi asuma responsabilitatea propriei lor vieti si nu vor sa traiasca independent, vor accepta orice fel de relatii, indiferent cat de disfunctionale sau toxice sunt ele.

Cand vezi ca un om te raneste repetat, accepta ca asa este el. Insa depinde de tine daca il mai primesti in viata ta sau, cu regretele aferente, inchizi usa si mergi mai departe.

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur. Dar este responsabilitatea ta sa ii accepti langa tine doar pe acei oameni care te respecta si ii respecti.

de Ursula Sandner

marți, 4 iunie 2019

Cum ajung oamenii să fie nefericiți și să trăiască în suferință?


1. Se casatoresc cu persoana nepotrivita si raman in relatii toxice si disfunctionale.

2. Cred ca totul in viata se reduce la cat de mult ai, asa ca isi petrec toata viata muncind doar ca sa acumuleze cat mai multe, uitand sa se bucure de ceea ce au si uitand ca nu iau nimic cu ei mai departe.

3. Asculta de gura lumii si traiesc la voia intamplarii, ca o frunza purtata de vant.


4. Au prieteni si oameni in jurul lor pe care nu-i plac, insa din teama de a nu ramane singuri, accepta oricate minciuni si tradari.

5. Clipele libere pe care le au le pierd facand lucruri lipsite de importanta si de orice valoare - se uita la televizor, acumuleaza diferite informatii care nu le folosesc de fapt la nimic.


6. Nu stiu sa dea un sens propriei lor vieti, asa ca isi imagineaza ca daca vor face copii, vor avea pentru ce sa traiasca. Iar apoi se sacrifica pentru copii si asteapta de la ei sa faca la fel.

7. Ii pun pe altii pe primul plan, deoarece li s-a spus ca nu e voie sa se gandeasca la ei insisi. Cred ca a te pune pe primul plan in viata ta inseamna egoism, insa neglijeaza faptul ca nu poti sa faci in mod autentic nimic pentru nimeni daca tu nu esti bine si nu ai grija de nevoile tale.

8. Nu au visuri, obiective, pasiuni sau hobby-uri, ci fac ce face toata lumea.


9. Nu isi investesc intelept timpul pe care il au, ci se gandesc doar cum sa piarda timpul cu distractii de moment. Nu citesc si nu cauta informatii de calitate si care sa ii ajute sa isi dezvolte orizonturile si sa isi schimbe viata.

10. Nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, ci gasesc scuze, justificari si vinovati in exterior pentru nefericirea lor.


11. Vor schimbare, insa fara sa depuna cel mai mic efort in directia asta.

12. Iau decizii si fac alegeri din frica, nu pentru ca isi urmeaza visurile si pasiunile.


13. Fac compromisuri, ca asa face toate lumea, iar apoi fac alt compromis ca sa gestioneze compromisul anterior si tot asa. Suma acestor compromisuri le defineste de fapt esecul.

14. Nu isi dezvolta inteligenta emotionala, asa ca au frecvent emotii negative: furie, frustrare, invidie, gelozie, ura, s.a.m.d.


15. Nu au incredere in ei si in propriile lor forte, ci asteapta intotdeauna ca un miracol sa le rezolve problemele.

16. Isi neglijeaza sanatatea, nu au grija de fizicul, psihicul si viata lor per ansamblu.
 
17. Se declara victime neputincioase si renunta la puterea lor personala. Ii barfesc si ii desconsidera pe cei care au succes, spunand ca sigur l-au dobandit prin mijloace necinstite.

18. Renunta la autenticitatea lor, isi pun masti si se comporta "asa cum trebuie", isi cultiva ipocrizia si fatarnicia, cu toate ca nici macar nu le plac oamenii cu care interactioneaza.

19. Nu cauta sa fie multumiti, bucurosi si fericiti, ci se focalizeaza pe tot ceea ce nu le place, insa fara sa miste un deget pentru a-si depasi conditia.

20. Uita ca viata este un dar al carei singur scop este fericirea, implinirea si mai ales evolutia.

Ursula Sandner
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...