miercuri, 22 mai 2019

Vrei să-l ai lângă tine? Oferă-i încredere și apreciere.


Bărbatul care nu se simte apreciat este ca un leu în cușcă! Devine agitat, irascibil și visează la evadare sau, la polul opus, se închide în el, devine rece și distant și visează la evadare.

Vrei să ai un bărbat de care să te bucuri? Oferă-i apreciere!

Bărbații funcționează pe apreciere.
Aprecierea este vitală pentru ei. Aprecierea le dă aripi, îi ajută să mute munții din loc pentru tine dacă este cazul.

Încrederea are același efect. Încrederea îi oferă bărbatului puteri nebănuite.

Iar un bărbat care are lângă el o femeie care îi arată că are încredere în el și îl apreciază, se va da peste cap să fie bine. Asta în cazul în care nu te-ai combinat cu un psihopat!

Altfel, un bărbat care este ‘stropit’ zilnic cu încredere și apreciere înflorește, este un bărbat fericit, este un bărbat care nu va ezita să-ți arate iubirea lui.

Bărbatul apreciat îți va pune lumea la picioare!

Bărbatul cicălit, ținut doar în reproșuri și nemulțumire, își va dori să-și ia lumea în cap!

Dacă e ceva ce urăște bărbatul pe lumea asta, ei bine, asta este cicăleala!

Oricât de calm ar fi, oricât de educat ar fi, atunci când vede că femeia de lângă el este etern nemulțumită… bărbatul o ia razna. Și, indiferent de cât de adânci sunt sentimentele lui pentru ea, el ajunge să se întrebe: ‘oare cu ce am greșit de m-am pricopsit cu pacostea asta pe cap?
Oare chiar merită să fiu luat la ciocane în halul ăsta?’

În momentul în care ajunge să-și pună întrebările astea, porțile lui sunt deja deschise pentru prima femeie care îi va arăta apreciere.

De altfel, cicălitoarele chiar nu înțeleg asta! Ele își fac rolul și atât!

Ba, mai mult, ai senzația că își doresc să fie părăsite. Ai senzația că te provoacă să fugi prin comportamentul lor.

E ca o programare a execuției.

Bărbații nu vor înțelege niciodată genul ăsta de comportament. Ei, în pragmatismul care îi caracterizează, vor lansa întrebări de genul: ‘dacă sunt atât de nașpa, ce mai cauți lângă mine?’, ‘ce vrei să demonstrezi cu ieșirile astea?’, ‘ce crezi că vei obține dacă mă vei călca în continuare pe cap și pe personalitate?’ etc…

Sigur, nu toți sunt atât de blânzi și răbdători. Unii, deși nu au nicio scuză, apelează la forță; un fapt regretabil.

În ultima vreme urmăresc cu atenție comentariile de pe Facebook. Foartă multă lume singură, foarte multă lume rănită.

Aparent, lumea asta caută iubirea, sunt oameni care îți spun fără ezitare faptul că sunt gata să ofere totul unui eventual partener… dacă îl găsesc!

Cumva, am senzația că nici măcar nu îl caută, ci așteaptă să pice din cer.

Eu chiar nu gust ideea potrivit căreia oamenii mișto sunt rari sau greu de găsit. Chiar nu cred!

Eu văd asta ca pe o alterare a lentilei prin care privești viața.

Am fost și eu acolo, am gândit și eu așa, iar atunci când am șters lentila… au apărut și oamenii ăia pe care îi căutăm. E simplu!

Știu că vor apărea femei care își cresc singure copiii sau bărbați care au fost înșelați etc… însă eu spun că se poate!

Trebuie să vrei!

Cât despre bărbați, dacă vrei să îi ai lângă tine, oferă-le apreciere și încredere. Sunt două chestiuni superioare sexului. Degeaba îi oferi sex, dacă nu îi oferi încredere și apreciere. Tot va pleca!

Iar dacă mergi pe ideea că bărbații nu merită asta, atunci apelează la cele două variante: 1. acceptă-ți soarta pe care ți-o creionezi singură sau 2. schimbă-ți orientarea sexuală!

de Andrei Vulpescu
sursa: http://www.vulpescu.eu/

miercuri, 15 mai 2019

Relațiile nu se amestecă!


Dacă am fi învățați de mici acest adevăr, lucrurile nu s-ar mai complica pe parcurs.

Dacă am învăța de mici acest adevăr, nu am mai ajunge la maturitate cu o ceață totală în domeniul relațional, nu am mai amesteca borcanele, generând probleme și nefericire.

Să vă explic un caz: o prietenă de pe Facebook, mi-a scris că se află într-un impas. Un coleg de muncă și mai tânăr, dar și mai sus ca ea în ierarhie, i-a mărturisit faptul că simte lucruri pentru ea!

Ea nu știe cum să procedeze, pentru că el este șef și căsătorit pe deasupra. Sigur, nici ea nu e singură, deci nici ea nu e disponibilă, însă susține că este dificil, pentru că nu știe cum să-i spună individului că nu se poate.

Okay, știu că va suna abrupt, știu că nu e singura în situația asta, însă, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple: RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Ce vreau să spun cu asta?
Simplu – o relație romantică implică cuplu și sex, o relație de colegialitate implică cooperare, conlucrare și, de ce nu, apreciere. Astea două nu se întâlnesc și, cel mai important, nu se amestecă! În niciun fel!

Mai ales atunci când ambele persoane se află deja angrenate în relații romantice/ căsnicii.
E simplu!

Mai mult, orice relație ar trebui să aibă 3 scopuri clare: sănătate, moralitate și constructivitate!

Or într-o situație ca cea expusă de prietena mea virtuală, niciunul dintre cele 3 nu se poate regăsi. Într-o astfel de situație avem: nesănătos, imoral și distructiv. Ca să nu mai vorbim despre disfuncționalitate evidentă.

Drept urmare, i-am spus prietenei mele virtuale să traseze foarte clar limitele, indifierent că individul îi este șef sau nu. Și, foarte important, să țină minte în fiecare secundă faptul că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Relațiile romantice pot fi formate doar atunci când există teren și disponibilitate pentru așa ceva, doar atunci când cele 3 scopuri sunt viabile, adică: sănătos, moral și constructiv.
Atunci când în ecuație apar două persoane deja angrenate în relații, iar una nu își dorește în niciun fel vreo interacțiune de natură romantică, lucrurile sunt clare: NU ÎNSEAMNĂ NU!

Indiferent dacă cel care spune că simte lucruri înțelege asta sau nu!
Nu înseamnă NU. Altfel intri în zona de profund disfuncțional, iar lucrurile se pot complica îngrozitor.

Și nu, aici nu vorbesc despre o lume ideală. Aici vorbesc despre funcțional, deci sănătos, despre moral, deci corect și despre constructiv, deci despre sens.
Sunt 3 lucruri care nu ar trebui să ne dispară niciodată din minte atunci când interacționăm cu alți oameni, indiferent că sunt: familie, apropiați – prieteni, colegi etc sau cu noi înșine.

Cum îi spui?
Simplu: îmi pare rău, însă sunt o femeie măritată și un astfel de scenariu este imposibil. Drept urmare, îți propun să ne rezumăm la ceea ce există și este posibil, adică la o relație de colegialitate.

Foarte multă lume amestecă borcanele și lumile și generează un imens ghiveci relațional. Știu, se întâmplă.

Numai că, așa cum am spus și mai sus, dacă ții minte că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ, lucrurile devin limpezi și simple. Păreri?

 

luni, 13 mai 2019

Gândește-te bine!

 
Ai obiceiul de a păstra lucruri de care nu te mai folosești gândindu-te că într-o zi, cine știe, s-ar putea să ai nevoie de ele?

Ai obiceiul să strângi bani și să nu-i cheltui, cu gândul că poate vei avea nevoie de ei cândva?

Dar în sinea ta? Obișnuiești să păstrezi reproșuri, resentimente, tristețe, temeri?

Ai obiceiul de a aduna haine, încălțăminte, mobilă, ustensile și obiecte casnice pe care nu le-ai mai folosit de multa vreme?

Nu mai face acest lucru! O faci in dauna prosperității tale!

E nevoie să faci loc, să lasi un loc gol pe care să-l umple lucruri noi în viata ta.

E nevoie să te dispensezi de tot ce este nefolositor în tine și în viața ta, ca să vină prosperitatea.

Forța acestui gol este cea care va absorbi și atrage tot ceea ce-ți dorești.

Atâta vreme cât trăiești păstrând sentimente vechi și inutile, nu vei avea loc pentru noi oportunități.

Bunurile trebuie să circule…

Fă-ți curat în sertare, în dulap, în atelier, în garaj…

Renunță la ceea ce nu mai folosești…

Ceea ce-ți ține viața-n loc sunt obiectele de care nu reușești să te debarasezi…

Atitudinea de a păstra lucruri care nu-ți mai folosesc este cea care iți taie elanul în viață.

Cînd păstrăm ceva, luăm în considerare posibilitatea de a avea nevoie de lipsuri…

Credem că mâine ne va lipsi acel ceva și că nu vom fi în stare să ne rezolvăm nevoile…

Cu acest gând, trimiți două mesaje creierului și vieții:

Că nu ai încredere în ziua de măine…

Și gândul că noul și mai binele nu sunt de tine…

De aceea păstrezi lucruri vechi și nefolositoare.

Câteva sfaturi…

Dansează…. Ca și cum nu te-ar vedea nimeni,
Iubește… Ca și cum n-ai fost rănit niciodată,
Cântă… Ca și cum nu te-ar auzi nimeni,
Trăiește… Ca și cum raiul ar fi pământ.
Leapădă-te de tot ceea ce și-a pierdut strălucirea și culoarea…
Lasă noul să-ți intre în casă, și în tine!

* Autor necunoscut

luni, 6 mai 2019

N-am pierdut niciodată...

"N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu"

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele...

sursa:
Randuri printre Ganduri

miercuri, 1 mai 2019

Stai. Afară e Mai...


Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.

Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.

Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.

Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.

Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.

Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.

Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.

Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.

Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.

Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.

Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.

Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.

Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.

Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.

Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.

Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.

Mă mai las iubită. Chiar dacă mi se pare că nu merit.

Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.

Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.

Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Ştiu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule. Stai. Afară e mai...

E mai şi în inima mea.

                                                         Din ce în ce mai Mai...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet!

duminică, 28 aprilie 2019

Împăcare, Binecuvântare și Lumină să vă fie Paștile, dragii mei!


Hristos a venit la poarta sufletelor noastre, ca să ne dăruiască Învierea. Să îi deschidem, şi să Îl lăsăm să facă lumină în noi - şi din noi! Căci trăim cu adevărat doar când ne călăuzim după Lumină. Îmbrăcați-vă inimile în straie curate și gândurile în țesături limpezi. Așezați-vă apoi sufletele în genunchi să-l cinstiți Învierea, să-I mulțumiți cu recunoștință și Iubire! În rest, iertați și iertați-vă, iubiți și iubiți-vă, bucurați și bucurați-vă! 

Și să rostim cu toții din inimă, într-un glas, Hristos a Înviat! 

Cu iubire și lumină,
Daniela


marți, 23 aprilie 2019

N-ai cum să spui că iubești și să te porți urât


Purtarea și simțirea fac echipă în iubire! Și nu orice fel de echipă, ci una imbatabilă!

Haideți să fim serioși, nu poți să spui că iubești și să te porți urât! Este complet împotriva logicii.

Nu ai cum să simți frumos și să te porți urât! Ar însemna să fii defect!

Ar însemna să ai grave probleme cu capul! Sau să minți că iubești, ceea ce se întâmplă destul de des în relațîi… din păcate.

Iubirea înseamnă bine – ea nu poate fi asociată cu purtări sau emoțîi distructive. Iubirea nu are ciorne! Atunci când scrii iubirea, zilnic, scrii direct pe curat!

Nu ai nevoie de mâzgăleli, ci doar de liniște, calm, respect și zâmbete… multe zâmbete!

Oamenii care se iubesc pe bune zâmbesc! Ați văzut vreodată oameni care se iubesc și nu zâmbesc deloc, ba mai mult, sunt încruntați? Nasoală trebuie să fie iubirea lor!

Iubirea nu are nevoie de apret!

Mai devreme mi-a sărit în ochi un citat. El spune cam așa: “Cea mai importantă formă de dragoste are legătură cu modul în care te comporți față de ea, nu cu ce simți pentru ea”. Citatul îi aparține lui Steve Hall și nu sunt de acord cu el.

Faptul că te comporți exemplar nu este o dovadă de iubire, ci de bună creștere.

Nu poți să iubești fără să simți! Fără simțire, comportamentul exemplar se rezumă la maniere și atât.

Dacă adaugi și simțire în peisaj, atunci construiești formula iubirii – simțire și purtare în slujba binelui, în slujba frumosului.

Purtarea și simțirea fac o echipă imbatabilă în iubire!

Oamenii care spun “te iubesc”, dar te atacă, te condamnă, te cicălesc, te desconsideră constant… nu te iubesc! Ei doar te abuzează!

Te storc de energie ca pe o lămâie.

Iar când nu vor mai avea nevoie de tine te vor arunca la coș… asta dacă nu cumva te trezești tu între timp și te cari. De asta tot spun și cred că nu mă voi opri niciodată – încercați să alegeți oameni care nu vă abuzează!

Nu mai acceptați balast în viețile voastre! Nu vă mai mințiți cu ideea că iubirea înseamnă suferință! Nu înseamnă!

Mai bine singur și liber, decât într-o pușcărie a comportamentelor distructive!

Viața este atât de frumoasă, încât zău că nu merită să acceptăm abuzurile altora!

Trăiți, iubiți, zâmbiți și bucurați-vă!

În fiecare zi, în fiecare secundă! Bucurați-vă că sunteți sănătoși, că puteți alege, că puteți zâmbi și mai ales că puteți spune NU!

Ăsta este primul semn al libertății umane – să știi că poți spune NU și să te folosești de acest drept!

Atunci când reușești să spui NU, reușești în sfârșit să schimbi ceva în viața ta!

de Andrei Vulpescu 

miercuri, 17 aprilie 2019

Sunt momente în viață…


Vine o vreme în viata fiecaruia dintre noi cand în sfarsit incepem sa întelegem… viata.

Nimic nu este intamplator in viata! Va veni o vreme în viata ta cand vei descoperi ca e zadarnic sa fugi dupa o viata în care sa traiesti ceea ce ar trebui sa fie si vei trăi simplu, ceea ce este.

Ne dam seama la un moment dat ca viata este o lupta continua, o lupta serioasa si de multe ori parca nu intelegem ca ne jucam de fapt cu noi si cu timpul nostru.

Ignoram fara sa ne dam seama, ca avem nevoie de o schimbare, consideram mereu ca avem alte prioritati. Amanam de parca am avea tot timpul din lume. Nu ne dam seama ca nu mai putem pierde nici o zi, nici o ora si nici macar un minut din viata noastra, caci poate fi prea mult când trecem nepasatori pe lânga noi si uitam sa ne privim cu adevarat in suflet.

Cu viata nu ne putem juca pentru ca mereu va gasi ocazia sa ne dea semnale care sa ne trezeasca cumva din starea de beatitudine pe care o avem. Problemele pe care nu vrem sa le acceptam par sa dispara pe moment, pentru ca daca le ignoram nu facem decat sa le acoperim cu tacerea pana isi vor cere pretul…

Atunci ne simtim loviti de o despartire, de un divort pe care i-l credem un dezastru venit pe neasteptate, uitand ca a venit într-o relatie în care noi am fost parteneri. Atunci, uneori poate mai tarziu decat ne-am fi dorit regretam…Si uite asa ne trezim…

De atatea ori in viata spunem: Mi-am dat seama ca viata a trecut pe langa mine!

Vrem sa spunem atatea dar parca viteza timpului nu ne mai da ocazia, sau poate ni se pare ca mai avem destul timp sa spunem cuvinte nespuse, asteptam un moment special. Nu ne dam seama ca fiecare moment este special, trebuie doar sa tinem ochii deschisi pentru ca „fericirea vine din lucruri marunte” …si acele gesturi aparent neimportante „cantaresc” infinit mai mult in comparatie cu orice…

Sunt momente in viata cand avem nevoie de situatii cutremuratoare pentru a descoperi adevarul din noi, sa schimbam ceva sau nu pentru ca viata sa capete sensul dorit.

Viata e o aventura palpitanta! Este o calatorie, care poate fi o calatorie frumoasa, dar asta depinde doar de noi cum o parcurgem.

Putem sa înfruntăm viaţa plini de entuziasm si curaj indiferent de vârsta, dar din pacate de cele mai multe ori uitam asta. Sunt oameni care îşi petrec întreaga viata fara a avea o tinta, care ratacesc printre încercări zadarnice si se impotmolesc în frustrari pentru ca nu stiu să traiasca viata.

Sunt momente în viata când descoperim ca singurul lucru de care trebuie sa ne fie frica, e frica însasi. Atunci vom învata ca în clipa când ne deschidem fata de sentimentele pe care le-am evitat poate ani de zile, descoperim ca nu mai trebuie sa ne fie teama de ele.

Sunt momente in viata cand ne dam seama ca viata nu este asa dreapta cu noi cum ne-am dori. De ce ? Pentru ca asa este viata…trebuie sa acceptam si sa nu uitam de rugamintile noastre catre Dumnezeu pentru ca El nu va va uita de noi.

Cu mult curaj în suflet si cu Dumnezeu alături, ne vom ridica privirea spre cer, tragem adânc aer în piept si vom incepe sa proiectam viata pe care vrem s-o trăim cum stim noi mai bine! Vom descoperi ca vine o vreme in viata cand aflam ca a sosit vremea…a sosit vremea noastra…pentru noi…pentru viata noastra…

Fiecare avem scris ceva…acolo sus, ceva pus deoparte pt fiecare dintre noi.

Viata trebuie doar traita. Traita exact asa cum simtim, si bineinteles asumandu-ne tot!

marți, 9 aprilie 2019

Nu poți avea pretenția să primești dragoste și ajutor dacă nu ești dispus să le oferi înapoi sau măcar să le apreciezi.

Am demnitatea mea! Am principii și valori. Iar toate astea mă împiedică să mă las folosită, cumpărată, înșelată, mințită. Unii spun că sunt greu de mulțumit. Eu spun că vreau ceea ce merit.


În viața fiecăruia dintre noi vine o vreme în care ne dăm seama exact cât valorăm. Unii mai mult, alții mai puțin. Unii recunoaștem, alții nu. Și când ne dăm seama că merităm mai mult decât am primit de la cei din jurul nostru începem să ne schimbăm atitudinea, să le permitem mai puține lucruri dintre acelea care ne fac rău. Începem să avem așteptări mai mari și pretenții. E adevărat că, într-o oarecare măsură suntem mai greu de mulțumit, dar a cui e vina? E normal să ceri la fel de mult cât oferi.

Am demnitatea mea! Am principii și valori. Iar toate astea mă împiedică să mă las folosită, cumpărată, înșelată, mințită. Unii spun că sunt greu de mulțumit. Eu spun că vreau ceea ce merit. Și nu mai sunt dispusă să mă mulțumesc cu jumătăți de măsură sau să îmi spun că ceilalți se vor schimba cândva, să aștept să se schimbe. Nu mai sunt dispusă să renunț la mine pentru alții dacă acei alții nu merită asta pe deplin, dacă nu sunt oameni buni și nu pot aprecia ceea ce li se oferă.

Nu poți avea pretenția să primești dragoste și ajutor dacă nu ești dispus să le oferi înapoi sau măcar să le apreciezi. Când ai impresia că totul ți se cuvine ajungi să faci greșeli, să pierzi. Timp. Oameni. Și multe altele. În general pierzi din acele fundamente ale vieții pe care nu le poți cumpăra sau pe care nu le poți întoarce sub nicio formă înapoi.

Să nu te surprindă atitudinea mea. Mai întâi încearcă să te întrebi dacă nu cumva e doar reflexia atitudinii tale sau dacă nu e rezultatul a ceea ce mi-ai oferit… Sau nu mi-ai oferit de-a lungul timpului. Și mă refer stric la sentimente, la ceea ce ține de suflet, nu la lucruri materiale. Pe acelea mi le pot cumpăra și singură. 

miercuri, 3 aprilie 2019

Are iubirea capacitatea de a-l transforma pe celălalt?

 
Draga mea, astăzi mă adresez ție.

Există în societatea noastră credințe conform cărora femeia este cea care are responsabilitatea și puterea de a aduce un bărbat pe “calea cea bună”, de a dezvolta și menține o relație.

Tocmai pentru că de multe ori intrăm în relații din motive care nu au legătură cu iubirea, ci cu altceva, ajungem să ne ghidăm după tot felul de credințe disfuncționale și așteptări iluzorii, făcându-ne, astfel, așteptări nerealiste și preluând responsabilități care nu ne aparțin.

Unele dintre motivele pentru care stai într-o relație și care nu au legătură cu iubirea, ci cu altceva, sunt următoarele:

- nu vrei sa fii singură, fie pentru că ți se pare că solitudinea este un stigmat social, fie nu știi să dai un sens vieții tale, fie nu crezi că te poți descurca singură;

- esti dependentă material de partener sau nu îți dorești să pierzi ceea ce ai;

- te sacrifici pentru copii;

- ți-e teamă de gura lumii, de ceea ce ar spune alții dacă nu ai avea o relație;

- ai o vârstă și este timpul să te așezi la casa ta;

- ai o vârstă și crezi că nu vei mai găsi pe nimeni cu care să ai o relație;

- “de ce să caut altceva, toți bărbații sunt la fel… mai bine stau cu răul pe care îl cunosc”;

- nu ai un job, o carieră sau un statut social, așa că ai nevoie de toate acestea de la partenerul tău;

- te-ai obișnuit cu conviețuirea, preferi comoditatea chiar daca nu ești fericită, deși relația voastră nu mai are de mult conținut;

- vrei să ai pe cineva cu care să mergi în concedii, la nunți și botezuri;

- nu poți să pleci pentru că aveți rate la bancă, afaceri sau alte lucruri în comun;

- nu mai vrei să o iei de la început;

- ai investit prea mult în relație, ai făcut prea multe compromisuri ca să renunți la tot efortul tău (inutil de altfel) și lista poate continua…

Astfel, poate că din teama de singurătate, sau din alte motive enumerate mai sus, accepți să trăiești lângă un partener pe care, de fapt, nu îl iubești pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce ți-ai dori să fie, și încerci, astfel, să îl schimbi. Făcând o analogie cu lumea basmelor, încerci să transformi un broscoi într-un prinț, tocmai în ideea că te simți incompletă fără prințul tău.

Ajungi, astfel, să crezi într-un nou mit, cel al “iubirii” transformatoare. Este o iluzie să credem că putem schimba comportamentele indezirabile ale unei alte persoane prin puterea iubirii și a sacrificiului de sine, deoarece aceste comportamente sunt doar consecințele unor atitudini, valori și credințe adânc întipărite în structura de personalitate a persoanei respective, precum și a educației și modelelor pe care le-a urmat.

Soluția este să ne alegem un partener cu care să fim compatibili din toate punctele de vedere și pe care îl iubim și îl acceptăm așa cum este. De ce să alegi o relație conflictuală cu un partener cu care nu rezonezi, când poți să-ți mai dai o șansă și să cauți persoana potrivită ție?

Fragment din „Iubește ca o regină”.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

vineri, 29 martie 2019

Cu bucurie în suflet!


Învățăm să trăim cum putem, și reușim să trăim în final cum ne dorim, prin forțe proprii, prin visele pe care le punem în practică atunci când toți din jur spun că trebuie să nu faci așa, prin tot ceea ce simțim că putem face noi pentru noi.

Experimentăm apoi diferite stări, ne întâlnim cu diferite persoane, și ajungem la un moment dat să credem că toată lumea din jur este bună, pentru că așa ne place să vedem lucrurile. Însă fiecare om are propriul său ochi prin care vede și simte lucrurile chiar dacă nu recunoaște, și cel mai simplu este când aruncăm în brațele celuilalt povara noastră, deoarece mintea noastră creează iluzia că noi nu avem nici o vină.

De fapt, mi-am dat seama că nu trebuie să conving pe nimeni de adevărul meu, care este văzut și simțit de mine așa cum îl percep eu. Cum am putea oare să fim toți la fel, să simțim toți la fel?

Și uite așa cred că odată ce am avut puterea să merg mai departe indiferent de consecințele pe care mi le-am asumat, pot spune că drumul meu pînă aici a fost greu, cu denivelări, cu încercări, cu suișuri și coboriri, cu zile și momente în care credeam că totul a ajuns la final, însă peste toate acestea speranța și credința au fost cele care au izbăvit făcând din drumul meu unul frumos.

Mă simt de parcă m-aș plimba în picioarele goale prin iarbă, pe cărarea ce duce către orice îți dorești să visezi, și uite așa simt că ce urmează a se întâmpla va fi ALTFEL, DIVIN îmi vine ca și cuvânt în minte, și mă gândesc ce simte sufletul meu să spună despre acest cuvânt. Cu siguranță simte liniște, armonie, iubire, relaxare, reorganizare, puterea de a spune NU atunci când simți că nu poți sau e prea mult, puterea de a face ceea ce vrea sufletul tău nu ceea ce vor alții.

Am început articolul acesta zilele trecute, lăsându-l aici să stea și să aștepte parcă un nume și o finalitate. Nu mai grăbesc lucrurile așa cum făceam mai de mult (mai puțîn la muncă unde e alt univers cu altă dimensiune :)) so..) și aștept să se așeze așa cum trebuie.

Dacă am știut despre 2018 că va fi un an al schimbărilor radicale, al modificărilor majore și a luării unor hotărâri, așa știu despre 2019 că este DIVIN, pentru mine deja este!

„Cum ai descrie anul 2019?” fiind întrebată, aș răspunde într-o clipită:

„Well, având o formă mică, ușoară, albă, pufoasă, ca un fulg, ce încape în palma mea, la care mă uit de câte ori simt nevoia să îl am mai aproape de mine, divin, înălțător, plin de iubire și satisfacție pe toate planurile! Este primul an din viața mea pe care îl simt așa, așadar 2019 va fi anul MEU !”

Cu mulțumire și recunoștință pentru 2018, cu iubire și satisfacție pentru 2019!

sursa: facebook

luni, 11 martie 2019

Abuzul emoțional. Alege înțelept! Alege-te pe tine!

 
Abuzul emoţional este un tip de abuz psihologic mai greu de recunoscut decât alte tipuri de abuzuri, precum cel fizic, implicând mai multe tipuri de comportamente care se repetă și care afectează sănătatea psihică a victimei, stima de sine, încrederea în sine și în alții. Toate acestea se întâmplă treptat, în timp, astfel încât în primă fază persoana poate nici să nu-și dea seama de gravitatea situației, negând, minimalizând sau trecând cu vederea faptele abuzive. Întâlnim des situațiile în care victima îi găsește scuze abuzatorului sau preia asupra sa vina pentru ce se întâmplă, acestea reprezentând de fapt mecanisme de apărare prin care persoana reușește să facă față stresului, conflictelor interioare și exterioare.

Cum poți recunoaște abuzul emoțional? Acesta poate lua mai multe forme:

Violență verbală - insulte, înjurături, țipete, „glume” sarcastice - adică răutăți mascate sub formă de „glume”: „Ce te superi așa? A fost doar o glumă! Ești prea sensibil/ă”. Tachinările și sarcasmul reprezintă așadar alte forme de abuz cu atât mai mult cu cât partenerul tău știe că acestea te rănesc și îți lezează demnitatea. Certurile și scandalurile iscate din nimic, discuțiile fără sfârșit al căror singur scop este să îți inducă confuzie și să te facă să te simți prost reprezintă alte maniere prin care abuzatorul încearcă să te supună. Mesajul din spate este „dacă nu faci ca mine, ne vom certa din nou, te voi face să te simți vinovat din nou, te voi jigni din nou, voi face din nou o criză etc”.

Umilire și desconsiderare - agresorul spune și face în mod intenționat anumite lucruri pentru a te răni, nu numai în intimitate, dar și în public. Dorințele, nevoile, sugestiile și opiniile tale nu contează pentru el, acestea fiind ignorate sau criticate. Îți va spune că „ești prost”, „nu știi ce vorbești”, „nu ai dreptate”. Te va face să te îndoiești de tine, să crezi că numai părerile lui sunt cele „corecte” sau „bune”, iar în acest fel vei ajunge să crezi că ce gândești, ce simți și ce îți dorești sunt niște prostii insignifiante, ca și cum nu ai avea dreptul să gândești, să îți dorești sau să simți ceea ce simți. Vei deveni, astfel, mult mai ușor de manipulat, vei accepta mult mai ușor să te supui dorințelor și nevoilor sale egoiste, pentru că ceea ce contează este ca tu să fii la dispoziția lui, să-i satisfaci toate capriciile, altfel te va face să te simți vinovat, rușinat, egoist, ca și cum ai fi un monstru fără suflet.

Orice „greșeală” pe care o faci și orice „eșec” în a-i îndeplini așteptările nu vor fi trecute cu vederea, dimpotrivă, vor fi scoase în evidență pentru a-ți eroda și mai mult stima de sine. De multe ori te va trata ca pe un servitor, considerând că i se cuvine să răspunzi prompt solicitărilor sale. Într-o astfel de relație nu te vei simți egal partenerului tău și nici nu vei fi tratat ca atare, încercările tale de a lua atitudine fiind întâmpinate cu și mai multă agresivitate.

O altă dovadă a lipsei de respect, de înțelegere și de compasiune este reprezentată de indiferența cu care se raportează la anumite probleme de-ale tale. Poți să treci printr-o perioadă mai dificilă a vieții tale, poți să fii bolnav sau să te confrunți cu anumite dificultăți la locul de muncă, partenerului tău nu pare să-i pese. Mai interesat este de cum îl vor afecta pe el toate acestea. Dacă ești bolnav, grija lui majoră este îndreptată înspre banii pe care trebuie să-i cheltuiești sau înspre incapacitatea ta de a-ți desfășura activitățile zilnice sau casnice ca și până acum. Sentimentul este că nu poți conta pe el - tocmai în momentele în care ți-ai dori să fie acolo pentru tine, manifestă și mai mult cinism și nepăsare. Din punctul lui de vedere, problemele cu care tu te confrunți reprezintă obstacole în a-i fi lui alături, în a-l face pe el să se simtă bine. Cine ești tu și ce-ți dorești tu nu pare a conta prea mult pentru el, tu trebuie să fii acolo ca să-l susții și să-l slujești pe el.

Intimidare și amenințări - prin țipete, comportamente imprevizibile, agresive sau orice alt gen de comportament menit să provoace frică astfel încât să nu mai ai curajul să te aperi, să-și spui punctul de vedere.

Critică constantă și subminare - fie în mod direct, fie în mod aluziv prin remarci sarcastice, o persoană care este mereu criticată (pentru felul în care vorbește, în care arată sau se îmbracă, în care se poartă, relaționează cu alții etc), începe să-și pună la îndoială propriile capacități, să-și piardă încrederea în sine. Agresorul ridiculizează părerile și ideile tale, te face să crezi că tu ai o problemă, că ești prea sensibil dacă îți manifești nemulțumirile evident îndreptățite; se poate comporta foarte amabil și frumos după un episod în care s-a comportat abuziv pentru a te face să te îndoiești de gravitatea faptelor.

Manipulare și șantaj emoțional - prin șantaj emoțional te determină să crezi că tu ești vinovat pentru comportamentele lui, pentru felul în care se simte, pentru felul în care arată relația sau, în general, pentru orice nu este pe placul său. Aici putem vorbi despre amenințările cu sinuciderea „dacă te desparți de mine, mă sinucid” sau de situațiile în care se ajunge la amenințări precum „dacă divorțezi de mine îți iau copilul și nu o să-l mai vezi niciodată”.

De asemenea, șantaj emoțional este și atunci când îți spune „după câte am făcut eu pentru tine, trebuie să faci și tu asta pentru mine, îmi ești dator!” sau „eu nu pot să fac asta, fă-o tu în locul meu”, jucând cartea „neajutoratului” pentru a se sustrage responsabilităților, deși este perfect capabil, dar nu vrea să-și asume efortul. Face pe victima „dacă m-ai iubi cu adevărat / dacă ți-ar păsa, ai face asta pentru mine”, iar dacă se confruntă cu un refuz îți va spune că ești un om rău, crud, egoist ș.a.m.d. De cele mai multe ori nu va ezita să facă astfel de scene în public, tocmai pentru a te face să te simți și mai prost de față cu alți oameni. Îți va face reproșuri și va vorbi de față cu alte persoane despre probleme care vă privesc doar pe voi doi - „spălatul rufelor în public” este o chestiune neplăcută pentru oricine, dar lui nu-i pasă de acest lucru atât timp cât reușește astfel să obțină ce își propune. Bineînțeles, vina va pica asupra ta.

Alte maniere de manipulare sunt refuzul de a comunica și retragerea emoțională - a sta îmbufnat cu zilele pentru a-ți face partenerul să se simtă vinovat și să nu mai repete acel lucru care „te-a supărat”. Acest gen de comportament este unul extrem de toxic - dacă într-adevăr există ceva ce ne deranjează, varianta matură și sănătoasă este să comunicăm acest lucru partenerului pentru a vedea dacă putem ajunge la un consens, însă dacă nouă de fapt nu ne pasă de ceea ce își dorește partenerul nostru, ci doar vrem să ne satisfacă pretențiile egoiste, vom face tot posibilul să-l determinăm pe acesta să ne facă pe plac, chiar dacă asta înseamnă compromisuri și sacrificii din partea sa. Un partener care folosește retragerea emoțională ca instrument de manipulare va refuza să manifeste față de tine orice fel de afecțiune, îți va respinge îmbrățiășările, săruturile, va refuza sexul și va fi complet indiferent față de aceste nevoi ale tale. În mintea lui te pedepsește, dar cine mai știe pentru ce?

O altă manieră de manipulare este prin crearea unei legături de dependență - partenerul nu își dorește să fii independent, să ai un job, să-ți urmezi pasiunile sau visurile deoarece în acest fel nu te-ar mai putea controla și subjuga. Scopul este să te facă să crezi că nu ai de ales sau că nu ești capabil să-ți iei propriile decizii; vrea să te convingă că nu te-ai putea descurca fără el. Izolarea de cei din jur (prieteni, familie) devine astfel o manieră prin care abuzatorul întărește această dependență și vulnerabilizează victima.

Acuze și învinovățire - partenerul te acuză în mod frecvent că îl înșeli sau că flirtezi cu alte persoane, este gelos, posesiv, îți interzice să faci anumite lucruri, să vorbești cu anumite persoane ori să te îmbraci într-un fel anume; te învinovățește pentru ce nu este ok în viața lui „dacă îți dădeai mai mult silința…”, „din cauza ta nu am reușit să…”, „dacă m-ai fi susținut mai mult…”, „dacă nu ți-ai fi băgat nasul…”

Abuzatorul nu recunoaște că felul în care se comportă este greșit, dimpotrivă, dă vina pe tine pentru reacțiile și acțiunile sale „tu m-ai enervat!” „din cauza ta mă port așa” și, mai mult decât atât, pozează în victimă acuzându-te pe tine de abuz, tu ești cel cu probleme.

Control - comportamentele descrise mai sus reprezintă comportamente prin care abuzatorul încearcă să preia controlul asupra ta. Într-o relație abuzivă te simți controlat, fie într-o manieră indirectă, prin șantaj emoțional și manipulare, fie într-o manieră directă. După cum spuneam și mai sus, partenerul îți poate interzice să te îmbraci într-un fel anume, să ieși în oraș, să te vezi cu prietenii, să te ocupi de hobby-urile tale, îți poate cere parolele de Facebook, de e-mail, îți controlează telefonul, te suspectează și te acuză frecvent de infidelitate. Și, chiar dacă nu îți interzice direct toate aceste lucruri, deseori te regăsești în situația în care, înainte de a lua o decizie sau a face ceva, trebuie să-i ceri permisiunea, fapt ce înseamnă, în fond, același lucru. În loc de a te comporta precum un adult independent, ești ca un copil care nu poate face nimic fără permisiune.
 
Câteva considerații importante

Dacă ești victima abuzului emoțional, cel mai probabil te simți captiv în relația ta - ți-ai dori să se schimbe ceva, în multe momente ți-ai dori să lași totul, să ieși pe ușă și să nu te mai întorci niciodată, dar în același timp îți este teamă să pleci. Parcă nu mai vezi ieșirea. Suferi, te simți neînțeles, te întrebi ce poți să faci mai mult. Ai încercat tot posibilul să îndrepți lucrurile, să faci să fie bine, dar de fiecare dată apar aceleași probleme, de fiecare dată parcă o iei de la capăt.

Ai obosit făcând atâtea sacrificii și compromisuri și își spui „asta e ultimul lucru pe care îl mai fac”, „asta e ultima dată când îl/o mai iert”, până data viitoare când ești rănit din nou și ierți din nou. Până data viitoare când te simți vinovat, când îți este teamă să spui „nu”. De multe ori ai senzația că-ți pierzi mințile, că totul e doar în imaginația ta. Pentru că este greu să accepți că cel în care ai investit atât de mult, cel pentru care ai făcut atâtea sacrificii și compromisuri nu este omul bun și iubitor căruia să-i pese, alegi să distorsionezi realitatea în mintea ta - negi gravitatea situației, minimalizezi probemele, închizi ochii, cauți fel și fel de scuze și justificări. Te învinovățești pe tine. Este vina ta că partenerul tău îți vorbește urât, că te tratează cu lipsă de respect, este vina ta că face crize, că se enervează, că se supără. Lași și mai mult de la tine.

Vocea lui a ajuns să fie vocea ta. Te trezești spunându-ți că „ești un prost, un incapabil”, te simți un om nevaloros, ajungi să te simți un om urât și nedemn de a fi iubit. Îți este greu să crezi că în lumea asta există persoane care să te iubească și să te aprecieze așa cum ești, crezi că toate relațiile implică suferință și că oricum nu vei găsi pe cineva mai bun. Și cum să crezi că meriți pe cineva mai bun dacă tu nu te vezi un om valoros și capabil? Cum să crezi că iubirea nu înseamnă lipsă de respect, așteptări egoiste, pretenții, capricii, toane, șantaj emoțional, control, posesivitate și gelozie dacă asta ai experimentat până acum?

Dar cum ar fi, totuși, ca într-o zi să nu mai alegi să închizi ochii, să nu mai fugi din fața realității? Cum ar fi să crezi că un om care te iubește și te respectă nu îți va vorbi urât, nu te va jigni, nu-ți va impune să faci compromisuri și sacrificii pentru a-l sluji? Că nu te va descuraja, nu te va umili, nu-și va bate joc de dorințele și visurile tale? Nu te va intimida și nu te va amenința, nu te va face să stai cu el doar din frică?

Cum ar fi să conștientizezi cu adevărat că rolul tău în această lume nu este să fii la dispoziția partenerului tău, să-l faci pe el fericit, cu prețul nefericirii tale? Că ai dreptul să fii așa cum îți dorești și că persoanele care te iubesc nu vor încerca să te schimbe pentru a corespunde mai bine nevoilor lor.

Cum ar fi să începi să pui nevoile și dorințele tale pe primul plan? Cum ar fi să stabilești limite și granițe clare de interacțiune? Să nu-i mai permiți partenerului tău să te folosească? Cum crezi că ar arăta relația ta atunci? Oare ar mai exista această relație? Și cum ar fi să întâlnești un alt om, acel om care să fie așa cum îți dorești tu și să ai o relație în care să te simți cu adevărat „acasă”? Îți pare greu de crezut, nu?

Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, trebuie, în primul rând, să se producă o schimbare la tine. Acceptă realitea așa cum este. Conștientizează, încetează să mai găsești scuze și justificări și deja ai făcut un mare pas înainte. Admite că nu ți-e chiar atât de bine precum pretinzi. Caută ajutor. Caută soluții. Nu ești singur pe lume și nici singurul care se confruntă cu așa ceva. Ia-ți puterea înapoi și adu-ți aminte de toate calitățile tale, de toate obstacolele pe care le-ai depășit, de adevăratul „tu”, acea persoană puternică și demnă care, dacă s-ar vedea pe sine așa cum este cu adevărat, nu ar mai accepta niciun fel de abuz, nu ar mai accepta să fie tratată cu lipsă de respect, nu ar mai accepta să facă figurație într-un film în care nu se mai regăsește.

Nu-ți poți „salva” partenerul, nu îl poți schimba, nu îl poți „repara”. Toată energia pe care ai investit-o în asta, investește-o de acum în tine. O persoană abuzivă este o persoană toxică ce alege în mod conștient și voluntar să se comporte așa. Nimic nu scuză un astfel de comportament - nici rănile sale din trecut, nici traumele sale, nici decepțiile și dezamăgirile sale. Nu ești responsabil de comportamentele și de atitudinea partenerului tău, nu ești colacul său de salvare ori sacul său de box. Adevărul este că indiferent cât ai încerca să-i faci pe plac, nu vei avea cum să-i controlezi acțiunile. Singurul lucru pe care îl poți controla este atitudinea ta. Poți controla doar felul în care tu răspunzi, felul în care tu te comporți. 
 
Alege înțelept! Alege-te pe tine!

de Dr. Ursula Sandner

marți, 26 februarie 2019

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează noua viață, ci alegerile și deciziile personale

 
Suntem înconjurați de „victime” care nu-și asumă responsabilitatea vieții lor și dau mereu vina pe alții, care caută (conștient sau inconștient) drama pentru că așa au observat că primesc atenția și suportul celor din jur, care prin neajutorarea lor învățată și autoîntreținută își justifică dependența de alții.

„Vezi ce mult sufăr? Trebuie să mă iubești!”

„Vezi cât de greu îmi este? Sunt o victimă, salvează-mă!”

„Vezi câte trebuie să îndur? Iar eu nu am nicio vină...”

Cu toții trecem prin greutăți prin viață, însă normal este ca un adult să își asume responsabilitatea și să găsească soluții la orice problemă. O victimă însă nu vrea să găsească rezolvarea, ci își dorește doar să primească milă și să fie validată în suferința ei. Dacă faci greșeala să îi oferi soluții, răspunsurile ei vor fi „da, dar...”, „off, tu nu înțelegi prin ce trec”, „eu nu pot”...

Sunt convinsă că și tu cunoști astfel de persoane care se plâng mereu, care parcă au mereu câte o problemă pe care o exacerbează, care dau vina pe oricine și pe orice (însă nu pe ele) pentru felul în care arată viața lor și care caută să fie ajutate sau salvate.

Dacă faci greșeala să le validezi statutul de victimă neajutorată, nu faci altceva decât să le întreții beneficiile secundare pe care le caută: atenție, sprijin emoțional și de altă natură, neasumare, lipsă de implicare în propria viață. Este necesar să înțelegi că lor chiar le place și obțin avantaje prin victimizare, iar tu, fiindu-le mereu alături, ești parte din problemă și nu din soluție deoarece ei vor continua să dea vina pe unii și să caute soluții la alții, deci nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea vieții lor.

Ascultându-i și ajutându-i mereu le iei șansa de a-și găsi resursele în interiorul lor, de a căuta și de a folosi puterea lor personală.

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează nouă viață, ci alegerile și deciziile personale. Ești o victimă doar dacă, prin gândurile, percepțiile, alegerile și deciziile tale, alegi să te vezi și să trăiești astfel.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

vineri, 22 februarie 2019

Omul tău va fi doar al tău!

 
Nu îți pierde speranța, mai ales, nu în iubire. Pentru că nu iubirea e de vină, oamenii sunt. Nu iubirea dă greș, nu ea se pierde, noi greșim, noi ne pierdem, atât pe noi înșine cât și pe cei dragi. Și totuși nici în oameni nu trebuie să ne pierdem speranța pentru că nu toți sunt la fel. Poate că mulți rănesc, poate că mulți aleg să trăiască după alte principii, mai puțin nobile, poate că unii aleargă după cantitate, nu după calitate, dar asta nu înseamnă că nu există nimeni pentru tine, asta nu înseamnă că toți te vor dezamăgi.

Va trebui să înveți să fii puternică, va trebui să te descurci adesea singură și să îți vindeci rănile provocate de alții, va trebui să îți dai seama că ești un om minunat. Și poate toate astea te vor determina să fii mai rece sau doar mai selectivă, însă nu va conta pentru că omul tău te va aprecia și te va iubi exact așa cum ești. Va iubi chiar și acele părți care ție nu prea îți plac.

Omul tău va fi doar al tău. Te va găsi, chiar dacă vă veți pierde, chiar dacă vă veți evita, chiar dacă vă veți căuta mult și veți începe să vă pierdeți speranța. Omul tău va ști să te iubească, să te accepte, să te facă să îți dorești să fii mai bună. Și nu va pleca, oricât de greu ar fi, oricât ar încerca alții să vă despartă. El va rămâne lângă tine și te va face fericită.

Niciodată să nu îți pierzi speranța în iubire pentru că un sentiment atât de frumos nu dezamăgește niciodată. Doar oamenii dezamăgesc. Și chiar dacă tu nu ai nicio vină, va trebui să te împaci cu asta și să îi ierți. Într-un final vei fi fericită și îi vei uita pe toți cei care te-au rănit… Dar, mai ales, îi vei ierta. 
 

joi, 21 februarie 2019

Trebuie să înveţi să renunţi!


Uneori, trebuie să înveţi să renunţi la lucrurile neînsemnate, la oamenii povară, la situaţiile care nu îţi fac bine, care te trag în jos, care îţi distrug viaţa, pentru că numai astfel poţi să mergi mai departe, cu fruntea sus, încrezătoare în tine.

Trebuie să înveţi să depăşeşti obstacolele pe care chiar tu ţi le creezi.

Renunţă să te mai învinuieşti atunci când lucrurile nu merg aşa cum ai planificat. Când ştii că ai făcut tot ce era omeneşte posibil, când ştii că ai sacrificat zile şi nopţi, când ştii că ai investit emoţii şi, totuşi, aproape nimic nu a ieşit aşa cum ţi-ai imaginat, ce rost mai au învinuirile? Poate că nu era pentru tine, nu-ţi era sortit acest lucru sau…acest om. Închide definitiv uşa aceea, pune lacătul, dezbracă-te de haina deznădejdii şi abandoneaz-o în faţa uşii ferecate!

Se spune că dacă Dumnezeu îţi închide o uşă, cu siguranţă îţi va deschide o fereastră. Eu cred cu tărie că aşa este, pentru că au fost câteva situaţii în viaţa mea când, deşi mi-au fost închise anumite uşi, mi-au fost deschise ferestre către colţuri de rai.

Renunţă la teama că vei fi judecată, criticată, bârfită. Chiar dacă ai fost cândva victima acestor săgeţi înveninate ale celor din jur. Învaţă că nu e bine să apleci urechea la gura lumii, pentru că orice ai face, oricum nu-i bine: ai greşit (nu-i bine!), ai reușit (nu-i bine!). Nu trebuie să-ţi justifici faptele în faţa altora, oricum gura lumii e slobodă și, orice ai face, nu poţi să îi mulțumeşti pe toți cei din jurul tău.

Nu-ţi mai dori să te iubească toată lumea, pentru că ştii şi tu foarte bine că aşa ceva este imposibil. Important este să te iubească cei pe care îi iubeşti şi tu.

Renunţă să-ţi mai compari viaţa cu a altora. A ta este perfectă aşa cum este, nu ai nevoie de mai mulţi şi de mai mult. Cât timp cei dragi sufletului tău îţi vor fi alături, vei fi cea mai norocoasă femeie din univers. Oamenii din viaţa ta trebuie să fie pe primul loc, nu lucrurile.

De azi, adună cât mai multe îmbrăţişări, săruturi, gânduri bune, nu obiecte inutile. De azi, strânge emoţii, ele sunt averea ta. Mai bine compară-te pe tine, cea de odinioară, cu tine, cea de acum. Compară ce ai fost cândva şi ce ai devenit…după ce ai învăţat lecţia renunţării.

de Dani Dumitrescu 

marți, 19 februarie 2019

Mi-e dor de primăvară. Mi-e dor de mine!


Mi-e dor de mine, aşa cum ştiu că pot să fiu primăvara. Mi-e dor să renasc, să înfloresc, să fiu cea mai bună variantă a mea.

Mi-e dor să mă trezesc la viaţă, să ies din bârlogul casei mele, după o lungă hibernare, şi să fiu luată prin surprindere de parfumul discret al pomilor înfloriţi. Mi-e dor de valsul petalelor de cireş ce se desprind alene din corolă, sub adierea blândă a vântului.

Mi-e dor de culoare, de pastelurile graţioaselor flori din grădina mea.

Mi-e dor să mă înveşmântez cu razele delicate ale soarelului şi să mă dezbrac de gerul aspru al iernii.

Mi-e dor de tril şi de zumzet, mi-e dor de cântecul voios al primăverii. Mi-e dor de şoaptele pârâului ce se grăbeşte să dea la o parte crusta rece a iernii.

Mi-e dor de verdele crud al ierbii ce se revarsă dintr-odată peste munţi şi peste văi, izgonind timida zăpadă a ultimelor zile de iarnă.

Mi-e dor să-mi las sufletul să se dezgheţe şi să dau jos, rând pe rând, ca pe nişte cojoace incomode şi inutile, plictisul, apatia, pasivitatea, ce mă caracterizează iarna.

Mi-e dor să am un chef nebun de viaţă. Mi-e dor de mine şi de tine, primăvară!

joi, 7 februarie 2019

Suferința pe care o simți din “iubire” nu este din cauza iubirii, ci provine din:


- din teama de a nu fi părăsit, deoarece nu știi cum să trăiești frumos și în solitudine;

- din gelozie - adică teama că altcineva este mai “bun” decât tine în ochii partenerului tău;

- din faptul că celălalt nu este așa cum vrei tu - nu se comportă în acord cu așteptările, nevoile și dorințele tale egoiste;

- din cauza dependenței și atașamentului tău - “ce mă fac fără el/ea”;

- din cauza posesivitatii tale, a faptului că nu vrei ca altcineva să aibă parte de plăcerile pe care tu le simți în preajma unui om;

- din cauza egoului tău (a centrării tale pe tine însuți) care nu știe că iubirea înseamnă libertate și nu înlănțuire.

Dacă ai iubi cu adevărat nu ai suferi, ci ai accepta și înțelege necondiționat omul de lângă tine, care este cu tine cât timp își dorește, pentru că vrea și îi face plăcere să fie cu tine.

Lucrează cu tine însuți, la încrederea ta în tine, la stima ta de sine și la iubirea de sine și astfel nu vei mai suferi din iubire deoarece vei ști că ești o ființă umană valoroasă, demnă de iubire, iar dacă partenerul tău actual nu te prețuiește așa cum simți că meriți sau dacă observi că nu sunteți de fapt compatibili, vei avea tu curajul să pleci din acea relație și să îți dai o altă șansă.

Iubirea între doi oameni apare atunci când ambii parteneri dăruiesc ceea ce este mai frumos în interiorul lor. Iubirea nu poate să existe într-un mediu populat de frică, gelozie, posesivitate, control, dependență sau compromis.

de Ursula Sandner
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...