marți, 16 iulie 2019

Fericirea si implinirea in relatii exista doar intre oameni care sunt compatibili unul cu altul


Critica, cicaleala, santajul emotional si manipularea pe care le face un partener intr-un cuplu, sub pretextul ca iti vrea binele, sunt de fapt expresia egoismului sau si a dorintei sale de control pe care vrea sa o exercite asupra ta.

Multi oameni intra in relatii cu gandul ca in timp vor schimba la partener anumite aspecte care nu le sunt pe plac. Au o anumita viziune personala despre cum ar trebui sa fie partenerul lor si, cum isi vad interesul propriu si doresc ca lor sa le fie bine, incep sa puna presiune asupra celuilalt. Reusesc sa induca sentimente de vinovatie si pe baza lor sa determine schimbarea pe care si-o doresc, iar daca nu reusesc se declara nefericiti si nedreptatiti.

Uitam mai mereu faptul ca alti oameni nu au venit pe lume ca sa ne faca noua pe plac, sa traiasca pentru noi, ci au propriul lor drum si propria lor viata. Daca suntem compatibili e perfect, daca nu... nu se poate face nimic.

Sa ii ceri celuilalt sa faca compromisuri pentru tine, sa traiasca in asa fel incat sa te simti tu bine, sa iti asigure tie confortul pe care nu reusesti sa ti-l asiguri singur - toate sunt manifestari ale egoismului si egocentrismului tau.

Oamenii nu sunt din plastilina, ci au propria lor personalitate, propriile lor motivatii, interese si obiective. Daca sunt compatibile cu ale tale, perfect. Daca nu... nimeni nu te obliga sa stai intr-o relatie daca nu iti place de partenerul tau. In loc sa pui presiune pe el pentru a-l determina sa fie asa cum vrei tu, mai bine te-ai focaliza pe evolutia ta personala, ai deveni autonom si ai intra in relatii doar cu acele persoane cu care rezonezi de la inceput.

Compromisurile pe care le face pentru tine un om, distrug iubirea si ridica ziduri intre voi, iar la un moment dat va veni si nota de plata. Nu poti sa-i ceri unui om sa tot renunte la sine si in acelasi timp sa fie fericit alaturi de tine.

Fericirea si implinirea in relatii exista doar intre oameni care sunt compatibili unul cu altul - au aceleasi valori, aceeasi viziune asupra vietii si ale caror "defecte" sunt usor tolerabile de partenerul de cuplu.

de Ursula Sandner

joi, 11 iulie 2019

Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori.

 
Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori. Dar, cu toate astea, pentru fiecare dintre noi există acel cineva care face totul așa cum trebuie, care nu pleacă și nu rănește. Pentru fiecare dintre noi există acel cineva care dă un sens tuturor acelor cuvinte de care alții și-au bătut joc.

Câteodată suntem tentați să ne pierdem încrederea în oameni, în sentimentele și în cuvintele lor pentru că întâlnim atâția care doar ne amăgesc și ne oferă firimituri de sinceritate în tot ce fac și ce spun. Câteodată suntem tentați să spunem că nu mai avem nevoie de cineva care poate să ofere lucruri frumoase doar pe jumătate și dezamăgiri în porții mari.

Așa sunt majoritatea celor pe care îi întâlnim, își urmăresc interesele. Pentru unii suntem un mijloc către ceva, nu un scop în sine. Pentru alții suntem figuranți, nu personaje principale. Iar pentru anumiți oameni nu vom putea fi niciodată pe primul lor, doar pe unul mai îndepărtat, depinde mult de priorități.

Dar asta nu înseamnă că undeva nu există acel cineva care să îți ofere tot ce nu ți-au oferit ceilalți, care să îți înapoieze tot ce ți-au luat.

Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori. Dar, cu toate astea, pentru fiecare dintre noi există acel cineva care face totul așa cum trebuie, care nu pleacă și nu rănește. Pentru fiecare dintre noi există acel cineva care dă un sens tuturor acelor cuvinte de care alții și-au bătut joc.

Iar pentru un astfel de om merită să treci peste durerile și dorurile pe care ți le-au lăsat ceilalți în suflet. Nu vei regreta. Privește fiecare om care pleacă de lângă tine, indiferent dacă îți este prieten sau ceva mai mult de atât, ca pe o lecție și ca pe un pas pe care l-ai făcut pentru a fi mai aproape de acel cineva care va face toate astea să merite.

Ai încredere că va fi bine. Pentru că va fi. Vei întâlni fericirea și toată această tristețe nu va mai conta atunci. Va fi doar o amintire îndepărtată parcă dintr-o altă viață. 
 

luni, 8 iulie 2019

Capul sus și zâmbetul pe buze. Nu o să te ridice nimeni dacă nu o faci tu!

"Capul sus și zâmbetul pe buze"

Sunt momente în viață în care clacăm și simțim că avem nevoie de ajutor. De cele mai multe ori refuzăm să cerem acest ajutor, ne încăpățânăm să demonstrăm că suntem puternice și că nu ne lăsăm învinse, că putem trece peste orice, că putem depăși orice. Dar uneori ne dăm seama că avem nevoie de ajutor și acceptăm să îl cerem. Problema e că nu avem cui. Și, din păcate, se întâmplă să ni se întoarcă spatele atunci când credem că i-am cerut acest ajutor persoanei potrivite.

Deci…Capul sus și zâmbetul pe buze. Nu o să te ridice nimeni dacă nu o faci tu! Toți au viețile lor, problemele lor, planurile lor. Cei mai mulți dintre ei îți vor întoarce spatele oricât de mult i-ai fi ajutat în trecut. Pentru că așa sunt unii. Le numără doar pe ale lor. Le pasă doar de ei și de binele propriu. Nu are rost să te superi, să te frămânți și să te macini. Așa e viața. Așa sunt oamenii. Și nu îi poți schimba, oricât de mult ai vrea asta câteodată.

Așa că zâmbește! Bucură-te de viață! Arată-le celor care nu au vrut să îți ofere ajutorul cerut sau necerut că te-ai descurcat și singură, că o vei mai face ori de câte ori va fi nevoie. Arată-le că tu ești puternică și nu te lași doborâtă ușor. Arată-le că ești mai mult decât au crezut ei și că mergi mai departe cu fruntea sus știind că ai reușit. Poate nu ți-a fost tocmai ușor, dar nu mai contează. Așa ai devenit puternică. Iar femeile puternice au o frumusețe aparte în suflet pe care o prețuiesc enorm aceia care o pot vedea. Nu sunt mulți acei oameni, dar nu cantitatea contează, ci calitatea lor. 

marți, 25 iunie 2019

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați.


Sentimentele nu se duc din senin. Nu așa funcționează ele. Ne pleacă treptat, dar definitiv. Și nu putem da vina pe ele când de fapt doar noi suntem vinovați de asta. Pentru că nu am știut să avem grijă de ele, pentru că nu putut să păstrăm tot ce aveam, ce construisem.

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați. Putem încerca să ne sustragem de la această vină, dar în adâncul sufletului, cei care puteau face mai mult știu că nu au făcut-o. Cei care puteau schimba lucrurile poartă povara faptului că nu le-au schimbat.

Știi… Acel ,,Nu a fost să fie” e doar pe jumătate adevărat pentru că dacă faci totul ca lucrurile să meargă bine, ele chiar merg, dar în viață eforturile sunt răsplătite, nu scuzele. Uneori intervin oameni, fapte și lucruri care sunt independente de noi, dar dacă suntem hotărâți, le putem face față. Dacă nu suntem… Ne înfrâng.

Bineînțeles, cu condiția ca din partea celuilalt să ai tot sprijinul.

Dar nu poți spune că ai făcut tot ce se putea dacă nu ai fost sincer, dacă nu ți-a păsat până la capăt, dacă ai fost ignorant sau dacă uneori ai mai pus câte o cărămidă la zidul dintre voi doar din orgoliu, pentru că nu ai vrut să treci peste el.

Noi suntem singurii vinovați. Restul sunt scuze. De ce atâtea scuze? De ce nu mai multe fapte și dovezi? Prea mulți de ce, prea puține răspunsuri. Dar le vom afla cu timpul, atunci când va fi cazul, atunci când vom fi mai motivați să fim fericiți sau atunci când ne vom da seama că am pierdut prea mult și în special prea mult timp… degeaba. 

luni, 24 iunie 2019

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri.


În viaţă poţi alege oamenii pe care îi laşi în sufletul tău, dar nu poţi alege dacă să te iubească sau îţi facă rău. Asta vor alege ei sau o vor face pur şi simplu fără să îşi dea seama că te vor răni. Nu poţi alege de cine te îndrăgosteşti şi nici cine se îndrăgosteşte de tine, însă poţi alege să fii un om minunat şi să le faci bine oamenilor din jur. Poţi alege să nu pui la suflet tot ce ţi se întâmplă şi să nu le dai voie oamenilor să te ţină pe loc.

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri. Fiecare face ce simte că trebuie să facă, de aceea nu ar trebui să aştepţi pe nimeni prea mult… De aceea nu ar trebui să suferi prea mult după cei care nu sunt destul de responsabili cu sufletul tău.

Şi fiecare lecţie învăţată aduce sine momente de fericire pe care nu le-ai fi trăit niciodată dacă nu ai fi învăţat tot ce trebuia să înveţi. Fiecare lecţie te duce mai aproape de acei oameni pe care îi vei putea aprecia la adevărata lor valoare şi care te vor aprecia, la rândul lor, atât cât meriţi să fii apreciată şi iubită.

Nu e nimic întâmplător. Viaţa ne scoate în cale oameni pe care îi iubim, pe unii dintre ei pentru a învăţa ceva, pe alţii pentru a avea un sprijin. Ne oferă lecţii pentru a ne învăţa că am pierdut sau pentru a ne determina să apreciem oamenii frumoşi pe care ni-i scoate în cale şi ni-i ascunde în suflet. Viaţa are metodele ei pentru a ne face să fim oameni frumoşi, responsabili şi iubitori. Trebuie doar să avem încredere că dezamăgirile pe care le trăim şi oamenii care ne rănesc, ne vor conduce într-o zi către acei oameni care vor rămâne. 


vineri, 21 iunie 2019

Fetei mele am să-i spun cândva: ,,Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat!


Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.”
Sunt lecții pe care nu le vei putea învăța nici singură, nici odată cu trecerea timpului. Vei avea nevoie de oameni ca să le înveți… Oameni care să te rănească, oameni care să te iubească și oameni care să te vindece. Unii te vor învăța că nu ai nevoie de nimeni pentru a fi fericită, alții îți vor demonstra că sufletului tău îi trebuie iubire.

Vei avea nevoie de un bărbat care să te înțeleagă, să te respecte, să te iubească și să îți fie alături.Vei avea nevoie de un bărbat care să te iubească și să te accepte pe de-a-ntregul pentru că, la fel ca oricare dintre noi, nu ești perfectă, ai defectele tale, temeri și slăbiciuni. Dar nu îți face griji, imperfecțiunea ta va fi perfectă pentru cineva care va fi capabil să vadă dincolo de defecte.

Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat! Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.

Dar să știi că nu va fi totul numai lapte și miere pentru că viața nu e atât de roz pe cât ne-am dori noi să fie. Vei fi nevoită să ierți, să treci cu vederea, să mângâi și să sprijini la rândul tău. Uneori vei dori să iei problemele celuilalt asupra ta și nu vei putea, iar asta ți se va părea mai greu decât problemele în sine.

Și, poate, bărbatul vieții tale nu își va face apariția atât de repede pecât te-ai aștepta, atunci când ai vrea tu să o facă. Poate,vei fi nevoită să-l cauți, să-l chemi, poate vei crede că trebuie să îl rogi să rămână atunci când vei fi părăsită, dar ai să vezi că toate se vor așeza când va fi timpul. Ai să vezi că bărbatul tău va fi doar al tău și nu va trebui să îl rogi să rămână,să îl chemi sau să îl cauți prea mult. Ai să vezi, draga mea, că vei fi foarte fericită, dar mai întâi de toate, va trebui să înveți cum să fii puternică atât pentru tine cât și pentru cei pe care îi iubești.

marți, 18 iunie 2019

Ce înseamnă fericirea pentru tine?


Atunci când se vorbește despre „fericire”, în mintea oamenilor deja încep să se creeze așteptări. Este suficient să auzim acest cuvânt pentru ca imaginația noastră să înceapă să lucreze. Parcă abia am aștepta să avem ocazia să vorbim despre asta, să ne gândim la asta, să ne imaginăm viața aceea ideală în care suntem într-adevăr fericiți. Ne gândim la fericire ca la un ideal, la un scop de atins undeva în viitor, pentru care trebuie să muncim din greu, să ne sacrificăm ori să îndurăm multe până să ajungem acolo. Iar dacă percepem în felul acesta fericirea, implicit considerăm că, de fapt, nu suntem fericiți. Și nu suntem.

Este minunat să îți imaginezi o viață mai bună, să îți faci visuri și planuri, să te gândești la pașii pe care îi ai de făcut pentru a ajunge acolo. Acest lucru îți dă un anumit sens, îți oferă o direcție, îți face inima să tresalte de entuziasm. Problema apare în momentul în care, pentru că ești atât de ancorat în acele visuri și imagini idealizate, ajungi să nu te mai poți bucura de ceea ce trăiești în prezent. Te gândești că nu e chiar atât de rău, dar nici bine.

Nu ești fericit pentru că nu mai poți simți recunoștință pentru ceea ce ai reușit să realizezi, nu ți se mai pare de ajuns, nu ți se mai pare motiv de fericire. Nu ești fericit pentru că nu poți să apreciezi lucrurile „mărunte” din viața ta – că încă respiri, că poți simți aerul cum intră și iese din plămânii tăi, că încă mai ai putere – putere de a munci, de a crea, de face lucruri să se întâmple; că există în viața ta oameni care te iubesc și-ți sunt alături, oameni cu care ai trecut, poate, prin grele încercări din care ai avut posibilitatea de a învăța lecții prețioase. Simțim acest lucru ca pe ceva absolut firesc și normal și uităm să ne bucurăm ori să apreciem ceea ce avem, deoarece considerăm că „ni se cuvine”. Nu, nu ni se cuvine nimic. Nici măcarul darul vieții „nu ni se cuvine” și, cu toate acestea, suntem atât de norocoși pentru simplul fapt că ne-am născut.

Dorian Furtună spunea în „Cugetările unui (ne)cunoscut”: „Să te bucuri că ești, că trăiești, că ai avut acest mare privilegiu – să te naști. În timp ce alte miriade și miriade de potențiale ființe umane nu au mai ajuns să fie concepute și să vadă lumina zilei, verdeața ierbii și cristalinul apei. Iată un argument, unul singur, care face merituoasă viața, orice am gândi despre ea.

Richard Dawkins a surprins această considerație existențială sub forma unui paradox subtil: „Noi vom muri. Și asta înseamnă că am avut noroc. Fiindcă am avut rarisima șansă de a ne naște și a trăi”. Cât adevăr!

În locul biblicului „păcat originar”, ar trebui să împărtășim cu toții o recunoștință originară, aceea că tocmai noi suntem cei care au avut inestimabila favoare de a cunoaște viața. Să-i fim recunoscători nu unei divinități, ci hazardului orb, concursului de împrejurări, acelui „efect al fluturelui” care s-a consumat în mod fericit prin nașterea noastră. Și, desigur, părinților.

Orice ezitare, orice amânare a conceperii noastre, orice eveniment străin ar fi rezultat în nașterea altcuiva și în nenașterea noastră de-a pururea. Teribil și magnific.

Ce drept moral și celest mai avem să pretindem o altă viață, după ce am avut parte de una câștigată în cel mai imposibil loto din univers?

Simplul fapt de a te fi născut e cea mai pertinentă consolare la gândul înfiorător că vei muri.”

Fericirea, în momentul în care o detronăm de pe piedestal, în momentul în care nu ne mai raportăm la ea ca la o Fata Morgana, se transformă în sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de împlinire. Fericirea sau nefericirea devine ceea ce trăim în fiecare zi a vieții noastre, în funcție de cum alegem să fim și ce alegem să facem în această lume.

Ești mulțumit de felul în care arăți? De cum te prezinți lumii? De felul în care gândești și te simți? Ești mulțumit de stilul tău de viață? Ești mulțumit și împăcat cu alegerile tale? Cu felul în care te comporți? Cu atitudinea pe care o ai față de tine? Te străduiești să-ți schimbi raportarea față de acele lucruri care nu-ți convin, însă pe care nu le poți schimba, sau trăiești în continuare în furie și iluzii pentru că realitatea nu-ți este pe plac? Te străduiești să îți faci viața mai bună, luând atitudine și acționând pentru a schimba ceea ce într-adevăr ține de tine? Realizezi cât de multe lucruri depind de tine, de fapt? Îți asumi responsabilitatea pentru viața ta? Faci tot posibilul să existe o congruență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci? Ești dispus să îți recunoști greșelile și să înveți ceva din ele? Ești dispus să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate? Că uneori există lucruri mai importante decât „a avea dreptate”?

De ce crezi că nu ești fericit? Poate nu ești fericit pentru că ți-ai dori o casă mai mare, un job mai bun sau o altă mașină. Dacă ești singur, nu ești fericit pentru că îți dorești să ai și tu pe cineva. Îți creezi o întreagă poveste despre această persoană perfectă, despre cât de minunată o să fie relația voastră. Dacă întâlnești pe acel cineva, nu ești fericit deoarece constați că lucrurile nu se desfășoară exact cum ți-ai închipuit tu – apar încercări și dificultăți pe care ești nevoit să le confrunți, iar traiul în doi nu mai înseamnă doar lapte și miere.

Ți-ai finalizat studiile, te simți fericit pentru o clipă, poate când ți se înmânează acea diplomă. După aceea îți spui „am terminat și cu asta… acum ce mai fac?”. Trebuie să găsesc altceva care să mă facă fericit, ceva mai mare, ceva mai important.

Ai trecut printr-un divorț complicat, te simți fericit pentru un moment că ai scăpat de tot stresul și tevatura prin care ai trecut. Apoi începi să fii nefericit pentru că te gândești că ai un mariaj eșuat, că nu ai fost suficient de bun pentru omul de lângă tine sau că a greșit el prea mult și sentimentele de frustrare, trădare sau durere revin. Îți e teamă că nu vei mai întâlni pe nimeni sau că și următoarele tale relații vor fi la fel de nereușite.

Vezi? Motive de nemulțumire întotdeauna se găsesc. Nu consider că ne face bine să ne resemnăm, să adoptăm o atitudine de victimă, să nu facem nimic pentru a schimba ceva sau pentru a ne îmbunătăți viața, în condițiile în care putem să facem asta. Nu consider că a fi fericit cu ceea ce ai și a fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă „a te mulțumi cu puțin”, deoarece nu exclude varianta de a-ți dori în continuare să evoluezi.

Omul fericit este omul asumat și împăcat cu sine. Este cel care este așa cum își dorește să fie, indiferent cât de „normal” sau „anormal” pare. Este omul care încearcă să-și creeze și să-și mențină o stare de echilibru în viața sa, deoarece orice e prea mult sau prea puțin destabilizează. Trupul nostru funcționează după principiul homeostaziei – de ce nu ne-am putea gândi să aplicăm acest principiu și în viața noastră? Pare firesc să fie așa, pare firesc ca prin echilibru să ne deschidem înspre fericire. Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Când organismul nostru are nevoie de nutrienți și energie, creierul ne semnalizează acest lucru prin senzația de foame pentru a ne determina să acționăm, pentru a nu permite crearea unui dezechilibru în organism. La fel de bine, când, de exemplu, începem să ne confruntăm cu anxietate sau depresie, Sinele nostru ne poate semnaliza că s-a format un dezechilibru în viața noastră și că poate este necesar să revizuim felul în care gândim și trăim, alegerile nostre, relațiile sau felul în care muncim.

Omul fericit nu îsi neagă emoțiile negative, nu caută să fugă de ele, pentru că ele sunt parte din noi ca întreg. Însă nici nu le exacerbează. Caută să înțeleagă „de ce” simte ceea ce simte și cum poate gestiona pe viitor astfel de situații mai înțelept. Omul fericit nu este zâmbitor și binedispus mereu. Nu este scutit de probleme. Fericirea nu înseamnă perfecțiune. Octavian Paler spunea „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.” Omul care vrea să fie vesel cu orice preț nu pare a fi un om împăcat cu sine, există ceva în interiorul lui ce nu poate accepta, ce nu poate nici măcar privi, există multă teamă – teama de a se confrunta și cu aspectele mai puțin plăcute. Omul care vrea să fie vesel cu orice preț parcă neagă faptul că realitatea și viața nu sunt numai roz, ci sunt așa cum sunt – cu lumină și întuneric, cu suișuri și coborâșuri, cu eșecuri și realizări.

În ciuda tuturor aspectelor exterioare, așteptărilor și iluziilor noastre, fericirea s-a aflat dintotdeauna înăuntrul nostru. Pentru ce să o căutăm în altă parte?

de Dr. Ursula Sandner

joi, 6 iunie 2019

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur.

 
Este minunat sa ai capacitatea sa-i intelegi si sa-i ierti pe oamenii care ti-au gresit, insa nu si sa le permiti sa-ti faca rau in continuare.
 
Exista o idee preconceputa cum ca "trebuie sa acceptam, sa iertam si sa trecem cu vederea comportamentele negative ale celor din jur pentru ca altfel vom ramane singuri."

Ei bine, nu este deloc asa. Nu ramai singur daca nu accepti abuzurile, minciuna, inselatoria, tradarea, ci doar faci loc in viata ta pentru alte persoane care te vor trata cu respect. Asta daca si tu te respecti suficient incat sa iti doresti asta.

Daca permiti sa fii tratat cu lipsa de consideratie, ii inveti pe oameni cum sa se raporteze la tine. Daca treci cu vederea, inseamna ca tacit accepti ceea ce s-a intamplat si asta indirect inseamna ca ii incurajezi sa faca la fel si in continuare. Ca doar tu ierti si treci mai departe. Asa stau lucrurile in relatii disfunctionale si abuzive.

Sigur ca nu trebuie sa devenim absurzi si la orice mica greseala sa inchidem usa. Insa in momentul in care minciuna, inselatoria, tradarea, abuzul etc. se repeta, este clar ca omul din fata ta iti arata cum este el de fapt si cum se raporteaza la tine. Iar daca observa ca tu accepti, va avea tendinta sa se comporte la fel in continuare - pentru ca asa este el si se exprima pe sine cu cine se poate si ii permite.

Oamenii autonomi si independenti nu au nevoie de nimeni. Binenteles ca isi doresc relatii interpersonale si sociale, insa nu cu oricine sau cu orice pret.

Mentalitatea aceasta "sa acceptam orice doar ca sa nu fim singuri" apartine oamenilor cu o structura de tip dependent. Deoarece ei nu isi asuma responsabilitatea propriei lor vieti si nu vor sa traiasca independent, vor accepta orice fel de relatii, indiferent cat de disfunctionale sau toxice sunt ele.

Cand vezi ca un om te raneste repetat, accepta ca asa este el. Insa depinde de tine daca il mai primesti in viata ta sau, cu regretele aferente, inchizi usa si mergi mai departe.

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur. Dar este responsabilitatea ta sa ii accepti langa tine doar pe acei oameni care te respecta si ii respecti.

de Ursula Sandner

marți, 4 iunie 2019

Cum ajung oamenii să fie nefericiți și să trăiască în suferință?


1. Se casatoresc cu persoana nepotrivita si raman in relatii toxice si disfunctionale.

2. Cred ca totul in viata se reduce la cat de mult ai, asa ca isi petrec toata viata muncind doar ca sa acumuleze cat mai multe, uitand sa se bucure de ceea ce au si uitand ca nu iau nimic cu ei mai departe.

3. Asculta de gura lumii si traiesc la voia intamplarii, ca o frunza purtata de vant.


4. Au prieteni si oameni in jurul lor pe care nu-i plac, insa din teama de a nu ramane singuri, accepta oricate minciuni si tradari.

5. Clipele libere pe care le au le pierd facand lucruri lipsite de importanta si de orice valoare - se uita la televizor, acumuleaza diferite informatii care nu le folosesc de fapt la nimic.


6. Nu stiu sa dea un sens propriei lor vieti, asa ca isi imagineaza ca daca vor face copii, vor avea pentru ce sa traiasca. Iar apoi se sacrifica pentru copii si asteapta de la ei sa faca la fel.

7. Ii pun pe altii pe primul plan, deoarece li s-a spus ca nu e voie sa se gandeasca la ei insisi. Cred ca a te pune pe primul plan in viata ta inseamna egoism, insa neglijeaza faptul ca nu poti sa faci in mod autentic nimic pentru nimeni daca tu nu esti bine si nu ai grija de nevoile tale.

8. Nu au visuri, obiective, pasiuni sau hobby-uri, ci fac ce face toata lumea.


9. Nu isi investesc intelept timpul pe care il au, ci se gandesc doar cum sa piarda timpul cu distractii de moment. Nu citesc si nu cauta informatii de calitate si care sa ii ajute sa isi dezvolte orizonturile si sa isi schimbe viata.

10. Nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, ci gasesc scuze, justificari si vinovati in exterior pentru nefericirea lor.


11. Vor schimbare, insa fara sa depuna cel mai mic efort in directia asta.

12. Iau decizii si fac alegeri din frica, nu pentru ca isi urmeaza visurile si pasiunile.


13. Fac compromisuri, ca asa face toate lumea, iar apoi fac alt compromis ca sa gestioneze compromisul anterior si tot asa. Suma acestor compromisuri le defineste de fapt esecul.

14. Nu isi dezvolta inteligenta emotionala, asa ca au frecvent emotii negative: furie, frustrare, invidie, gelozie, ura, s.a.m.d.


15. Nu au incredere in ei si in propriile lor forte, ci asteapta intotdeauna ca un miracol sa le rezolve problemele.

16. Isi neglijeaza sanatatea, nu au grija de fizicul, psihicul si viata lor per ansamblu.
 
17. Se declara victime neputincioase si renunta la puterea lor personala. Ii barfesc si ii desconsidera pe cei care au succes, spunand ca sigur l-au dobandit prin mijloace necinstite.

18. Renunta la autenticitatea lor, isi pun masti si se comporta "asa cum trebuie", isi cultiva ipocrizia si fatarnicia, cu toate ca nici macar nu le plac oamenii cu care interactioneaza.

19. Nu cauta sa fie multumiti, bucurosi si fericiti, ci se focalizeaza pe tot ceea ce nu le place, insa fara sa miste un deget pentru a-si depasi conditia.

20. Uita ca viata este un dar al carei singur scop este fericirea, implinirea si mai ales evolutia.

Ursula Sandner

miercuri, 22 mai 2019

Vrei să-l ai lângă tine? Oferă-i încredere și apreciere.


Bărbatul care nu se simte apreciat este ca un leu în cușcă! Devine agitat, irascibil și visează la evadare sau, la polul opus, se închide în el, devine rece și distant și visează la evadare.

Vrei să ai un bărbat de care să te bucuri? Oferă-i apreciere!

Bărbații funcționează pe apreciere.
Aprecierea este vitală pentru ei. Aprecierea le dă aripi, îi ajută să mute munții din loc pentru tine dacă este cazul.

Încrederea are același efect. Încrederea îi oferă bărbatului puteri nebănuite.

Iar un bărbat care are lângă el o femeie care îi arată că are încredere în el și îl apreciază, se va da peste cap să fie bine. Asta în cazul în care nu te-ai combinat cu un psihopat!

Altfel, un bărbat care este ‘stropit’ zilnic cu încredere și apreciere înflorește, este un bărbat fericit, este un bărbat care nu va ezita să-ți arate iubirea lui.

Bărbatul apreciat îți va pune lumea la picioare!

Bărbatul cicălit, ținut doar în reproșuri și nemulțumire, își va dori să-și ia lumea în cap!

Dacă e ceva ce urăște bărbatul pe lumea asta, ei bine, asta este cicăleala!

Oricât de calm ar fi, oricât de educat ar fi, atunci când vede că femeia de lângă el este etern nemulțumită… bărbatul o ia razna. Și, indiferent de cât de adânci sunt sentimentele lui pentru ea, el ajunge să se întrebe: ‘oare cu ce am greșit de m-am pricopsit cu pacostea asta pe cap?
Oare chiar merită să fiu luat la ciocane în halul ăsta?’

În momentul în care ajunge să-și pună întrebările astea, porțile lui sunt deja deschise pentru prima femeie care îi va arăta apreciere.

De altfel, cicălitoarele chiar nu înțeleg asta! Ele își fac rolul și atât!

Ba, mai mult, ai senzația că își doresc să fie părăsite. Ai senzația că te provoacă să fugi prin comportamentul lor.

E ca o programare a execuției.

Bărbații nu vor înțelege niciodată genul ăsta de comportament. Ei, în pragmatismul care îi caracterizează, vor lansa întrebări de genul: ‘dacă sunt atât de nașpa, ce mai cauți lângă mine?’, ‘ce vrei să demonstrezi cu ieșirile astea?’, ‘ce crezi că vei obține dacă mă vei călca în continuare pe cap și pe personalitate?’ etc…

Sigur, nu toți sunt atât de blânzi și răbdători. Unii, deși nu au nicio scuză, apelează la forță; un fapt regretabil.

În ultima vreme urmăresc cu atenție comentariile de pe Facebook. Foartă multă lume singură, foarte multă lume rănită.

Aparent, lumea asta caută iubirea, sunt oameni care îți spun fără ezitare faptul că sunt gata să ofere totul unui eventual partener… dacă îl găsesc!

Cumva, am senzația că nici măcar nu îl caută, ci așteaptă să pice din cer.

Eu chiar nu gust ideea potrivit căreia oamenii mișto sunt rari sau greu de găsit. Chiar nu cred!

Eu văd asta ca pe o alterare a lentilei prin care privești viața.

Am fost și eu acolo, am gândit și eu așa, iar atunci când am șters lentila… au apărut și oamenii ăia pe care îi căutăm. E simplu!

Știu că vor apărea femei care își cresc singure copiii sau bărbați care au fost înșelați etc… însă eu spun că se poate!

Trebuie să vrei!

Cât despre bărbați, dacă vrei să îi ai lângă tine, oferă-le apreciere și încredere. Sunt două chestiuni superioare sexului. Degeaba îi oferi sex, dacă nu îi oferi încredere și apreciere. Tot va pleca!

Iar dacă mergi pe ideea că bărbații nu merită asta, atunci apelează la cele două variante: 1. acceptă-ți soarta pe care ți-o creionezi singură sau 2. schimbă-ți orientarea sexuală!

de Andrei Vulpescu
sursa: http://www.vulpescu.eu/

miercuri, 15 mai 2019

Relațiile nu se amestecă!


Dacă am fi învățați de mici acest adevăr, lucrurile nu s-ar mai complica pe parcurs.

Dacă am învăța de mici acest adevăr, nu am mai ajunge la maturitate cu o ceață totală în domeniul relațional, nu am mai amesteca borcanele, generând probleme și nefericire.

Să vă explic un caz: o prietenă de pe Facebook, mi-a scris că se află într-un impas. Un coleg de muncă și mai tânăr, dar și mai sus ca ea în ierarhie, i-a mărturisit faptul că simte lucruri pentru ea!

Ea nu știe cum să procedeze, pentru că el este șef și căsătorit pe deasupra. Sigur, nici ea nu e singură, deci nici ea nu e disponibilă, însă susține că este dificil, pentru că nu știe cum să-i spună individului că nu se poate.

Okay, știu că va suna abrupt, știu că nu e singura în situația asta, însă, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple: RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Ce vreau să spun cu asta?
Simplu – o relație romantică implică cuplu și sex, o relație de colegialitate implică cooperare, conlucrare și, de ce nu, apreciere. Astea două nu se întâlnesc și, cel mai important, nu se amestecă! În niciun fel!

Mai ales atunci când ambele persoane se află deja angrenate în relații romantice/ căsnicii.
E simplu!

Mai mult, orice relație ar trebui să aibă 3 scopuri clare: sănătate, moralitate și constructivitate!

Or într-o situație ca cea expusă de prietena mea virtuală, niciunul dintre cele 3 nu se poate regăsi. Într-o astfel de situație avem: nesănătos, imoral și distructiv. Ca să nu mai vorbim despre disfuncționalitate evidentă.

Drept urmare, i-am spus prietenei mele virtuale să traseze foarte clar limitele, indifierent că individul îi este șef sau nu. Și, foarte important, să țină minte în fiecare secundă faptul că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Relațiile romantice pot fi formate doar atunci când există teren și disponibilitate pentru așa ceva, doar atunci când cele 3 scopuri sunt viabile, adică: sănătos, moral și constructiv.
Atunci când în ecuație apar două persoane deja angrenate în relații, iar una nu își dorește în niciun fel vreo interacțiune de natură romantică, lucrurile sunt clare: NU ÎNSEAMNĂ NU!

Indiferent dacă cel care spune că simte lucruri înțelege asta sau nu!
Nu înseamnă NU. Altfel intri în zona de profund disfuncțional, iar lucrurile se pot complica îngrozitor.

Și nu, aici nu vorbesc despre o lume ideală. Aici vorbesc despre funcțional, deci sănătos, despre moral, deci corect și despre constructiv, deci despre sens.
Sunt 3 lucruri care nu ar trebui să ne dispară niciodată din minte atunci când interacționăm cu alți oameni, indiferent că sunt: familie, apropiați – prieteni, colegi etc sau cu noi înșine.

Cum îi spui?
Simplu: îmi pare rău, însă sunt o femeie măritată și un astfel de scenariu este imposibil. Drept urmare, îți propun să ne rezumăm la ceea ce există și este posibil, adică la o relație de colegialitate.

Foarte multă lume amestecă borcanele și lumile și generează un imens ghiveci relațional. Știu, se întâmplă.

Numai că, așa cum am spus și mai sus, dacă ții minte că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ, lucrurile devin limpezi și simple. Păreri?

 

luni, 13 mai 2019

Gândește-te bine!

 
Ai obiceiul de a păstra lucruri de care nu te mai folosești gândindu-te că într-o zi, cine știe, s-ar putea să ai nevoie de ele?

Ai obiceiul să strângi bani și să nu-i cheltui, cu gândul că poate vei avea nevoie de ei cândva?

Dar în sinea ta? Obișnuiești să păstrezi reproșuri, resentimente, tristețe, temeri?

Ai obiceiul de a aduna haine, încălțăminte, mobilă, ustensile și obiecte casnice pe care nu le-ai mai folosit de multa vreme?

Nu mai face acest lucru! O faci in dauna prosperității tale!

E nevoie să faci loc, să lasi un loc gol pe care să-l umple lucruri noi în viata ta.

E nevoie să te dispensezi de tot ce este nefolositor în tine și în viața ta, ca să vină prosperitatea.

Forța acestui gol este cea care va absorbi și atrage tot ceea ce-ți dorești.

Atâta vreme cât trăiești păstrând sentimente vechi și inutile, nu vei avea loc pentru noi oportunități.

Bunurile trebuie să circule…

Fă-ți curat în sertare, în dulap, în atelier, în garaj…

Renunță la ceea ce nu mai folosești…

Ceea ce-ți ține viața-n loc sunt obiectele de care nu reușești să te debarasezi…

Atitudinea de a păstra lucruri care nu-ți mai folosesc este cea care iți taie elanul în viață.

Cînd păstrăm ceva, luăm în considerare posibilitatea de a avea nevoie de lipsuri…

Credem că mâine ne va lipsi acel ceva și că nu vom fi în stare să ne rezolvăm nevoile…

Cu acest gând, trimiți două mesaje creierului și vieții:

Că nu ai încredere în ziua de măine…

Și gândul că noul și mai binele nu sunt de tine…

De aceea păstrezi lucruri vechi și nefolositoare.

Câteva sfaturi…

Dansează…. Ca și cum nu te-ar vedea nimeni,
Iubește… Ca și cum n-ai fost rănit niciodată,
Cântă… Ca și cum nu te-ar auzi nimeni,
Trăiește… Ca și cum raiul ar fi pământ.
Leapădă-te de tot ceea ce și-a pierdut strălucirea și culoarea…
Lasă noul să-ți intre în casă, și în tine!

* Autor necunoscut

luni, 6 mai 2019

N-am pierdut niciodată...

"N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu"

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele...

sursa:
Randuri printre Ganduri

miercuri, 1 mai 2019

Stai. Afară e Mai...


Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.

Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.

Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.

Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.

Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.

Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.

Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.

Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.

Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.

Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.

Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.

Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.

Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.

Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.

Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.

Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.

Mă mai las iubită. Chiar dacă mi se pare că nu merit.

Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.

Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.

Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Ştiu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule. Stai. Afară e mai...

E mai şi în inima mea.

                                                         Din ce în ce mai Mai...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet!

duminică, 28 aprilie 2019

Împăcare, Binecuvântare și Lumină să vă fie Paștile, dragii mei!


Hristos a venit la poarta sufletelor noastre, ca să ne dăruiască Învierea. Să îi deschidem, şi să Îl lăsăm să facă lumină în noi - şi din noi! Căci trăim cu adevărat doar când ne călăuzim după Lumină. Îmbrăcați-vă inimile în straie curate și gândurile în țesături limpezi. Așezați-vă apoi sufletele în genunchi să-l cinstiți Învierea, să-I mulțumiți cu recunoștință și Iubire! În rest, iertați și iertați-vă, iubiți și iubiți-vă, bucurați și bucurați-vă! 

Și să rostim cu toții din inimă, într-un glas, Hristos a Înviat! 

Cu iubire și lumină,
Daniela


marți, 23 aprilie 2019

N-ai cum să spui că iubești și să te porți urât


Purtarea și simțirea fac echipă în iubire! Și nu orice fel de echipă, ci una imbatabilă!

Haideți să fim serioși, nu poți să spui că iubești și să te porți urât! Este complet împotriva logicii.

Nu ai cum să simți frumos și să te porți urât! Ar însemna să fii defect!

Ar însemna să ai grave probleme cu capul! Sau să minți că iubești, ceea ce se întâmplă destul de des în relațîi… din păcate.

Iubirea înseamnă bine – ea nu poate fi asociată cu purtări sau emoțîi distructive. Iubirea nu are ciorne! Atunci când scrii iubirea, zilnic, scrii direct pe curat!

Nu ai nevoie de mâzgăleli, ci doar de liniște, calm, respect și zâmbete… multe zâmbete!

Oamenii care se iubesc pe bune zâmbesc! Ați văzut vreodată oameni care se iubesc și nu zâmbesc deloc, ba mai mult, sunt încruntați? Nasoală trebuie să fie iubirea lor!

Iubirea nu are nevoie de apret!

Mai devreme mi-a sărit în ochi un citat. El spune cam așa: “Cea mai importantă formă de dragoste are legătură cu modul în care te comporți față de ea, nu cu ce simți pentru ea”. Citatul îi aparține lui Steve Hall și nu sunt de acord cu el.

Faptul că te comporți exemplar nu este o dovadă de iubire, ci de bună creștere.

Nu poți să iubești fără să simți! Fără simțire, comportamentul exemplar se rezumă la maniere și atât.

Dacă adaugi și simțire în peisaj, atunci construiești formula iubirii – simțire și purtare în slujba binelui, în slujba frumosului.

Purtarea și simțirea fac o echipă imbatabilă în iubire!

Oamenii care spun “te iubesc”, dar te atacă, te condamnă, te cicălesc, te desconsideră constant… nu te iubesc! Ei doar te abuzează!

Te storc de energie ca pe o lămâie.

Iar când nu vor mai avea nevoie de tine te vor arunca la coș… asta dacă nu cumva te trezești tu între timp și te cari. De asta tot spun și cred că nu mă voi opri niciodată – încercați să alegeți oameni care nu vă abuzează!

Nu mai acceptați balast în viețile voastre! Nu vă mai mințiți cu ideea că iubirea înseamnă suferință! Nu înseamnă!

Mai bine singur și liber, decât într-o pușcărie a comportamentelor distructive!

Viața este atât de frumoasă, încât zău că nu merită să acceptăm abuzurile altora!

Trăiți, iubiți, zâmbiți și bucurați-vă!

În fiecare zi, în fiecare secundă! Bucurați-vă că sunteți sănătoși, că puteți alege, că puteți zâmbi și mai ales că puteți spune NU!

Ăsta este primul semn al libertății umane – să știi că poți spune NU și să te folosești de acest drept!

Atunci când reușești să spui NU, reușești în sfârșit să schimbi ceva în viața ta!

de Andrei Vulpescu 

miercuri, 17 aprilie 2019

Sunt momente în viață…


Vine o vreme în viata fiecaruia dintre noi cand în sfarsit incepem sa întelegem… viata.

Nimic nu este intamplator in viata! Va veni o vreme în viata ta cand vei descoperi ca e zadarnic sa fugi dupa o viata în care sa traiesti ceea ce ar trebui sa fie si vei trăi simplu, ceea ce este.

Ne dam seama la un moment dat ca viata este o lupta continua, o lupta serioasa si de multe ori parca nu intelegem ca ne jucam de fapt cu noi si cu timpul nostru.

Ignoram fara sa ne dam seama, ca avem nevoie de o schimbare, consideram mereu ca avem alte prioritati. Amanam de parca am avea tot timpul din lume. Nu ne dam seama ca nu mai putem pierde nici o zi, nici o ora si nici macar un minut din viata noastra, caci poate fi prea mult când trecem nepasatori pe lânga noi si uitam sa ne privim cu adevarat in suflet.

Cu viata nu ne putem juca pentru ca mereu va gasi ocazia sa ne dea semnale care sa ne trezeasca cumva din starea de beatitudine pe care o avem. Problemele pe care nu vrem sa le acceptam par sa dispara pe moment, pentru ca daca le ignoram nu facem decat sa le acoperim cu tacerea pana isi vor cere pretul…

Atunci ne simtim loviti de o despartire, de un divort pe care i-l credem un dezastru venit pe neasteptate, uitand ca a venit într-o relatie în care noi am fost parteneri. Atunci, uneori poate mai tarziu decat ne-am fi dorit regretam…Si uite asa ne trezim…

De atatea ori in viata spunem: Mi-am dat seama ca viata a trecut pe langa mine!

Vrem sa spunem atatea dar parca viteza timpului nu ne mai da ocazia, sau poate ni se pare ca mai avem destul timp sa spunem cuvinte nespuse, asteptam un moment special. Nu ne dam seama ca fiecare moment este special, trebuie doar sa tinem ochii deschisi pentru ca „fericirea vine din lucruri marunte” …si acele gesturi aparent neimportante „cantaresc” infinit mai mult in comparatie cu orice…

Sunt momente in viata cand avem nevoie de situatii cutremuratoare pentru a descoperi adevarul din noi, sa schimbam ceva sau nu pentru ca viata sa capete sensul dorit.

Viata e o aventura palpitanta! Este o calatorie, care poate fi o calatorie frumoasa, dar asta depinde doar de noi cum o parcurgem.

Putem sa înfruntăm viaţa plini de entuziasm si curaj indiferent de vârsta, dar din pacate de cele mai multe ori uitam asta. Sunt oameni care îşi petrec întreaga viata fara a avea o tinta, care ratacesc printre încercări zadarnice si se impotmolesc în frustrari pentru ca nu stiu să traiasca viata.

Sunt momente în viata când descoperim ca singurul lucru de care trebuie sa ne fie frica, e frica însasi. Atunci vom învata ca în clipa când ne deschidem fata de sentimentele pe care le-am evitat poate ani de zile, descoperim ca nu mai trebuie sa ne fie teama de ele.

Sunt momente in viata cand ne dam seama ca viata nu este asa dreapta cu noi cum ne-am dori. De ce ? Pentru ca asa este viata…trebuie sa acceptam si sa nu uitam de rugamintile noastre catre Dumnezeu pentru ca El nu va va uita de noi.

Cu mult curaj în suflet si cu Dumnezeu alături, ne vom ridica privirea spre cer, tragem adânc aer în piept si vom incepe sa proiectam viata pe care vrem s-o trăim cum stim noi mai bine! Vom descoperi ca vine o vreme in viata cand aflam ca a sosit vremea…a sosit vremea noastra…pentru noi…pentru viata noastra…

Fiecare avem scris ceva…acolo sus, ceva pus deoparte pt fiecare dintre noi.

Viata trebuie doar traita. Traita exact asa cum simtim, si bineinteles asumandu-ne tot!

marți, 9 aprilie 2019

Nu poți avea pretenția să primești dragoste și ajutor dacă nu ești dispus să le oferi înapoi sau măcar să le apreciezi.

Am demnitatea mea! Am principii și valori. Iar toate astea mă împiedică să mă las folosită, cumpărată, înșelată, mințită. Unii spun că sunt greu de mulțumit. Eu spun că vreau ceea ce merit.


În viața fiecăruia dintre noi vine o vreme în care ne dăm seama exact cât valorăm. Unii mai mult, alții mai puțin. Unii recunoaștem, alții nu. Și când ne dăm seama că merităm mai mult decât am primit de la cei din jurul nostru începem să ne schimbăm atitudinea, să le permitem mai puține lucruri dintre acelea care ne fac rău. Începem să avem așteptări mai mari și pretenții. E adevărat că, într-o oarecare măsură suntem mai greu de mulțumit, dar a cui e vina? E normal să ceri la fel de mult cât oferi.

Am demnitatea mea! Am principii și valori. Iar toate astea mă împiedică să mă las folosită, cumpărată, înșelată, mințită. Unii spun că sunt greu de mulțumit. Eu spun că vreau ceea ce merit. Și nu mai sunt dispusă să mă mulțumesc cu jumătăți de măsură sau să îmi spun că ceilalți se vor schimba cândva, să aștept să se schimbe. Nu mai sunt dispusă să renunț la mine pentru alții dacă acei alții nu merită asta pe deplin, dacă nu sunt oameni buni și nu pot aprecia ceea ce li se oferă.

Nu poți avea pretenția să primești dragoste și ajutor dacă nu ești dispus să le oferi înapoi sau măcar să le apreciezi. Când ai impresia că totul ți se cuvine ajungi să faci greșeli, să pierzi. Timp. Oameni. Și multe altele. În general pierzi din acele fundamente ale vieții pe care nu le poți cumpăra sau pe care nu le poți întoarce sub nicio formă înapoi.

Să nu te surprindă atitudinea mea. Mai întâi încearcă să te întrebi dacă nu cumva e doar reflexia atitudinii tale sau dacă nu e rezultatul a ceea ce mi-ai oferit… Sau nu mi-ai oferit de-a lungul timpului. Și mă refer stric la sentimente, la ceea ce ține de suflet, nu la lucruri materiale. Pe acelea mi le pot cumpăra și singură. 

miercuri, 3 aprilie 2019

Are iubirea capacitatea de a-l transforma pe celălalt?

 
Draga mea, astăzi mă adresez ție.

Există în societatea noastră credințe conform cărora femeia este cea care are responsabilitatea și puterea de a aduce un bărbat pe “calea cea bună”, de a dezvolta și menține o relație.

Tocmai pentru că de multe ori intrăm în relații din motive care nu au legătură cu iubirea, ci cu altceva, ajungem să ne ghidăm după tot felul de credințe disfuncționale și așteptări iluzorii, făcându-ne, astfel, așteptări nerealiste și preluând responsabilități care nu ne aparțin.

Unele dintre motivele pentru care stai într-o relație și care nu au legătură cu iubirea, ci cu altceva, sunt următoarele:

- nu vrei sa fii singură, fie pentru că ți se pare că solitudinea este un stigmat social, fie nu știi să dai un sens vieții tale, fie nu crezi că te poți descurca singură;

- esti dependentă material de partener sau nu îți dorești să pierzi ceea ce ai;

- te sacrifici pentru copii;

- ți-e teamă de gura lumii, de ceea ce ar spune alții dacă nu ai avea o relație;

- ai o vârstă și este timpul să te așezi la casa ta;

- ai o vârstă și crezi că nu vei mai găsi pe nimeni cu care să ai o relație;

- “de ce să caut altceva, toți bărbații sunt la fel… mai bine stau cu răul pe care îl cunosc”;

- nu ai un job, o carieră sau un statut social, așa că ai nevoie de toate acestea de la partenerul tău;

- te-ai obișnuit cu conviețuirea, preferi comoditatea chiar daca nu ești fericită, deși relația voastră nu mai are de mult conținut;

- vrei să ai pe cineva cu care să mergi în concedii, la nunți și botezuri;

- nu poți să pleci pentru că aveți rate la bancă, afaceri sau alte lucruri în comun;

- nu mai vrei să o iei de la început;

- ai investit prea mult în relație, ai făcut prea multe compromisuri ca să renunți la tot efortul tău (inutil de altfel) și lista poate continua…

Astfel, poate că din teama de singurătate, sau din alte motive enumerate mai sus, accepți să trăiești lângă un partener pe care, de fapt, nu îl iubești pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce ți-ai dori să fie, și încerci, astfel, să îl schimbi. Făcând o analogie cu lumea basmelor, încerci să transformi un broscoi într-un prinț, tocmai în ideea că te simți incompletă fără prințul tău.

Ajungi, astfel, să crezi într-un nou mit, cel al “iubirii” transformatoare. Este o iluzie să credem că putem schimba comportamentele indezirabile ale unei alte persoane prin puterea iubirii și a sacrificiului de sine, deoarece aceste comportamente sunt doar consecințele unor atitudini, valori și credințe adânc întipărite în structura de personalitate a persoanei respective, precum și a educației și modelelor pe care le-a urmat.

Soluția este să ne alegem un partener cu care să fim compatibili din toate punctele de vedere și pe care îl iubim și îl acceptăm așa cum este. De ce să alegi o relație conflictuală cu un partener cu care nu rezonezi, când poți să-ți mai dai o șansă și să cauți persoana potrivită ție?

Fragment din „Iubește ca o regină”.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

vineri, 29 martie 2019

Cu bucurie în suflet!


Învățăm să trăim cum putem, și reușim să trăim în final cum ne dorim, prin forțe proprii, prin visele pe care le punem în practică atunci când toți din jur spun că trebuie să nu faci așa, prin tot ceea ce simțim că putem face noi pentru noi.

Experimentăm apoi diferite stări, ne întâlnim cu diferite persoane, și ajungem la un moment dat să credem că toată lumea din jur este bună, pentru că așa ne place să vedem lucrurile. Însă fiecare om are propriul său ochi prin care vede și simte lucrurile chiar dacă nu recunoaște, și cel mai simplu este când aruncăm în brațele celuilalt povara noastră, deoarece mintea noastră creează iluzia că noi nu avem nici o vină.

De fapt, mi-am dat seama că nu trebuie să conving pe nimeni de adevărul meu, care este văzut și simțit de mine așa cum îl percep eu. Cum am putea oare să fim toți la fel, să simțim toți la fel?

Și uite așa cred că odată ce am avut puterea să merg mai departe indiferent de consecințele pe care mi le-am asumat, pot spune că drumul meu pînă aici a fost greu, cu denivelări, cu încercări, cu suișuri și coboriri, cu zile și momente în care credeam că totul a ajuns la final, însă peste toate acestea speranța și credința au fost cele care au izbăvit făcând din drumul meu unul frumos.

Mă simt de parcă m-aș plimba în picioarele goale prin iarbă, pe cărarea ce duce către orice îți dorești să visezi, și uite așa simt că ce urmează a se întâmpla va fi ALTFEL, DIVIN îmi vine ca și cuvânt în minte, și mă gândesc ce simte sufletul meu să spună despre acest cuvânt. Cu siguranță simte liniște, armonie, iubire, relaxare, reorganizare, puterea de a spune NU atunci când simți că nu poți sau e prea mult, puterea de a face ceea ce vrea sufletul tău nu ceea ce vor alții.

Am început articolul acesta zilele trecute, lăsându-l aici să stea și să aștepte parcă un nume și o finalitate. Nu mai grăbesc lucrurile așa cum făceam mai de mult (mai puțîn la muncă unde e alt univers cu altă dimensiune :)) so..) și aștept să se așeze așa cum trebuie.

Dacă am știut despre 2018 că va fi un an al schimbărilor radicale, al modificărilor majore și a luării unor hotărâri, așa știu despre 2019 că este DIVIN, pentru mine deja este!

„Cum ai descrie anul 2019?” fiind întrebată, aș răspunde într-o clipită:

„Well, având o formă mică, ușoară, albă, pufoasă, ca un fulg, ce încape în palma mea, la care mă uit de câte ori simt nevoia să îl am mai aproape de mine, divin, înălțător, plin de iubire și satisfacție pe toate planurile! Este primul an din viața mea pe care îl simt așa, așadar 2019 va fi anul MEU !”

Cu mulțumire și recunoștință pentru 2018, cu iubire și satisfacție pentru 2019!

sursa: facebook
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...