miercuri, 29 august 2018

Oricât de bun ai fi, oamenii tot îți vor căuta defecte.


Oricât de bun ai fi, oamenii tot îți vor căuta defecte. Iar atunci când nu vor găsi, le vor născoci. 

Întotdeauna vei deranja pe cineva, vei trezi o rană veche și vei atinge o coardă sensibilă. Pentru că unele persoane nu suportă să vadă un suflet mai bun ca al lor....

Totuși, fiecare om pe care îl ierți vindecă o parte din tine! Iertarea este medicamentul sufletului... Când sufletul ne doare, şi trupul ajunge să sufere. Iertarea nu este o atitudine bruscă, rapidă. Iertarea este o călătorie profundă, un proces complex, un travaliu care durează... Puterea sfântă de a ierta este o putere dumnezeiască, căci El în nemărginita Sa iubire este cel dintâi care iartă, iartă și necontenit iartă… Iertarea zguduie ființa omului. Când cineva se așteaptă la pedeapsă și primește iertare, face ca să se umple cerul de sfinți.

Alegi să experimentezi această putere vindecătoare? 

Iartă! Iartă-te!

de Iermonah Hrisostom Filipescu

luni, 6 august 2018

Despre iubire şi despre felul cum iubesc oamenii


Despre iubire şi despre felul cum iubesc oamenii va fi mereu de vorbit. Astăzi vreau să fiu scurt şi concis, aşa că voi începe cu întrebarea pentru ce te-ai născut, pentru ce trăieşti, de ce munceşti, de ce îţi întemeiezi o familie ca, apoi să îmbătrâneşti, dacă nu iubeşti? Care este logica gândirii tale, oare cine ţi-a adormit minţile?

Universul funcţionează prin iubire, îţi vorbeşte despre iubire, este iubirea însăşi, Sursa tuturor lucrurilor ori fiinţelor care există. Iubirea este scopul şi destinaţia creaţiei aşa cum o cunoaştem.

Există oameni care sunt iubiţi în mod necondiţionat pur şi simplu pentru că există. Ei sunt iubiţi de familiile lor, de colegi și prieteni, şi nu sunt obligaţi să facă ceva ieşit din comun ca să obţină apreciere sau respect.

Eu sunt nevoit să readuc lumea pe linia ei de mers doar ca oamenii să îmi dea bună ziua. Oftez, totuşi nu mă plâng. Mi-am dobândit respectul și am primit iubirea. Eu îţi redau siguranţa. În viaţă tu nu încerca să înţelegi toţi oamenii, caută în schimb să îi accepţi, chiar dacă aceasta constă în a trăi separat de ei din cauza preferinţelor lor.

Am cunoscut oameni care au fost învăţaţi să trăiască cu frica în suflet, lor nu li s-a vorbit despre iubire și au înţeles că viaţa este deosebit de grea, că fiecare luptă pentru binele propriu, că nu mai există dragoste ori că împlinirea de sine constă în a îl înşela pe altul. Dar s-au păcălit ușor și au sfârşit prin puşcării.

Și totuşi, am întâlnit şi familii care şi-au educat copiii cu dragoste şi cu înţelepciune, demonstrându-le că viaţa este minunată chiar şi când e greu, că nu pot fi mai sus ca ceilalţi deoarece nu suntem toţi la fel și că prin colaborare se dobândeşte succesul, nu prin competiţie. Cei despre care îţi vorbesc sunt oameni cu caracter puternic, ei au devenit doctori, psihologi, scriitori, artişti, analişti, mediatori, fondatori de ONG-uri, iubitori de viaţă şi de tot ce ne oferă ea.

Dragostea este ca un glonţ care îţi străpunge pieptul în căutarea inimii. Ai rămas înmărmurit, te prăbuşeşti crezând că mai ai câteva secunde de trăit. Însă prin rană dragostea îţi curăţă sângele care a fost otrăvit. Este furia îngerilor!

 
Poveşti adevărate despre iubire

Eu, personal, cea mai mare parte din viaţă mi-am petrecut-o plângând pe interior, cu toate că în faţa oamenilor mă făceam că râd şi am ruginit. Astăzi zâmbesc în interior dar o fac discret, în aşa fel încât să nu îi rănesc pe ceilalţi cu fericirea mea.

Prima dată când o persoană necunoscută s-a purtat frumos cu mine, m-am întrebat nedumerit de ce o face? Trăiam experienţa însă nu reușeam să cred în ea. Eram curios de ce mă iubeşte, de ce îi este drag să stea în prezenţa mea? Nu am primit niciun răspuns, iar mai târziu am realizat că nu puneam întrebarea potrivită.

Întrebarea potrivită era, de ce majoritatea oamenilor care m-au cunoscut m-au urât? Eu nu le-am provocat rău, nici nu i-am deranjat în vreun fel, nici dacă aş fi intenţionat să o fac nu o puteam face, eram doar un copil. Şi atunci am înţeles.

Am înţeles că acolo de unde am venit guverna iubirea iar ceea ce nu era iubire nu avea autoritate, că eu nu puteam trăi experienţa de a nu fi iubit în sânul iubirii înseşi. Dar astăzi ştiu ce simte un om care nu este iubit, față de cel ce nu iubeşte şi invers. În lumea aceasta nu poţi tânji să fii iubit şi să fii iubit, dar poţi iubi pe oricine, oriunde, oricând și în mod necondiţionat, adică pe gratis.

Ai fi gata să renunţi la persoana iubită dacă ai şti că altă persoană o poate face cu adevărat fericită? Asta înseamnă să iubeşti cu inima, mintea vrea totul pentru ea. În viaţă bucură-te de tot dar, nu îţi lipi inima de nimic, de lucruri și de oameni, de trăiri sau nici măcar de tine. Aici totul este trecător, inclusiv trupul tău și mintea ta.

Despre iubire, îndemnuri şi idei

Există oameni care îşi trăiesc vieţile la parter, există oameni care trăiesc la etajul unu și oameni care trăiesc dar pe acoperişul lumii. În funcţie de felul cum iubesc, se plasează undeva. Acesta despre care îţi vorbesc e Automatismul prin care funcţionează mintea. Inima nu are nevoie de reguli.

Ai observat faptul că în prezenţa anumitor persoane te simţi încordat, iar tensiunea creşte odată cu secundele care trec parcă ar fi ore? Acestor tipuri de persoane nu le poţi vorbi despre iubire, despre pace sau frumos. Ele compară, condamnă, emit judecăţi de valoare, dispreţuiesc și desconsideră. Și totuşi nu ele se fac vinovate de suferinţa ta, tu eşti singurul responsabil pentru fericirea ta. Căci fericirea ta depinde doar de tine.

Nu te mai critica, nu te mai teroriza. Acceptă-te aşa cum eşti. Nu ai nevoie să fii altfel decât eşti. Iubește-te. Respectă-ţi corpul, mâncând sănătos, odihnindu-te la timp. La ce ţi-ar folosi bogăţiile lumii trăind ca pacient, într-un sanatoriu, ori ca un deţinut în penitenciar? Ce alinare îţi aduc toate proprietăţile când locuieşti de unul singur? Cui îi vorbeşti despre iubire, spunându-i te iubesc, noapte bună, la mulţi ani sau Crăciun fericit?

În urmă cu câteva zile am întâlnit un bătrân care s-a vindecat de cancer. După primele cinci minute de când ne-am cunoscut m-a întrebat râzând, cu o expresie luminată:

– Nu vrei o maşină? Fără bani. Eu nu mai conduc, copiii mei au maşinile lor.

Ahaaa, deci aceasta este starea de spirit. Dezvoltă-ţi o atitudine de învingător şi vei deveni unul. Simte liber!

Iubirea aleargă spre iubire aşa cum aleargă şcolarul de cărţile sale, şi aşa cum tot el se îndreaptă către şcoală încruntat, se desparte şi iubirea de iubire. (William Shakespeare)
 
de Alberto Bacoi
 

joi, 2 august 2018

Mesajul Juliei Roberts: Perfecțiunea este o boală a națiunii.

Azi, am pus o poză fără machiaj. Știu că am riduri, dar vreau să mă vedeți dincolo de asta.


“Perfecțiunea este o boală a națiunii. Ne acoperim fața cu tone de farduri. Ne injectam botox și ne înfometăm ca să avem formele perfecte. Încercam să ne reparam, însă nu poți sa repari ceea ce nu vezi. Sufletul este cel care are nevoie de operație estetică. Este timpul să luam atitudine”, a scris Julia Roberts.

Aceasta a adăugat: „Cum să te aștepți să te iubească cineva dacă tu nu te iubești? Trebuie sa fii fericit cu tine. Nu contează cum arăți pe dinafara, ci contează cum ești pe dinauntru. Azi, am pus o poză fără machiaj. Știu că am riduri, dar vreau să mă vedeți dincolo de asta. Vreau să ma accept așa cum sunt în realitate și vreau și voi să faceți la fel, vreau să vă acceptați așa cum sunteți, să vă iubiți așa cum sunteți”.

miercuri, 1 august 2018

Dacă iubirea te îmbolnăvește, oare ura te vindecă?

 
Dacă iubirea te îmbolnăvește, oare ura te vindecă sau îți oferă falsul refugiu care se transformă într-o închisoare al cărei prizonier ai devenit? Femeie, există și bărbați urâți, dar viața ți-a pus la dispoziție șansa de a ierta și a înainta în călătoria ta. Decizia este a ta. Spune-mi povestea ta dacă simți și poți. Începem!

Prima zi de august. Am deschis geamul, cerul e înorat, circulă un aer răcoros de octombrie. Am scris un articol insuportabil, așa cum rareori obișnuiesc să fac. Dacă obișnuiești să te folosești de oameni ca să ajungi la interesele mărunte pe care le ascunzi în spatele iubirii, mesajul nu e pentru tine, nu îl citi.

Oamenii nu pot fi trași la răspundere pentru faptele lor căci nu sunt conștienți pe deplin. Nu poți condamna un orb care mergând pe stradă se împiedică și cade iar în cădere lovește pe cineva. El este orb, nu vede, de aceea oamenii au avut nevoie de dragostea care îi însănătoșește. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fie precauți. E necesar.

Dragostea este singura care vindecă pe această planeta și cea mai eficientă armă a ei este iertarea. Dragostea este medicamentul. Ori, noi, atunci când ne îmbolnăvim, nu condamnăm medicamentul, care este dragostea, ba căutăm să identificăm ura care s-a așezat înăuntrul nostru și ne îmbolnăvește. Restul sunt povești absurde pentru copiii de toate vârstele.

Și nu din cauza faptului că iubești te doare. Nu dragostea te îmbolnăvește. Te doare din cauză că nu ți se răspunde înapoi pe măsura așteptărilor tale. Gelozia te doare, goliciunea care rămâne după moartea visurilor tale te ucide și pe tine. Faptul că te-ai înșelat în privința unui om te doare, când o persoană pe care te bazezi s-a folosit de tine te doare.

Dragostea este singura care te mângâie. Deoarece, cu toții își descarcă gunoiul în curtea ta, inclusiv tu atunci când te învinovățești pentru ceva sau când ceri prea mult de la tine în timp foarte scurt. Atunci nu urăști doar ceea ce te înconjoară, te urăști inclusiv pe tine iar ura te îmbolnăvește. Apoi, îmbătrânești prematur, te stingi ușor și începi să mori și nu știi.

Și totuși, distrugându-te te construiești. În felul acesta moare egoul în tine și ia naștere ființa care ești. Altfel, nu ai putea să experimentezi ca să crești, atunci ai fi venit pe Pământ ca să trăiești degeaba, atunci ți-ai fi consumat anii și energia degeaba. Dragostea curată nu poate fi prostită de nimeni și nu suferă niciodată.

Ura a stricat familii și i-a făcut pe oameni să alerge până au obosit. Mulți aleargă întreaga viață. Ei nu aleargă însă după bani sau după lucruri, prin intermediul banilor și al lucrurilor caută iubirea și atenția care nu se pot cumpăra!

Dacă într-o relație oferi totul dar nu primești ceea ce aștepți în schimb, iar, pentru asta urăști iubirea, ceea ce simți nu este iubire, este un târg. Oferi ceva în speranța că vei primi altceva dar astfel rămâi dezamăgit. Apoi, regretul te îmbolnăvește. Cu iubirea nu te uiți în spate, atunci când iubești necondiționat oferi și mergi mai departe.

Noi oamenii am dovedit că suntem campioni la îndoieli. Din acest motiv am creat altfel de iubire, pe lângă iubirea necondiționată, expresie care este un pleonasm prin definiție. Am creat iubirea promisiunilor, cea a jurămintelor și garanțiilor. Când viața nu se derulează în parametri tiparului ales, ne răzvrătim și ne îmbolnăvim.

În realitate, iubirea nu poate fi altfel decât necondiționată. Fiindcă, atunci când condiționezi iubirea tu ai schimbat direcția, ai sărit de pe linia ta și ai intrat în câmp ca boul. Atunci confunzi iubirea cu târgul și șantajul, pe viitor vei vrea să îți dezvolți afacerea. Vei căuta o femeie, două, trei ori zece dacă vrei și poți, când tu nu ai învățat să iubești nici măcar una. Dar goliciunea îți stârpește inima, de aceea te îmbolnăvești.

Frica te îmbolnăvește

Festivitățile și verighetele nu dovedesc faptul că iubești ori că ești iubită. Ele nu au nicio legătură cu ceea ce simți în interiorul tău. Aceste obiceiuri sunt practicate de oamenii care trăiesc în lumea aparentă, ei le fac de fațadă. Ele le oferă o scurtă senzație de satisfacție însă în scurt timp dispare tot sensul. Trăiești cu inima închisă lângă un om care nu își deschide inima în fața ta. Te căsătorești cu mintea de aceea te paște despărțirea.

Deschide-ți inima și nu trăi mărșăluind în rând cu gloata, îndrăznește. Oamenii sunt atât de fricoși încât vor spune despre tine că ești naiv atunci când vor vedea că te pregătești să iubești cu toată ființa ta. Vor considera că nu ești conștient de suferința în care s-ar putea transforma bucuria.

Ei te privesc cum traversezi podul mișcător al sentimentelor, crezând că nu ești conștient că te-ai putea îneca. Dar ei nu știu că tu ai horărât să îmbrățișezi viața în mod conștient, cu toate provocările ori riscurile. O viață petrecută pe uliță, privind cu râvnă la cum trăiesc ceilalți, nu este viață.

Căci, e absolut natural ca pe durata călătoriei să existe provocări și pericole. Altfel nu te-ai mai putea bucura când ajungi undeva. Dacă drumul iubirii ar fi lin nu ai mai pleca. Totuși viața te-a făcut să simți pe pielea ta cum trăiesc învingătorii.

sursa: https://vorbindcudumnezeu.com/
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...