luni, 11 septembrie 2017

Relațiile-oglindă, iubirea ca reflexie

 
Suntem imperfecți prin însăși natura noastră umană. Dacă am fi perfecți, ne-am fi întotdeauna autosuficienti. Nu am mai avea nevoie unii de alții. Nu ne-am iubi, nu ne-am urî, nu am interacționa, nu am lega relații. Nu am conta unul pentru altul. Ar fi monoton. Și trist. Și cenușiu. Existăm însă în polaritate, în diversitate, în rău și bine, în diferențe, în contradicții, în relații, în tot ceea ce face natura umană să fie atât de specială și interesantă. Suntem imperfecți. Și diferiți. Ceea ce reprezintă un lucru pozitiv, minunat. Viu. Și colorat.

Evident că naștem în jurul nostru simpatii și antipatii. Uneori fără să vrem. Plăcem o anumită persoană. Ne repugnă o alta. Există adesea în jurul nostru persoane pe care le caracterizăm drept “nesuferite”, “imposibile”, “enervante”,” de neinteles”, persoane care ne calcă pe nervi sau ne scot din sărite orice ar face. Le urîm, le evităm, le respingem. De ce? Din cauza că au anumite trăsături comportamentale sau de caracter care ne determină să îi catalogăm astfel. Pe de altă parte, există adesea în jurul nostru persoane pentru care simțim, încă de când le-am cunoscut, o atracție și o simpatie instantă. Chiar dacă ne rănesc sau ne greșesc, simpatia pentru aceste persoane va persista în timp.

Oricât de absurd, de nerealist sau respingător de adevărat ar părea, în personalitatea acestor oameni regăsim anumite trăsături proprii pe care, la nivel subconștient, încercăm să le reprimăm sau să le ignorăm. Respingem la ceilalți anumite aspecte ale propriei personalități pe care poate nu le conștientizam sau nu dorim să le conștientizăm. Dezvoltăm deseori o atitudine negativă față de o persoană pentru că acea persoană reflectă un anumit aspect pe care îl respingem la noi înșine. Îi judecăm pe ceilalți în funcție de ceea ce suntem, de ceea ce gândim, de cât de mult ne seamănă sau nu, de așteptările pe care le avem de la noi înșine. Ne alegem partenerul de viață și căutăm iubirea în funcție de aceste criterii. Pentru că suntem subiectivi în alegerile noastre…

Suntem de fapt o oglindă în care se reflectă ceilalți, spun psihologii. Ceilalți sunt o oglindă în care ne reflectăm la rândul nostru. Relații pe care le stabilim cu ceilalți reprezintă oglinda a ceea ce avem nevoie. Când ne uităm la ceilalți ne uităm într-o oglindă. Această oglindă ne arată realitatea proprie a necesităților și nevoilor noastre. Uneori ceea ce vedem în oglindă contravine cu ceea ce ne-am dori. De multe ori, ne place ceea ce vedem. Acceptăm reflexia oglinzii. Alteori respingem. Fără să vedem prea obiectiv reflexia. De fapt, suntem cu toții oglinda cuiva. Atragem și respingem oameni. Iar oglinzile ne arată imperfecțiunea relațiilor noastre.

Putem folosi oamenii, lumea din jurul nostru, relațiile pe care le stabilim cu acești oameni ca pe o oglindă. Oglinda ne poate ajuta să identificăm acele aspecte care au nevoie de vindecare. Relațiile noastre cu ceilalți (familie, copii, colegi, prieteni, parteneri de viață) reflectă anumite părți din noi. Felul în care te simți cu o anumită persoană este de obicei un indiciu a ceea ce simți vizavi de partea din tine pe care celălalt o oglindește. Atragem oglinzile în realitatea noastră pentru a ne arăta care sunt acele lucruri de care avem nevoie, ce anume am putea dezvolta și îmbunătăți la noi înșine. Acele aspecte ale personalității celuilalt sunt aspecte ale propriei personalități. Ele trebuie conștientizate, acceptate, integrate.

Se întâmplă însă să atragem și oameni cu trăsături total opuse nouă. Aceste persoane sunt reflexia sinelui pe care încercam să-l renegăm, să-l reducem la tăcere. Persoana care se află în fața oglinzii alimentează o anumită nevoie a personalității tale și îți procură ceea ce îți lipsește. Cu cât sentimentele de ură sau iubire față de o persoană sunt mai puternice și mai intense cu atât probabilitatea ca acea persoană să fie o reflexie puternică și fidelă de-a ta este mai mare.

Există și relații pozitive și relații negative. Există și oglinzi binefăcătoare și oglinzi distrugătoare. Cu toate că drumul lor e diferit și suferința cauzată de oglinda distrugătoare nu este deloc similară binefacerii dată de oglinda benefică, ambele duc în punctul cunoașterii de sine, al conștientizării nevoilor și al afirmării identității. Putem arunca o privire asupra relațiilor noastre cu ceilalți, fie ele pozitive sau negative, pentru a descoperi mai multe despre noi înșine. Putem face acest lucru aplicând oricând principiul oglinzii.

Avem nevoie de mult curaj și iubire de sine pentru a accepta oglinzile existente în interiorul relațiilor noastre de iubire. Avem nevoie de curaj pentru a ne accepta chiar și părțile de neacceptat (scuzați paradoxul), fără a le proiecta în ceilalți. “Persoanele cu care interacționăm sau persoanele care ne sunt parteneri de viață sunt întotdeauna oglinzi ce reflectă propriile convingeri. Simultan, suntem la rândul nostru oglinzi ce reflectă convingerile lor. Dacă ne uităm cinstit la relația noastră, putem vedea atât de multe despre felul în care i-am creat”.
 
Oamenii pe care îi iubim sau îi admirăm au anumite trăsături ale personalității lor care stârnesc aceste sentimente în noi. Ele există și în noi înșine. Poate nu dezvoltate într-un procent atât de mare, însă există. În mod inconștient suntem atrași de aceste persoane, considerând că, într-un fel, am putea căpăta acele trăsături pe care le admirăm la ei.

Dacă suntem în general caracterizați ca având o personalitate puternică și suntem atrași de de un partener sensibil și vulnerabil, acel partener va reflecta nevoia de recunoaștere și de acceptare a propriei vulnerabilități. Dacă suntem în schimb sensibili și ne aflăm într-o relație cu o persoană puternică este foarte posibil să ne simțim victimizati, controlați, copleșiți de ei până vom putea la rândul nostru să ne conștientizam și să ne acceptăm puterea proprie.

Cu părțile ei negative și pozitive, lumea pe care o experimentăm este o proiecție a conștiintei noastre. Și cu ce te poate ajuta această teorie a oglinzilor? Te poate ajuta în a te accepta pe tine așa cum ești și în a-i accepta pe ceilalți așa cum sunt. Chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce face o persoană, poți ajunge să o urăști nu din cauza comportamentului său, ci a personalității sale. Accceptarea celor din jurul tău așa cum sunt îți poate aduce mai multă liniște și împăcare de sine. Îți poate aduce acceptarea de sine, în toată diversitatea, splendoarea și contradicția existentă în tine. 

sursa: https://drumuricatretine.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...