miercuri, 6 ianuarie 2016

Şi când nu pot să mă rog, iubesc mai mult.

 
Iubesc şi sărut mâini care cândva m-au rănit. Poate pe nedrept.

Ochi care m-au judecat. Poate pe nedrept.

Inimi care m-au alungat. Poate pe nedrept.

Iubesc şi îmbrăţişez, tare tare de tot, orice suflet care m-a făcut cândva să plâng. Poate pe nedrept.

Iubesc şi sărut uşor orice rană făcută cândva de cei care m-au iubit prea puţin. Sau prea mult. De cei care m-au înţeles prea puţin. Sau deloc. Şi mulţumesc, cu iubire, în gând. Pentru rana care m-a învăţat să zbor. Pentru suferinţa care m-a făcut să caut bucuria pe care nu ţi-o poate lua nimeni.

Şi după ce iubesc în gând tot ce ar fi în mod normal mai greu de iubit, iubesc aşa, pur şi simplu, un necunoscut.

Iubesc un copil care plânge astă-seară, cu lacrimi grele, neştiute şi neşterse de nimeni aici pe pământ. Adunate sus în ceruri, în coşuleţele acelea cu lacrimi curate de jertfă purtate de îngeri spre rai.

Iubesc şi mângâi în gând omul bolnav care priveşte pe geamul spitalului trecătorii, dorindu-şi să mai fie ca ei.

Iubesc şi învelesc în gând bătrânul sărac care a adormit în sfârşit întins lângă chioşcul de ziare, bucuros că iarna mai întârzie puţin. Bucuros pentru pâinea caldă pe care a căpătat-o astă-seară. Bucuros că luna i-a zâmbit, mare ca un dovleac, aşa cum era în copilărie. Bucuros că parcă astă-seară nu se mai simte atât de singur şi de al nimănui.

Iubesc şi mângâi în gând bătrânica de la ţară, care adoarme singură în căsuţa ei, cu grija zilei de mâine, cu teamă pentru pământul ei de care nu ştie ce se va alege de mâine încolo, cu dor de copii şi de nepoţii ei pe care nu i-a mai văzut de atâţia ani. O învelesc uşor şi o sărut pe frunte în gând, aşa cum ar săruta-o nepoata ei, de-ar fi aici, dându-i uşor la o parte şuviţa albă de pe fruntea brăzdată de riduri. Rostim împreună Tatăl Nostru în şoaptă şi o ţin de mână până adoarme, în sfârşit liniştită.

Iubesc inima femeii care astă-seară plânge de prea multă iubire care nu-şi găseşte locul într-o lume prea săracă de suflet. Şterg în gând lacrima de sânge a altei femei care iubeşte un bărbat pe care l-a întâlnit prea târziu. Şi o şterg şi pe a lui, cel care adoarme cu ea în gând. Iubesc lacrima iubirii lor imposibile, care se duce şi ea în rai, în coşuleţul cu lacrimi purtat de îngeri. De data asta, de îngeri mai mari. Iubesc sufletul trist al altei femei care se simte atât de singură încât dacă nu ar fi credincioasă s-ar sinucide... şi iubesc mâinile muncite ale unei mame, epuizate după o zi dăruită toată altora... zi în care nu a avut timp nici să se aşeze câteva clipe. Iubesc inima bărbatului dezamăgit care a realizat astăzi că femeia adorată nu era Dulcineea. Şterg în gând lacrima altuia care a fost trădat de cea de la care se aştepta cel mai puţin. Când se aştepta mai puţin. Iubesc inima puştoaicei de liceu care adoarme în sughiţuri de plâns că băiatul de care e îndrăgostită n-a văzut-o nici azi... Iubesc atâtea inimi care sângerează acum, parcă mai mult la cea târziu din noapte...

Chiar dacă ei nu ştiu, îi iubesc. Aşa, de nicăieri, din necunoscut.

Fiindcă uneori nu pot să mă rog. Şi atunci, iubesc mai mult.

E atâta nevoie de iubire în lume... Chiar dacă pare să vină de nicăieri, din necunoscut.

Iubirea e iubire, îşi face ea drum... Către atâtea inimi care adorm astă-seară plângând. Şi poate totuşi vreuna din inimi va zâmbi. Ca de-o mângâiere venită de nicăieri, din necunoscut. Şi poate va adormi, totuşi, astăzi, zâmbind. Fără să ştie de ce. Fără să ştie că o inimă care astăzi nu s-a putut ruga, s-a hotărât, pur şi simplu, să iubească mai mult. Aşa…un necunoscut.

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

2 comentarii:

  1. In grai de stele


    In toate cuvintele acestea,
    E un mister si o poveste.
    In graiul stelelor ascult,
    Povestea din demult.

    Si astazi stelele cobor,
    In numele celui nemuritor.
    Coborat-a in asta lume,
    Fiul Domnului cu nume.

    Fost-a demult peste veacuri,
    Cu-ale nemuririi leacuri.
    Fost-a fiul Domnului duios,
    Fost-a Iisus Hristos.

    Si-a facut atata drum,
    Spre botezu cu parfum.
    Vesnicia ne-a fost scrisa,
    Cu parfumu de narcisa.

    Si spun stelelor ocean,
    Si cu apa din Iordan.
    Si mai spun intr-un cuvant,
    Cu toata apa pe pamant.


    imi

    RăspundețiȘtergere
  2. Pur si simplu fara cuvinte....si totusi...unul: SUPERB

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...