vineri, 23 ianuarie 2015

Să TRĂIEŞTI, nu să exişti: 6 semne că îţi iroseşti viața


Funcţia adevărată a unui om este să trăiască, nu să existe. Nu îmi voi irosi zilele încercând să le lungesc. Am să încerc să îmi folosesc timpul. – Jack London

Iată 6 semne care îţi arată că, poate, îţi pierzi timpul vieţii. Dacă găseşti că anumite aspecte dintre cele enumerate ţi se potrivesc, nu te panica, nu te autocritica. Mai bine priveşte totul cu umor şi apoi încearcă să te scoţi din acea trapă şi să începi o nouă viaţă. Mai frumoasă. Mai sănătoasă.

Îţi iroseşti viaţa dacă…

1. Ai un corp nesănătos, o minte şi un suflet bolnave

Dacă ai tendinţa de a te îngrijora prea mult, ai tendinţa de a te plânge în legătură cu trecutul tău şi nu te străduieşti să faci mai mult pentru prezent, atunci s-ar putea să nu fii prea bine la nivel mental. Este esenţial să mănânci sănătos, să faci exerciţii fizice să practici forme de liniştire a minţii (chiar şi ruga fac
e parte din aceeaşi arie); este esenţial să îmbrăţişezi natura în solitudine.

2. Eşti foarte negativ/ă

· „Cea mai bună armă împotriva stresului este abilitatea noastră de a alege un gând faţă de un altul.” – William James

Fericirea este cu adevărat o alegere. Dacă eşti prea negativ/ă, dacă mereu vezi mai degrabă jumătatea goală a paharului şi te plângi prea mult, atunci alegi tristeţea. Dar viaţa este miraculoasă şi merită să te bucuri de ea. Bucură-te de savoarea ei. Începi chiar acum.

Cu destul exerciţiu, gândurile negative vor începe să dispară. Şi chiar atunci când ţi se pare că în jurul tău lucrurile nu stau deloc bine, chiar şi atunci poţi aprecia modul cum gândurile pozitive te fac atât de puternic/ă. Gândirea pozitivă ne ajută să ne păstrăm un organism sănătos, după cum au arătat chiar mai multe studii în ultima perioadă.

3. Nu te-ai schimbat îndeajuns

· „Nu drumul este dificil. Dificultatea este drumul.” – Søren Kierkegaard

Pentru a avea parte de exeperiențe transformatoare, trebuie să părăsim zona noastră de confort. Dacă nu călătoreşti, dacă nu schimbi peisajul vieţii tale, din toate punctele de vedere şi îţi cauţi mereu scuze. Există atât de multe lucruri de învăţat, de aflat. De experimentat. Nu te închide în tine bucură-te de toate darurile vieţii. Imbratișează uraganul, dansează cu apocalipsa. Limitează-ţi pe cât posibil limita de confort, pentru a evolua, pentru a te preschimba şi pentru a învăţa. Vei rămâne uimit/ă de câte eşti capabilă să faci!

4. Îi laşi pe ceilalţi să îţi dicteze ce să faci

· “Oamenii furioşi vor că tu să îi vezi cât sunt de puternici. Oamenii care te iubesc vor să vadă cât eşti de puternic.“ - Chief Red Eagle

Nu există nimic greşit în a primi un sfat bun din partea cuiva. Dar ţine minte, doar tu poţi evalua cât este de bun acest sfat. Nimeni nu ştie mai bine decât tine, anumite aspecte ale vieţii tale. Dacă laşi pe oricine altcineva să îţi conducă viaţa, să îţi spună ce să faci, să îţi spună ce e mai bine pentru tine, atunci poate că de fapt ţi-o iroseşti.

5. Nu te simţi valoros/valoroasă

· „Devenim cu atât mai valoroşi cu cât ne antrenăm minţile să devină mai impersonale. Devenim mai buni cu cât acceptăm universul, ne gândim mai mult la măreţia sa şi mai puţin la micimea noastră.” – Rebecca Goldstein

· Să învăţăm a ne auto-preţuim este un lucru în acelaşi timp dificil şi... uşor. Dacă te auto-surprinzi adesea minimalizându-te, este timpul să îţi schimbi atitudinea şi să înţelegi că eşti o fiinţă valoroasă, pentru simplul fapt că... EXIŞTI.

6. Îţi petreci prea mult timp îngrijorându-te din cauza banilor

„Nu te
simțí invidios/ invidioasă pe aceia care trăiesc într-un paradis al proştilor, căci doar un prost poate crede că aceea este fericirea” - Bertrand Russell

Crezi că munca este singurul lucru care contează pe lume? Te înşeli… Dacă munca este doar acel ceva care îţi aduce bani, atunci înseamnă că îţi iroseşti viaţa.

Banii sunt probabil, cea mai mare distracţie a vieţii pentru noi oamenii, dar ei nu înseamnă totul. Din păcate, din punct de vedere cultural, li s-a dat o prea mare importanţă banilor şi trăim astăzi bazaţi pe un sistem de valori nesustenabil.

Mulţi dintre noi credem că averile ne-ar putea cumva salva, că banii ne pot aduce fericire şi iubire. De fapt, banii sunt doar o unealtă prin care putem potenţa anumite aspecte care sunt deja frumoase în viaţă. Problemele apar atunci când ne transformăm noi înşine în maşinării de făcut bani. Dar trebuie să renunţăm la această condiţionare socială. Căci altfel… NE IROSIM VIAŢA!

sursa:
http://www.garbo.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...