În fiecare zi descopăr câte un om frumos și asta mă face să nu-mi pierd încrederea în omenire. Totuși, nu sunt atât de mulți pe cât am crede. Uneori, acești oameni minunați rămân anonimi, nimeni nu-i cunoaște cu adevărat iar puțini se bucură de prezența lor. Alteori, ei apar în viețile noastre ca niște semne divine pentru care ne-am rugat neîncetat și ne arată în felul lor care este drumul pe care ar trebui să-l urmăm. Profesiile lor nu contează. Dacă sunt bogați sau săraci nu are nici un fel de importanță. Ei sunt darul lui Dumnezeu pe pământ, îngerii fără aripi ai fiecăruia. Frumusețea lor mă face și pe mine să-mi doresc să fiu asemenea lor. Cu sufletele colorate, strălucitoare, luminoase la vedere. Cu inimile bătând pentru o cauză nobilă, cu mâinile încercând să cuprindă bucăți de generozitate pentru alții, cu mintea într-o singură direcție – totul pentru cel care nu are. Ei pot fi medici care fac minuni. Pot fi polițiști care salvează vieți. Pot fi măturători, oameni fără școli, vagabonzi. Ei pot fi oricine îți iese în cale atunci când ai nevoie de cineva în viața ta. Un cuvânt poate fi o adevărată mângâiere pentru un suflet pustiit și îndurerat. Un braț întins la nevoie poate fi chiar sprijinul de care să te agăți și să te ridici. Un gest făcut din bunătate poate salva vieți, suflete. Nu contează de unde vine acel ajutor nesperat, important este că vine, important este că speri într-un semn și te rogi pentru o minune. Astfel de oameni se găsesc în viețile noastre. Adevărat, cam greu, dar totuși ei există. Sunt prietenii noștri, frații noștri sau pur și simplu necunoscuți. Aduc în viața noastră culoare și căldură, frumusețe și parfum și o reîmprospătează. E ca și cum ai avea undeva la îndemână un buton de refresh pentru cazuri de necesitate.
Îmi doresc să fiu un astfel de om. Un om fără aripi, simplu, obișnuit dar care să trezească și să inspire suflete. Îmi doresc să pot ajuta la rându-mi pe cei care își strigă neputincioși durerea. Îmi doresc ca gesturile și vorbele mele să influențeze în bine viețile celor care mă cunosc. Îmi doresc să zâmbesc toată viața și cei din jurul meu să nu cunoască decât acest chip al meu, nu și un altul, fiindcă nu e nimic mai important în refacerea unui vieți de la zero decât să cunoști oameni pozitivi, inimoși, curajoși. Îmi doresc să fac mai mult, totul deodată, să schimb mentalități, să colorez vieți, să dau naștere celor mai îndrăznețe visuri, însă știu că nici măcar eu nu pot face minuni. Impetuozitatea tinereții mă determină să visez la o lume în care oamenii minunați să fie majoritari, în care să nu se cunoască criza faptelor bune, a gesturilor izvorâte din inimi, a vorbelor frumoase purtate de guri înțelepte. Îmi doresc o lume care să conștientizeze că răul se poate învinge dacă se luptă cu bine, că invidia și ura se pot transforma în iubire, că tristețea și neliniștile se pot preschimba în zâmbete și reușite. Îmi doresc o lume care să privească cu ochii sufletului și să cunoască cuvântul sacrificiu. Îmi doresc o lume plină de oameni minunați, frumoși, simpli și iubitori, o lume fantastică așa cum probabil ar spune-o scepticii.
Îngerii fără aripi sunt puțini, e criză de oameni minunați, însă acest lucru ar trebui să ne determine la o mai mare apreciere, la o mai mare deschidere față de ei. Să ne aducem aminte zilnic că avem parte de lecții de viață extraordinare, de la oamenii cu handicap, de la copii născuți cu traumatisme, de la părinți capabili de sacrificii supreme, la fiecare dintre noi. Fiindcă oricine poate fi un om minunat, e suficient să-ți dorești ca în sufletul tău să nu existe decât iubire, o iubire care nu se păstrează ci se dăruiește în mii și mii de forme milioanelor de suflete însetate.
de Anasstassya
sursa: https://anasstassya.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*