marți, 30 septembrie 2014

Este atât de ușor să ne dorim bine pentru noi și pentru cei dragi nouă...


Este atât de ușor să prețuim lucrurile bune, să le păstrăm aproape de sufletul nostru și totuși ne este atât de greu să realizăm acest lucru. 

Este atât de ușor să păstrăm în viața noastră oamenii buni, generoși, frumoși sufletește și totuși ce risipă…

Este atât de ușor să visăm și să credem în puterea viselor noastre de a depăși limitele minții și totuși pe zi ce trece visăm tot mai puțin, credem tot mai puțin, sperăm tot mai puțin.

Este atât de ușor să fim buni unii cu ceilalți, să ne îngrijim de nevoile noastre, să fim generoși și sinceri, și totuși privim nepăsători la mâinile întinse, la chipurile pline de lacrimi.

Este atât de ușor să ne lăsăm îndrumați de Dumnezeu în viață și totuși cât de mult ne forțăm să nu mergem pe calea Lui.

Este atât de ușor să fim fericiți, să zâmbim, să ne bucurăm de viață și totuși în fiecare zi ne trezim cu gândul la ceea ce nu avem, la ceea ce au alții și la ceea ce ne este refuzat.

Este atât de ușor să fim noi în toate privințele și totuși cât de mult căutăm ca ceilalți să ne aprobe gesturile, cuvintele, modul de trai, cât de mult căutăm să copiem viețile altora, stilul altora, fără să realizăm că de fapt ne pierdem în această transformare.

Este atât de ușor să dăm culoare și conținut lumii în care trăim. Să o îmbunătățim prin calitatea vieților noastre. Să o transformăm într-un loc sigur, plăcut, armonios. Într-un cămin adevărat. 

Este atât de ușor să închidem ochii și să ne imaginăm pentru un moment cum lumea întreagă s-ar transforma ca prin magie într-un colțișor plin de frumusețe, o bucățică de rai. Și totuși pe cât de ușor este să ne imaginăm, pe atât de greu este să ne urnim, să muncim toți cot la cot, să mergem toți în aceeași direcție.

Este atât de ușor să ne dorim bine pentru noi și pentru cei dragi nouă, dar atât de greu ne vine atunci când trebuie să facem un gest pur și necondiționat pentru alții.

Și mă întreb oare în ce parte se va înclina balanța?!

2 comentarii:

  1. As vrea sa te vad in situatia cand universul tau lumesc incepe sa se naruie. Ti-ar mai arde atunci de iubire si lumina? Pun ramasag pe toata existenta ca NU ! Mediteaza la asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Anonim, pui rămăşag degeaba! Au fost multe situaţii în viaţa mea care m-au adus în pragul disperării, când am simţit că întreg universul meu se năruie, dar...Dumnezeu nu m-a lăsat prea mult timp jos şi m-a ridicat de fiecare dată şi din fiecare situaţie pe care o credeam gravă sau mai puţin gravă. Şi muuulte astfel de căderi am trăit! Dacă în fiecare om ar exista un pic de credinţă cât un bob de muştar, peste toate căderile ar trece. Negreşit! De meditat am meditat în diverse moduri dar mai ales la cele câte mi s-au întamplat până acum în viaţă sau câte am pătimit. Şi în mod garantat, universul meu a revenit la normal de fiecare dată, după fiecare cădere. Cu şi mai mare încredere că pentru fiecare dintre noi Dumnezeu are un plan, o lecţie de învăţat ce ne este dată.

    Pace să ai în suflet şi în gând! Cu iubire şi lumină, Daniela.

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...