”Să comunicăm....lumină!”

”A fi legaţi de altul înseamnă a avea comuniune, şi a avea comuniune înseamnă a comunica lumină". Fiecare are o lumină, dar această lumină se actualizează numai în comunicare. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea recipro­că, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul. Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl avem în El Însuşi. Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în Dumnezeu. Sunt lucruri negrăite... Dar cei care trăiesc această experienţă sunt nerăbdători să o împărtă­şească. Vieţile sfinţilor ne arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară; sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. (Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 207-208)

Vorbim despre lumină, o căutăm, o dorim cu sete, dar cât ştim despre ”lumină”? Nu la lumina soarelui ne referim acum, lumina soarelui e şi sub nori şi, la fel ca ea, lumina noastră e ascunsă şi sub mintea întunecată de gândurile ei tulburătoare. Acest mare teolog, Părintele Dumitru Stăniloaie, a spus că făptura dezvoltată duhovniceşte luminează, că însăşi frumusețea noastră lăuntrică e lumina pe care o împărtăşim cu ceilalți. ”Să comunicăm lumină”, iată ce frumos spus! Dacă suntem frumoşi duhovniceşte, dacă-n cămările ascunse ale ființei noastre e ”omul adevărat”, acela delicat, frumos, scăldat în gânduri armonioase şi-n dragoste, noi comunicăm lumină către ceilalți. Dacă-n ființa noastră cea tainică nu încape ura şi deznădejdea, dacă nu cunoaştem răzbunarea, nici resentimentul, dacă regretele şi suferințele din trecut nu ne-au aşezat nori negri în minte şi în suflet, lumina noastră se va transmite tulburător celor de lângă noi, care ne vor iubi şi dacă nu vor vrea să ne iubească. ”Fiecare se umple de lumina celuilalt”, iată! Dar, să nu aşteptăm să fim un vas mereu luminat de lumina altuia, să nu căutăm doar hrană – în forma luminii şi-a iubirii - care vine din afara noastră, cum excesiv şi tulburător facem, să nu fim nişte trântori, când ni s-a dăruit puterea de a lucra şi a ne face mierea în noi înşine. Acest ”om duhovnicesc”, acest om frumos, acest om blând şi delicat după care tânjim tainic este un ”om posibil” în interiorul fiecăruia dintre noi. Dar, pentru a ajunge la el, pentru a-i atinge gingăşia, candoarea şi frumusețea, avem nevoie să fim ca albinele, să lucrăm, inclusiv prin rugăciune, dar – mai ales – printr-o continuă veghe de sine, la dezvăluirea omului duhovnicesc din noi. N-am spus că putem crea acest om duhovnicesc, ci că el este deja creat, noi trebuie doar să dăm deoparte vălul iluziei, vălul negru al minții, urâtul acumulat în experiențele noastre din trecut. ”Lumina se actualizează în iubire” – iată! Să iubim înseamnă să înțelegem neputiința umană, chiar neputiința celuilalt de a avea în el lumină şi, dacă noi avem lumina aceasta, i-o vom ”comunica” şi celui ce n-o are. Iubirea din noi nu-l va dori pe celălalt pedepsit, fiindcă iubirea ştie că răul de rău e lovit: cum ar putea iubirea lui Hristos să întoarcă palma, când iubirea lovită îşi întoarce şi obrazul celălalt? Nu iubirea pedepseşte, nu Dumnezeu e sursa pedepsei, a suferinței şi a deznădejdii, ci chiar lipsa ei. Ființele umane pot ieşi din orice fel de noapte a existenței prin iubire şi împărtăşind această iubire cu ceilalți. Gândurile frumoase, dorința de a sprijini, de a dărui, de a scoate din noi înşine demonii fricilor, aşteptările negre, disperările, furia şi judecata aspră, vina şi zbuciumul, ne ajută să ştergem păcatul (adică neştiința noastră, căci neştiința ne e păcatul, cum spune David Hawkins) şi să vedem, şi să trăim în noi înşine lumina şi iubirea. 

Nu-i îndeajuns să facem o cruce, să aprindem o lumînare, să tăiem un miel şi să ne gândim la Hristos ca la o legendă; suntem aici să aprindem lumina interioară, iubind neîncetat, iubind şi atunci când avem toate motivele să n-o facem sau, mai ales, atunci! Să comunicăm lumina, să fim lumină unii pentru alții înseamnă să trăim experiența ”învierii lui Hristos”!

de Maria Timuc

http://m.jurnalul.ro