miercuri, 15 ianuarie 2014

De mâine mă las de tine!

 
Există o forţă extraordinară în renunţare. Sintagma ”Dacă iubeşti pe cineva, lasă-l liber. Dacă e al tău, se va întoarce la tine. Dacă nu, înseamnă că nici nu a fost al tău” este foarte reală. Uneori relaţiile se blochează într-o negociere furibundă. Trebuie lăsat timp şi despărţire pentru ca fiecare să pună în perspectivă ceea ce pierde. Şi de multe ori, doar acest test poate confirma o relaţie.

Uneori trebuie să simţi că pierzi acea persoană ca să realizezi cât de mult o apreciezi şi să fii dispus să schimbi ceea ce ţi se cere. Iar asta nu se poate întâmpla decât asumându-ţi curajul de a lăsa timp şi spaţiu să se aştearnă între orgolii şi neânţelegeri.

Ca să te laşi de cineva trebuie să îţi poţi imagina viaţa fără celălalt. Dragostea vine, pe toate căile, în toate modurile în viaţa ta atunci când realizezi că tu eşti de fapt îndrăgostit de iubire şi de ceea ce se întâmplă cu tine atunci când iubeşti. Iar dacă refuzi să te complaci în forme second hand de dragoste, vei deschide porţile şi ferestrele pentru ca o nouă dragoste, mai aproape de idealul tău, să pătrundă în viaţa ta.

Călătoria frumoasă a lui Astăzi poate începe doar când renunţi la Ieri. Amintirile sunt un soi de autohipnoză în care te pierzi atunci când te agăţi doar de lucrurile frumoase împărtăşite într-o relaţie.

Curajul vine doar atunci când îţi confrunţi fricile inconştiente: ce tragedie ţi se poate întâmpla dacă renunţi la un om care nu te vrea aşa cum îţi doreşti tu? Vei muri? Nu, ultimele cercetări din tranşeele ştiinţei vin să confirme, din nou şi din nou, că din dragoste nu se moare.

Spectrul singurătăţii te înspăimântă? Singurătatea e mai mult un mit, pentru că de fapt nu ai fost niciodată singur, nu aşa cum eşti acum, un om mare şi trecut prin ciurul vieţii, aşa că nici nu ştii cât de frumoasă poate fi singurătatea .

Singurătatea este o şansă extraordinară de a deveni obiectiv, de a integra experienţele avute, de a lua decizii corecte pentru viitor. Introspecţia este un proces absolut necesar pentru a trece la următorul nivel.

Ţi-e teamă de singurătate pentru că de fapt nu îţi place de tine. Fă ceea ce trebuie ca să te iubeşti tu mai întâi pe tine şi restul te vor urma în această dragoste.

Ţi-e teamă de nebunia bănuită ce se ascunde în umbrele singurătăţii? Dragostea e o nebunie şi mai mare, doar că e în doi şi aşa se naşte orice formă de religie, când există cel puţin un prozelit. Deci nebunie e în orice experienţă emoţională şi trăieşti în intimitatea ei dintotdeauna, fiind mai bine cunoscută sub termenul de normalitate.

Poţi să te laşi de un altul când te laşi de fapt de tine. Gata, mori, pur şi simplu mori, în această secundă, pentru că astfel, îţi vei confrunta fricile ascunse. Lasă-ţi dorinţa să moară, lasă-ţi orgoliul să se vestejească pe altarul trecutului, lasă-ţi speranţele şi scenariile să moară.

Eşti zero în acest moment, un zero egal cu infinitul, pentru că acum te construieşti conştient, acum tu te alegi aşa cum vrei să fii, în loc de a fi rezultanta mecanismelor subconştiente ale trecutului tău.

Plângi, revoltă-te împotriva firii, pierde controlul pentru câteva momente, lasă lacrimile să ude seminţele viitoarei tale fericiri. Iar apoi lasă-te de trecut. Lasă-te de o viaţă trăită în moarte clinică, lasă-te de frică şi de tânguială, lasă-te de cerşit şi de implorat. Totul are un sens perfect fie că îţi este clar sau nu pe moment.

Vei fi bine, te vei vindeca şi vei privi în trecut nu cu mânie, ci cu seninul înţelegerii că ceea ce părea o tragedie atunci, astăzi realizezi că a fost de fapt o binecuvântare.

Unii oameni fac parte din istoria devenirii tale dar nu şi din destinul tău. Relaţiile eşuate din trecut te pregătesc de fapt pentru o relaţie senzaţională ce o poţi avea dacă nu mai peticeşti trecutul. Fiecare încleştare cu un altul într-o relaţie îţi şlefuieşte principiile şi te aduce la o viziune mai clară despre cine eşti şi ce te împlineşte.

Fă o reverenţă în faţa trecutelor iubiri, mulţumeşte cu adevărat pentru extazul şi disperarea primite – sunt toate bijuterii existenţiale, medalii ce stau mărturie că nu ai fost spectator, ci actor principal pe scena vieţii. Dacă se lasă cu Oscar sau nu, doar juriul amintirilor va decide.

de Sofia Dumitriu
http://www.artdevivre.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...