miercuri, 22 mai 2013

Pentru că datorez o explicaţie...şi câteva sute de răspunsuri...


Nu sunt aici să ....

...îmi fac prieteni. Prietenii nu ţi-i faci. Prietenii sunt oameni pe care ţi-i trimite Dumnezeu, că îi meriţi sau nu, că îi cauţi sau nu, că te porţi frumos sau nu. Prietenii sunt oameni împreună cu care faci lucruri.

Indiferent că sunteţi tot timpul de acord sau nu, că ceea ce spui le este pe plac sau nu, prietenii sunt oameni care mor cu tine de gât, cu care nu te vezi un an şi e ca şi cum v-aţi văzut ieri, cu care nu vorbeşti poate cu lunile dar dacă le dai mesaj la 1 noaptea iau avionul şi vin la tine. Vor sta lângă tine şi dacă înnebuneşti. ( Sau, mă rog, dacă vrei să te trezeşti din nebunie - ai mei asta îmi reproşează) Aşa că, nu, nu sunt aici să îmi fac prieteni. De-abia am timp pentru prietenii mei de zeci de ani.  Culmea e că mi-am făcut prieteni minunaţi aici!! Dar nu pentru că i-am căutat. Ci pentru că felul nostru de a gândi ne-a adus împreună pe aceeaşi cale. Important e că ne-am "întâlnit". Şi că ne construim împreună casa pe aceeaşi stâncă - pe care nimic nu o poate dărâma....

Nu sunt aici să...

...Să plac. Nu, nu vreau să fac pe plac nimănui. Decât sufletului meu, conştiinţei mele şi, cel mai important, Domnului.

Am concluzionat cândva că a fi pe placul prea multor oameni poate fi iarăşi o problemă. Căci înseamnă că gândirea nu îţi e foarte diferită de a tuturor. Şi în plus, aşteaptă-te în orice clipă ca aplauzele lor să se transforme în pietre. Vezi Napoleon. Care, primit cu aplauze şi flori după o victorie, i-a şoptit unui apropiat că ar fi avut parte de aceeaşi reacţie din partea celor care îl aplaudau acum şi dacă ar fi fost pe eşafod. Atenţie - multe like-uri azi pot însemna la fel de mulţi bolovani mâine. Şi în plus, am mai constatat ceva - statusurile care îmi plac mie cel mai mult iau cele mai puţine like-uri, în timp ce altele, care îmi par platitudini şi pe care chiar ezit uneori să le postez, circulă cu viteză incredibilă. Ridic din umeri şi merg mai departe făcând pe placul unei singure instanţe - sufletului meu.

Nu sunt aici ...

...să răspund la mesaje de mulţumire...deşi sunt scrise cu cele mai minunate intenţii şi le răspund, totuşi. Iertare, dar nu am nici un merit. Domnul avea să vă transmită un mesaj şi s-a nimerit să fie prin cuvintele mele...poate pentru că eu am mai mult timp să stau să scriu ce îmi trece prin cap.... Sunt mai odihnită. Aşa că nu răspund la ce nu mi se cuvine. Slavă Domnului pentru toate! Personajele fictive azi sunt, mâine nu mai sunt. Aşa că ...nu vă supăraţi , vă rog, dacă uneori nu răspund.

Nu ştiu, poate greşesc, dar chiar nu vreau să mă iau prea în serios. Iar dacă răspunzi prea des la mesaje în care ţi se spune că eşti minunată, ajungi să te crezi vreun om providenţial, e inevitabil, cred. Şi e prea plin în jur de astfel de oameni. Eu mai lipsesc

Aşa că nu răspund, iertaţi. Nici la pietre, nici la laude. Merg înainte, pe drumul meu. Cu cine m-oi nimeri pe el.

Oricum, poate ar fi bine, în general aşa, să nu vă supăraţi dacă nu vi se răspunde. Să ne obişnuim să scriem, să mulţumim, să dăruim din preaplinul inimii noastre, fără să aşteptăm nimic în schimb. Nici măcar un răspuns, nu. Mulţumind doar pentru bucuria de a fi fost inspiraţi să scriem rânduri de mulţumire - se întâmplă din ce în ce mai rar să găsim oameni care să ne inspire. Şi să ne mai obişnuim să nu renunţăm dacă nu ni se răspunde din prima. Oamenii cei mai apropiaţi mie sunt cei care mi-au scris poate ani de zile şi au continuat să mă citească, chiar dacă nu răspundeam niciodată. Până când, ne-am întâlnit. Trecusem toate încercările, şi unul şi altul... Şi poate că, uneori, în loc să scriem un mesaj care poate sminti, chiar dacă e bine intenţionat, ar fi mai bine să spunem o rugăciune pentru cel prin care Domnul ne-a umplut inima...nu ştiu, zic... Cred că e cel mai frumos Dar pe care îl putem face cuiva...un DAR anonim, care ne va duce însă drept la inima celui care zâmbeşte din senin şi îşi simte dintr-o dată sufletul mângâiat, fără a şti de ce. Fără a şti că Tu erai. Tu, cu rugăciunea ta!

Nu sunt aici...

... să îmi caut iubirea - m-a găsit ea pe mine deja şi oricum viaţa îmi e deja destul de complicată. Aşa că nu, nu ies nici la cafea nici la muzeu, nu, nici în lună de miere spontană nu vreau, nu ies nicăieri, mulţumesc infinit.

Nu sunt aici ...

...să dau sfaturi. Dacă uneori sună ca şi cum aş da, e nu pentru că aş fi mai deşteaptă ci pentru că am făcut mult mai multe prostii decât ar fi poate normal. Uneori mi-aş dori poate să îi feresc pe alţii de greşelile mele. Greşit, din nou. Parcă pe mine m-au ajutat sfaturile altora....

Sunt aici doar pentru luxul pe care l-am plătit scump, zic eu, de a spune întotdeauna ceea ce cred. Că place sau nu. Pentru luxul de a fi mereu sinceră. Că asta convine sau nu.

Vedeţi voi, ăsta e lucrul bun la oamenii care nu sunt aici - pe Facebook sau aici, în Viaţă- să îşi facă prieteni sau să facă pe plac cuiva. Când spun ceva, sunt sinceri. Când nu au nimic de spus tac. Când vorbesc o fac din suflet. Când răspund, chiar dacă rar, o fac pentru că inima lor chiar arde. Nu îţi vor răspunde niciodată fals, din complezență, amabilitate scremută, politeţe căldicică sau milă. Nu! Oamenii care nu sunt aici să placă ard la foc maxim. Când te iubesc, te iubesc. De asta poţi fi sigur. Nu apucă să ţi-o spună mereu, dar, cumva, o simţi. Când îţi spun ceva, o spun serios. Poţi avea întotdeauna încredere că sunt sinceri. Şi de asta poţi fi sigur. Că îţi convine sau nu.

Sunt aici ca să aflu cine sunt. Să văd lumea prin ochii mei. Şi să o transcriu, în cuvintele mele. Să caut calea şi să merg pe ea. Dacă putem merge împreună pe ea, pentru că gândim la fel şi, mai ales, simţim la fel, e minunat. Dacă nu, drumul e tot plin de minuni. Drumul e în general plin de bucurii, de farmec şi de minuni, când nu eşti pe el să placi. Aşa că, pe placul cuiva sau nu, dar încercând să fiu mereu pe placul sufletului meu, merg numai înainte. Cu like uri sau cu pietre, cu mii de prieteni sau doar cu Dumnezeu, cu admiratori zgomotoşi sau cu cei tăcuţi care mă cunosc mai bine decât mă cunosc eu însămi, cu străinii care îşi beau dimineaţa cafeaua virtuală cu mine, cu cei care comentează printre dinţi că am luat-o razna, cu cei care mă iubesc, cu cei care mă judecă sau cu cei care sunt pur şi simplu curioşi să vadă ce mai debitez, cu sau fără ei, merg numai înainte.

Trebuie să vă mărturisesc însă ceva: totuşi, nu cred că există o bucurie mai mare decât să descoperi oameni care gândesc la fel, care vorbesc aceeaşi limbă a sufletului tău, care cred în aceleaşi valori, care iubesc poezia, care plâng aceleaşi lacrimi neînţelese ca şi tine, care trăiesc , ca şi tine, căutând ceva mai mult decât ce se vede, care caută şi iubesc ca şi tine Calea. Adevărul. Viaţa. Recunosc, este cea mai mare bucurie!

Oameni Frumoşi, vă văd! Şi vă iubesc! Şi vă mulţumesc din inimă că sunteţi! (că apuc să vă scriu sau să vă spun asta sau nu) Şi, dacă nu ne-am întâlnit, ne vom întâlni cândva... Cu siguranţă!

Dar deja am scris prea mult despre mine - m-am luat prea în serios. Asta doar pentru că datorez totuşi o explicaţie tuturor celor care şi-au pus sufletul pe tavă şi nu au primit nici un răspuns. Mă iertaţi, dar nu îl merit. Sunt doar un personaj fictiv.

Vă mulţumesc cu sufletul, Doamne, ajută!

de Alexandra Svet

3 comentarii:

  1. Multumesc ca existi!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Exist, datorită bunului Dumnezeu că a vrut să mă nasc. Lui trebuie să Îi mulțumesc în fiecare clipă.
    Fii binecuvântat cu iubire și lumină.

    Cu drag,
    Daniela

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu multumesc Domnului, ca mi-a oferit in dar sansa sa te "intalnesc". Asa stiu ca am primit Iubire si Lumina....Multumesc,multumesc din suflet!

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...