vineri, 11 ianuarie 2013

Lumea este oglinda în care ne privim


Serghei Nicolaevici Lazarev,un bio-energoterapeut rus care a raportat multiple vindecări prin rugăciune şi schimbarea atitudinii interioare a omului, spune – între altele – că “evenimentele sînt provocate de subconştientul omului....

Tot ce se întîmplă în jurul unui om corespunde în totalitate cu starea lui emoţională.
În jurul nostru nu se poate întîmpla nimic agresiv dacă în sufletul nostru nu există agresivitate”.

Iar atunci cînd recunoaştem agresivitatea sau slăbiciunea, de orice natură ar fi ea, facem un pas uriaş către noi înşine, dar puţin mai întregi, puţin mai curaţi şi puţin mai buni.

Să-ţi înţelegi slăbiciunea şi s-o recunoşti deschide porţile de aur ale adevărului interior, prin care ţi se schimbă automat energia.

Căci slăbiciunea, nefericirea, suferinţa, durerea, disperarea ori ura reprimate se pot ivi năstruşnic, ori violent din lumea evenimentelor.

Şi, chit că ele nu-s altceva decît un fel al oglinzii de a ne arăta monstruoasele riduri ale minţii ori ale sufletelor, noi nu ne rugăm pentru iertare şi nu ne recunoaştem în ele.
Dar ne luptăm cu ele ca şi cum ar aparţine altcuiva.

Sîntem precum un personaj înconjurat de oglinzi, care atacă propriile gesturi, propriile frici, propriile violenţe şi strîmbăciuni atacînd oglinzile!

Oamenii din jurul nostru ne reflectă.

Evenimentele ne povestesc pe noi nouă înşine şi ne aduc cu acurateţe, cu înţelepciune, cu putere şi cu întreaga îndrăzneală a legilor universale în faţa “umbrei” proprii.

Ceea ce nu vrem să fim ne apare cu întreaga claritate în chipul celor ce ne displac total.
Ce vrem să ascundem ni se arată în lumină, prin oamenii care se comportă cu noi în aşa fel încît ne determină să aducem la suprafaţa conştiinţei răul reprimat.

Şi, cum nimeni nu are scutire divină de la “umbra sa”, cu toţii ne întîlnim cu imaginile minţii şi ale sufletului în lumea ce ne înconjoară.

De aceea viaţa de zi cu zi devine un proces vindecător şi unul de autoconştientizare profundă pentru aceia ce pot privi în afară ca spre ei înşişi.

Căci afară este “şi sufletul reprimat”.
Afară poate fi ”mintea reprimată”.
Afară, în fiinţele toate, în animale, în pietre, în lacrimi, în frumuseţe ori în bucurie sîntem noi aşa cum nu vrem sau ne este teamă să fim.

Şi, să nu credeţi că fiinţa umană aşterne în umbra conştiinţei doar răul, doar ura, doar mînia şi urîţenia.

Unii dintre noi ascund o LUMINA FASTUOASA, extraordinară, o dragoste incomparabilă cu ceva din lumea aceasta!

Unii îşi pitesc lumina, nu vor să ştie că ea este a lor, în ei, pentru ca ea să se ivească de afară, din lume, în forma unor fiinţe care-i atrag fascinant.

În forma unor iubiri “înfricoşătoare”!
Da, omul ascunde lumina şi iubirea mai mult decît întunericul.
Şi o face pentru că undeva, în experienţele trecute, lumina i-a fost rănită.
Inima i-a fost sfîşiată de suferinţă.
Manifestarea iubirii i-a adus un soi de crucificare.
Un soi de durere imposibilă.

Iubirea reprimată de frica suferinţei este, poate, una dintre cele mai puternice şi mai importante vindecări pe care le datorăm sufletelor noastre.

Pentru că sîntem buni, dar am uitat.
Şi aceasta trebuie să ne amintim pentru a ne reda pe noi nouă înşine.”

2 comentarii:

  1. Buna

    O carte fantastica, pe care nu ezit sa o recomand oricui apuc este Umbra de Adrian Nuta care abordeaza intr-un mod foarte clar si digerabil exact subiectul acestui post.

    Multumesc! Va Iubesc!
    Petru

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună dimineaţa Petru.

    Mulţumim pentru recomandarea acestei cărţi extraordinare.
    Eu am adăugat-o demult în lista cărţilor care se pot citi in format scribd ,cu trimitere chiar de pe acest blog....vezi/vedeţi în bara din dreapta la rubrica cărţi on-line" autor Adrian Nuta.

    Numai bine îţi doresc,cu iubire şi lumină,
    Daniela

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...