duminică, 16 decembrie 2012

Iubirea profundă ne trezeşte sufletul

Calea către Dumnezeu şi către desăvârşirea spirituală este înainte de toate, pentru aceia care au deschiderea sufletească şi îndrăzneala necesară, o cale a iubirii.

Prin iubire putem găsi cea mai puternică motivaţie şi cea mai uşoară modalitate de a aprofunda dăruirea, empatia, compasiunea, răbdarea, îndrăzneala şi alte virtuţi, precum şi de a explora fericirea, împlinirea, extazul, misterele polarităţii etc. Iubirea este cea care conferă putere şi echilibru sufletului omenesc şi îl face să se deschidă faţă de divin.

Dacă avem şansa să iubim şi să fim la rândul nostru iubiţi, de ce să nu avem curajul să ne explorăm profunzimile sufletului şi să ne dăruim complet în această iubire? De ce să nu îndrăznim să ne abandonăm complet, iubind mereu mai mult, mai frumos, mai adânc, mai adevărat?

„O iubire care nu este eternă nu este nimic”, scria Camil Petrescu. Iubirea profundă vine din adâncul sufletului şi ne trezeşte sufletul, şi, ca niciun alt sentiment, ne conferă starea de împlinire sufletească de care avem atât de multă nevoie, chiar şi atunci când nu ne dăm seama. „În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi divin manifestată”, ne spune Ghidul nostru spiritual. Prin atingerea sa magică, iubirea ne alchimizează întreaga fiinţă, ne transfigurează viaţa, trăirile, percepţiile, ne redefineşte idealurile, ne încântă şi ne purifică inima. Trăită la modul autentic şi profund, iubirea dă rost strădaniilor sufletului nostru şi se află printre cele mai de preţ comori pe care le luăm cu noi în lumea de dincolo atunci când vom părăsi planul fizic. Aceia care iubesc mult pot spune că nu au trăit degeaba, pe când aceia care iubesc puţin sau chiar deloc vor înţelege, la momentul oportun, că şi-au irosit viaţa. „Noi toţi ne-am născut pentru a iubi.

Acesta este principiul existenţei noastre şi singura sa finalitate.” - Benjamin Disraeli.

Lev Tostoi scria: „Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu, şi când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.” Mahatma Gandhi a spus: „Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui”, iar Dante Alighieri a descris această forţă a iubirii astfel: „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele”. Dacă iubirea conferă măreţie sufletului uman, este alegerea noastră să manifestăm plenar această iubire. Pentru că iubirea îşi găseşte adevărata împlinire atunci când ea este manifestată.

Iubirea nu este doar un sentiment abstract, ceva strict interior şi strict personal. A manifesta iubirea şi, cu atât mai mult, a manifesta fără măsură iubirea pe care o trăim în universul nostru lăuntric, este o adevărată artă care necesită curaj, dăruire şi un gram de nebunie. Cum putem manifesta iubirea, astfel încât ea să se reverse din prea-plinul sufletului nostru într-un mod armonios, astfel încât să fie o sursă de încântare şi bucurie pentru cei pe care îi iubim, astfel încât să vină în întâmpinarea dorinţelor şi aspiraţiilor fiinţei iubite, oferind totul fără a cere nimic în schimb, dar şi fără a stânjeni, fără a forţa, fără a presa, lăsând de o parte dorinţele şi nevoile noastre şi punând pe primul plan fiinţa iubită? Aici este marea artă a iubirii pe calea căreia nu suntem cu toţii, deocamdată, decât nişte ucenici.

sursa
http://www.ziarulatac.ro/

6 comentarii:

  1. Minunat pusă problema, ideea este că... o asemenea iubire nu ne este accesibilă cu ușurință ! Noi ne aflăm, cu toții, doar pe drum - așa cum bine ai remarcat. :)
    Oricum, dacă reușim să iubim astfel măcar o clipă, și tot ne-am eliberat de pământ ! Ce e dureros, este că nu trebuie să așteptăm să fim și noi iubiți în schimb... Și, de fapt, cei ce iubesc astfel, nici nu prea sunt iubiți ! Sau, doar la modul călduț, banal...

    Cred că asta e logica vieții: cei ce iubesc trebuie să stea în prejma celor ce nu (prea) iubesc, ca să-i ”contamineze” și pe aceștia. :)

    Minunate citatele, mulțumim pentru tot !

    RăspundețiȘtergere
  2. Aş vrea să te contrazic un pic Florina .
    Spui că "cei care iubesc astfel , nici nu prea sunt iubiţi!Sau, doar la modul călduț, banal..."

    Depinde de persoana întâlnită ,cel puţin în prima fază , cea de îndrăgostire când nu-i aşa , ţi se pare că totul pare în jur plin de frumuseţe , că ai găsit persoana cu care îţi vei petrece tot restul vieţii şi iubirea este reciprocă .Dar...în marea majoritate a cazurilor nu se întâmpla aşa... şi alegi să rămâi lângâ cel iubit cu speranţa că il vei contamina cu iubirea ta ??
    O soluţie de durată nu cred că este! Dar fiecare cu destinul lui , nu ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, ai dreptate, Daniela, că la început sunt amândoi îndrăgostiți, dar câte feluri de îndrăgostire există ! Dacă îndrăgostirea e și iubire, asta se vede doar în timp. Și de obicei, timpul arată că unii se îndrăgostesc doar de ideea lor despre persoana celalată, iar când descoperă că nu-i așa, în prima fază, încearcă s-o schimbe. Apoi, dacă nici asta nu merge, pleacă pur și simplu !
    Acesta e un exemplu clasic de ”iubire prin neiubire”, care nu dă doi bani pe ființa profundă a celuilalt.

    Oricum, sunt și relații care merg, și aici e vorba de o compatibilitate profundă, poate chiar de o relație karmică...
    Oricum, pentru a iubi, este necesar ca o persoană să aibă deja un anumit nivel de trezire, să fi depășit faza egoismului.Dar, mulți cred că iubesc, atunci când nu se iubesc decât pe sine !

    Gata, discuția poate deveni prea amplă, mulțumesc pentru completări, te sărut !

    RăspundețiȘtergere
  4. Aşa este Florina , poate gândesc astfel,privind situaţia din unghiul unei persoane în necunoştinţă de cauză sau mai bine zis a celei care nu a trecut direct prin aşa ceva în ceea ce priveşte iubirea .Nu neg faptul că în fiecare relaţie există şi perioade mai tensionate sau de "nepotriviri" ale opiniilor ..fiecare lăsând câte ceva , dar, în mare , pot spune că sunt un caz fericit de compatibilitate profundă cu soţul meu şi pentru aceasta Ii mulţumesc bunului Dumnezeu .

    Discuţia este într-adevar amplă şi tare mult mi-aş dori să participe şi alţi cititori la ea .

    Te sarut si eu !

    RăspundețiȘtergere
  5. Mă bucur pentru tine, Daniela, și îți doresc în continuare multă fericire !
    Mă bucur să aflu că există și astfel de cupluri. Nu multe, dar există !
    Poate tu ai avut parte de o recompensă a vieții pentru tot ceea ce ești, și ai încercat să faci pentru ceilalți. Și eu am avut recompense, dar în alt mod.

    Numai lumină pe cărare !

    RăspundețiȘtergere
  6. Îţi mulţumesc Florina pentru calda urare.
    Aşa este, Dumnezeu mai bine zis mi-a dăruit un OM alături de care pot fi implinită şi fericită ,împreună cu doi copii frumoşi cu care ne mândrim .Şi chiar dacă sunt singurele recompense ale vieţii ,nu avem motive să ne plângem.
    Şi nu întâmplător am creat acest blog cu acest titlu , incercând să dăruiesc câte puţin din ceea ce mă reprezintă...mă bucur nespus că se simte aceasta.

    Infinită iubire şi lumină să ai pe drumul tău , draga mea Florina!

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...