luni, 16 ianuarie 2012

De-a mama si de-a tata


Stim cu certitudine ca un un copil se naste atunci cand ia prima gura de aer pe aceasta planeta, cand plamanii se destind cu putere pentru a primi in ei dorul de viata. Unii spun ca un copil vine pe lume atunci cand se intalnesc cele doua celule care duc cu ele intreaga zestre genetica a unei intregi omeniri… pana la urma nu conteaza decat ca din primul moment in care devenim constienti ca prin noi vine un copil pe lume, sa il intampinam cu ganduri bune si senine, dandu-i astfel sansade a face parte dintre oamenii fericiti si impacati ai planetei nu dintre oamenii care vin pe lume nedoriti pentru a ingrosa randurile celor nemultumiti si frustrati in permanenta.

Dar intrebarea importanta pentru azi nu este cand vine copilul pe lume ci mai degraba cand se nasc parintii? Cand vin pe lume mama si tata? Cand se naste sentimentul acela ca nu mai esti responsabil doar pentru tine ci si pentru viata care a venit prin tine in lume si care pana sa poata zbura libera are nevoie de radacini puternice si hranitoare…
Daca sunteti tentati sa raspundeti ca mama vine pe lume odata cu copilul va inselati in 90% din cazuri si credem ca si acest 90% este un procent optimist. De cele mai multe ori trec luni si chiar ani pana cand sentimentul acela ca de mama se naste in sufletul de femeie. Asta pentru ca este greu sa creezi legatura de suflet cu fiinta care te-a primit in dar ca mama. Asa cum este ajutat un copil sa vina pe lume asa trebuie ajutata si mama sa vina pe lume. Ajutorul incepe de cand este ea copil.
Daca mama sa a avut puterea sa o creasca precum o fiinta libera si puternica, o fiinta iubita si capabila sa iubeasca, o fiinta care exprima frumos tot ceea ce simte fara a rani pe nimeni inutil, o fiinta cu aripi puternice si radacini care sa ii hraneasca zborul, atunci sentimentul matern se va naste firesc si fara efort, ca o incununare a ceea ce s-a intamplat de la inceputul vietii.
Daca insa propria mama nu a reusit sa puna incredere la temelia fiintei, daca mama s-a purtat mereu de ca si cum ar fi fost mai bine sa nu vina pe lume, daca frustrarile copilariei par sa fi fost mai multe decat bucuriile, daca reusitele su fost privite ca esecuri si esecurile ca si catastrofe, daca orice calitate era privita ca defect si oricarui vis i se taiau aripile mai inainte de a se contura… atunci sentimentul matern va avea nevoie de multa rabdare si iubire pentru a se forma. Caci traumele copilariei ne impiedica mai mult decat orice sa fim parinti, sa ne upgradam identitatea la cea de parinti. Riscam mereu sa perpetuam blestemul si sa il dam mai departe fara sa ne dam seama copiilor nostri care si ei il vor da mai departe.
Va veti intreba care blestem… daca ar fi atat de simplu de pus in cuvinte multi ar fi facut-o pana la noi. Blestemul acesta este ca un mozaic facut din traditii si norme acceptate social pe care le stim cu totii: parintii sa fie asprii si sa nu isi rasfete copiii, ca sa nu ii invete asa! (totdeauna ne-am intrebat ce inseamna acesta “ASA”? din ce frustrari personale este el alcatuit, din ce gand pervertit… la urma urmelor daca noi nu am primit afectiun ea pe care ne-am fi dorit-o din partea parintilor, de ce am face efortul sa le-o oferim neconditionat copiilor nostri? doar a mers si asa… noi fiind dovada vie a acestui lucru…)
Blestemul asta este usor de demontat sa stiti. Este suficient sa considerati ca copiii nu sunt fiinte slabe fara opinii, care au nevoie sa fie strunite, educate si invatate regulile sociale fara sa li se dea prea mult “nas”, care trebuie tinute in frau si disciplinate, care trebuie sa fie facute sa respecte regulile si sa se conformeze vointei noastre…
Considerati ca orice copil pe care il intalniti in viata este un mic maestru care nu are nevoie decat de ocrotire si iubire pentru a-si aduce aminte lucrurile pe care le stie deja si cu care a venit pe lume pentru a le da mai departe. Un copil este un egal care ne primeste in dar pentru a invata ca pamantul este un loc al iubirii si bucuriei. Un copil este modalitatea prin care dinivitatea ne tine mintea tanara si frageda si prin care ne da sansa de a fi vesnici. Un copil este un profesor de viata extraordinar. Ele este rasplata divina nu pedeapsa divina pentru o clipa de voluptate. El este absolvirea de orice vina si restaurarea puterii noastre de co-creatori la creatia divina.
Sa destramam blestemul negativismului si al asprimii iubirii limitatoare si egoiste in numele caruia am fost multi crescuti si sa nu ne condamnam copiii la aceeasi iubire neinteleapta. Sa ne iertam parintii si sa le multumim ca ne-au crescut cum au stiut ei mai bine, dar sa le aratam ca se poate si altfel. Sa lasam copilul sa simta ca venirea lui pe lume este o sarbatoare care merita sa fie celebrata in fiecare zi a vietii lui.
Sa stiti ca nu ne referim doar la copiii nostri ci la orice copil pe care viata ni-l scoate in cale, caci pentru toti intr-un fel sau altul suntem parinti, si toti ne sunt maestri. In relatie cu orice copil ne revin amintirile copilariei si in toti avem tendinta de a ne vedea pe noi cand eram mici, in toti ne proiectam experientele din trecut cu bune si mai putin bune… Ar fi bine ca in orice copil sa vedem doar acel copil… sa il facem sa simta ca el este important si intamplarile lui de viata… Dar este atat de usor de spus…
Nu am zis nimic de momentul in care vine tatal pe lume… cand se naste in mintea si sufletul unui barbat sentimentul ca este tata, adica sentimentul ca a contribuit la plamadirea unei noi vieti, ca a hranit-o cu energia lui datatoare de viata. Se vorbeste de mii de ani de datoria mamei fata de copil de faptul ca ea trebuie sa fie langa copil in permanenta in timp ce tatal trebuie sa isi vada de treaba si sa aduca in casa cele necesare traiului zilnic, dar care trebuie prin asprime si severitate sa educe copilul pentru ca acesta sa nu cumva sa o ia razna. Asta il reduce din start pe tata la un cal de bataie a carui necesitate este pur materiala si la rolul de zbir care cu o mana forte mentine controlul asupra copilului. Recunoasteti personajul? Tatal nu este asta…
Tata este fiinta aceea care o face pe mama sa se simta intreaga si implinita pentru ca si ea la randul ei il face sa se simta intreg si implinit. Tata este energia de actiune, puternica si masculina care arata copilului cum poate muta muntii din loc daca stie ce vrea. Tata este modelul de viata pentru copil care ii arata acestuia ca nu forta bruta face ca lucrurile sa se intample ci consecventa si staruinta. Tata este cea de-a doua radacina a copilului cel care aduce echilibrul unui alt mod de gandire.
Cand vine tata pe lume? Cand ii dam voie ca barbati… cand nu mai consideram o dovada de slabiciune faptul ca schimbam scutece si plimbam copilul, cand nu mai consideram ca daca ne manifestam afectiunea ne rasfatam copilul, cand nu ne pasa de ceea ce zic altii si ne purtam cu drag si intelegere cu copilul nu asa cum s-au purtat tatii nostri…
Ne jucam de-a mama si de-a tata fara a fi cu adevarat mama si tata… suna dur, doar poate reusim de azi inainte sa fim… cele doua aripi cu care copiii din jurul nostru… presimt imensitatea bucuriei de a zbura… pentru ca intr-o zi … sa zboare langa noi liberi si puternici pregatiti sa fie mama si tata pentru copiii lor, nu doar sa se joace o viata de-a mama si de-a tata…
sursa:astrosofia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu

Voi publica doar anunțurile decente și la subiectul postării respective. Nu voi publica niciun fel de reclame sau trimiteri la site-uri care nu rezonează cu blogul meu sau cu mine. Vă mulțumesc pentru înțelegere. Daniela.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...